ICCJ. Decizia nr. 1805/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1805/2010
Dosar nr. 8049/1/2010
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată de petiţionara I.D.V., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8049/2010, s-a schimbat desfiinţarea rezoluţiei din 5 august 2010 dată în Dosarul nr. 823/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata Curelea Lavinia, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală, şi a rezoluţiei din 20 septembrie 2010 din Dosarul nr. 7669/3487/II-2/2010 al procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin rezoluţiile mai sus arătate s-a reţinut că din examinarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, nu sunt indicii că intimata s-ar face vinovată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu ce a fost reclamată, atâta vreme cât magistraţii nu pot avea calitatea de subiect activ al acestei infracţiuni numai pornind de la considerentul că a adoptat o soluţie sau alta.
Împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, petiţionara a formulat prezenta plângere susţinând că:
Au fost încălcate dispoziţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen. întrucât nu a primit comunicarea rezoluţiei din Dosarul nr. 7669 înregistrată la 27 august 2010, precum şi a rezoluţiei din 5 august 2010, decât în urma sesizării sale. În acelaşi sens au fost invocate şi dispoziţiile art. 221 alin. (6) C. proc. pen.
O altă critică se referă la nerespectarea dispoziţiilor art. 2211 C. proc. pen. susţinând că, deşi plângerea a fost adresată prin e-mail procurorului general adjunct, aceasta a fost înregistrată numai după o lună de zile.
O altă critică vizează modul în care au fost adoptate cele două rezoluţii, fără ca procurorul să solicite dosarele vizate în plângere şi fără a se observa că intimata a luat măsura respingerii cererilor de suspendare dar şi de strămutare fără o analiză a actelor şi probelor depuse.
Plângerea formulată este nefondată pentru următoarele considerente:
Referitor la susţinerea petiţionarei că rezoluţia dată la 20 septembrie 2010 în Dosarul nr. 7669/II-2/2010 de procurorul ierarhic superior i-a fost comunicată petiţionarei la 05 octombrie 2010 (fila 21) şi primită de petiţionară la 07 octombrie 2010 (fila 25). De la această dată pentru petiţionară curge termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen.. Împrejurarea că petiţionara a formulat plângere înainte de comunicare demonstrează diligenţă din partea acesteia fără nici o legătură cu comunicarea la datele mai sus arătate. Critica privitoare la lipsa menţiunilor privind incidenţa dispoziţiilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen. din dovada de comunicare din 09 august 2010 este nereală, aşa cum rezultă din actul menţionat (fila 18).
Critica petiţionarei privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 221 alin. (1) C. proc. pen. se regăseşte numai în cuprinsul sesizării în timp ce din solicitare şi rezoluţii reiese că aceasta a fost înaintată de către petiţionară prin e-mail la 27 iulie 2010, înregistrată la Cabinetul procurorului general adjunct la aceeaşi dată, şi au fost soluţionate cu respectarea termenelor prevăzute de lege.
Cât priveşte netemeinicia rezoluţiilor în raport de motivele invocate se constată că acestea sunt temeinice şi legale.
Astfel, din examinarea actelor premergătoare rezultă că cele trei cereri de strămutare au fost repartizate aleatoriu şi au primit termen la 13 ianuarie 2011 şi, respectiv, 21 ianuarie 2011. La cererile de suspendare cu care a fost corect investită intimata în calitate de preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 40 C. proc. civ. conform cărora, preşedintele instanţei poate să ordone suspendarea judiciară, dacă apreciază că acest lucru este necesar.
Rezultă astfel că, activitatea intimatei în calitate de magistrat ce avea legal să se pronunţe asupra cererilor de suspendare, s-a circumscris înfăptuirii actului de justiţie în limitele legii şi ale atribuţiilor de serviciu, ce nu pot fi supuse decât cenzurii legale în cadrul căilor de atac.
Prin urmare, rezoluţiile adoptate de procuror fiind temeinice şi legale, urmează ca în baza art. 2781 pct. 8 lit. a)1 C. proc. pen., plângerea să fie respinsă ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara I.D.V. împotriva rezoluţiei nr. 823/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionara la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4340/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3921/2010. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
