ICCJ. Decizia nr. 1022/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1022/2011
Dosar nr.1722/100/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 404 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Maramureş s-a respins cererea formulată de inculpatul V.G.C. prin apărător având ca obiect schimbarea încadrării juridice a infracţiunii din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
A condamnat inculpatul V.G.C. pentru comiterea infracţiunilor de:
- portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 8 luni închisoare;
- tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 2 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) şi b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 2 ani.
Cu consecinţele prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată acestuia reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 09 martie 2010 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a obligat inculpatul V.G.C. să plătească despăgubiri civile, astfel:
- părţii civile M.D. suma de 1.000 lei despăgubiri civile pentru daune materiale şi suma de 50.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale;
- părţii civile SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "DR. CONSTANTIN OPRIŞ"BAIA MARE, suma de 91,55 lei despăgubiri civile pentru daune materiale cu dobânda legală ce se va calcula conform OG nr. 9/2000;
- părţii civile SERVICIUL DE AMBULANŢĂ JUDEŢEAN MARAMUREŞ – BAIA MARE, suma de 501,12 lei despăgubiri civile pentru daune materiale cu dobânda legală ce se va calcula conform OG nr. 9/2000.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea corpului delict înregistrat la poziţia nr. 44/2010 în Registrul corpurilor delicte al instanţei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul V.G.C., să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare.
La data de 01 martie 2010 inculpatul V.G.C. fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a luat rezoluţia infracţională de a suprima viaţa concubinei sale, partea vătămată M.D., bănuind că aceasta are un amant. În jurul orelor 22:00 – purtând asupra sa un cuţit de mari dimensiuni ce-l luase în scopul arătat, de acasă, inculpatul s-a deplasat la Pensiunea Silvia din Baia Mare (locul de muncă al părţii vătămate). Aici, în prezenţa martorului Z.R.S. – client al pensiunii, inculpatul V.G.C. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul, iar apoi a înjunghiat-o cu cuţitul în partea stângă a toracelui, cauzându-i acesteia o plagă adâncă de cca. 7 cm ce a necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Această stare de fapt a fost confirmată de declaraţia părţii vătămate M.D., de declaraţia martorilor Z.R.S. şi A.O., precum şi de declaraţiile de recunoaştere date de către inculpat.
Chiar dacă inculpatul a declarat că nu a intenţionat să o ucidă pe partea vătămată şi în pofida faptului că leziunile suferite de aceasta au necesitat pentru vindecare doar 8-9 zile de îngrijiri medicale, instanţa va reţine însă că acesta se face vinovat de săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. deoarece în raport de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de instrumentul folosit de inculpat (cuţitul pe care l-a adus de acasă), de regiunea în care a fost aplicată lovitura, se poate trage cu certitudine concluzia că intenţia inculpatului a fost aceea de a o înjunghia pe concubina lui în inimă şi că s-a pregătit în vederea materializării acestei rezoluţii infracţionale.
Instanţa consideră că în speţa de faţă se justifică a fi reţinută premeditarea ca circumstanţă agravantă a infracţiunii de omor pentru că sunt îndeplinite următoarele condiţii: rezoluţia infracţională a precedat cu un oarecare interval de timp acţiunea agresivă, hotărârea deja luată fiind concretizată în anumite activităţi de pregătire a infracţiunii, respectiv inculpatul şi partea vătămată erau separaţi în fapt datorită certurilor repetate dintre ei, iar înainte de agresiune inculpatul a încercat să o contacteze telefonic pe partea vătămată şi cum aceasta i-a închis telefonul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a luat hotărârea infracţională, scop în care s-a deplasat la domiciliul său, a luat cuţitul, după care a plecat la locul de muncă al părţii vătămate.
În consecinţă, se va respinge cererea formulată de către inculpat prin apărător având ca obiect schimbarea încadrării juridice a infracţiunii din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Pe baza stării de fapt expusă mai sus, confirmată de probele administrate, tribunalul va reţine că în drept, faptele inculpatului V.G.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.
