ICCJ. Decizia nr. 1107/2011. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1107/2011
Dosar nr. 2392/2/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 martie 2011, pronunţată în dosarul nr. 2392/2/2011(1038/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, privind arestarea preventivă a inculpaţilor R.S. şi N.F.A.
A dispus arestarea preventivă a inculpaţilor R.S. şi N.F.A., pe o perioadă de câte 29 zile, de la data de 16 martie 2011 şi până la 13 aprilie 2011.
A dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru fiecare dintre inculpaţi.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că prin propunerea din 15 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Bucureşti a solicitat în baza art. 1491 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpaţilor R.S., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov, şi N.F.A., agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov, Poliţia oraş Bragadiru, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
I. Astfel se reţine că în data de 22 noiembrie 2010, în jurul orelor 16:30, în timp ce se deplasa pe DN 6/E70, pe raza oraşului Bragadiru, dinspre municipiul Bucureşti, înspre municipiul Alexandria, investigatorul sub acoperire R.R.M. a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere compus din inspectorul principal de poliţie R.S. şi agentul de poliţie N.F.A., ca urmare a faptului că acesta a condus autovehiculul pe drum public fără a purta centura de siguranţă, fără a folosi luminile de întâlnire pe un drum naţional, neacordând prioritate de trecere autovehiculelor care circulau în sensul giratoriu, încălcând dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3, 7 şi ale art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr.195/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Agentul de poliţie i-a solicitat să prezinte actele la control, inclusiv asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto şi i-a adus la cunoştinţă investigatorului sub acoperire că pentru contravenţiile săvârşite îi va reţine permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, îi va aplica o amendă în cuantum de 540 lei, urmând să-i elibereze o dovadă de circulaţie pentru 15 zile.
În timpul controlului, agentul de poliţie a constatat şi faptul că investigatorul sub acoperire nu avea rovinietă pentru autoturismul pe care îl conducea, motiv pentru care i-a adus la cunoştinţă că îi va reţine certificatul de înmatriculare al autovehiculului, dându-i de înţeles că îi va aplica şi amendă.
Fapta contravine prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Apoi, cei doi s-au deplasat la autospeciala Poliţiei Rutiere unde se afla R.S., acesta din urmă certându-l pe investigatorul sub acoperire pentru contravenţiile comise.
În timpul discuţiilor purtate, ofiţerul şi agentul de poliţie i-au dat de înţeles investigatorului sub acoperire că, pentru a nu fi luate măsurile legale în raport cu contravenţiile săvârşite, era necesar să le dea mită, sens în care i-au restituit doar asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto şi i-au cerut să-i urmeze cu autoturismul condus de el.
Autospeciala Poliţiei Rutiere, urmată de autoturismul condus de investigatorul sub acoperire, s-a deplasat în curtea unei societăţi comerciale aflată în apropierea locului unde a fost oprit iniţial.
Investigatorul sub acoperire s-a apropiat de maşina poliţiei, având asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, în care introdusese suma de 400 Iei. Agentul de poliţie, deşi o verificase cu puţin timp înainte, l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire dacă are asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. R.R.M. i-a remis poliţistului asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto şi suma de bani. Poliţistul a lăsat banii să cadă în autospeciala poliţiei, iar apoi i-a restituit asigurarea şi celelalte acte prezentate iniţial la control, fără să a lua vreo măsură pentru contravenţiile comise de către investigatorul sub acoperire.
2. În data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 14:30, în timp ce se deplasa pe DN 6, pe raza localităţii Cornetu, dinspre municipiul Bucureşti, înspre municipiul Alexandria, investigatorul sub acoperire P.A. a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere compus din inspectorul principal de poliţie R.S., agentul de poliţie N.F.A. şi un alt poliţist, ca urmare a faptului că acesta a condus autovehiculul pe drum public, efectuând depăşirea unui alt autovehicul, cu încălcarea marcajului longitudinal cu linie dublă continuă, nerespectând dispoziţiile art. 100 alin. (3) lit. e) şi ale art. 102 alin. (2) raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din O.U.G nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Ofiţerul de poliţie i-a adus la cunoştinţă investigatorului sub acoperire că pentru contravenţia săvârşită îi va reţine permisul de conducere.
