ICCJ. Decizia nr. 1065/2011. Penal -
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1065/2011
Dosar nr.5183/99/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 119 din 26 februarie 2010, Tribunalul Iaşi a respins ca nefondată cererea inculpatului, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen.
A condamnat pe inculpatul D.V., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporala grava prevăzuta de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. penal, art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată acestuia pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
A luat act că victima D.C. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a admis acţiunile civile formulate de părţile civile, Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi şi Serviciul de Ambulanţă Iaşi şi, în consecinţa, a obligat inculpatul .
- să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi suma de 3678,36 lei, şi dobânda de referinţa a BNR la debitul datorat până la achitarea integrala a prejudiciului cu titlu de daune materiale, ce reprezintă cheltuielile efectuate de partea civilă pentru asistenţa medicală acordată victimei D.C.;
- să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţa Judeţean Iaşi suma de 347 lei, reprezentând cheltuieli de transport.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea cuţitului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii, cuţit aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Iaşi.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. a dispus restituirea către victima D.C. a corpurilor delicte – cearşaf culoare bleu cu galben, o pereche bluegins de damă culoare albastru, o bluză de culoare bleu marin închis, toate aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iaşi, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 1200 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că soţii D.V. şi O. sunt căsătoriţi din anul 1998, ocupându-se în prezent de creşterea animalelor, activitate din care obţin resursele materiale necesare traiului. Relaţiile dintre soţi au avut oscilat, pe fondul consumului de alcool al inculpatului D.V. Astfel instanţa a reţinut, ca fiind veridice atestările martorilor S.I. şi S.P. din cursul urmăririi penale prin care s-a arătat că, pe fondul consumului de alcool, inculpatul D.V. o agresa fizic pe soţia sa, pe D.C., aceasta refugiindu-se la fosta casa părintească. Deşi martorii au negat în faţa instanţei teza conduitei violente a inculpatului în familie, instanţa apreciază că modificarea poziţiei procesuale a martorilor a fost cauzată exclusiv de gravitatea acuzaţiei formulate împotriva inculpatului.
În data de 01 iunie 2009,reîntorcându-se de la vânzarea unor produse de origine animală la târgul din Podu Iloaiei, inculpatul a rămas la un local din sat, unde a consumat băuturi alcoolice. Deplasându-se ulterior acasă, inculpatul a avut un conflict verbal cu soţia, iar apoi a plecat la stână. Inculpatul s-a reîntors de la stână în jurul orelor 23.00, fiind în continuare sub influenţa băuturilor alcoolice. Soţia sa, D.C. s-a trezit, a ieşit în curte, unde a descuiat porţile mari , a condus şareta în curte, a deshămat calul şi l-a dus în grajd. Întrucât nu a găsit funie să lege calul, D.C. s-a dus şi a adus un cuţit din casa, tăind nişte funie sintetica dintr-un ghem şi legând calul. Partea vătămată a uitat cuţitul acolo în faţa uşii, lângă nişte pietre.
A doua zi, D.C. s-a deplasat la stână, întorcându-se acasă în jurul orelor 8-8.30 împreună cu ciobanul A.P.E.. Inculpatul D.V. a plecat în sat împreună cu ciobanul A.P.E. pentru a potcovi caii, ambii întorcându-se la domiciliu părţilor în jurul orelor 11.00. Potrivit atestărilor însuşi ale inculpatului acesta consumase 1 litru de vin, împreună cu fratele său, D.N. şi cu A.P.E. Inculpatul a cerut soţiei sale să le pună ceva de mâncare, iar aceasta s-a dus în curte să aducă o găleata de apa. Martorul A.P.E. a rămas în casă la televizor, iar inculpatul s-a dus până în grajd.
