ICCJ. Decizia nr. 1531/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1531/2011
Dosar nr. 1642./103/2007
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 42/P din 24 februarie 2010, Tribunalul Neamţ a condamnat pe inculpatul I.V. (fiul lui I. şi I., cu domiciliul în Bucureşti, aflat în prezent în Penitenciarul Bacău, cetăţean român, recidivist), pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) teza ultimă C. pen.
A condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) teza ultimă C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. a constatat că infracţiunile sunt în concurs real şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) teza ultimă C. pen.
În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 C. pen., au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) teza ultimă C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constatând prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (2) C. pen.
În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) teza ultimă C. pen.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC „A.I.„ SRL, Piatra-Neamţ şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ şi a fost obligat inculpatul M.V. să plătească părţii civile SC „A.I." SRL Piatra-Neamţ suma de 234.531,78 RON, daune civile contractuale, şi părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ suma de 23.243 RON, creanţe fiscale, precum şi creanţe fiscale accesorii constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 115 alin. (1) C. proCod Fiscal
A fost respinsă cererea formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, privind instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului.
Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite statului suma 1.500 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 332/P/2005 din 28 februarie 2007 a fost trimis în judecată inculpatul I.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 290 alin. (1) C. pen.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 207/P din 1 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamţ, inculpatul I.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 76 din 13 mai 2008, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, reţinând instanţa de apel că judecata în faţa primei instanţe s-a desfăşurat în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat şi nu a fost legal citat şi nu a fost legal citat şi nu a avut posibilitatea să formuleze probe în apărarea sa.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond a dispus audierea inculpatului şi a martorilor I.R., R.P. şi N.V., stabilind următoarele:
La data de 28 februarie 2002 a fost înfiinţată SC F.I. SRL cu sediul în comuna Tomeşti, judeţul Iaşi de către martorul B.V., cu obiectul de activitate comercializarea mărfurilor.
Întrucât avea probleme financiare, în vara anului 2005 martorul a dat un anunţ la mica publicitate, pentru a vinde societatea şi în aceste condiţii, a fost contactat telefonic de inculpat.
Prin actul adiţional din 2 martie 2005, martorul B.V. s-a retras din societate şi din funcţia de administrator, locul său fiind luat de inculpat, iar sediul societăţii a fost stabilit în satul Cristeşti, comuna Holboca, judeţul Iaşi. Cu privire la acest ultim aspect, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a fost depus contractul de comodat, încheiat la data de 2 martie 2005 între martorul N.V. şi SC F.I. SRL, reprezentată de inculpat, obiectul contractului constituindu-l comodatul imobilului situat în satul Cristeşti, comuna Holboca, judeţul Iaşi, urmând ca obiectul contractului să aibă destinaţia de sediu comercial.
În aceeaşi zi, între cei doi s-a încheiat şi contractul de cesiune a părţilor sociale.
După achiziţionarea societăţii, inculpatul şi-a deschis cont curent la B.R.D. Sucursala Iaşi, depunând specimen de semnătură şi ridicând un carnet cu file cec.
În luna martie 2005, martorul R.P. a dat un anunţ într-un ziar local, în legătură cu închirierea unui spaţiu. În data de 10 martie 2005, martorul a fost căutat de inculpat, care era însoţit de o persoană de sex feminin şi, cei doi au încheiat un contract de închiriere pentru un spaţiu de 210 mp situat în municipiul Iaşi, spaţiu care a fost folosit o scurtă perioadă de timp de inculpat ca depozit.
În aceeaşi perioadă, martora B.A., care se afla în Iaşi şi îşi căuta un loc de muncă, a aflat dintr-un ziar local că SC F.I. SRL angaja agenţi comerciali. În aceste condiţii, a sunat la numărul de telefon indicat în anunţ şi a luat legătura cu inculpatul, căruia i-a spus că doreşte să fie angajată cu contract de muncă.
La data de 25 martie 2005, inculpatul a înregistrat la I.T.M. Iaşi contractul individual de muncă nr. X, care atesta faptul că martora era angajata firmei, ca agent de vânzări. Inculpatul i-a precizat martorei că avea obligaţia de a însoţi marfa ridicată de la diverse firme, indicate de el.
