ICCJ. Decizia nr. 1741/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1741/2010
Dosar nr. 6788/1/2010
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 iulie 2009, petiţionarul M.L., deţinut în cadrul Penitenciarului Iaşi, s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, arătând că în ziua de 8 iulie 2009, în timp ce se afla în curtea penitenciarului a fost agresat de 3 deţinuţi, respectiv V.C., B.E. şi L.E., care l-au lovit, producându-i leziuni în zona capului.
Prin aceeaşi plângere, M.L. a solicitat şi tragerea la răspundere penală a membrilor consiliului de conducere din cadrul Penitenciarului Iaşi, care ar fi încălcat prevederile regulamentului de ordine interioară, întrucât deşi se afla în exercitarea unei sancţiuni disciplinare, respectiv 3 zile izolare, în mod abuziv conducerea penitenciarului a dispus scoaterea sa în curtea interioară a instituţiei, fiind astfel agresat de cei trei deţinuţi.
Prin ordonanţa nr. 86/P/2010 din 10 mai 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus declinarea cauzei privind pe magistratul procuror E.D.B., cu grad de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, comisar şef penitenciar V.M., comisar de penitenciar B.G. ş.a., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în vederea efectuării urmăririi penale şi soluţionării cauzei în integralitatea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
S-a constituit astfel Dosarul nr. 552/P/2010 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost soluţionată la 27 mai 2010, prin rezoluţia nr. 552/P/2010, prin care, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul D.E.B., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen. şi faţă de membrii consiliului de conducere al Penitenciarului Iaşi, respectiv faţă de comisarul şef V.M., comisarii B.G. şi V.F., subcomisarii T.B. şi A.G., inspectori principali D.P. şi D.L., subinspectorii T.C., M.E. şi T.G. şi medicul M.L., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.
În cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că, la data de 8 iulie 2009, M.L. a fost scos în curtea penitenciarului împreună cu alţi deţinuţi, ca urmare a unor acţiuni de dezinsecţie şi deratizare, realizate conform prevederilor H.G. nr. 1897/2006, fără să se poată reţine în sarcina membrilor consiliului de conducere din cadrul Penitenciarului Iaşi că ar avea vreo implicare în comiterea agresiunilor asupra persoanei vătămate, ori că şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu.
Referitor la procurorul D.E.B., s-a menţionat că, întocmind referatul nr. 1031/VIII/l/2009 din 10 decembrie 2009, nu se poate reţine că a acţionat în sensul de a ajuta pe autorii acţiunilor de violenţă asupra persoanei vătămate, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală faţă de aceştia.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010 a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen., M.L., care a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie soluţiile adoptate în cauză, arătând că, în mod intenţionat cei din conducerea Penitenciarului Iaşi au dispus scoaterea sa în curtea locului de deţinere, facilitând prin aceasta agresiunile exercitate asupra sa de către alţi deţinuţi.
Soluţionând plângerea, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că din conţinutul plângerii formulate de M.L., precum şi din conţinutul declaraţiei date de acesta la 3 mai 2010, reiese că petiţionarul a solicitat tragerea la răspundere penală şi a celor trei deţinuţi, care au exercitat acte de violenţă asupra sa, la data de 8 iulie 2009.
Acest aspect a fost omis de către procurorul care a soluţionat Dosarul nr. 552/P/2010, care nu a dispus nici o soluţie sau măsură referitor la V.C., B.E. şi L.E., pentru una dintre infracţiunile contra vieţii ori integrităţii corporale săvârşite împotriva lui M.L., deşi acesta din urmă a formulat plângere în acest sens, iar la dosar există înscrisuri emise de către administraţia Penitenciarului Iaşi, al căror conţinut confirmă existenţa incidentului violent dintre petiţionar şi agresorii săi.
Din acest punct de vedere, s-a constatat că se impune infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010, iar în dosarul cu acelaşi număr se va dispune disjungerea cauzei şi declinarea competenţei referitor la V.C., B.E. şi L.E., urmând ca aceştia să fie cercetaţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu privire la actele de violenţă exercitate asupra lui M.L., la 8 iulie 2009, iar încadrarea juridică a faptelor comise se va realiza în funcţie de concluziile actelor medico-legale ce vor fi obţinute.