La intrarea în grajd inculpatul a descoperit cuţitul lăsat de soţia sa în noaptea precedentă, cuţit pe care l-a luat şi întorcându-se spre partea vătămată D.C. care se afla la o distanţa de circa 10 metri, aplecata deasupra pompei de apă, i-a cerut imperativ să-l ducă în casă, aruncându-l totodată înspre aceasta. Cuţitul s-a deplasat în plan întreaga suprafaţa de 10 metri, lovind victima în zona lombară dreapta. Din cauza loviturii, D.C. a căzut la pământ, însă şi-a revenit aproape imediat, scoţând cuţitul ce i se înfipsese în spate. Inculpatul a alergat imediat spre partea vătămată, pentru a-i oferi ajutor. Partea vătămată s-a îndreptata spre casa, odihnindu-se iniţial pe treptele de intrare, apoi intrând şi solicitând martorului A.P.E. să-i ducă apă să se spele. Partea vătămată şi-a spălat rana şi a încercat oprirea sângerării prin realizarea unui badijonaj improvizat.
Inculpatul, dându-şi seama de gravitatea situaţiei a plecat imediat la casa numitei B.E. pentru a suna la serviciul de ambulanţa. Din declaraţia martorei F.M. rezultă că iniţial inculpatul a pretins că soţia sa a căzut pe un cuţit, însă ulterior a recunoscut că el a aruncat cuţitul din greşeală. La indicaţiile serviciului de urgenţa, inculpatul a aşteptat ambulanţa în faţa bisericii, ulterior deplasându-se la domiciliu, unde a fost preluata victima şi transportata de urgenţa la spital.
Din concluziile certificatului medico-legal nr. 11376 din 30 iulie 2009 reiese ca partea vătămata a prezentat "plagă înjunghiată lombară dreapta cu plagă renală dreapta cu interesare pielocaliceală, hematom retroperitoneal masiv, şoc hemoragic, leziuni ce s-au putut produce "prin lovire cu corp tăietor - înţepător posibil cuţit" şi pot data din 02 iunie 2009. A necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile au fost de natura a-i pune viata in primejdie. Nefrectomia (excizia rinichiului dr.) reprezintă pierdere de organ şi îi conferă victimei o infirmitate fizică permanentă.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămate din cursul urmăririi penale, concluziile raportului de expertiză medico-legală, declaraţiile martorilor indirecţi, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală întrucât în faza de cercetare judecătorească s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul D.V. a declarat că a aruncat cuţitul spre soţia sa, însă nu a avut intenţia să îi facă rău.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei reţine instanţa de fond că se impune realizarea unei distincţii între acceptarea de către inculpat a ipotezei că prin aruncarea cuţitului acesta o putea lovi pe soţia sa oriunde şi acceptarea de către inculpat a ipotezei că prin aceasta acţiune s-ar putea produce decesul soţiei sale (rezultat cerut de infracţiunea mai grava ).
În determinarea posibilităţii reale a inculpatului de a prevedea rezultatul socialmente periculos este necesar de a se ţine seama de toate datele subiective - particularităţile psihofizice, intelectuale, pregătirea şi experienţa de viaţa a inculpatului.
Chiar dacă s-ar reţine ca reala susţinerea conform căreia în momentul aruncării cuţitului inculpatul ar fi spus „Na, luate-ar dracu, sa intre în tine cuţitul ăsta ! Du-l în casă !" nu se poate argumenta că prin aceasta s-ar fi verbalizat intenţia, chiar indirectă, de ucidere a soţiei sale. Inculpatul a solicitat imperativ soţiei sale să ducă cuţitul în casă, referirile anterioare încadrându-se în sfera limbajului colocvial injurios.
Distanţa de la care a fost aruncat cuţitul (circa 10 metri) poziţia victimei în momentul faptei (aplecată deasupra pompei de apă, cu spatele la inculpat) denotă că inculpatul nu a urmărit sau acceptat producerea morţii victimei, ca rezultat potenţial al acţiunii sale. De altfel, dacă un astfel de rezultat era urmărit, nici o împrejurare exterioară nu-l împiedica pe inculpat să aducă la îndeplinire rezoluţia infracţională.
Însă prin aruncarea unui cuţit greu, cu putere înspre victima D.C. care, prin poziţia pe care o avea în acel moment, nu putea preconiza traiectoria obiectului tăietor, inculpatul a putut prevedea faptul că prin aceasta acţiune ar putea vătăma integritatea corporala a soţiei sale.
Nu se poate reţine că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos, dar în acelaşi timp nu l-a acceptat sau că nu l-a prevăzut deşi putea şi trebuia să îl prevadă. Nici o împrejurare nu permite concluzia că inculpatul ar fi avut vreo raţiune obiectivă sau subiectiva care l-ar fi încredinţat că rezultatul nu se va produce.