Agentul de poliţie s-a apropiat de autoturismul investigatorului sub acoperire şi l-a încunoştinţat că îi va reţine permisul de conducere, îi va aplica o amendă în cuantum de 540 lei, urmând să-i elibereze o dovadă de circulaţie pentru 15 zile.
Investigatorul sub acoperire s-a deplasat la autospeciala poliţiei împreună cu N.F.A., acesta din urmă având actele prezentate la control, inclusiv asigurarea obligatorie pentru răspundere civilă auto.
Agentul de poliţie i-a restituit poliţa de asigurare, care era valabilă şi i-a cerut să meargă la maşină şi să aducă asigurarea, adică acelaşi document, dându-i în mod evident de înţeles că trebuie să le dea poliţiştilor mită, pentru a evita tragerea la răspundere contravenţională.
În timp ce se deplasa spre autoturism, R.S. i-a spus investigatorului sub acoperire să aducă asigurarea şi să aibă în vedere că sunt trei poliţişti.
Investigatorul sub acoperire P.A. a luat din maşină 500 de lei, i-a introdus în poliţa de asigurare şi i-a dat în acest fel lui N.F.A., în autospeciala poliţiei aflându-se şi ofiţerul de poliţie şi celălalt poliţist.
După ce a fost luată suma de bani, investigatorului sub acoperire i-au fost restituite poliţa de asigurare şi celelalte acte prezentate la control, fără ca poliţiştii sancţioneze în vreun fel pentru contravenţia comisă.
3. În data de 11 ianuarie 2011, în jurul orei 14:20, investigatorul sub acoperire N.B. a efectuat virajul la stânga spre Bucureşti, la ieşirea dintr-o benzinărie din oraşul Bragadiru, fără a purta centură de siguranţă, fără a folosi luminile de întâlnire pe un drum naţional, în timp ce folosea telefonul mobil fără a utiliza un dispozitiv mâini libere, încălcând marcajul longitudinal cu linie dublă continuă, astfel că a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere compus din inspectorul principal de poliţie R.S. şi agentul de poliţie N.F.A., nerespectând dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2, 3, 7, lit. d) pct. 9 din O.U.G nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Ofiţerul de poliţie i-a adus la cunoştinţă investigatorului sub acoperire că pentru contravenţiile săvârşite îi va reţine permisul de conducere şi îi va aplica amendă, deşi legea nu prevedea ca sancţiune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru abaterile constatate.
După ce a remis ofiţerului de poliţie actele solicitate la control, investigatorul sub acoperire s-a deplasat împreună cu acesta la autospeciala Poliţiei Rutiere în care se afla N.F.A.
Agentul de poliţie i-a restituit doar poliţa de asigurare şi i-a făcut semn cu capul înspre autoturismul cu care se deplasase investigatorul sub acoperire, dându-i de înţeles că pentru a evita aplicarea sancţiunilor contravenţionale, era necesar să le dea mită.
Investigatorul sub acoperire s-a deplasat la autoturismul său, a luat 400 lei pe care i-a introdus în poliţa de asigurare, iar apoi a revenit la autospeciala poliţiei şi i-a înmânat agentului de poliţie actul în care se afla suma de bani.
După ce agentul de poliţie, în prezenţa ofiţerului de poliţie, a luat suma de bani, a restituit investigatorului sub acoperire poliţa de asigurare şi celelalte acte prezentate la control, fără ca el sau R.S. să ia vreo măsură pentru contravenţiile constatate.
În cauză, inculpaţii nu au făcut declaraţii, invocând beneficiul dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Reţine Curtea de Apel Bucureşti, că sunt întrunite în cauză condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât şi cu privire la pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertatea a inculpaţilor, pericolul analizat în raport de gravitatea faptelor comise de cei doi inculpaţi, exprimată în special de calitatea în care au comis faptele ca şi de poziţia inculpaţilor care au negat comiterea faptelor.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii R.S. şi N.F.A., care au solicitat casarea încheierii recurate şi respingerea propunerii de arestare preventivă, arătând că toate probele administrate, respectiv toate actele premergătoare sunt lovite de nulitate absolută, cât timp autorizaţiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice au fost emise de Tribunalul Bucureşti, încălcându-se normele de competenţă materială.