Cât priveşte criticile formulate de M.L. referitor la legalitatea soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale adoptate în Dosarul nr. 552/P/2010, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, deoarece la dosar nu există date, indicii sau dovezi, din al căror conţinut să rezulte, în sarcina magistratului D.E.B. şi a membrilor consiliului de conducere al Penitenciarului Iaşi, existenţa unor elemente care să demonstreze legătura de cauzalitate dintre activităţile acestora şi agresiunile exercitate asupra petiţionarului, astfel încât să se poată discuta despre favorizarea infractorilor, ori despre vreo formă de participaţie privind actele de violenţă comise.
Faţă de cele de mai sus, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin ordonanţa nr. 5625/2707/II/2/2010 din 12 iulie 2010 a dispus admiterea în parte a plângerii formulată de către M.L. împotriva rezoluţiei nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010, dispusă de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul cu acelaşi număr.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus infirmarea parţială a rezoluţiei mai sus menţionate, în sensul celor arătate în prezenta ordonanţă referitor la V.C., B.E. şi L.E., în ceea ce îi priveşte pe membrii consiliului de conducere al Penitenciarului Iaşi şi pe magistratul procuror E.D.B., soluţiile fiind legale şi temeinice.
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei (Dosarul nr. 552/P/2010) cu privire la făptuitorii V.C., B.E. şi L.E. şi declinarea competenţei de soluţionare a dosarului nou constituit în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, care va efectua cercetări faţă de aceştia cu privire la actele de violenţă săvârşite la 8 iulie 2009 faţă de M.L.
Împotriva acestei ultime ordonanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând, în scris, admiterea acesteia, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva celor reclamaţi, criticând soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia nr. 522/P/2010 din 27 mai 2010 şi solicitând desfiinţarea acesteia şi tragerea la răspundere penală a magistratului procuror E.D.B. şi a consiliului de conducere a Penitenciarului Iaşi care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu.
Instanţa, din oficiu, a invocat excepţia termenului de sesizare a instanţei potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (2) raportat la art. 187 alin. (2) C. proc. pen.
Petiţionarul a susţinut că a formulat plângerea în termen.
Plângerea este tardivă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă”.
Totodată, conform aceluiaşi articol, alin. (2), „în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 (respectiv cel mult 20 zile de la primire), termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile”.
Art. 187 alin. (2) C. proc. pen. stabileşte că „actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului”.
Aşa fiind, se constată că petiţionarul avea la dispoziţie un interval de 40 de zile în care se putea adresa cu plângere la instanţă, chiar dacă nu a primit nici un fel de comunicare de la procuror privind modul de rezolvare a plângerii sale.
În acest sens este şi decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. (3) şi în art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată sunt termene procedurale peremptorii, impunându-se concluzia că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac şi respingerea ei ca tardivă.
Aşa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite în art. 278 alin. (3) şi art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depăşirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în astfel de condiţii devine tardivă.
Verificându-se actele de la dosar, Curtea constată că petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 522/P/2010 din 27 mai 2010 la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică la data de 18 iunie 2010, când a şi fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a primit număr de înregistrare 5625 (fila 3 dosar 552/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică).
Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a soluţionat plângerea prin ordonanţa nr. 5625/2707/II/2/2010 la data de 12 iulie 2010, adică în afara termenului de 20 de zile prevăzut de art. 2781 alin. (1) şi art. 187 alin. (2) C. proc. pen., termen care s-ar fi împlinit la data de 9 iulie 2010.
În aceste condiţii, petentul a avut la dispoziţie termenul legal cumulat de 40 de zile prevăzut de art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. pentru a se putea adresa cu plângere la instanţa de judecată, respectiv până la data de 29 iulie 2010.
Or, petiţionarul s-a adresat cu plângere la instanţă la data de 30 iulie 2010, datată olograf de către acesta (filele 2, 3 dosar fond Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), fiind înaintată instanţei prin poştă la data de 4 august 2010 (a se vedea data ştampilei Poştei Române de pe plicul de la fila 4 dosar fond) şi înregistrată cu ştampila Registraturii generale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 august 2010.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionarul M.L.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca tardiv declarată, plângerea formulată de petiţionarul M.L. împotriva rezoluţiei nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1627/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3972/2010. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
