ICCJ. Decizia nr. 1755/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1755/2010
Dosar nr. 6457/1/2010
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Deliberând, constată:
Prin rezoluţia nr. 8438/2163/VIII/1/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de A.I.
În motivarea rezoluţiei, procurorul a reţinut că petiţionarul A.I. a formulat sesizare împotriva magistraţilor T.G., C.M.J., S.A.T., V.C.P., N.A., M.M.P., C.T.T., A.C., I.B. de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi fals intelectual.
Autorul sesizării şi-a susţinut acuzele formulate, prin aprecieri pe care le-a exprimat în legătură cu modul de soluţionare a unui recurs care a făcut obiectul Dosarului nr. 255/1/2010 al Completului de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, afirmând în acest sens că „a fost emis un act fals şi abuziv prin Decizia nr. 189/2010, împotriva actelor probatorii ataşate la cauza din Dosarul nr. 255/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Întrucât aprecierile exprimate nu au fost de natură să demonstreze săvârşirea unor fapte penale în legătură cu judecarea dosarului susmenţionat, constatând în plus că sesizarea din lucrarea prezentă a fost trimisă de A.I. împreună cu mai multe asemenea sesizări, motivate stereotip, indiferent de magistraţii pe care îi vizează, ceea ce conturează o preocupare în sine a petentului, justificată doar de propria-i percepţie, fără o determinare obiectivă, procurorul de caz a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de acesta.
Prin rezoluţia nr. 5759/22767/VIII-1/2010 din data de 7 iulie 2010, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea numitului A.I. împotriva rezoluţiei nr. 8438/2163/VIII/1/2010 din 31 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În considerentele susmenţionatei rezoluţii s-a reţinut, urmare analizării înscrisurilor existente la dosarul cauzei că nu poate fi reţinută nici o încălcare a dispoziţiilor legale care să contureze comiterea vreunei infracţiuni anume. În plus, s-a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 222 din C. proc. pen. pentru a fi necesară declanşarea procesului penal şi investirea organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată a formulat plângere petentul A.I. în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 din C. proc. pen.
În plângerea depusă în scris la dosarul cauzei, petentul a susţinut că prin rezoluţia atacată şi menţinută de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „a fost emis un act fals şi abuziv împotriva actelor probatorii, care încalcă rezoluţiile adoptate în cauză de Secţia de urmărire penală şi criminalistică în anii 1996-1998, prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate de el”!.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, aşa cum cer dispoziţiile art. 2781 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea petentului este nefondată.
Din actele şi lucrările de la dosar rezultă că petentul A.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a solicitat cercetarea magistraţilor T.G., C.M.J., S.A.T., V.C.P., N.A., M.M.P., C.T.T., A.C., I.B. de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a magistratului V.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi fals intelectual, fapte penale comise cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 255/1/2010 de către Completul de 9 Judecători de la instanţa supremă.
În susţinerea plângerii, petentul a invocat motive subiective de nemulţumire faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată în cauza susmenţionată, fără a argumenta şi proba în fapt şi în drept plângerea penală formulată.
Potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (2) din C. proc. pen., plângerea, ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor menţiuni constituie o condiţie pentru admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conţinut precis, constituind totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate. Nerespectarea acestor cerinţe esenţiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiţionare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea adresată de petent organelor de urmărire penală nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă, de natură a forma convingerea acestora că s-a produs cu adevărat o vătămare şi că trebuie iniţiate cercetări aşa cum a cerut petentul, iar din situaţia de fapt expusă în actul de sesizare nu se conturează elementele concrete ale infracţiunilor reclamate.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere şi faptul că investirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanţe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale din care să rezulte in concreto indiciile săvârşirii unei infracţiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul A.I. şi va menţine ca legale şi temeinice rezoluţiile nr. 8438/2163/VIII/1/2010 din 31 mai 2010 şi nr. 5759/22767/VIII-1/2010 din 7 iulie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 5759/2767/VIII/1/2010 din 07 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 5759/2767/VIII/1/2010.
Obligă petentul să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3972/2010. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 3968/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