Pentru aceste infracţiuni se va dispune condamnarea inculpatului la pedepsele de 2 luni închisoare, 8 luni închisoare şi respectiv 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 2 ani, instanţa reţinând în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. Astfel, inculpatul nu posedă antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, a manifestat regret pentru săvârşirea faptei comise şi şi-a exprimat disponibilitatea în recuperarea integrală a prejudiciului cauzat, astfel cum a fost precizat de către partea vătămată, toate aceste aspecte fiind avute în vedere de către instanţă în procesul individualizării pedepselor în sensul coborârii cuantumului acestora sub minimul special prevăzut de textele legale de incriminare.
La individualizarea răspunderii penale a inculpatului s-au avut în vedere şi aspectele legate de pericolul social concret al faptelor ce i se reţin în sarcină, modalitatea şi împrejurările în care au fost comise, urmarea produsă.
În temeiul art. 33 lit. a) şi b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., instanţa aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 2 ani.
Pedeapsa va fi executată în regim privativ de libertate, apreciindu-se, în raport de natura infracţiunii, de urmarea produsă, de natura valorilor sociale lezate prin faptele inculpatului, că se justifică şi aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul V.G.C. şi partea civilă M.D., ambii criticând soluţia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală.
Inculpatul a solicitat desfiinţarea hotărârii instanţei şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., achitarea pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen. potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. şi redozarea pedepselor aplicate.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că s-au reţinut greşit circumstanţele de calificare privind premeditarea şi locul public, arătând că activitatea infracţională nu a fost precedată de activităţi de pregătire şi că nu este suficient a te înarma şi a executa activitatea de ucidere ulterior, după trecerea unui timp. În ceea ce priveşte locul public, a arătat că localul este unul privat, deci patronul putea să-şi selecteze clientela iar în local era o singură persoană, respectiv martorul R.Z. care spune că totul s-a petrecut foarte repede, pe parcursul unui minut şi nici nu a avut timp să sesizeze ce s-a întâmplat. Referitor la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, invocă existenţa doar a unei singure persoane care nici măcar nu a putut observa ce s-a întâmplat astfel că nu este îndeplinită cerinţa comiterii faptei în public În ceea ce priveşte personalitatea făptuitorului, solicită a se observa că la fila 9 este un raport medico legal în care se concluzionează o tulburare pe fondul consumului de alcool. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi s-a autodenunţat, nu are antecedente penale, are un copil minor şi a fost de acord să suporte despăgubirile civile solicitând redozarea pedepsei.
Partea civilă a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la individualizarea pedepselor aplicate invocând greşita reţinere a circumstanţelor atenuante legale, solicitând înlăturarea acestora şi aplicarea unor pedepse situate în limitele speciale legale motivând că în mod eronat s-a motivat atitudinea sinceră a inculpatului în condiţiile în care a avut o poziţie oscilantă şi că disponibilitatea de recuperare a prejudiciului nu este suficientă atâta timp cât nu a făcu nici un demers în acest sens.
Procedând la soluţionarea apelurilor prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, efectuând o cercetare judecătorească completă şi administrând în mod direct şi nemijlocit probe noi şi procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Fără a relua argumentaţia stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentaţie pe care tribunalul şi-o însuşeşte în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare ( Helle împotriva Finlandei ), se va sublinia cu privire la apărările invocate de către inculpat următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu poate fi reţinută teza potrivit căreia faptele nu ar fi fost comise în public şi că nu ar fi premeditat comiterea infracţiunii de omor.
Potrivit art. 152 lit. a) C. pen. fapta se consideră săvârşită în public, atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.