În cursul aceleiaşi luni, martora, I-a contactat pe M.C., reprezentantul SC A.I. SRL Piatra-Neamţ, în vederea achiziţionării de aparate de aer condiţionat. Reprezentantul părţii vătămate a fost de acord să intre în relaţii comerciale cu SC F.I. SRL şi în aceste condiţii, a livrat 30 de aparate de aer condiţionat marca B. BTU, în valoare totală de 20.402,55 RON, întocmindu-se în aceste condiţii factura fiscală nr. Y, care a fost achitată integral de beneficiar la data de 12 aprilie 2005, cu fila cec.
Ulterior, reprezentantul părţii vătămate a fost din nou contactat de martoră, în vederea continuării colaborării, solicitându-i livrarea de materiale de construcţii. M.C. a luat legătura cu inculpatul doar telefonic, aceştia neîntâlnindu-se niciodată.
În perioada 22 - 26 martie 2005, partea vătămată a livrat către SC F.I. SRL mărfuri în valoare totală de 234.531,38 RON, pentru care s-au întocmit facturile fiscale din 22 ianuarie 2005 în valoare de 57.347, 52 RON, din 23 martie 2005 în valoare de 50.685,43 RON, din 25 martie 2005 în valoare de 64.547,02 RON şi din 26 martie 2005 în valoare de 61.951,40 RON.
La fiecare livrare a fost prezentă martora B.A., care a lăsat furnizorului patru file cec, respectiv din 18 aprilie 2005, în valoare de 50.685,43 RON, din 22 aprilie 2005, în valoare de 57.347,52 RON, din 23 aprilie 2005, în valoare de 64.547,02 RON şi din 5 mai 2005, în valoare de 61.951,40 RON.
Toate filele cec au fost semnate şi ştampilate de inculpat, iar restul rubricilor au fost completate de martoră. În momentul în care au fost introduse la bancă pentru decontare, filele cec au fost refuzate integral la plată, întrucât societatea nu avea provizia sau acoperirea necesară plăţii.
O parte din fierul beton achiziţionat de la partea vătămată a fost transportat în Bucureşti şi vândut SC D.P.C. SRL Bucureşti, prin intermediul SC D.G.I. SRL Bucureşti, sub preţul de cumpărare. Sumele încasate de la SC D.G.I. SRL Bucureşti au fost primite în numerar, pe bază de chitanţe.
Martora B.A. a fost cea care s-a ocupat de angajarea unei firme de transport marfă. Din declaraţia martorului L.G., şoferul care a efectuat mai multe transporturi de marfă pe ruta Piatra-Neamţ - Bucureşti, rezultă că în Bucureşti, de două ori a fost aşteptat de inculpat, care era însoţit de un bărbat şi o femeie şi care se deplasau cu un autoturism. Aceştia l-au condus la un depozit unde a fost descărcată marfa.
Din verificările efectuate a rezultat că autoturismul a fost radiat din circulaţie din data de 14 decembrie 2004.
În urma vânzărilor efectuate, inculpatul a realizat venituri pe care nu Ie-a evidenţiat în actele contabile şi, în acest mod, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, pe care l-a prejudiciat cu suma de 23.243 RON, aşa cum rezultă din raportul întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu plângerea şi declaraţiile reprezentantului părţi civile, documentele de transport ale mărfurilor, actele constitutive ale SC F.I. SRL, facturile fiscale ce atestă vânzarea mărfurilor, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că situaţia de fapt corespunde realităţii, însă el avea datorii la un cetăţean turc pe care nu le putea achita, iar acesta i-a propus să preia firma cu ajutorul unei alte persoane poreclită D.P. Arată inculpatul că actele au fost întocmite de către D.P., el doar a semnat sub presiunile şi ameninţările exercitate de acesta.
Ulterior, în faţa instanţei, inculpatul a arătat că nu a avut intenţia să înşele părţile vătămate, B.A. fiind cea care a primit cec-urile, ea s-a ocupat de încheierea relaţiilor comerciale, el neavând cunoştinţă de activitatea desfăşurată de martoră.
