ICCJ. Decizia nr. 1405/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1405/2011
Dosar nr. 4783/1/2011
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra plângerii de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 28 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în dosarul nr. 252/P/2011 în temeiul disp. art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.V., L.D.S., A.H.I. şi S.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea prev. de art. 264 C. pen., infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi infracţiunea prev. de art. 271 C. pen.
Pentru a pronunţa această rezoluţie procurorul a reţinut următoarele:
La data de 4 februarie 2011, numitul A.I. a formulat o plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor A.V., L.D.S. şi A.H.I., judecători în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a numitei S.S. procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunii de favorizarea infractorului prev. şi ped. de art. 264 C. pen., infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev. şi ped. de art. 271 C. pen. A.I. susţine că magistraţii menţionaţi au săvârşit infracţiunile arătate cu ocazia judecării dosarului nr. 1337/59/2009 şi pronunţării deciziei penale nr. 895.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei a rezultat următoarea succesiune a faptelor şi împrejurărilor care au determinat nemulţumirea persoanei vătămate.
Astfel, la data de 6 octombrie 2009 persoana vătămată A.I. a formulat o plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care solicita cercetarea penală a judecătorilor C.B.M., T.D. şi S.N. din cadrul Tribunalului Arad şi procurorului de şedinţă D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246, art. 264, art. 289 şi art. 271 C. pen., prin aceea că prin soluţionarea contestaţiei în anulare care a format obiectul dosarului nr. 223/108/2009 al Tribunalului Arad, au emis acte false şi abuzive împotriva actelor probatorii. Urmare a verificărilor efectuate în cauză, a rezultat că în dosarul nr. 223/108/2009 al Tribunalului Arad a fost pronunţată decizia penală nr. 353 din 17 septembrie 2009, prin care magistraţii mai sus arătaţi au respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de petentul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 603 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Arad. Prin rezoluţia nr. 649/P/2009 din data de 26 octombrie 2009 Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii mai sus arătaţi. Persoana vătămată A.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei mai sus menţionate iar prin rezoluţia nr. 1187/11/2009 din 11 noiembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
Persoana vătămată a formulat plângere, adresată Curţii de Apel Timişoara, prin care a solicitat instanţei de judecată desfiinţarea rezoluţiilor nr. 649/P/2009 din 26 octombrie 2009 şi nr. 1187/II/2009 din 11 noiembrie 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin sentinţa penală nr. 338/PI din 14 decembrie 2009 (filele 8-9) Curtea de Apel Timişoara a hotărât respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petent.
Prin decizia civilă nr. 895 din 8 martie 2010 (filele 10-15) pronunţată în dosarul nr. 1337/59/2009, judecătorii A.V., L.D.S. şi A.H.I. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul de şedinţă S.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au hotărât respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.I. împotriva sentinţei penale nr. 338/PI din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Astfel în motivarea deciziei civile nr. 895 din 8 martie 2010 se arată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 982 din data de 9 aprilie 2008 a Judecătoriei Arad, pronunţată de judecătorul F.V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227/R din 18 iunie 2008 a Tribunalului Arad, a fost admisă plângerea petentului A.I. formulată împotriva rezoluţiei nr. 1543/VIII/1/2007 din 12 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu consecinţa trimiterii cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în vederea efectuării de cercetări penale faţă de făptuitorul D.I.
Ulterior restituirii cauzei la procuror s-a format dosarul penal nr. 4781/P/ 2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad care a fost soluţionat prin rezoluţia cu acelaşi număr din 2 decembrie2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul D.I.
Prin sentinţa penală nr. 603 din data de 18 martie 2009 a Judecătoriei Arad, acelaşi judecător F.V. a respins plângerea formulată de petentul A.I. împotriva soluţiei de neurmărire penale dispuse în dosarul nr. 4781/P/2008 la data de 2 decembrie2008; sentinţa penală nr. 603 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Arad a rămas definitivă prin decizia penală nr. 170 R din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Arad.
Împotriva sentinţei penale nr. 603 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Arad, petentul A.I. a formulat acţiune în contestaţie în anulare.
