ICCJ. Decizia nr. 1804/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1804/2010
Dosar nr. 7744/1/2010
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 3 august 2008 persoana vătămată B.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu o plângere împotriva „funcţionarilor publici, poliţişti şi procurori care au manifestat pasivitate” cu privire la o plângere penală pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în Dosarul nr. 5840/3/2007 al Tribunalului Bucureşti.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că procurorul N.M.V.S. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, procuror cu grad de curte de apel, a supravegheat activitatea penală efectuată de subinspectorul de poliţie C.G. din cadrul Secţiei 19 Poliţie - Biroul cercetări penale, în Dosarul penal nr. 5432/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti având ca obiect plângerea formulată de B.I. împotriva numiţilor R.G. şi G.V. pentru „infracţiunea de caz”.
Procurorul de caz, după administrarea probelor, prin rezoluţia nr. 797/P/2010 din 9 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul N.M.V.S. şi subinspectorul de poliţie C.G. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 249 C. pen. întrucât faptele nu există.
Împotriva acestei rezoluţii persoana vătămată a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin rezoluţia nr. 7789/3557/II/2/2010 din 22 septembrie 2010 plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Persoana vătămată, în termen legal, a formulat plângere în faţa judecătorului cu motivarea că făptuitorii au lăsat în nelucrare plângerea sa, intenţionându-se prescrierea răspunderii penale, fapt ce s-a şi întâmplat, astfel că se impune trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, verificând rezoluţia atacată în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. pe baza probelor administrate şi în lipsa unor înscrisuri nou prezentate, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată şi urmează a fi respinsă în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, organele de cercetare penală ale poliţiei au efectuat cercetările care s-au impus, au identificat şi audiat pe făptuitorul G.V., au citat şi au demarat căutări pentru audierea făptuitorului R.G. şi au ataşat la dosar înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
Este adevărat că supravegherea cercetărilor efectuate de procuror s-a făcut pe o perioadă de timp mai mare (aproximativ 10 luni) dar nu au fost constatate cauze subiective în tergiversarea soluţionării plângerii nici din partea lucrătorului de poliţie şi nici a magistratului.
Mai mult, aşa cum rezultă din acte, sesizarea faptelor s-a făcut cu puţin timp înainte de împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa limitării intervalului în care puteau fi îndeplinite actele necesare.
În absenţa dovezilor, nu se poate susţine că actul emis de procuror, respectiv de lucrătorul de poliţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constituie în sine un abuz în sens penal sau întruneşte conţinutul constitutiv al altor infracţiuni, câtă vreme magistratul şi lucrătorul de poliţie au acţionat cu bună credinţă, prezumată ca fiind obiectivă.
Cum faptul contrar nu s-a dovedit (reaua credinţă în adoptarea soluţiei) fapta acestora nu se încadrează în sfera ilicitului penal.
În raport de considerentele arătate rezultă că în mod legal s-a dispus prin rezoluţia atacată soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul inexistenţei infracţiunilor imputate, prevăzute de art. 246 şi 249 C. pen., motiv pentru care plângerea formulată de persoana vătămată va fi respinsă ca nefondată conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.I. împotriva rezoluţiei nr. 797/P/2010 din 9 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 842/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 4340/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
