ICCJ. Decizia nr. 1703/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1703/2011
Dosar nr. 474/59/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
I. Prin încheierea de şedinţă nr. 121/PI din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală pronunţată în dosarul nr. 474/59/2011, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.T.M. aflat în Arestul Secţiei 15 Poliţie Bucureşti.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 474/59/2011 la Curtea de Apel Timişoara, inculpatul B.T.M. a formulat cerere de liberare sub control judiciar potrivit art. 1602 şi urm. C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că îndeplineşte condiţiile cerute de prevederile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., respectiv infracţiunea pentru care este arestat este pedepsită de lege cu închisoare de la 3 la 15 ani, deci nu depăşeşte 18 ani. De asemenea, arată că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat în săvârşirea altor infracţiuni şi nici date din care să rezulte că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, părţi sau experţi ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă. Totodată, se arată că potrivit art. 86 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, „De la momentul începerii urmăririi penale, în situaţia în care funcţionarul public poate influenţa cercetarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori instituţiei publice", prin urmare consideră că ipoteza săvârşirii altor infracţiuni este înlăturată. De asemenea, se mai arată că la dosar nu există nici alte date din care să rezulte că menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv este necesară pentru a-l împiedica să comită alte infracţiuni.
Referitor la existenţa unor potenţiale date din care să rezulte că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, părţi sau experţi, ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, arată că în cauză mijloacele de probă sunt deja la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile investigatorilor şi procesele verbale de redare a convorbirilor ambientale din data de 23 septembrie 2010.
Cu privire la participaţia sa, se arată că este vorba de un singur act material, în concret acuzele ce îi sunt aduse constau în faptul că pe parcursul turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, în calitate de lucrător vamal şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că „le-a permis" traficanţilor de ţigări să introducă în România ţigări de contrabandă provenite din Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale, totalizând suma de aproximativ 400 de Euro, dată la care ar fi participat la împărţirea banilor colectaţi în noaptea respectivă din mita primită de la traficanţii de ţigări şi a primit de la şeful de grup al poliţiştilor de frontieră, M.V.L., suma de 200 de Euro.
Se arată că elementele pe care parchetul îşi întemeiază acuzaţiile la adresa sa îl reprezintă declaraţiile investigatorilor în cauză, precum şi procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în data de 19 decembrie 2010, chiar dacă acestea nu se regăsesc în dosarul cauzei şi nici nu se face referire la suportul magnetic aşa cum prevede în mod imperios art. 903 C. proc. pen., prin urmare consideră că respectivele mijloace de probă contrazic susţinerile parchetului, cum că în data de 17/18 decembrie 2010, dată la care se reţine în sarcina sa o eventuală participaţie penală, personal ar fi primit şi împărţit anumite sume de bani. De asemenea, se arată că lipsesc referiri concrete cu privire la suma concretă ce ar fi primit-o până în prezent fiind iniţial acuzat că ar fi primit 400 Euro, ulterior 200 Euro, pentru ca la o „reformulare a acuzaţiilor" să fie acuzat că a primit suma de 375 Euro, persoana care i-a remis respectiva sumă sau momentul la care a avut loc remiterea.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1251/2/2011 s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în temeiul art. 1491 C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31/UP din 21 februarie 2011.
