ICCJ. Decizia nr. 1583/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1583/2011
Dosar nr.3241/2/2011
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Încheierea din 12 aprilie 2011, a respins cererea formulată la 7 aprilie 2011, prin care inculpatul P.M. a solicitat punerea în libertate sub control judiciar conform art. 1602 C. proc. pen., de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la 31 martie 2011.
Pentru a hotărî astfel a reţinut şi motivat următoarele:
La 7 aprilie 2011, prin cererea înregistrată sub nr. 3241/2/2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul P.M. a solicitat instanţei în temeiul art. 1602 C. proc. pen. să dispună liberarea provizorie sub control judiciar.
Pin motivarea scrisă a cererii s-a solicitat să se observe că sunt îndeplinite cerinţele formale ale art. 160/2 C. proc. pen. în sensul că este cercetat penal pentru o infracţiune sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, nu are antecedente penale şi nu există motive rezonabile să se presupună că ar săvârşi alte infracţiuni, ori că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
A învederat că conţinutul interceptărilor purtate în mediul ambiental cu S.P. a fost în mod voit denaturat de la sensul său, în realitate fiind în relaţii de amiciţie cu martorul, atribuirea contractului pentru execuţia de lucrări realizându-se în condiţii de perfectă legalitate, fără o intervenţie a sa asupra organului decizional colectiv şi în nici un caz în schimbul pretinderii vreunei sume de bani. Cunoscând că martorul se afla într-o situaţie materială dificilă determinată de sistarea generală a lucrărilor de construcţii în perioada iernii, i-a oferit acestuia un împrumut de 40.000 Euro, iar la 24 martie 2011, s-a întâlnit cu S.P. la Snagov unde acesta i-a înapoiat suma de bani pe care i-o împrumutase anterior.
În susţinerea cererii a arătat că probatoriile sunt administrate şi nu poate influenţa conţinutul interceptărilor realizate în mediul ambiental.
Referitor la o potenţială predispoziţie infracţională, a precizat că are 55 ani, are studii superioare, trei copii, o bună reputaţie profesională fiind ales în funcţia de preşedinte al unei importante confederaţii sindicale, tocmai pentru buna sa reputaţie, a respectului şi încrederii de care se bucură din partea colegilor şi colaboratorilor.
Curtea a constatat că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sub aspectul admisibilităţii în principiu – fiind însuşită de inculpat iar infracţiunile pentru care este cercetat sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani.
După ce a procedat la audierea inculpatului, curtea a motivat următoarele:
Prin rezoluţia nr. 14/P/2011 din 23 martie 2011 a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin ordonanţa 14/P/2011 din 24 martie 2011, ora 19,00 s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unui act material nou (din data de 24 martie 2011), ca făcând parte din conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni.
Prin ordonanţa 14/P/2011 din 24 martie 2011, a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se că în perioada anilor 2009-2010, inculpatul P.M.G., în calitate de preşedinte al Federaţiei S., a primit de la numitul S.D.P., în baza unei înţelegeri anterioare, în mod repetat, sume de bani, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui firmei SC E. SRL un contract de execuţie lucrări având ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov", preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA. Contractul de execuţie lucrări a fost încheiat sub nr. 931 din 22 mai 2009, fiind semnat de P.S., director şi C.S., director economic la SC E. SRL – executant şi M.P., preşedinte al Federaţiei Sanitas, M.T., preşedinte al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi M.P., preşedinte al Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti, în calitate de beneficiari.
De asemenea, s-a mai reţinut că, la data de 01 februarie 2011, în baza unei înţelegeri anterioare dintre S.D.P. şi P.M.G., cel din urmă a primit, prin intermediul soţiei sale, P.C., un imobil tip vilă situat în Predeal, jud. Braşov, în valoare de circa 200.000 Euro, prin modalitatea cesionării părţilor sociale deţinutede SC M.D. SRL la SC D.& D.T.C.I. SRL (în patrimoniul căreia se găsea imobilul), către P.C., la o valoare mult diminuată (50.000 Euro). Reprezentanta societăţii cedente a fost numita M.M.M., care avea o datorie de 183.000 Euro la numitul S.D.P. şi căreia acesta i-a indicat să efectueze tranzacţia cu familia P. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa, dacă P.M.G. şi-ar fi dat acordul, unele tranşe din mită neplătite încă de către S.D.P., aferente lunilor următoare sau de a facilita obţinerea de către firma SC E. SRL a unei lucrări viitoare.
Totodată, s-a reţinut că, la data de 24 martie 2011, inculpatul a fost surprins în timp ce primea de la numitul S.D.P. suma de 40.000 euro, reprezentând două tranşe din mită, aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011.