În speţă, din examinarea probelor administrate în cauză, se constată că instanţa de fond a încadrat corect fapta inculpatului în tentativă la infracţiunea de omor calificat,fiind săvârşită în public, atât în raport cu locul unde a fost comisă, respectiv în zona barului unei pensiuni şi în timpul orarului de funcţionare, loc care, prin destinaţie, este un loc accesibil publicului.
Susţinerea inculpatului potrivit căreia imobilul şi activitatea derulată în acesta au caracter privat nu este relevantă sub aspectul cerinţelor art. 152 C. pen. deoarece locul este public prin destinaţie, iar natura activităţii este aceea de deservire a publicului, fiind irelevantă forma de proprietate asupra imobilului. De altfel, martorul Z.R.S. prezent la incident era cazat la pensiune şi servea masa în momentul consumării acţiunii agresive a inculpatului în chiar zona unde s-a derulat evenimentul (f. 49 dosar urmărire penală, f. 192 dosar fond).
Referitor la caracterul premeditat al acţiunii inculpatului, potrivit literaturii de specialitate premeditarea presupune existenţa unui interval de timp între momentul luării hotărârii infracţionale şi până la momentul executării infracţiunii înlăuntrul căruia făptuitorul săvârşeşte acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei, precum şi existenţa unei activităţi psihice de reflexie şi chibzuire asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârii infracţionale.
În cauză, din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei G.A.D. (f.103) rezultă că între inculpat şi partea vătămată relaţiile erau grav deteriorate şi caracterizate prin certuri frecvente, finalizate cu ameninţarea cu moartea şi agresionarea fizică a victimei de către inculpat, toate având ca sursă consumul de băuturi alcoolice şi gelozia inculpatului. Se mai arată că inculpatul a mai venit la locul de muncă al victimei şi cu alte ocazii când, din aceleaşi motive, a provocat scandal, ceea ce a determinat pe şefa părţii vătămate să îi interzică inculpatului să o viziteze pe aceasta. Mai rezultă că în ziua incidentului între părţi au avut loc mai multe discuţii telefonice, pe parcursul cărora inculpatul a ameninţat cu moartea victima, aceasta constatând că inculpatul era sub influenţa băuturilor alcoolice motiv pentru care i-a comunicat că înţelege să rupă relaţia lor şi i-a cerut să părăsească domiciliul comun.
Potrivit declaraţiei părţii vătămate şi a martorului Z., abia la ora 21,40 inculpatul a venit la locul de muncă al victimei, după ce în prealabil a luat un cuţit pe care-l folosea la abatorul unde lucra la sacrificarea animalelor (inculpatul fiind măcelar), a lovit cu pumnul victima în faţă, după care i-a aplicat o lovitură cu acel cuţit în zona stângă a toracelui.
În contextul celor arătate, este evident că inculpatul a avut timpul necesar luării hotărârii infracţionale, timp în care a decis asupra motivelor, modului şi locului de acţionare, a mijloacelor, dar şi a consecinţelor (semnificativă este afirmaţia potrivit căreia nu-l interesează „de poliţie sau de altcineva", adică nu îl interesează consecinţele faptei sale – f.43 dosar urmărire penală) ceea ce conturează caracterul premeditat al acţiunii inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide raportat la mijlocul folosit (un cuţit de dimensiune mari, folosit în măcelărie), zona vizată (partea stângă a toracelui unde este ştiut că se află un organ vital – inima), caracterul succesiv al actelor agresive, menite să înlăture posibilitatea de reacţie a victimei (inculpatul a aplicat întâi victimei o lovitură în faţă), disproporţia evidentă dintre forţa fizică a inculpatului şi cea a victimei şi intensitatea loviturii.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., sub aspectul laturii obiective, aceasta se realizează prin săvârşirea în public de acte, gesturi, de proferarea de cuvinte sau expresii sau orice alte manifestări care aduc atingere bunelor moravuri ori produc scandal public, ceea ce înseamnă că acţiunea realizată prin una dintre aceste modalităţi alternative dobândeşte caracter penal numai datorită rezultatului pe care-l produce.
