ICCJ. Decizia nr. 1398/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1398/2011
Dosar nr. 4400/1/2011
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 mai 2011, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată sub nr. 4400/1/2011 contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.O.C. împotriva încheierii nr. 685 din 4 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2073/1/2011, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petiţionarul M.O.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1162/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu obligarea petiţionarului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În cererea formulată, contestatorul a arătat că nu au fost respectate criteriile generale ale principiilor procedurii penale, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil. în acest sens, a susţinut că procedura de citare la termenul când s-a judecat cauza nu a fost legal îndeplinită întrucât nu s-a emis citaţie pe numele său, desemnându-se un apărător din oficiu care nu i-a susţinut interesele în mod corespunzător. Totodată, contestatorul a invocat o serie de aspecte ce ţin de fondul cauzei a cărei strămutare o solicita.
Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-11, cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţe prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de strămutare formulată de petiţionarul M.O.C., ori niciunul dintre cazurile de contestaţie în anulare anterior menţionate nu poate fi examinat în acest context, având în vedere şi împrejurarea că procedura de strămutare nu presupune citarea părţilor şi nu implică prezenţa obligatorie a acestora, în plus, hotărârea atacată nefiind dintre acelea care vizează o soluţie pe fondul cauzei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluţii sprijinite pe dispoziţiile art. 38515pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.O.C. împotriva încheierii nr. 685 din 4 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2073/1/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1388/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