Pentru luarea acestei măsuri s-a reţinut în fapt că: în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, lucrătorul vamal B.T. a aderat la un grup infracţional organizat alcătuit din alţi lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Moraviţa, poliţişti de frontieră din cadrul PTF Moraviţa, precum şi din mai multe persoane implicate în contrabanda cu ţigări, grup ce acţionează în mod organizat pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie şi contrabandă, în scopul obţinerii de beneficii materiale care, ulterior, se împart între membrii grupării infracţionale; că în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Moraviţa, s-a integrat în grupul infracţional organizat, aducându-şi contribuţia la realizarea obiectivelor cu caracter ilicit, urmărite de membrii grupului, respectiv: permiterea tranzitării graniţei de către persoanele ce transportă ţigări de contrabandă, primirea şi colectarea sumelor de bani remise ca mită de traficanţi, împărţirea foloaselor materiale realizate, precum şi asigurarea protecţiei traficanţilor de ţigări pe traseul de deplasare după ieşirea din vamă, până la depozitarea mărfii de contrabandă; respectiv că a acceptat ca împreună cu ceilalţi lucrători vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu privind supravegherea mărfurilor care tranzitează frontiera de stat a României, precum şi constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi a infracţiunilor comise în aceste împrejurări. În acest sens, s-a reţinut că există indicii că în timpul efectuării serviciului pe parcursul turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, lucrătorul vamal B.T. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că le-a permis traficanţilor de ţigări să introducă în România ţigări de contrabandă provenite din Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale, totalizând suma de aproximativ 400 Euro.
De asemenea, s-a apreciat că faptele ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin încheierea din 04 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 3024/2/2011, s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în temeiul art. 155 şi următ. C. proc. pen. şi prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011 faţă de inculpatul B.T.
În prealabil, instanţa constată că, în concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1604 alin. (1) raportat la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Astfel, instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere şi faptul că liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, doar că organul judiciar apreciază că menţinerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii. Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut ca regulă în cadrul procesului penal existenţa unor modalităţi şi forme care să permită persoanei arestate să ceară şi să obţină, dacă condiţiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauţiune [art. 5 alin. (5) C. proc. pen.]. Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura desfăşurarea procesului penal sau a împiedica comiterea altor fapte penale.
Aplicând regulile anterior expuse la speţa de faţă, instanţa constată că inculpatul „are vocaţie" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispoziţiile art. 1604 alin. (1) raportat la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptei pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care a fost comisă. La îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., instanţa are în vedere faptul că potrivit art. 1411 C. pen. „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei". Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control", ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Reţinerea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 1411 C. pen., neputând fi avută în vedere la verificare condiţiei reglementată de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În ce priveşte netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reţine că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, instanţa constată şi că infracţiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităţilor statului, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranţă şi să conducă la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţia a organelor statului. În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii conduce la pericolul întreţinerii climatului infracţional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Mai mult, specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracţiunilor imputate inculpatului constând in comportarea cinstită, onestă şi corectă a oricărui funcţionar public sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetăţenii, dezinhibiţia cu care au săvârşit faptele, caracterul continuu al acestora, susţinând ideea unui potenţial infracţional ridicat, precum şi impactul social uriaş pe care acest gen de infracţiuni îl propagă în rândul opiniei publice, face ca prevalarea acestuia de circumstanţe personale, respectiv o viaţă de familie organizată, starea de sănătate a sa sau a membrilor familiei, studii, să nu poată justifica cercetarea sa în stare de libertate.
Pe de altă parte, se reţine că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracţional organizat, care implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere şi susţinere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoştinţă a demarării anchetei penale, existând o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare dintre inculpaţi având atribuţii precise, existând de principiu o strânsă coeziune dată de această organizare, şi interesul de a asigura scăparea de orice sancţiune. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, în acest moment, a unuia dintre potenţialii membrii ai acestui grup ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea urmăririi penale, în condiţiile în care aceasta nu este finalizată şi urmează să se procedeze la audierea altor persoane.
Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. instanţa va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.T., ca neîntemeiată.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul B.T.M. criticând-o ca nelegală în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., susţinând că s-a făcut o greşită aplicare a legii.
A arătat că beneficiul liberării provizorii poate opera în cazul recurentului inculpat, făcând referire şi la dispoziţiile art. 5/3 din CEDO, cu trimitere la art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, dar şi la jurisprudenţa CEDO.
Totodată, a menţionat că măsura arestării preventive are un caracter excepţional, solicitând să se constate că temeiurile iniţiale s-au schimbat în timp şi să fie avute în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, precizând, astfel, că acesta are o vârstă înaintată şi că suferă de o serie de afecţiuni medicale.
