ICCJ. Decizia nr. 1868/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1868/2010
Dosar nr. 8048/1/2010
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 octombrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionara I.D.V. împotriva rezoluţiei nr. 824/P/2010 din 05 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Din analiza actelor şi înscrisurilor existente la dosar rezultă că la data de 27 iulie 2010 persoana vătămată I.D.V. a formulat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângere penală împotriva magistratului judecător T.C.M., inspector şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând cercetarea penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen. şi neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.
În plângerea formulată petiţionara a susţinut că în data de 09 iunie 2010 a trimis în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, trei plângeri către Comisia de disciplină pentru judecători şi procurori, vizând pe magistraţii Z.N.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, M.A.P., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi S.M., C.L., B.C., judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, cu privire la modul în care au soluţionat cauza penală nr. 572/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în care a avut calitatea de persoană vătămată, solicitând cercetarea disciplinară a acestora pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. f), g), h) şi i) din Legea nr. 303/2004.
Din actele premergătoare efectuate rezultă, pe de o parte, că persoana vătămată a uzat de căile de atac prevăzute de art. 278-2781 C. proc. pen. împotriva soluţiilor procurorului (plângere la primul-procuror, plângere la prima instanţă şi recurs împotriva hotărârii date de prima instanţă), iar pe de altă parte, după ce acestea au fost epuizate, a uzat de calea prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv sesizarea Comisiilor de disciplină din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi, în final, nemulţumită fiind şi de această soluţie, a uzat şi de calea plângerii penale prevăzută de art. 222 C. proc. pen.
S-a reţinut de procuror că trimiterea la textele C. pen., respectiv art. 246 şi art. 249 - existentă în plângerea persoanei vătămate - este vădit neîntemeiată, aceasta neindicând elemente in concreto care să conducă la concluzia rezonabilă ori măcar să se constituie în indicii serioase privind îndeplinirea abuzivă ori defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către magistratul judecător T.M.C.
Prin rezoluţia din 5 august 2010 dată în Dosarul nr. 824/P/2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător T.C.M. (grad de judecător de curte de apel), inspector şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există în materialitatea lor.
Împotriva rezoluţiei mai sus menţionată petiţionara a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluţia nr. 7671/3485/II-2/2010 din 20 septembrie 2010, acesta a respins-o ca neîntemeiată.
Pentru a se dispune astfel s-a reţinut, în esenţă, că soluţia de neurmărire penală dispusă în Dosarul nr. 824/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică, neexistând indicii cu privire la comiterea vreunei fapte infracţionale de către persoana individualizată în plângerea petiţionarei.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere petiţionara criticând soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimată.
Analizând plângerea formulată de petiţionara I.D.V., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia adoptată prin rezoluţia nr. 824/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de neîncepere a urmăririi penale menţinută prin rezoluţia nr. 7671/3485/II-2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând indicii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. şi neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.
Faptul că petenta este nemulţumită de soluţia adoptată de intimată, nu justifică tragerea la răspundere penală a acesteia, aşa cum solicită petenta.
În realitate, prin aşa-zisul act de sesizare, persoana vătămată urmăreşte să-şi creeze o cale suplimentară de atac alături/în paralel cu cele prevăzute de lege, respectiv de art. 278-2781 C. proc. pen., ceea ce este inadmisibil.
După cum se ştie, reanalizarea soluţiilor date de magistraţi - judecători sau procurori - se poate realiza doar în condiţiile prevăzute de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., iar nu indirect, subsidiar, prin promovarea unor plângeri penale împotriva magistraţilor care le-au pronunţat/ soluţionat, ori prin formularea unor plângeri penale împotriva inspectorilor din cadrul Inspecţiei Judiciare.
Faptul că soluţia dată nu este cea dorită de petiţionară nu echivalează de facto et de iure cu săvârşirea unor infracţiuni de către persoana care a dat respectiva soluţie.
De altfel, activităţile magistraţilor circumscrise înfăptuirii actului de justiţie, respectiv activităţile circumscrise soluţionării sesizărilor în materie de răspundere disciplinară a magistraţilor - evident în interiorul, în limitele legii şi regulamentelor - nu pot fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele nemulţumiri cu privire la soluţiile/ hotărârile pronunţate putând fi valorificate numai prin promovarea căilor de atac (ordinare şi extraordinare) prevăzute de legislaţia procesual penală/civilă, sau după caz, de Legea nr. 317/2004.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului nu se desprind elemente de natură penală, iar faptul că petenta este nemulţumită de soluţia pronunţată de intimată nu poate fi asimilat cu elementul material al laturii obiective al vreunei infracţiuni.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează ca în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă plângerea formulată de petiţionară, ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara I.D.V. împotriva rezoluţiei nr. 824/P/2010 din 05 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1637/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1757/2010. Penal → |
|---|