Direcţia de aruncare a cuţitului, forţa loviturii, distanţa parcursă de obiectul tăietor relevă că inculpatul a acceptat urmarea ce s-ar fi putut produce prin acţiunea sa – Lovirea victimei şi vătămarea integrităţii corporale a soţiei sale, doar urmarea mai grava – pierderea unui organ şi punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate fiind imputabila în baza culpei.
Numai în condiţiile în care inculpatul nu ar fi cunoscut date faptice importante (poziţia victimei, distanţa) s-ar fi putut contura forma de vinovăţie a culpei, în una modalităţile sale.
Pentru toate aceste considerente instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile penale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva aceste sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi solicitând înlăturarea dispoziţiilor de schimbare a încadrării juridice a faptei şi menţinerea calificării juridice dată prin rechizitoriu.
Prin Decizia nr. 147 din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel Iaşi a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 119 din data de 26 februarie 2010 a Tribunalului Iaşi, hotărâre pe care o desfiinţează în parte în latură penală.
Rejudecând cauza:
A înlăturat menţiunea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., precum şi pedepsele aplicate şi dispoziţiile art. 81 C. pen. vizând suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
A condamnat inculpatul D.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut să în raport de contextul faptic rezultă fără dubiu că inculpatul a prevăzut şi a acceptat ca rezultatul faptei sale să fie moartea victimei.
Astfel inculpatul se afla la mică distanţă de victimă şi a aruncat în direcţia în care se afla victima cu un cuţit mare şi greu, cu o intensitate ce a produs o rană atât de profundă încât putea produce rezultatul letal, fapt pentru care apreciază instanţa de apel că inculpatul a acţionat cu intenţie directă.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, reţine instanţa de apel că lipsa antecedentelor penale şi conduita inculpatului după comiterea faptei justifică aplicarea unei pedepse egală cu minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.V. pe care nu l-a motivat în scris şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-l susţine oral.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru a asigura asistenţă juridică inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de apel, încadrarea juridică dată faptei este justă corespunzând situaţiei de fapt reţinute, în mod corect apreciind instanţa de apel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., având în vedere modalitatea de comitere a faptei.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a aruncat spre victimă cu putere un cuţit de dimensiuni apreciabile, rănind-o pe aceasta atât de intens încât viaţa i-a fost salvată ca urmare a intervenţiei chirurgicale prin care i-a fost efectuată excizia rinichiului.
Aşa cum rezultă din concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză, leziunile produse i-au pus viaţa în primejdie iar victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
Inculpatul D.V., chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei el a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, aruncarea cuţitului cu putere spre victimă fiind în măsură să conducă la uciderea acesteia indiferent de locul în care s-ar fi produs leziunea.
Nu poate fi omisă nici distanţa dintre inculpat şi victimă, ei aflându-se foarte aproape unul de celălalt, victima stând în faţa inculpatului, cu spatele spre acesta; ori, aruncând cuţitul spre victimă inculpatul putea să realizeze şi să accepte ideea că acest comportament poate determina uciderea victimei.
Ca atare, în mod corect a apreciat instanţa de apel că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Şi pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanţa de apel realizând o proporţionalitate între gradul de pericol social ridicat al faptei comise şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Poziţia sinceră manifestată de inculpat în faza de urmărire penală, ca şi lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere de instanţa de apel care a orientat pedeapsa aplicată inculpatului spre minimul special prevăzut de lege.
De altfel, aceste circumstanţe personale pozitive nu pot determina reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, fără a avea în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptei, respectiv agresivitatea deosebită de care a dat dovadă inculpatul care a lovit cu putere victima prin aruncarea cuţitului spre ea, lovitură în urma căreia a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
Ca atare, poziţia sinceră a inculpatului nu reprezintă altceva decât o asumare a faptei şi a rezultatului produs, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că nu se poate acorda acestei împrejurări o valoare atât de mare încât să determine aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, în mod corect a apreciat instanţa de apel că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei definit de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin privare de libertate, această modalitate de executare fiind în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Reţinând că în cauză nu există cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 147 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1059/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1069/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
---|