Scandalul public presupune „zarvă, vâlvă produsă printr-o faptă urâtă, ruşinoasă, indignare, revoltă, provocată de o asemenea faptă", nefiind vorba de o revoltă cu caracter singular.
În cauză cerinţele de mai sus au fost neîndoielnic realizate raportat la faptul că inculpatul a înţeles să-şi rezolve problemele de cuplu prin folosirea violenţei extreme, recurgând chiar la încercarea de suprimare a vieţii partenerei de viaţă. Mai mult, acţiunea s-a consumat la locul de muncă al victimei şi în prezenţa unui client, iar consecinţele imediate au fost percepute şi de martora A.S. Aşa fiind, o atare faptă şi mobilul comiterii acesteia este de natură a produce urmările prevăzute de textul legal, fiind evident că nu poate rămâne fără ecou în rândul comunităţii din care provin inculpatul şi victima.
În plan subiectiv, inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă, acceptând producerea rezultatului socialmente periculos atâta timp cât inculpatul a conceput ca un mijloc de rezolvare a relaţiei sale cu victima recurgerea la o acţiune agresivă a cărei consumare să se producă în loc public, respectiv la locul de muncă al părţii vătămate.
Cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei, Curtea retine ca potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
În speţă, s-a probat că inculpatul a comis o fapte care fac parte din categoria infracţiunilor de pericol şi rezultat ce ocrotesc relaţiile sociale care asigură dreptul la viaţă şi normala derulare a vieţii cotidiene. De asemenea, s-a dovedit fără nici un dubiu că inculpatul a comis faptele pe fondul consumului de alcool şi a sentimentelor de gelozie exagerată, a avut o poziţie sinceră, a colaborat în toate fazele procesului penal si a manifestat regret. De aceea, raţionamentul primei instanţe care a condus la reţinerea de circumstanţe atenuante facultative în favoarea inculpatului este corect astfel că nu poate fi reţinute concluziile părţii civile de înlăturare a acestor circumstanţe.
Aşa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunii, dar si poziţiei procesuale a inculpatului prin reţinerea circumstanţelor atenuante facultative, astfel că pedeapsa aplicată este justă şi proporţională, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.
Solicitarea inculpatului de a se acorda o eficienta mai sporită circumstanţelor atenuante legale nu poate fi primit, deoarece coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege într-o măsură mai mare ar conduce la stabilirea unei sancţiuni în vădită disproporţie cu gradul concret de pericol social al faptelor, cu consecinţa lipsirii de eficienţă juridică a pedepsei.
Pentru toate aceste motive in temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul V.G.C. şi partea civilă M.D., iar sentinţa atacată se va menţine în totalitate ca fiind legală şi temeinică.
Cu privire la starea de arest a inculpatului, existenţa cazului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este pe deplin probat, aşa încât revocarea măsurii preventive a arestării nu se impune deoarece săvârşirea acestor infracţiuni, precum şi modalitatea de comitere denotă un pericol social major.
Aşa fiind, constatând că sunt întrunite atât cerinţele legale în materie, cât şi prevederile art. 5 pct.1 lit. a) şi c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea va menţine starea de arest a inculpatului, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa).
Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Sălaj nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.
În privinţa pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea apreciază că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis o infracţiune constând în încercarea de suprimare a vieţii unei personale. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa.
Este adevărat că, într-o societate democratică, şi dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.
Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al celor mai apropiaţi semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 164/A din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul V.G.C. şi partea civilă M.D. împotriva sentinţei penale nr. 404 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Maramureş.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 09 martie 2010 până la zi.
