ICCJ. Decizia nr. 1688/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1688/2011
Dosar nr.471/85/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 152 din 8 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 471/85/2010 s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. e), i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) condamnarea inculpatului T.I. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe un termen de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
S-a constatat că partea vătămată D.D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. c) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un cuţit.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu în sumă de 725,37 RON cu dobânda legală la data plăţii.
S-a respins cererea de acordare a penalităţilor de întârziere.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.500 lei din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în fapt următoarele:
În data de 31 decembrie 2009, pe fondul consumului de alcool, între inculpatul T.I. şi partea vătămată D.D. a avut loc o discuţie contradictorie determinată de nemulţumirea victimei privind muzica pe care o asculta inculpatul. Părţile se aflau în locuinţa martorei L.L. iar aceasta împreună cu martora B.E., pentru a evita un conflict violent, i-au cerut părţii vătămate să părăsească imobilul.
După aproximativ 15 minute a plecat şi inculpatul iar în stradă s-a întâlnit cu partea vătămată, îmbrâncindu-se reciproc. Apoi, inculpatul a fugit în casă de unde a luat un cuţit lovind partea vătămată în stradă, în prezenţa concubinei şi a fiului inculpatului. După agresiune, inculpatul a intrat, din nou în locuinţă, victima fiind lăsată în faţa porţii unde a fost găsită de martora B.E. Partea vătămată i-a spus martorei că inculpatul l-a tăiat şi că s-a târât singur până la locuinţa sa de unde a fost luat de salvare.
Din certificatul medico-legal nr. I/a/10 din 7 ianuarie 2010 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu rezultă că partea vătămată D.D. prezintă leziuni traumatice care s-au produs prin lovire cu corpuri contondente, prin lovire repetată cu un corp tăietor-înţepător şi, în cădere pe un plan dur neregulat.
Datorită caracterului penetrant al plăgii hemitoracelui stâng şi a potenţialului de inseminare septică, leziunea este potenţial primejdioasă pentru viaţă.
Leziunile au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii.
În raport de starea de fapt expusă şi de probele administrate, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul T.I.
A fost desfiinţată hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptei, a cuantumului pedepsei şi a omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, respectiv sub aspectul penalităţilor de întârziere calculate pentru cheltuielile de spitalizare.
În rejudecare au fost înlăturate dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., reducând pedeapsa aplicată inculpatului de la 9 ani închisoare la 8 ani închisoare.
A obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic Judeţean Sibiu suma de 725,37 lei la care se va calcula dobânda legală şi penalităţile de întârziere.
S-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea de probe biologice.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul T.I. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
A solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pen., întrucât fapta nu există.
În subsidiar, a solicitat casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare să se dispună reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de prima instanţă - constând în aceea că în data de 31 decembrie 2009, în jurul orelor 23,50, pe fondul unei altercaţii pe care inculpatul a avut-o cu nepotul său, partea vătămată D.D., i-a aplicat acestuia lovituri repetate cu un cuţit cauzându-i leziuni cu potenţial primejdios pentru viaţa victimei este legală.
De asemenea, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. şi art. 175 lit. c) şi i) C. pen. - este corectă.
Rezultă, din probele administrate, că după ce părţile au avut un conflict în locuinţa martorei L.L., inculpatul a luat din casă un cuţit şi a lovit partea vătămată D.D., în timp ce acesta se afla în stradă.
Martorii oculari H.E. şi D.A. au arătat că inculpatul a fugit în casă, de unde a luat un cuţit, cu care a lovit partea vătămată. De teamă să nu fie, la rândul lor, agresate, au fugit în casă iar martora L.L. a confirmat faptul că victima a fost lovită de inculpat (f. 35-36 dosar fond).
Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţia părţii vătămate dar şi cu celelalte probe testimoniale care conduc, fără dubiu, la vinovăţia inculpatului T.I.
Ca atare, în raport de probele administrate, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinut cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., relativ la eroarea gravă de fapt.
Nici critica ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei nu este justificată.
Inculpatul a comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, nu a fost provocat de victimă, în mod deliberat a intrat în casă şi a luat cuţitul de care s-a folosit la comiterea faptei.
Sub aspectul elementelor ce caracterizează persoana inculpatului, se constată că acesta este cunoscut cu antecedente penale care, chiar dacă nu atrag starea de recidivă - împlinindu-se termenul de reabilitare - reflectă o periculozitate sporită a acestuia.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 103/A/2010 din 4 noiembrie 2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 103/A/2010 din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1690/2011. Penal → |
|---|