Prin decizia penală nr. 353 din 17 septembrie 2009 (dosar nr. 223/108/2009) judecătorii C.B.M., T.D. şi S.N., Ministerul Public fiind reprezentat în cauză de procurorul D.V., au respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de petent. Ca motiv al contestaţiei în anulare A.I. invocase faptul că sentinţa penală nr. 603 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Arad a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat ca urmare a pronunţării sentinţei penale nr. 982 din 9 aprilie 2008 a aceleiaşi instanţe. Judecătorii au respins însă acest motiv arătând că hotărârile invocate, nu au rezolvat fiecare în parte fondul cauzei, prima hotărâre sentinţa penală nr. 982 din 9 aprilie 2008) a dispus efectuarea cercetărilor necesare în vederea soluţionării plângerii penale formulate de petent iar cea de-a doua hotărâre (sentinţa penală nr. 603 din 18 martie 2009) a dispus respingerea plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 4781/P/2008 din 2 decembrie2008. Ca urmare nu era incident cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 386 lit. d) C. proc. pen. care presupune constatarea că împotriva unei persoane au fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
S-a reţinut că toate aspectele de fapt şi de drept arătate mai sus, au fost avute în vedere de judecătorii A.V., L.D.S. şi A.H.I. şi procurorul S.S. când au hotărât prin decizia penală nr. 895 din 8 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respingerea ca nefondat a recursului declarat de petiţionarul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 338/PI din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală. Referitor la situaţia de incompatibilitate în care s-ar fi aflat judecătorul F.V. (care a pronunţat atât sentinţa penală nr. 982 din 9 aprilie 2008 şi sentinţa penală nr. 603 din 18 martie 2009 ambele de Judecătoria Arad) magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat în mod just că judecătorii şi procurorul intimaţi, care au pronunţat sentinţa penală nr. 338/PI din 14 decembrie2009 a Curţii de Apel Timişoara, nu aveau obligaţia legală de a se pronunţa în cauză cu privire la situaţia de incompatibilitate a judecătorului F.V. şi nici de a se pronunţa cu privire la existenţa autorităţii de lucru judecat, câtă vreme niciuna dintre hotărâri nu dispunea asupra fondului cauzei.
În rezoluţia mai sus menţionată procurorul a mai reţinut că nici din susţinerile persoanei vătămate şi nici din analiza din oficiu nu a rezultat existenţa unor fapte săvârşite de judecătorii A.V., L.D.S., A.H.I. şi procurorul S.S. care ar putea constitui infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea de favorizarea infractorului prev. şi ped. de art. 264 C. pen., infracţiunea de fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev. şi ped. de art. 271 C. pen., pentru care s-a solicitat efectuarea de cercetări, se constată că în cauză este incident unul din cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi anume „fapta nu există";.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionarul, iar procurorul ierarhic superior prin rezoluţia din 25 mai 2011 dată în dosarul nr. 4089/1253/II-2/2011 a respins ca neîntemeiată plângerea, confirmând astfel rezoluţia nr. 252/P/2011.
Petiţionarul A.I. a formulat în temeiul art. 2781 C. proc. pen. plângere împotriva celor două rezoluţii pronunţate în cauză.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale acelui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei, trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Instanţele judecătoreşti ca şi parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin, potrivit legii magistraţilor şi, prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reţinerea unei infracţiuni de abuz în serviciu.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, petiţionarul a formulat plângere penală împotriva magistraţilor care au soluţionat dosarul nr. 1337/59/2009 pronunţând decizia penală nr. 895 din 8 martie 2010 prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiţionarul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 338/PI din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
În mod corect s-a reţinut atât de procurorul care a instrumentat plângerea cât şi de către procurorul ierarhic superior acestuia că activitatea magistraţilor intimaţi nu se circumscrie infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 271 C. pen., că aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale, în hotărârea pronunţară (decizia nr. 895 din 8 martie 2010) făcându-se o aplicare corectă a normelor procesuale penale la situaţia de fapt dedusă judecăţii.
În susţinerea plângerii sale petiţionarul a invocat motive subiective de nemulţumire faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de magistraţi, pe această cale urmărind reformarea unor hotărâri judecătoreşti.
Or, astfel cum s-a arătat mai sus, în privinţa magistraţilor care au pronunţat o soluţie nefavorabilă, nu se poate reţine că prin acest act procesual au săvârşit vreun abuz cu atât mai puţin infracţiunile sesizate de petiţionar.
Simpla împrejurare că soluţia pronunţată este nefavorabilă petiţionarului, nu este de natură să declanşeze procesul penal, magistraţii nefăcând altceva decât să slujească actul de justiţie cu respectarea prevederilor legale.
Constatându-se că rezoluţia din 28 aprilie 2011 dată în dosarul nr. 252/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionar, urmând să menţină rezoluţia atacată.
Totodată petiţionarul va fi obligat la cheltuieli judiciară către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 252/P/2011 din 28 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1404/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
