ICCJ. Decizia nr. 1622/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1622/2011
Dosar nr. 8155/63/2010
Şedinţa publică din 21 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 48 din 19 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 8155/63/2010, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în art. 202 alin. (1) C. pen. sau art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M., la 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani.
S-a aplicat art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a dedus prevenţia de la 26 aprilie 2010 la zi şi menţinută starea de arest.
S-a constatat că partea vătămată D.C.C. nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 328/P/2010, inculpatul D.M. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că partea vătămată D.C.D., născută la 05 mai 2002, locuieşte împreună cu familia sa în jud. Dolj, fiind vecină cu inculpatul D.M.
La data de 25 aprilie 2010, în jurul orelor 17, inculpatul D.M. a plecat de la locuinţa sa cu două capre pentru a le păşuna şi, observând-o în stradă pe minora D.C.D., care se juca cu mingea, i-a spus acesteia să-l însoţească, lucru pe care partea vătămată l-a acceptat, date fiind relaţiile de vecinătate dintre ei.
Ajungând împreună cu partea vătămată în punctul numit "delniţă", inculpatul s-a aşezat pe o grămadă de gunoi, a luat-o pe partea vătămată de mână, aşezând-o lângă el şi a întrebat-o dacă a mai avut relaţii intime cu cineva.
In continuare inculpatul, profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a realiza sensul întrebărilor sale şi neluând în seamă refuzul acesteia, i-a spus că doreşte să-şi bage mâinile în pantalonii ei pentru a se încălzi, lucru pe care l-a pus imediat în practică.
Observând că partea vătămată nu purta pe sub pantaloni lenjerie intimă, inculpatul a continuat să o atingă în zona genitală şi i-a introdus un deget în vagin, moment în care partea vătămată a început să plângă.
Cum în apropierea locului faptei se afla locuinţa martorului M.C., care ieşise la poartă, inculpatul şi-a întrerupt activitatea şi a plecat spre domiciliul său împreună cu partea vătămată căreia i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate şi i-a promis că-i va dărui o bicicletă.
Partea vătămată, care acuza dureri în zona genitală a sesizat imediat fapta părinţilor săi, care au anunţat organele de poliţie.
Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 1640/AI din 10 mai 2010, partea vătămată D.C.D., în vârstă de 7 ani şi 11 luni la data faptei, a prezentat cu ocazia examinării o hiperemie vaginală care s-a putut produce prin introducerea parţială în vagin a unui obiect dur, posibil deget.
De asemenea, partea vătămată a fost examinată de către specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, din procesul-verbal întocmit în acest sens rezultând că minora a fost supusă unor situaţii de viaţă cu caracter traumatizant, este confuză şi speriată, urmarea incidentului din 25 aprilie 2010.
În declaraţiile date, inculpatul D.M. a recunoscut fapta, precizând că era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a prezentat un act medical din care rezultă că se afla în evidenta L.S.M. Craiova cu diagnosticul: "Tulburare organică de personalitate pe fond mixt cu elemente deteriorative".
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/4918/2010, efectuat în cadrul I.M.L. Mina Minovici Bucureşti a concluzionat însă că inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul D.M. criticând-o ca nefiind temeinică şi legală.
Prin decizia penală nr. 12 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpatul D.M., împotriva sentinţei penale nr. 48 din 19 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 8155/63/2010, ca nefondat.
Totodată, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost desfiinţată sentinţa în parte şi majorată pedeapsa aplicată inculpatului la 15 ani închisoare.
Au fost interzise inculpatului şi dreptul prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată minoră D.C.D. prin reprezentant legal D.C. la plata sumei de 10.000 lei daune morale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsă arestarea preventivă în continuare, de la 19 octombrie 2010 la zi, şi menţinută starea de arest a inculpatului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Astfel, curtea a reţinut că fapta inculpatului realizează atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă ale infracţiunii de viol, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală prev. de art. 202 alin. (1) C. pen., cererea de schimbare a încadrării juridice în acest sens fiind neîntemeiată.
