ICCJ. Decizia nr. 1079/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1079/2011
Dosar nr. 200/39/2010
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin încheierea nr. 5 din 10 martie 2011 a respins, ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.S.
În motivarea cererii inculpatul a arătat că este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind admisibile, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care este cercetat nu depăşesc limita impusă de lege şi că nu este date din care să rezulte că odată lăsat în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea martorilor sau alterarea ori distrugerea altor mijloace de probă, şi că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Instanţa de apel a apreciat că la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, respectiv că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate, pericol ce rezultă din gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat împreună cu un număr mare de alţi coinculpaţi.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.S. a declarat recurs în termen legal, casarea încheierii atacate şi, pe fond, liberarea condiţionată sub control judiciar.
Recursul declarat este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 4 februarie 2011, mandatul fiind emis pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Conform art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
La alin. (2) al aceluiaşi articol se stipulează că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Examinându-se temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen. respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele penale precum şi alte situaţii privind situaţia inculpatului, instanţa constată că nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, chiar şi condiţionată de respectarea unor obligaţii impuse de lege.
Nu se poate face abstracţie de temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, respectiv că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, dacă ar fi lăsat în libertate, pericol ce rezultă din gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, împreună cu un număr mare de coinculpaţi, respectiv o infracţiune de crimă organizată, iar cealaltă, o infracţiune continuată de corupţie, cu un număr foarte mare de acte materiale. Gradul ridicat de pericol social este dat şi de calitatea inculpatului de lucrător de poliţie, în cadrul punctului de trecere a frontierei, calitate cu care a permis intrarea de produse sustrase de la plata taxelor vamale, fiind alimentată piaţa neagră cu astfel de produse, statul român fiind împiedicat să obţină venituri impozabile.
Totodată, nu se poate face abstracţie nici de timpul foarte scurt, scurs de la arestarea preventivă a inculpatului, scurs de la data când instanţa superioară s-a pronunţat cu ocazia judecării recursului declarat împotriva hotărârii de prelungire a acestei măsuri, asupra existenţei pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate şi până la data pronunţării hotărârii de faţă, perioada de timp în care se poate aprecia ca acest pericol a dispărut sau cel puţin că s-ar fi atenuat.
Acest lucru pare imposibil de acceptat, dacă avem în vedere pe lângă argumentele aduse mai sus şi faptul că lăsarea în libertate în acest moment a inculpatului ar genera un sentiment de insecuritate şi nemulţumire din partea opiniei publice care ar putea interpreta o asemenea măsură ca o tolerare din partea organelor de justiţie a unor asemenea comportamente infracţionale a reţelelor de crimă organizată constituite în scopul îmbogăţirii peste noapte în mod fraudulos.
Toate acestea cântăresc mai mult decât situaţia personală a inculpatului, care potrivit caracterizărilor depuse la dosar ar avea calităţi profesionale, este căsătorit şi are copii minori de a căror creştere şi educare se ocupa soţia sa, împrejurări care nu pot înclina balanţa în favoarea punerii în libertate a inculpatului.
Aşa fiind, instanţa va respinge recursul inculpatului, ca fiind nefondat.
Ca parte căzută în pretenţii, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva încheierii nr. 5 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 200/39/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1069/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1093/2011. Penal - → |
|---|