A mai susţinut că o mare parte din membrii grupului se află în libertate, iar recurentul inculpat este arestat de circa trei luni.
În final, a solicitat admiterea recursului şi, pe fond, admiterea cererii de liberare sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de cazul de casare invocat cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă declarat de inculpatul B.T.M. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât prima instanţă a statuat legal cu titlu de premiză că inculpatul B.T.M. „are doar vocaţia" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispoziţiile art. 1604 alin. (1) raportat la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptei pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care a fost comisă. La îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 1411 C. pen. „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei". Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control", ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Reţinerea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 1411 C. pen., neputând fi avută în vedere la verificare condiţiei reglementată de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În ce priveşte netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reţine că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că recurentul inculpat B.T.M. ar fi comis infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1251/2/2011 s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în temeiul art. 1491 C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31/UP din 21 februarie 2011.
Pentru luarea acestei măsuri s-a reţinut în fapt că: în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, lucrătorul vamal B.T. a aderat la un grup infracţional organizat alcătuit din alţi lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Moraviţa, poliţişti de frontieră din cadrul PTF Moraviţa, precum şi din mai multe persoane implicate în contrabanda cu ţigări, grup ce acţionează în mod organizat pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie şi contrabandă, în scopul obţinerii de beneficii materiale care, ulterior, se împart între membrii grupării infracţionale; că în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Moraviţa, s-a integrat în grupul infracţional organizat, aducându-şi contribuţia la realizarea obiectivelor cu caracter ilicit, urmărite de membrii grupului, respectiv: permiterea tranzitării graniţei de către persoanele ce transportă ţigări de contrabandă , primirea şi colectarea sumelor de bani remise ca mită de traficanţi, împărţirea foloaselor materiale realizate, precum şi asigurarea protecţiei traficanţilor de ţigări pe traseul de deplasare după ieşirea din vamă, până la depozitarea mărfii de contrabandă; respectiv că a acceptat ca împreună cu ceilalţi lucrători vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu privind supravegherea mărfurilor care tranzitează frontiera de stat a României, precum şi constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi a infracţiunilor comise în aceste împrejurări. În acest sens, s-a reţinut că există indicii că în timpul efectuării serviciului pe parcursul turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, lucrătorul vamal B.T. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că le-a permis traficanţilor de ţigări să introducă în România ţigări de contrabandă provenite din Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale, totalizând suma de aproximativ 400 Euro.
De asemenea, s-a apreciat că faptele întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Totodată, prin încheierea din 04 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 3024/2/2011, s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în temeiul art. 155 şi urm. C. proc. pen. şi prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011 faţă de inculpatul B.T.
Ori, din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, Înalta Curte constată că infracţiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităţilor statului, iar lăsarea în libertate a acestuia ar spori sentimentul de nesiguranţă în capacitatea de protecţia a organelor statului. În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii conduce la pericolul întreţinerii climatului infracţional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Mai mult, specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracţiunilor imputate recurentului inculpat constând în comportarea onestă a oricărui funcţionar public în raporturile de serviciu ale acestora cu cetăţenii, caracterul continuu al acestora, precum şi impactul social uriaş pe care acest gen de infracţiuni îl propagă în rândul opiniei publice, face ca prevalarea acestuia de circumstanţe personale, respectiv o viaţă de familie organizată, starea de sănătate a sa sau a membrilor familiei, studii, să nu poată justifica cercetarea sa în stare de libertate.
Pe de altă parte, se reţine că din probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că recurentul inculpat ar face parte dintr-un grup infracţional organizat, existând presupunerea rezonabilă că există o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare dintre inculpaţi având atribuţii precise, existând o coeziune dată de această organizare, şi interesul de a asigura scăparea de orice sancţiune.
Aşa fiind, se conchide că în mod legal şi temeinic prin încheierea recurată, judecătorul instanţei de fond a respins în mod justificat de datele concrete ale speţei în baza dispoziţiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.T.M.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T.M. împotriva încheierii nr. 121/PI din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 474/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1691/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1740/2011. Penal → |
|---|