În ceea ce priveşte motivul de apel prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât nu s-a consumat violul, rămânând în faza de tentativă, Curtea a apreciat că şi acest motiv este neîntemeiat.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a constat că motivul de apel formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, care a criticat sentinţa întrucât pedeapsa nu a fost corect individualizată, fiind prea blândă, este întemeiat. Astfel, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 10 la 25 de ani închisoare), gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de fond, egală cu minimul special prevăzut de lege, este prea blândă raportat la gravitatea faptei astfel cum a fost ea descrisă anterior, impunându-se majorarea acesteia.
Împotriva deciziei penale sus arătate a formulat recurs inculpatul D.M. criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului Ministrului Public şi poziţia adoptată de recurentul inculpat, susţinerile apărătorului acestuia, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor şi constată, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă că în după-amiaza zilei de 25 aprilie 2010, în jurul orelor 18,30, profitând de imposibilitatea victimei D.C.D., în vârstă de 7 ani şi 11 luni de a se apăra a întreţinut cu aceasta acte sexuale, în sensul că i-a introdus în vagin degetele provocându-i leziuni.
Vinovăţia inculpatului în raport cu infracţiunea reţinute în sarcina sa au fost pe deplin dovedite, fiind avute în vedere declaraţiile părţilor vătămate care se coroborează pe deplin cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declaraţia reprezentantului legal al părţii vătămate, raport de constatare medico-legală, proces verbal de conducere în teren, fotografi judiciare, proces verbal de evaluare psihologică, declaraţie martor, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, declaraţii inculpat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., în art. 202 alin. (1) C. pen. (corupţie sexuală), se apreciază că acest motiv este neîntemeiat.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracţiunea de viol constă în "Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa".
Rezultă deci că, în înţelesul art. 197 alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex constituie act sexual.
Totodată, potrivit deciziei de recurs în interesul legii nr. 3 din 23 mai 2005 a I.C.C.J.- Secţiile Unite, prin act sexual de orice natură (susceptibil de a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen.), se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit, sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa.
In cauză, inculpatul a acţionat asupra sexului (prin introducerea degetului în vaginul părţii vătămate, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate şi din raportul de constare medico-legală) pentru a obţine o satisfacţie sexuală, profitând în acest timp de imposibilitatea părţii vătămate (în vârstă de 7 ani) de a se apăra.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât nu s-a consumat violul, rămânând în faza de tentativă, Curtea apreciază că şi acest motiv este neîntemeiat.
Astfel Înalta Curte reţine că actul sexual înseamnă, în primul rând, penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menţionate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracţiunea de viol. Atâta timp cât din declaraţiile părţii vătămate, ale inculpatului şi din raportul de constatare medico-legală rezultă că inculpatul a introdus degetul în vaginul părţii vătămate minore în vârstă de 7 ani, acţiunea de penetrare fiind suficientă pentru realizarea elementului material al infracţiunii de viol în formă consumată, Curtea apreciază că motivul de recurs invocat este neîntemeiat.
Cu referire la motivul de recurs invocat în subsidiar de recurent, Înalta Curte apreciază că şi acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţele trebuie să ţină seama de dispoziţiile Părţii generale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Verificând decizia atacată în raport de aceste dispoziţii Curtea constată, că pedeapsa aplicată de instanţa de instanţa de control judiciar a fost corect individualizată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât să fie asigurat scopul pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
La stabilirea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere pe lângă pericolul social concret al faptei, determinat de împrejurările şi modalităţile comiterii acesteia (asupra unei minore în vârstă de numai 7 ani, profitând de inocenţa specifică vârstei şi de încrederea pe care minora o avea în inculpat, date fiind relaţiile de vecinătate dintre aceştia), urmarea produsă (traumele de ordin fizic şi îndeosebi psihic pe care fapta Ie-a avut asupra minorei, care, astfel cum rezultă din procesul-verbal de evaluare psihologică întocmit de reprezentanţi ai D.G.A.S.P.C. Dolj, este confuză şi speriată ca urmare a evenimentului traumatizant din 25 aprilie 2010), şi circumstanţele personale ale inculpatului conduita inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale procesului, apreciind că o pedeapsă de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie este în măsură să răspundă scopului coercitiv şi mai ales preventiv al pedepsei, prevăzute de legiuitor, neimpunându-se o diminuare a acesteia.
Aşa fiind, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 12 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 12 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 aprilie 2010 la 21 aprilie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1220/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1632/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
