ICCJ. Decizia nr. 781/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 781/2010
Dosar nr. 9401/1/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1237/P/2009 din 21 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatele U.L., B.A.C. şi I.A.R. (magistraţi - judecători la Curtea de Apel Bucureşti) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzut de art. 246 C. pen., 249 C. pen., 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul, a reţinut următoarele:
Pentru L.A. a formulat plângere penală împotriva intimatelor U.L., B.A.C. şi I.A.R., judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., infracţiuni pe care acestea le-ar fi omis cu prilejul soluţionării cauzei civile care a format obiectul Dosarului nr. 22039/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauza privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 4061/R din 21 octombrie 2008.
Din actele premergătoare efectuate s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1999 din 19 aprilie 2006 Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul L.A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Valahia Târgovişte, şi a anulat procesul-verbal al şedinţei Senatului Universităţii din 25 septembrie 2003.
Instanţa a reţinut că senatul Valahia Târgovişte, a respins cererea reclamantului de a continua activitatea didactică în cadrul instituţiei, fapt consemnat în procesul-verbal care a stat la baza deciziei nr. 708 din 25 septembrie 2003 prin care s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă încheiat de părţi.
Instanţa a mai reţinut că, potrivit art. 129 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, la împlinirea vârstei de pensionare, cadrele didactice pot fi menţinute în activitate cu aprobarea anuală a senatului universităţii, iar senatul universitar a hotărât respingerea propunerii de menţinere în activitate a reclamantului, ceea ce determină ca hotărârea adoptată să fie nelegală (fără majoritate de voturi, 10 voturi pentru, 10 împotrivă şi 6 abţineri).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală şi netemeinică în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1520 din 4 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul formulat de pârâta Universitatea Valahia, împotriva sentinţa civilă nr. 1999 din 19 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 5688/CA/2005 în contradictoriu cu intimatul reclamant L.A. Totodată, instanţa a decis modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamatului ca tardiv formulată.
Prin decizia civilă nr. 4061/R din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a decis respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul - revizuient, L.A., împotriva sentinţei civile nr. 531 din 23 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimata Universitatea Valahia Târgovişte.
Prin sentinţa civilă nr. 531 din 23 ianuarie 2008 emisă de Tribunalul Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de L.A. împotriva sentinţei civile nr. 322 din 29 ianuarie 2004 a aceleiaşi instanţe.
S-a mai reţinut că tribunalul a apreciat cu privire la hotărârea invocată în revizuire de către L.A. şi menţionată anterior, aceasta făcând parte din categoria înscrisurilor prevăzute de textul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind un înscris ce nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuentului, şi prin care se desfiinţează un înscris, în temeiul căruia s-a dat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Cu toate acestea, tribunalul a constatat că sentinţa civilă nr. 1999 din 19 aprilie 2006 nu a rămas irevocabilă, fiind modificată ca urmare a admiterii recursului formulat de Universitatea Valahia Târgovişte, prin decizia civilă nr. 1520 din 4 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Aşa fiind, hotărârea invocată de revizuient este o hotărâre casată, care nu are nici o putere legală.
Curtea de Apel Bucureşti a observat că toate consideraţiile recurentului asupra corectei sau incorectei soluţionări a acestei căi de atac în contencios administrativ, nu au relevanţă asupra modului de soluţionare a unei revizuiri împotriva unei hotărâri pronunţată într-un litigiu de muncă.
Completul de judecată (format din cei trei judecători împotriva cărora petentul a formulat plângere penală) a mai reţinut că instanţa de revizuire a hotărârii de fond nu avea îndrituirea de a face aprecieri asupra legalităţii sau temeiniciei deciziei de contencios administrativ, fiind ţinută de a considera intrat în puterea lucrului judecat dispozitivul hotărârii prin care se respinge acţiunea în anularea procesului-verbal al şedinţei Senatului Universităţii, ca fiind tardiv introdusă.
Din aceste considerente, Curtea de decis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respingerea ca nefondat a recursului, constatând că prima instanţă a soluţionat în mod temeinic şi legal cererea de revizuire.
Se observă că cei trei magistraţi au pronunţat această decizie în conformitate cu dispoziţiile legale fiind exclusă posibilitatea tragerii la răspundere penală a acestora, doar pentru că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată. Totodată, nu subzistă nici un temei legal din care să rezulte că ar fi fost lezate interesele legale ale petentului, sau că magistraţii ar fi încălcat îndatoririle de serviciu, ori ar fi atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau ar fi folosit un înscris oficial considerat fals de către petent, în scopul producerii unei consecinţe juridice.
Magistraţii îşi exercită prerogativele cu respectarea principiului imparţialităţii în stabilirea adevărului, tocmai pentru a nu favoriza vreo parte în detrimentul alteia, iar buna credinţă a membrilor completului de judecată să prezumă având în vedere dispoziţiile legale şi, nu în ultimul rând conştiinţa juridică nepărtinitoare.
În prezenta speţă nu se poate dovedi reaua credinţă a magistraţilor, neexistând date sau indicii care să conducă spre o asemenea concluzie, ci, dimpotrivă, membrii completului de judecată au aplicat în mod nepărtinitor dispoziţiile legale şi au motivat în detaliu soluţia dispusă.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul L.A. a formulat plângerea adresată procurorului şef al Secţiei de Urmăriri Penale şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen. a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 10359/5145/11/2/2009 din 2 noiembrie 2009.
Nemulţumit de soluţia procurorului şef, petentul s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece infracţiunile reclamate, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror pentru neînceperea urmăririi penale faţă de intimate sub aspectul săvârşirii infracţiunii reclamate.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată împotriva judecătorilor U.L., B.A.C. şi I.N.R. care au pronunţat decizia civilă nr. 4061/R/2009 prin care au respins recursul declarat de petent, care avea calitatea de recurent-revizuent, împotriva sentinţei civile nr. 531/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistraţii menţionaţi, este legală şi temeinică întrucât, din actele premergătoare care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunţată prin încălcarea legii, în detrimentul petentului.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată în cauza care s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, întrucât persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau netemeinice, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport de probele administrate, soluţii care pot fi verificate şi eventual desfiinţate/casate prin intermediul căilor de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva magistraţilor, ci împotriva actelor emise de aceştia.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile se pot face plângeri penale, în absenţa unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracţională, ce însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Înalta Curte constată că petentul, prin formularea plângerii penale împotriva membrilor completului care au pronunţat o hotărâre nefavorabilă acestuia, încearcă să obţină reformarea acestei hotărâri, pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale şi care este definitivă şi irevocabilă.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul L.A. împotriva rezoluţiei procurorului, rezoluţie care va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul L.A. împotriva rezoluţiei nr. 1237/P/2009 din 21 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1455/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 842/2010. Penal → |
|---|
