ICCJ. Decizia nr. 1027/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1027/2011
Dosar nr. 1449/57/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 155 din 9 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. 1449/57/2010, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarul M.M. împotriva rezoluţiei din 29 septembrie 2010 dată de procuror în dosarul nr. 406/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
A menţinut rezoluţia atacată.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele :
Prin rezoluţia din 29 septembrie 2010 dată în dosarul nr. 406/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către ofiţerul N.V.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele.
În cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mai sus, urmare plângerii formulată de către persoana vătămată M.M., deţinut în Penitenciarul Aiud, judeţul Alba, prin care se menţionează că.
Făptuitorul, în calitatea sa funcţională, cu rea-credinţă, nu îi respectă drepturile stabilite prin lege, în sensul că nu îi pune la dispoziţie cantitatea solicitată de plicuri, hârtie de scris şi timbre poştale pentru a-şi putea rezolva problemele juridice, a procedat nelegal la reţinerea cartelelor telefonice pe care le-a primit, limitându-i astfel dreptul la convorbiri telefonice, nu i-a permis să primească un fierbător electric (termoplonjon), iar cu ocazia înscrierii deţinutului în audienţă, făptuitorul nu a dat răspuns satisfăcător solicitărilor acestuia.
Din conţinutul materialului probator administrat în dosarul cauzei rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitorului, pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind incidente sub aspect procesual dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece.
Dreptul persoanei vătămate din prezenta cauză de a primi materialele necesare exercitării dreptului de corespondenţă i-a fost respectat prin remiterea lunară către acesta de astfel de materiale, în limita resurselor financiare ale penitenciarului şi pentru asigurarea respectării acestui drept faţă de toate persoanele private de libertate din penitenciar.
Cu ocazia aprobării cererii formulată de către persoana vătămată şi înregistrată sub nr. 172 din data de 23 februarie 2009, persoanei vătămate i s-a dat un fierbător (termoplonjon).
Convorbirile telefonice sunt asigurate prin primirea cardului personal de către fiecare deţinut, precum şi prin posibilitatea recunoscută acestora de a achiziţiona cartele telefonice de la magazinul penitenciarului, prin Anexa la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2714/C din 20 septembrie 2008 fiind interzisă primirea unor astfel de bunuri prin corespondenţă sau la sectorul vizite.
Persoana vătămată a fost primită de nenumărate ori în audienţă, conţinutul celor discutate fiind menţionat succint în procesele verbale întocmite cu această ocazie.
Raportat la cele de mai sus rezultă că în sarcina făptuitorului nu se poate reţine săvârşirea de către acesta a vreunei fapte prevăzute de legea penală, drepturile şi interesele legitime ale persoanei vătămate în calitate de persoană privată de libertate deţinută în Penitenciarul Aiud, judeţul Alba, nefiind încălcate.
Împotriva rezoluţiei procurorului a formulat plângere petentul, iar în temeiul art. 278 C. proc. pen. plângerea a fost soluţionată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea plângerii contra rezoluţiei procurorului, apreciindu-se că nu sunt dovezi că ofiţerul a acţionat cu rea-credinţă în exercitarea funcţiei sale.
Verificând rezoluţia atacată, instanţa a respins plângerea, ca nefondată, menţinând soluţia atacată ca temeinică şi legală din următoarele considerente.
Din datele factuale existente în dosar rezultă că petentul a primit materialele necesare exercitării dreptului la corespondenţă în limita respectării acestui drept faţă de toate persoanele deţinute şi a resurselor financiare, a primit un fierbător (termoplonjon), iar reţinerea cartelelor telefonice primite din exterior a fost justificată potrivit Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2714/C din 20 septembrie 2008, care interzice primirea unor astfel de bunuri prin corespondenţă sau la vizite.
Referitor la împrejurarea că petentul nu a primit răspunsuri satisfăcătoare la problemele ridicate cu ocazia audienţelor, în măsura în care răspunsurile au fost legale, nu există o vătămare a intereselor legitime ale petentului.
Faptele, aşa cum au fost descrise mai sus, nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sub aspectul laturii obiective şi subiective a infracţiunii, neexistând intenţia ofiţerului de penitenciar de a cauza o vătămare a intereselor legitime ale petentului.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanţa a respins plângerea, ca nefondată, menţinând soluţia din rezoluţia atacată.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul M.M., solicitând casarea hotărârii şi în rejudecare admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen. şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 „hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
Prin această lege au fost modificate şi dispoziţiile art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care prevăd că pot fi atacate cu recurs sentinţele pronunţate de judecătorii.
Din interpretarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din legea enunţată, rezultă fără echivoc, că pot fi supuse recursului numai hotărârile pronunţate înainte de 25 noiembrie 2010 – data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 – fiind fără relevanţă data sesizării instanţei de judecată.
Totodată, prin acelaşi act normativ au fost modificate şi dispoziţiile art. 2781 alin. (10) şi (13) în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Cum în cauză, sentinţa recurată a fost pronunţată la data de 9 decembrie 2010 – după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 – în raport de dispoziţiile legale enunţate, hotărârea este definitivă şi ca atare, calea de atac exercitată este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiţionarul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 155/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia ca fiind inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 155/2010 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1022/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 103/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