Prin ordonanţa nr. 105 din 24 martie 2011 s-a dispus reţinerea inculpatului pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 24 martie 2011 ora 22,45 până la data de 25 martie 2011 ora 22,45.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 25 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul 2795/2/2011, în temeiul art. 149/1 alin. (9) C. proc. pen. s-a respins propunerea de arestare preventivă şi s-a luat faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea instanţei de judecată, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data punerii efective în libertate. În conformitate cu art. 145 alin. (1)1 şi (1)2 C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul a fost obligat să respecte anumite îndatoriri.
Prin încheierea nr. 1299 din 31 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 2795/2/2011, a fost admis recursul declarat de procuror şi în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile fiind emis mandatul de arestare preventivă 10/U din 31 martie 2011 care a fost efectiv pus în executare la aceeaşi dată.
Potrivit art. 160/2 C. proc. pen., punerea în libertate provizorie a inculpatului se poate dispune în cazul în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată.
Potrivit art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Temeinicia şi oportunitatea liberării provizorii a inculpatului, vor fi analizate şi prin raportare la dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., care reglementează scopul şi categoriile măsurilor preventive.
Astfel, potrivit acestor dispoziţii, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal se poate lua faţă de inculpat una dintre măsurile preventive enumerate de textul legal, legiuitorul prevăzând că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar.
În alineatul final al dispoziţiei sus-menţionate, se prevede că alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Rezultă că, în condiţiile în care legea nu limitează şi nici nu indică criteriile ce urmează a fi avute în vedere, instanţa urmează a se raporta la elementele ce privesc fapta săvârşită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse şi persoana inculpatului.
Curtea a constatat că faptele presupus comise de inculpat sunt fapte de corupţie, fenomen infracţional cu un grad sporit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecinţă.
Acest element, ca şi celelalte criterii generale amintite trebuie analizate cumulativ, întrucât ele se intercondiţionează reciproc, fără a da o pondere mai mare aspectelor care conturează personalitatea inculpatului sau, dimpotrivă, celor care caracterizează faptele presupus săvârşite.
În aprecierea gradului de pericol concret al faptei, Curtea a raportat faptele reţinute în sarcina inculpatului la sistemul general de valori, acceptat de societate, constituit de relaţiile sociale care impun comportarea cinstită, corectă, onestă a unei persoane cu funcţie de conducere într-un sindicat al cărui scop este apărarea intereselor profesionale, economice etc. ale membrilor săi.
Prin incriminarea faptelor cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că inculpatul le-a săvârşit, sunt apărate deopotrivă, relaţiile sociale referitoare la asigurarea şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor.
Totodată, cercetând conţinutul concret al faptelor, a reţinut că învinuirea adusă priveşte o perioadă de timp relativ îndelungată (2009-2010), că între inculpat şi martorul S.P. a existat o înţelegere prealabilă de dare - luare a unor sume de bani de o valoare importantă apreciată la 20.000 Euro/lună, că actele materiale s-au succedat în mod repetat, conferind infracţiunii o formă continuată.
Nu lipsite de relevanţă sunt datele privind modalitatea de acţiune constând în ascunderea presupusei primiri ca mită, prin intermediul soţiei P.C., a imobilului din Predeal, în valoare de circa 200.0000 Euro, sub forma cesionării părţilor sociale deţinute de SC M. SRL la SC D.&D.T.C.I. SRL (reprezentată de martora M.M.), la o valoare mult diminuată (50.000 Euro).
În procesul verbal din 02 februarie 2011 de redare rezumativă a convorbirii telefonice de la data de 01 februarie 2011, dintre martora M.M. şi învinuita F.R., s-a consemnat că, referindu-se la inculpat şi P.C., martora i-a precizat învinuitei (notar) că „ ei ar vrea să se plătească în aşa fel încât să nu fie luaţi mâine-poimâine la întrebări, că ar fi luat vila la două milioane de lei vechi" (fila 188 vol.I d.u.p.).
Învinuita F.R. a declarat că, după ce a întocmit un model de contract de vânzare cumpărare părţi sociale, acesta a fost modificat în sensul intitulării „contract de cesiune părţi sociale", fiind eliminat cuvântul „preţ", consemnându-se doar că pentru acea operaţiune s-a primit suma de 50.000 Euro. Învinuita a menţionat că P.C. şi M.M. au fost însoţite la 01 februarie 2011, la semnarea contractului, de inculpat care a efectuat plata onorariului (file 4, 12, 34 vol.IV ).
În acelaşi registru se înscrie şi acordul de principiu al inculpatului pentru atribuirea către martorul S.P. a unei noi lucrări, în condiţii similare de plată, a unui alt comision decât cel aferent contractului de execuţie lucrări nr. 931 din 22 mai 2009.
