ICCJ. Decizia nr. 907/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 907/2010
Dosar nr. 601/46/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 104/F din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara S.C. ";S."; S.R.L. Bucureşti împotriva Rezoluţiei din 31 martie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. 11/P/2009, rezoluţie pe care a menţinut-o.
Petiţionara a fost obligată să plătească 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Pe rolul Judecătoriei Topoloveni, s-a aflat Dosarul nr. 696/828/2008 în care magistratul A.S.D., a pronunţat Sentinţa comercială nr. 48 din 19 noiembrie 2008 prin care a fost admisă cererea formulată de contestatoarea S.C. T.I. S.R.L. Topoloveni, a anulat somaţia emisă şi trei bilete la ordin.
Aşa cum corect a reţinut organul de urmărire penală, în cauză, chiar dacă a fost pronunţată o sentinţă nefavorabilă petiţionarei, atât timp cât nu au fost relevate aspecte de natură infracţională, în sensul dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), magistratului nu-i poate fi imputată soluţia pronunţată nici chiar în situaţia când hotărârea a fost desfiinţată în căile de atac prevăzute de lege.
Aceasta, deoarece numai instanţa de control judiciar are competenţa să analizeze legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti.
Tot astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, în exercitarea funcţiei sale magistratul este independent şi se supune numai legii. O atare dispoziţie se regăseşte şi în legea fundamentală, respectiv Constituţia României, care consacră in terminus principiul independenţei judecătorului.
A proceda altfel, în sensul antamării răspunderii magistratului de fiecare dată când acesta pronunţă o hotărâre defavorabilă uneia dintre părţi ar însemna o gravă atingere adusă principiilor enunţate anterior.
În fine, nici infracţiunile prevăzute de art. 215, 289, 291 pretins a fi fost săvârşite de magistrat nu au corespondent în probatoriul administrat, acestea neexistând în materialitatea lor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petiţionara S.C. ";S."; S.R.L. Bucureşti.
Prin motivele de recurs, petenta a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Sentinţa nu conţine o motivare concretă, ci o motivare generală, cu referire la reguli de principiu.
2. Intimata şi-a exercitat atribuţiile de serviciu abuziv, încălcând legea, iar instanţa a considerat că faptele reclamate nu au fost dovedite, deşi existau indicii temeinice care dovedeau contrariul.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Astfel, petiţionara S.C. ";S."; S.R.L. Bucureşti a formulat plângere penală împotriva intimatei D.A.S. solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), 291 C. pen., 215 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 2481 C. pen. cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 696/828/2008 al Judecătoriei Topoloveni, în care a pronunţat Sentinţa comercială nr. 48 din 19 noiembrie 2008, prin care a fost admisă cererea formulată de contestatoarea S.C. T.I. S.R.L. Topoloveni, a anulat somaţia emisă de Biroul executorului judecătoresc I.I. şi anulat biletele la ordin emise de S.C. T.I. S.R.L. în favoarea S.C. S. S.R.L.
În esenţă, în motivarea plângerii, se susţine că intimata, s-ar fi situat pe poziţia părţii adverse, pe care a favorizat-o, încălcându-şi şi atribuţiile de serviciu.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, constatând că în cauză nu există infracţiunile reclamate, a dispus prin Rezoluţia nr. 11/P/2009 din 31 martie 2009, în temeiul art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul D.A.S..
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 307/II/2/2009 din 23 aprilie 2009.
Nemulţumită de soluţia procurorului, petiţionara S.C. ";S."; S.R.L. Bucureşti s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată competentă să judece infracţiunile reclamate, respectiv Curtea de Apel Piteşti care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistrat şi menţinută de către prima instanţă este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunţată prin încălcarea legii.
Împrejurarea că petenta este nemulţumită de soluţia adoptată în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Topoloveni nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea sa, petenta având la îndemână posibilitatea exercitării căilor ordinare şi extraordinare de atac, întrucât plângerea penală nu poate constitui o cale de reformare a hotărârilor judecătoreşti pe care partea le consideră nelegale şi netemeinice.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimata şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.C. S. S.R.L. Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 104/F din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 882/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 909/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
