ICCJ. Decizia nr. 1046/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1046/2011
Dosar nr. 9464/2/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 407 din 09 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta M.A., împotriva rezoluţiei nr. 1751/11-2 din 10 septembrie 2010, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei nr. 1135/P din 30 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând conţinutul plângerii, precum şi actele şi lucrările dosarelor, Curtea de apel a reţinut că prin rezoluţia nr. 1135/P din 30 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus - în temeiul art. 228 alin. (6) C raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimata judecător D.G.G., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 264 C. pen.
În motivarea soluţiei de netrimitere în judecată, s-a arătat că petenta a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului pe motiv că a soluţionat netemeinic şi nelegal dosarul nr. 1896/301/2009, însă din actele premergătoare efectuate de procurorul de caz, nu a rezultat încălcarea de către intimata judecător) D.G.G. a atribuţiilor de serviciu, cu prilejul soluţionării cauzei civile respectiv întrucât fapta nu există, iar împrejurarea depunerii unor fotocopii ale acţiunii iniţiale la dosarul nou format (3561/301/2009), nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.
Actele premergătoare efectuate în cauză au relevat faptul că soluţia pronunţată de către magistratul judecător - fiind bazată pe lege şi propria convingere, izvorâtă din probe - nu poate constitui obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că actul soluţionării ar fi fost urmarea comiterii unei infracţiuni, concluzionându-se astfel că fapta intimatei nu este prevăzută de legea penală.
Prin rezoluţia nr. 1751/ll-2 din 10 septembrie 2010, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petentă împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, apreciindu-se de către procurorul ierarhic superior că soluţia adoptată în cauză este legală şi temeinică.
În motivarea acestei rezoluţii, s-a arătat că punctul de vedere exprimat de petentă nu poate fi primit cauzei, întrucât nemulţumirea petentei faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un fapt care să atragă o responsabilitate penală, magistratul pronunţând soluţia potrivit propriei sale convingeri, partea nemulţumită având posibilitatea atacării ei în căile de atac legal prevăzute de lege.
Împotriva ambelor rezoluţii, petenta M.A. a formulat plângere în termen legal (la data de 4 octombrie 2010), conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în faţa acestei Curţi, fără a menţiona, însă - în concret - vreo critică privitoare la temeiul dispunerii soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, ci contestând exclusiv modul de soluţionare al unei cauze civile de către intimata magistrat D.G.G.
Verificând rezoluţiile contestate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarele înaintate de Parchet, precum şi a dosarelor civile ataşate urmare a diligentelor depuse (nr. 1896/301/2009 şi nr. 3561/301/2009), conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constat că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată. Astfel, s-a reţinut că rezoluţiile contestate de petentă în prezenta cauză sunt legale şi temeinice, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privinţa intimatei, întemeindu-se - în mod corect, pe lipsa oricăror probe privind săvârşirea de către aceasta a vreunei fapte penale, în accepţiunea temeiurilor legale arătate în plângerea petentei, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu.
Analizând motivele invocate de petentă prin plângerea de faţă, Curtea a constat că acestea constituie doar critici aduse soluţiei ce priveşte un litigiu civil, petentă incriminând pe cea care - potrivit atribuţiilor de serviciu - a participat la soluţionarea, într-o anumită fază, a unei cauze civile.
În speţă, petentă este nemulţumită de modul în care intimata a apreciat probele şi critică convingerea proprie a acesteia, ce s-au concretizat în motivarea şi soluţiile dispuse.
În consecinţă, Curtea a constatat că nu există nici măcar un simplu indiciu care să conducă la concluzia că măsurile şi soluţiile dispuse de către intimată, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice, ar fi contrare vreunei dispoziţii legale cu incidenţă în cauza respectivă şi, astfel, ar fi fost vătămate drepturi sau interese legitime ale petentei sau că ar fi existat vreun fals intelectual, situaţie în care dispoziţia contestată - de neîncepere a urmăririi penale, se dovedeşte a fi legală şi temeinică.
Prin urmare, soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost apreciată ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiţionara M.A. criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
La termenul din data de 17 martie 2011, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de recurenta petiţionară M.A. împotriva sentinţei penale nr. 407 din 09 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta petiţionară M.A. împotriva sentinţei penale nr. 407 din 09 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 " Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 407 din 09 decembrie 2010 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în calitate de instanţă de fond fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. cu consecinţa obligării petiţionarei potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta petiţionară M.A. împotriva sentinţei penale nr.407 din 09 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 850/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1107/2011. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