Reţinând că din probele dosarului rezultă vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., reţine instanţa de fond că din probele administrate nu rezultă că inculpatul a semnat contractul de comodat astfel încât a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal, faţă de împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale.
La individualizarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Considerând întemeiate pretenţiile civile formulate de părţile civile, instanţa de fond a admis acţiunile civile şi a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.
A fost respinsă cererea formulată de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală privind restituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, reţinând instanţa de fond că nu i se poate înrăutăţi inculpatului situaţia în propria cale de atac.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul I.V. şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice.
În apelul inculpatului este criticată sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că nu se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, solicitând achitarea.
În subsidiar, a solicitat a nu fi reţinute dispoziţiile alin. (5) ale art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât el nu a avut acces la acte, B.A. fiind cea care a completat filele CEC, a plătit comisioanele şi s-a ocupat de toate celelalte activităţi.
Partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ a solicitat în continuare, luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 96 din 7 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău a admis apelul inculpatului împotriva Sentinţei penale nr. 42 din 24 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 1642./103/2007, numai cu privire la omisiunea deducerii perioadei executate.
A dispus desfiinţarea sentinţei penale atacate numai sub acest aspect. A reţinut cauza spre rejudecare şi, pe fond:
A fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 22 februarie 2008 la 13 mai 2008.
A fost menţinută celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Onorariul în sumă de 300 RON pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelant parte civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanta să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat că apelul inculpatului este întemeiat doar sub aspectul omisiunii instanţei de fond de a face aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Cu privire la celelalte critici formulate de inculpat, reţine instanţa de apel, că nu sunt întemeiate, situaţia de fapt fiind corect stabilită de instanţa de fond, iar încadrarea juridică dată faptelor este justă.
Cu privire la apelul declarat de partea civilă, reţine instanţa de apel că este inadmisibil cât timp partea civilă nu a uzat de calea de atac a apelului în primul ciclu procesual.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul I.V. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ.
În recursul inculpatului este criticată sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit a fost condamnat, întrucât nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, fapt pentru care solicită achitarea, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul solicită reducerea pedepsei aplicate, motivând că este prea mare în raport de circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptelor, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În motivele scrise de apel, apărătorul inculpatului a invocat şi cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 12, 17 C. proc. pen., pe care însă nu Ie-a dezvoltat, fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei aceste cazuri de casare.
Recurenta parte civilă solicită, în continuare, aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, arătând că în mod greşit instanţa de apel a respins apelul său ca inadmisibil.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond în baza analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi nemijlocit, în faza de cercetare judecătorească, faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost just încadrate juridic, în mod corect reţinând instanţa de fond, că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Instanţa de fond a realizat o analiză judicioasă a tuturor probelor administrate în cauză, stabilind în mod corect, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi, respectiv, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 131, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Susţinerile inculpatului I.V. în sensul că nu este autorul infracţiunilor, că numita B.A. este cea care s-a ocupat de activitatea SC F.I. SRL, sau că a fost ameninţat de către numitul D.P., nu sunt reale şi în aceIaşi timp nu au fost probate în nici un mod, fapt pentru care Înalta Curte apreciază că aceste susţineri au fost făcute cu scopul de a i se diminua răspunderea penală sau chiar de a fi exonerat de orice penalitate.
Probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu, că inculpatul I.V. a avut iniţiativa infracţională, începând de la preluarea SC F.I. SRL şi continuând cu contactarea reprezentantului SC A.I. SRL Piatra-Neamţ în vederea derulării unor relaţii comerciale.
Astfel, martorul B.V. a declarat că inculpatul I.V. s-a prezentat la partea vătămată şi a încheiat actul adiţional prin care prelua SC F.I. SRL, aspect confirmat şi de fratele inculpatului, I.R., însă negat de către inculpat.
De asemenea, martorul R.P. a declarat că a încheiat un contract de asociere cu inculpatul pentru un spaţiu de 210 mp, situat în Iaşi, spaţiu care a fost folosit o scurtă perioadă de timp cu destinaţia de impozit de către inculpat.
