ICCJ. Decizia nr. 103/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 103/2011
Dosar nr. 6716/2/2010
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 331 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.G. împotriva rezoluţiei nr. 2619/P/2009 din 21 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul S.L., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) menţinută prin rezoluţia nr. 1307/II-2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că susţinerile petentului nu sunt întemeiate întrucât, în cauză, ancheta nu trebuia efectuată în mod obligatoriu de procuror, că potrivit dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală a fost legal sesizat, că soluţia de netrimitere în judecată este justificată şi susţinută de materialul probator administrat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul C.G., învederând faptul că a fost judecat în lipsa sa, procedura de citare nefiind îndeplinită.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în rejudecare trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de petent, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.
Criticile formulate de recurentul petent C.G. vizând soluţionarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor art. 197 alin. (4) teza I C. proc. pen. sunt neîntemeiate.
Prin prisma dispoziţiilor legale sus-menţionate „încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condiţiile alin. (1) numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, atunci când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului".
Verificând susţinerile petentului, se constată că la termenul din 17 august 2010, acesta a fost prezent la apelul nominal conform consemnării din practicaua încheierii de şedinţă aflată la fila 16 dosar nr. 6716/2/2010 (2021/2010) Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În aceste condiţii, potrivit art. 291 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, petentul a primit termen în cunoştinţă, situaţie în care invocarea dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (4) teza a II-a C. proc. pen., nu se justifică.
Potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
În cauză, petentul nu a făcut dovada vătămării care i s-a adus, în condiţiile invocate şi nici a faptului că aceasta nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv.
În ceea ce priveşte examinarea cauzei cu referire la dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. instanţa constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. „Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Procedând astfel, instanţa de fond verificând rezoluţia atacată de petent, a reţinut că la data de 21 iulie 2010 acesta a formulat mai multe plângeri împotriva rezoluţiei nr. 2619/P/2009 din 21 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 1307/II-2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, că acestea au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu nr. 6716/2/2010, respectiv 6723/2/2010.
La termenul din 23 noiembrie 2010, în baza dispoziţiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus reunirea cauzelor, dosarul cu nr. 6723/P/2010 fiind conexat la cel cu nr. 6716/2/2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile petentului şi de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., s-a reţinut că pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrat dosarul nr. 2619/P/2009, având ca obiect plângerea formulată de numitul C.G. prin care a solicitat, ca faţă de magistratul S.L., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, să se efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în împrejurarea soluţionării dosarului nr. 4014/301/2004 al instanţei menţionate anterior.
S-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 775/2004, reclamanta I.(fostă C.)M. a solicitat instanţei de judecată să dispună asupra împărţirii bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul C.G. şi că prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 10 iunie 2004 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, au fost admise în parte acţiunea formulată de reclamantă şi cererea reconvenţională formulată de pârât, constatându-se bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei acestora precum şi contribuţia fiecărei părţi la dobândirea respectivelor bunuri.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul C.G., apelul fiind anulat ca insuficient timbrat prin Decizia civilă nr. 2332/A din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. Recursul formulat de petent împotriva deciziei a fost respins ca nefondat în baza deciziei civile nr. 781 din 9 iunie2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Întrucât încheierea de admitere în principiu a rămas definitivă şi irevocabilă, instanţa de fond s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 2156 din 6 martie 2006 în sensul că a admis în parte cererea reclamantei şi cererea reconvenţională, a dispus ieşirea din indiviziune asupra bunurilor comune aşa cum s-a menţionat în încheierea de admitere în principiu din data de 10 iunie 2004, a atribuit bunurile comune şi bunurile proprii şi a stabilit cuantumul sultelor în sarcina părţilor şi a cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 2156 din 6 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a declarat apel numitul C.G.
Prin Decizia civilă nr. 495A/18 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr. 4014/301/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, instanţa a dispus respingerea apelului formulat de apelantul C.G. ca nefondat, reţinând că motivele invocate de acesta au vizat dispoziţiile luate de instanţa de fond prin încheierea de admitere în principiu din data de 10 iunie 2004 care a fost atacată cu apel şi recurs de către petent şi care a devenit definitivă şi irevocabilă.
Prin rezoluţia nr. 2619/P/2009, faţă de magistratul S.L. – judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că pentru soluţionarea oricărei cauze deduse judecăţii, magistraţii sunt obligaţi să lămurească respectiva pricină sub toate aspectele pe bază de probe.
Aprecierea fiecărei probe se face de către magistrat conform propriei convingeri formată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Aşadar, magistratul trebuie să dispună, în mod imparţial, în cauzele pe care le instrumentează în raport de probele administrate în cauză prin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în materie.
Opinia judecătorului formulată în acest mod, concretizată în motivarea soluţiei pe care o pronunţă, nu reprezintă o încălcare a atribuţiilor sale de serviciu, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii acestuia în mod defectuos, ci este rezultatul aplicării normelor legale în raport de o situaţie de fapt şi de probele din dosarul cauzei.
Astfel, s-a apreciat că, în condiţiile în care nu se evidenţiază existenţa vreunei fapte penale care influenţează imparţialitatea actului de justiţie, modalitatea de soluţionare a cauzelor de către magistraţi nu poate face obiectul unor cercetări ale Ministerului Public, întrucât ar constitui o încălcare a principiului independenţei puterii judecătoreşti.
Controlul unei hotărâri judecătoreşti, inclusiv modul de admitere, administrare şi apreciere al probelor de către judecător, se poate realiza prin exercitarea căilor de atac ordinare şi extraordinare prevăzute de lege.
Prin rezoluţia nr. 1307/II-2/2/2010 din 6 iulie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a menţinut soluţia dată prin rezoluţia atacată.
Exercitând controlul judiciar asupra hotărârii recurate în limitele dispoziţiilor legale se constată că petentul a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva magistratului S.L., fiind nemulţumit de modul în care a soluţionat dosarul nr. 40154/301/2004 al Tribunalului Bucureşti, în sensul că a fost obligat în mod abuziv la plata unor taxe de timbru.
Reverificând actele premergătoare precum şi soluţia adoptată în cauză, prin prisma criticilor formulate de petent şi a celor arătate în cele ce preced, se reţine că potrivit normelor de procedură civilă partea nemulţumită de soluţia instanţei poate valorifica beneficiul căilor de atac, legal prevăzute de lege, la instanţa de judecată superioară în grad.
Petentul a mai criticat soluţia dispusă, considerând că în mod nelegal, la cercetarea efectuată nu a participat reprezentantul poliţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 221 C. proc. pen.
Critica nu a fost primită, deoarece este situaţia unei cauze în care ancheta se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cadrul procedurii urmăririi penale reglementată de dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 209 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, critica petentului în legătură cu faptul că procurorul a omis să analizeze, în soluţia adoptată, principalele motive expuse de petent, care constituiau critici ale soluţiei instanţei de judecată, nu este întemeiată întrucât aşa cum s-a arătat, criticile împotriva unei soluţii nu pot fi analizate decât în căile de atac de instanţa de judecată superioară în grad, nemulţumirea petentului neputând constitui un fapt care să atragă o responsabilitate penală.
Pentru considerentele arătate, văzând dispoziţiile art. 3851 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 331 din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 331 din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1027/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1059/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