Cu privire la fondul cauzei, susţine apărarea că, nu se impune în acest moment arestarea preventivă a inculpaţilor, cât timp nu rezultă că ar fi solicitat vreo sumă de bani, ei au fost determinaţi de agenţii sub acoperire să săvârşească faptele, fiind încălcate în acest mod disp. art. 68 C. proc. pen.
Solicită apărarea cercetarea inculpaţilor în stare de libertate, neexistând date că ar influenţa în mod negativ, bunul mers al procesului penal.
În subsidiar, solicită apărarea înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, invocând în acest sens practica CEDO, respectiv cauzele Calmanovici contra României, Scundeanu contra României şi Letellier contra Franţei.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, reţine Înalta Curte că recursurile declarate de inculpaţi nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia dispusă de instanţa de fond, în sensul admiterii propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor R.S. şi N.F.A. este legală şi temeinică, în mod corect fiind luată măsura arestării preventive în raport de criteriile reglementate de disp. art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
Potrivit disp. art. 136 alin. (8) C. proc. pen., alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Din actele dosarului rezultă că inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - 3 acte materiale, existând la dosar indicii temeinice ce justifică propunerea rezonabilă că inculpaţii au comis o faptă penală, relevante în acest sens fiind înregistrările audio–video cu tehnică specială purtată de investigatorul sub acoperire ca şi declaraţiile investigatorului.
În acest sens, apreciază Înalta Curte că în cauză sunt întrunite condiţiile art. 143 C. proc. pen., cu referire la art. 681 C. proc. pen.
Şi cerinţele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite cumulativ, atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât şi sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpaţilor, pericolul analizat în raport de gravitatea faptelor comise, concretizată în special de calitatea în care inculpaţii au comis faptele, respectiv agent de poliţie şi ofiţer de poliţie.
Astfel, în loc să-şi exercite funcţiile în sensul apărării ordinii de drept, aceştia s-au dedat la comiterea unor fapte penale, de natură să aducă atingere prestigiului instituţiei din care fac parte şi, de asemenea, de natură să conducă la scăderea încrederii cetăţenilor în capacitatea organelor statului de a asigura un climat de respectare a legilor, toate aceste împrejurări impunând a se lua faţă de inculpaţi cea mai aspră măsură preventivă.
Alegerea acestei măsuri se impune şi în raport de perseverenţa infracţională de care au dat dovadă, ei săvârşind trei acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni.
De asemenea şi poziţia de negare a faptelor adoptată de inculpaţi impune, în acest moment procesual, a se lua măsura arestării preventive fiind în interesul urmăririi penale şi a bunei desfăşurări a procesului penal.
Aspectele invocate de apărare cu privire la nelegalitatea actelor de urmărire penală nu sunt întemeiate.
Faptul că autorizaţiile de interceptare au fost emise în baza încheierilor date de Tribunalul Bucureşti nu poate atrage nelegalitatea acestor acte premergătoare cât timp, prin ordonanţa din 28 decembrie 2010 a fost declinată competenţa DNA care a procedat în conformitate cu disp. art. 45 alin. (1)2 cu referire la art. 42 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, dacă declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţă căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.
Aceste dispoziţii urmează a fi analizate în raport de disp. art. 45 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, art. 38, art. 40, art. 42 şi art. 44 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.
Ca atare apreciază Înalta Curte că în cauză, nu au fost încălcate disp. art. 911 C. proc. pen., autorizarea interceptărilor fiind dată cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează această materie.
De asemenea, Înalta Curte reţine că şi investigatorul sub acoperire a fost audiat cu respectarea disp. art. 86 alin. (6) şi (7) C. proc. pen.
De asemenea, existând date cu privire la comiterea unor fapte de natură penală de către inculpaţi, au fost folosiţi investigatorii sub acoperire în procedura reglementată de disp. art. 2241 C. proc. pen., din actele dosarului nerezultând indicii că inculpaţii ar fi fost determinaţi în vreun mod să comită faptele pentru care sunt cercetaţi.
Faţă de argumentele prezentate, Înalta Curte apreciază că soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, fapt pentru care, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.S. şi N.F.A. împotriva încheierii din Camera de consiliu de la 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2392/2/2011 (1038/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1046/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1220/2011. Penal → |
|---|