Potrivit procesului verbal de redare în formă scrisă a înregistrării ambientale din 01 martie 2011, martorul S.P. a afirmat că: „ Eu sunt conştient că lucrarea asta este importantă şi pentru mine … Aţi făcut eforturi să mi-o daţi", aspect pe care inculpatul îl confirmă spunând „Tocmai de aia! O s-o ducem…". Ulterior, la 24 martie 2011, aşa cum rezultă din procesul verbal de redare a dialogului ambiental, acelaşi martor" spune inculpatului „Deci, ca şi acuma!...eu practic vă dau ăia de la Predeal, vă mai dau două miliarde şi ceva şi o închidem şi dumneavoastră ştiţi că trebuie să-mi daţi o lucrare de cincizeci de miliarde", propunere la care inculpatul răspunde „Da! Trebuie să-mi, să-mi fac socotelile să văd! .…nu ştiu dacă am una de un milion!" (file 104-107 vol.I d.u.p.).
Acestea sunt date concrete că inculpatul a încercat să ascundă aflarea adevărului, acţionând în propriul interes şi în detrimentul interesului general.
Curtea a considerat că nu este temeinică şi oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului motivat doar de trăsăturile specifice care îi definesc personalitatea.
Situaţia familială (căsătorit, trei copii din care unul minor), faptul că s-a autosuspendat din funcţia de Preşedinte al Federaţiei Sanitas, nivelul studiilor, gradul de integrare socială, nu sunt argumente suficiente pentru a considera că, la acest moment procesual, când dosarul se află la începutul urmăririi penale, poate fi eficientă, pentru buna desfăşurare a procesului penal, cercetarea sa în libertate.
Este real că s-au depus înscrisuri în sensul că inculpatul a adus la cunoştinţa Federaţiei Sanitas din România că s-a autosuspendat din funcţia de Preşedinte şi că prin hotărârea 11 din 31 martie 2011 s-a aprobat preluarea atribuţiilor Preşedintelui de Prim-vicepreşedintele federaţiei.Dar pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate provizorie, ca măsură alternativă arestării preventive, rezultă, în cauză, din rezonanţa socială negativă şi constantă în timp a infracţiunilor de corupţie. Curtea de la Strasbourg a constatat că anumite infracţiuni prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel starea de arest preventiv, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp. În jurisprudenţa sa, pe tărâmul aplicării art. 5 din Convenţie, Curtea a conturat patru motive, care justifică măsura preventivă privativă de libertate, acestea fiind: pericolul de sustragere din partea acuzatului, riscul ca acuzatul o dată pus în libertate să împiedice buna administrare a justiţiei, pericolul să comită noi infracţiuni şi existenţa unui pericol pentru ordinea publică.
Din altă perspectivă, datele personale ale inculpatului constituie dovada unei reprezentări clare din partea acestuia a caracterului faptelor sale. De altfel, în convorbirea pe care a purtat-o cu martorul S.P. la data de 01 martie 2011 a menţionat „ Eu nu-ţi făceam reproşuri, eu îţi spuneam aşa, mă gândeam la tine… Cum mama dracu? Ce nu poţi acum o să poţi în aprilie, la sume mai mari. O să fie sume mari! Toate restanţele astea se strâng….Păi cum o să ai atunci în aprilie? Atunci de unde o să ai?...Că eu nu pot să fac cu tine decât aranjamente verbale" (fila 157 vol. I d.u.p.).
În raport de cele de mai sus, Curtea, în temeiul art. 1608a C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul prin apărător.
A criticat încheierea ca netemeinică susţinând în esenţă următoarele:
- greşit s-a motivat de către instanţă, prematuritatea cererii, în realitate urmărirea penală a fost terminată şi inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală;
- la analizarea cererii de liberare provizorie de sub control judiciar nu se au în vedere schimbarea temeiurilor sau apariţia unor noi temeiuri, condiţiile fiind cele ale art. 160/2 C. proc. pen.;
- la analizarea unei astfel de cereri trebuie să se aibă în vedere persoana inculpatului, poziţia socială, gradul de instruire, raţiunile care au determinat arestarea preventivă;
- scopul măsurii arestării preventive a fost atins –cauza a fost intrumentată cu celeritate;
- instanţa nu a analizat dacă există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor sau distrugerea de înscrisuri.
Aceste date ar trebui să rezulte din probele deja administrate în dosar ori astfel de date nu există. În plus s-a arătat că inculpatul a demisionat din toate funcţiile publice tocmai pentru a nu perturba gradul de încredere al persoanelor care l-au ales.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că încheierea atacată cu recurs este legală şi temeinică.
Potrivit art. 160/2 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie - concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda...", instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanţa europeană a decis că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenţie este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acesteia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, corect a motivat prima instanţă că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului P.M. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal aşa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi că se impune menţinerea arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar 3241/2/2011(1386/2011)
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1572/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1653/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