La fel, martora B.A. a dat declaraţii foarte amănunţite în legătură cu activitatea infracţională a inculpatului, arătând că a intrat în legătură cu inculpatul în urma unui anunţ în presa locală, modul cum s-a prezentat la partea civilă SC A.I. SRL de unde a ridicat mai multe mărfuri pentru care a înmânat furnizorului file CEC ce au fost semnate şi ştampilate de către inculpat, iar restul rubricilor fiind completate de către ea personal.
De asemenea, arată martora că data scadentă a introducerii filelor CEC în bancă a fost comunicată tot de inculpat.
Ca atare, susţinerile inculpatului, în sensul că a fost ameninţat de către numitul D.P. şi determinat să preia SC F.I. SRL sunt nefondate şi nu pot determina adoptarea unei situaţii contrare celei stabilite de instanţa de fond.
Rezultă din ansamblul probator administrat în cauză că inculpatul l-a indus în eroare pe reprezentantul părţii civile cu ocazia încheierii raporturilor comerciale, cât şi pe parcursul derulării acestora, prin crearea unei aparenţe de seriozitate şi bonitate, după care a emis filele CEC deşi cunoştea că nu are provizia necesară.
Inculpatul a comis mai multe acte materiale în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice cu scopul de a obţine un folos material injust prin valorificarea sub preţul real al bunurilor obţinute de la partea vătămată.
Afirmaţiile inculpatului, în sensul că nu a urmărit să inducă în eroare pe reprezentantul părţii civile este infirmată şi de faptul că fierul beton achiziţionat de la partea civilă a fost transportat în Bucureşti şi revândut imediat către SC D.P. SRL sub preţul pieţei şi sub preţul de achiziţie, împrejurare ce denotă intenţia inculpatului de a înşela partea vătămată şi de a obţine sume mari de bani în mod fraudulos.
Intenţia infracţională a inculpatului s-a manifestat din momentul preluării SC F.I. SRL, el premeditând activitatea infracţională, situaţie ce rezultă şi din împrejurarea că a omis evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, elemente ce constituie latura obiectivă a infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
De altfel, inculpatul a încercat să apară cât mai puţin în centrul activităţii infracţionale, determinând-o pe martora B.A. să se prezinte la sediul părţii civile pentru a perfecta relaţiile contractuale, aceasta completând şi filele CEC ce au fost semnate şi ştampilate în prealabil de către inculpat, iar ulterior, omiţând să efectueze înregistrarea operaţiunilor comerciale, toate aceste împrejurări conducând la concluzia că inculpatul a avut grijă de a lăsa cât mai puţine urme ale activităţii infracţionale şi de asemenea, că niciodată nu a avut intenţia de a desfăşura o activitate comercială licită şi onestă.
Toate argumentele prezentate determină Înalta Curte să aprecieze că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel fiind legală şi temeinică.
Nici celălalt motiv de recurs invocat de inculpat nu este fondat.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată de instanţa de fond, în procesul de individualizare a pedepsei avându-se în vedere toate criteriile generale de individualizare juridică prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Intensa activitate infracţională a inculpatului, concretizată în multitudinea de acte materiale comise, fapt ce a determinat incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitoare la infracţiunea continuată, numărul mare de infracţiuni comise în concurs real, valoarea mare a prejudiciului care nu a fost acoperită până în prezent, sunt împrejurări ce justifică pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit de instanţa de fond.
De asemenea, s-a avut în vedere şi antecedenţa penală a inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală, el săvârşind fapta în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), referitoare la recidiva postexecutorie, faptul că în prezent este arestat în altă cauză, sunt aspecte ce fac imposibilă reţinerea unor circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Numai în acest mod, reţine Înalta Curte, poate fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen., privind scopul educativ şi coercitiv al pedepsei, în sensul formării unei atitudini corecte în raport cu ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Nici recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ nu este întemeiat.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibil, apelul declarat de partea civilă cât timp aceasta nu a uzat de calea de atac a apelului în primul ciclu procesual.
Acest ciclu procesual a fost declanşat ca urmare a apelului declarat de inculpat, or, a admite în această situaţie cererea formulată de partea civilă de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului ar echivala cu înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 3858 C. proc. pen.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă şi de inculpat.
Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză. Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ şi de inculpatul I.V. împotriva Deciziei penale nr. 96 din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1465/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1559/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