A fost stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 50 lei onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
A obligat inculpatul să achite suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 50 lei onorariul apărătorului din oficiu şi, cu acelaşi titlu şi a obligat partea civilă M.D. să plătească suma de 150 lei.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs partea civilă M.D., criticând-o ca netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se majorarea pedepsei aplicate intimatului-inculpat V.G.C.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată, în raport de motivul de critică invocat de cazul de casare sus indicat, Înalta Curte are în vedere că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa instanţei de fond şi menţinută prin Decizia instanţei de apel, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. şi cu efectul coborârii sub limita minimă a textului de lege sancţionator prevăzut de art. 76 lit. e) C. pen. este aptă în totalitate că satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Cu această proiecţie se reţine că pedeapsa stabilită va constitui o reală măsură de constrângere şi reeducare a intimatului inculpat V.G.C., precum va asigura şi prevenirea generală a săvârşirii de noi infracţiuni.
Concomitent, pedeapsa menţionată este judicios dozată, prin prisma criteriilor legate de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) relativ la pericolul social, generic şi concret al faptelor comise, constând, în esenţă, în aceea că la data 01 martie 2010 a purtat şi folosit în loc public un cuţit de mari dimensiuni şi care cu premeditare a încercat să suprime prin înjunghiere viaţa părţii vătămate M.D. în localul Pensiunea Silvia din Baia Mare, unde în prezenţa unui client a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul şi a înjunghiat-o în piept cu cuţitul, provocându-i astfel acesteia o leziune traumatică adâncă de circa 7 cm ce a necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Cuantumul pedepsei aplicate a fost corect stabilit în raport de împrejurările comiterii faptei (într-un loc public - Pensiunea Silvia din Municipiul Baia Mare şi în prezenţa martorului Z.R.S., client al locaţiei), de instrumentul folosit de intimatul inculpat apt să producă rezultatul letal urmărit (un cuţit de mari dimensiuni), de regiunea corpului victimei M.D. în care a fost aplicată lovitura (regiunea stângă a toracelui unde a fost cauzată o plagă adâncă de circa 7 cm), cât şi de circumstanţa premeditării, caracterizată drept circumstanţă agravantă la tentativa de omor calificat, dedusă din aceea că rezoluţia infracţională a precedat cu un oarecare interval de timp acţiunea agresivă, hotărârea deja luată fiind concretizată în anumite activităţi de pregătire a infracţiunii, respectiv inculpatul şi partea vătămată erau separaţi în fapt datorită certurilor repetate dintre ei, iar înainte de agresiune inculpatul a încercat să o contacteze telefonic pe partea vătămată şi cum aceasta i-a închis telefonul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a luat hotărârea infracţională, scop în care s-a deplasat la domiciliul său, a luat cuţitul, după care a plecat la locul de muncă al părţii vătămate.
În cauza de faţă s-a probat că inculpatul a comis o fapte care fac parte din categoria infracţiunilor de pericol şi rezultat ce ocrotesc relaţiile sociale care asigură dreptul la viaţă şi normala derulare a vieţii cotidiene. De asemenea, s-a dovedit fără nici un dubiu că inculpatul a comis faptele pe fondul consumului de alcool şi a sentimentelor de gelozie exagerată, a avut o poziţie sinceră, a colaborat în toate fazele procesului penal si a manifestat regret. De aceea, raţionamentul primei instanţe care a condus la reţinerea de circumstanţe atenuante facultative în favoarea inculpatului este corect astfel că nu poate fi reţinute concluziile părţii civile de înlăturare a acestor circumstanţe.
Aşa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunii, dar si poziţiei procesuale a inculpatului prin reţinerea circumstanţelor atenuante facultative, astfel că pedeapsa aplicată este justă şi proporţională, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.
Faţă de toate cele sus expuse se conchide în sensul inexistenţei unor elemente care să justifice reindividualizarea pedepsei aplicate prin majorarea cuantumului acesteia.
Urmează ca în baza art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se compute prevenţia pentru intimatul inculpat V.G.C. de la 09 martie 2010 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.D. împotriva deciziei penale nr. 164/A/2010 din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul V.G.C.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2010 la 16 martie 2010.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1013/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1027/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
