ICCJ. Decizia nr. 859/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.859/2010
Dosar nr. 1788/1/2010
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor M.Z.S., B.C. şi U.T.
S-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 784/P/2008 din 26 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiva inculpaţilor, iar prin sentinţa penală nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj au fost condamnaţi inculpaţii B.C. la 14 ani închisoare, U.T. şi V.N. la câte 12 ani închisoare, M.Z.S. la 10 ani închisoare şi s-a menţinut starea de arest.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, în sensul că există în continuare indicii temeinice că inculpaţii (declaraţii reprezentanţi părţi civile, înregistrări de convorbiri telefonice, declaraţiile inculpatului M.Z.S.) au săvârşit infracţiunile pentru sunt cercetaţi, fiind chiar condamnaţi de prima instanţă.
Aspectul că pentru una din faptele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, s-a dispus disjungerea sau că numitul I.L. nu a fost trimis judecată, nu are relevanţă asupra existenţei indiciilor temeinice referitoare la celelalte infracţiuni.
Totodată, faptul că la data arestării preventive dosarul de urmărire penală avea alt număr, ulterior formulându-se alt dosar dar privind aceleaşi fapte nu are importanţă, cu privire la legalitatea sau temeinicia măsurii arestării preventive.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, acesta rezultă atât din natura, gravitatea faptelor, modalitatea de săvârşire, metodele folosite dar şi din aspecte ce ţin de persoana inculpaţilor, care nu sunt la primul conflict cu legea penală, fiind condamnaţi pentru fapte de acelaşi gen, aspect care justifică ideea că dacă s-ar afla în libertate s-ar crea un sentiment de insecuritate în rândul celorlalţi membri ai comunităţii, generat de faptul că persoane care au comis asemenea infracţiuni se află printre ei.
Dat fiind trecutul infracţional al inculpaţilor, apreciază că există riscul ca aceştia să săvârşească alte fapte antisociale, punând în pericol buna desfăşurare a relaţiilor sociale specifice operaţiunilor comerciale, bazate pe încredere reciprocă.
Interesul personal al inculpaţilor trebuie analizat în comparaţie cu interesul general al societăţii în sensul că niciuna dintre cele două componente ale echilibrului social nu trebuie să primeze în detrimentul celeilalte.
În acest context, nu este oportună nici înlocuirea stării de arest cu altă măsură preventivă, neexistând garanţii insuficiente că inculpaţii vor respecta obligaţiile stabilite, având în vedere că s-au sustras de la executarea măsurii preventive, motiv pentru care s-a emis mandat european de arestare.
Pe de altă parte, de la data la care s-a verificat ultima oară legalitatea netemeiniciei arestării preventive până în prezent, nu au intervenit alte elemente care să conducă la concluzia că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul U.T., pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul U.T. a fost trimis în judecată (iar ulterior şi condamnat în primă instanţă) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, reţinându-se în esenţă că, împreună cu alte persoane, în perioada mai-iulie 2007, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, a indus în eroare reprezentanţii a 5 societăţi comerciale, cărora Ie-a cauza un prejudiciu total de 222.435 lei, achiziţionând mărfuri pentru care au folosit instrumente de plată fără acoperire bancară.
Curtea constată că temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului U.T. subzistă şi la acest moment, impunând cercetarea acestuia în continuare în stare de arest.
Astfel, în condiţiile în care împotriva inculpatului s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există mai mult decât o presupunere rezonabilă că acesta a comis faptele pentru care este cercetat, natura acestora, împrejurările în care se reţine că ar fi fost săvârşite, inclusiv valoarea prejudiciului cauzat părţilor civile justificând aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a afecta buna desfăşurare a procesului penal.
Pe de altă parte, nu este de omis faptul că inculpatul a fost arestat în lipsă, sustrăgându-se de la urmărirea penală şi de la o parte a judecăţii, astfel încât prin punerea sa în libertate s-ar crea condiţiile unei noi sustrageri de la judecată şi, eventual, de la executarea pedepsei, dacă hotărârea de condamnare va rămâne definitivă.
Pentru aceste considerente, corect s-a reţinut de către instanţa de apel pe rolul căreia cauza se află în prezent, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, sens în care recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat U.T. împotriva încheierii din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3240/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3242/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
