ICCJ. Decizia nr. 1421/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1421/2011
Dosar nr. 2894/1/2011
Şedinţa publică din 28 septembrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
La data de 04 aprilie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată de petiţionara I.D.V. împotriva rezoluţiei nr. 1320/P/2010 din 27 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În vederea soluţionării cauzei s-a ataşat dosarul nr. 1320/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Petiţionara I.D.V. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva „ ... persoanelor vinovate de fals din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care, la data de 24 noiembrie 2010 mi-au trimis «COMUNICARE» în care se pretinde că mi s-a expediat extras de pe hotărârea penală nr. 805 din 15 noiembrie 2010, împreună cu copie minută când, în realitate, nu mi s-a trimis decât copie de pe minută ... ”.
Totodată, petiţionara a solicitat să fie depistate şi cercetate „ ... toate acele persoane care, prin acţiunile lor premeditate m-au supus şi mă supun în continuare unor acte de discriminare, cu intenţia vădită de a-mi limita accesul la justiţie şi de a nu putea să beneficiez de un proces echitabil ... ”.
Plângerea a fost înregistrată în evidenţa cauzelor penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. 1320/P/2010 din 24 decembrie 2010.
Din examinarea plângerii rezultă următoarea situaţie de fapt:
- la data de 27 iulie 2010, I.D.V. s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu o plângere împotriva magistratului judecător C.L. de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituindu-se dosarul penal nr. 832/P/2010;
- prin rezoluţia nr. 823/P/2010 din 5 august 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza sesizată de I.D.V., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că fapta sesizată nu există în materialitatea ei;
- împotriva rezoluţiei nr. 823/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a formulat plângere persoana vătămată, în condiţiile prevăzute de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., respinsă atât de procurorul ierarhic superior cât şi de instanţa de judecată competentă.
Plângerea formulată în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi a făcut obiectul dosarului nr. 8049/1/2010 soluţionat prin sentinţa nr. 1805 din 15 noiembrie 2010.
- la data de 24 noiembrie 2010 (data poştei) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a expediat pe adresa persoanei vătămate înscrisul „COMUNICARE – EXTRAS HOTĂRÂRE PENALĂ nr. 1805 din data de 15 noiembrie 2010 – cu copia minută”, precum şi un înscris „Minuta sentinţei nr. 1805; Dosar 8049/1/2010; Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010”.
I.D.V. susţine că persoanele din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care au semnat şi expediat înscrisurile menţionate mai sus ar fi comis infracţiunea de fals intelectual în momentul în care, în „COMUNICAREA” expediată ar fi menţionat, în mod neadevărat, comunicarea hotărârii penale nr. 1805 din 15 noiembrie 2010 când, în realitate, au expediat numai minuta sentinţei nr. 1805 din 15 noiembrie 2010, fiind pusă în imposibilitatea de a formula motivele de recurs.
Prin rezoluţia nr. 1320/P/2010 din 27 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. săvârşită cu ocazia redactării şi semnării înscrisului „COMUNICARE” emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4089/1/2010 din 24 noiembrie 2010 întrucât fapta sesizată nu există.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii procurori: S.G., S.I. şi M.I. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen., întrucât fapta sesizată nu există.
În cuprinsul rezoluţiei atacate se reţine că susţinerea persoanei vătămate potrivit căreia ar fi fost în imposibilitatea de a exercita calea de atac a recursului nu poate fi primită, întrucât a fost înştiinţată despre soluţia pronunţată, în condiţiile legii. Mai mult, I.D.V. a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 1805 din 15 noiembrie 2010 în ziua de 17 noiembrie 2010, înainte de „COMUNICAREA” invocată în plângerea penală formulată.
Persoana vătămată susţine că „ ... persoanele care, prin acţiunile lor premeditate m-au suspus şi mă supun în continuare unor acte de discriminare ... sunt următoarele: S.G. – Procuror General Adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S.I. şi M.I. – procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ...” despre care afirmă că îi încalcă „ ... drepturile constituţionale ...” prin limitarea accesului la justiţie, lipsa unui proces echitabil, fără a prezenta, în mod concret, în ce constau aceste acţiuni.
Plângerea formulată de petiţionară la procurorul ierarhic superior a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1875/599/II/2/2011 din 17 martie 2011 a procurorului şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere la instanţă petiţionara, plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi prin care aceasta solicită desfiinţarea rezoluţiei din data de 27 ianuarie 2011 şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală.
În motivarea plângerii, petiţionara arată că cercetările s-au efectuat superficial, nu s-a dispus audierea sa şi a intimaţilor, nu au fost identificate persoanele răspunzătoare de încălcarea prevederilor legale.
Plângerea este nefondată.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că la data de 24 noiembrie 2010 (data poştei) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a expediat pe adresa petiţionarei înscrisul „Comunicare – Extras şi hotărârea penală nr. 1805 din data de 15 noiembrie 2010 – cu copia minută”, precum şi înscrisul „Minuta sentinţei nr. 1805”.
Potrivit art. 360 alin. (1) C. proc. pen., copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părţilor care au lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, iar conform art. 309 alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.
Conform dispoziţiilor legale invocate, petiţionarei i s-a comunicat o copie a minutei sentinţei nr. 1805 din 15 noiembrie 2010, minută ce are conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii şi în care se menţionează că hotărârea pronunţată este supusă recursului.
Petiţionara a şi exercitat calea de atac a recursului la data de 17 noiembrie 2010, anterior comunicării minutei sentinţei penale nr. 1805 din 15 noiembrie 2010.
Examinând înscrisul comunicat petiţionarei se observă că deşi formularul utilizat este intitulat „extras din hotărârea penală nr. 1805 din data de 15 noiembrie 2010”, în cuprinsul acestuia s-a precizat că actul ce urmează a fi trimis petiţionarei este copia minutei sentinţei nr. 1805 din 15 noiembrie 2010.
În consecinţă, nu suntem în prezenţa infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., astfel că rezoluţia de începere a urmăririi penale este temeinică şi legală.
În ceea ce priveşte pe intimaţii S.G., I.M. şi S.I., actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii în sensul comiterii de către aceştia a infracţiunii prevăzute de art. 247 C. pen. sau a vreunei alte infracţiuni.
De altfel, persoana vătămată nici nu a arătat în ce constau „acţiunile premeditate” ale acestora şi „actele de discriminare”.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată, astfel că în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. urmează să o respingă şi să menţină rezoluţia atacată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara I.D.V. împotriva rezoluţiei nr. 1320/P/2010 din 27 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1431/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1415/2011. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
