ICCJ. Decizia nr. 1879/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1879/2011
Dosar nr. 3759/1/2011
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din data de 28 aprilie 2011, pronunţată în dosarul nr. 8100/63/2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus, printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.F.I. şi R.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că probatoriile administrate până la acest moment procesual confirmă presupunerea rezonabilă că inculpaţii G.F.I. şi R.I. au comis faptele pentru care sunt cercetaţi şi pentru care au fost condamnaţi la pedepse cu executare în regim de detenţie de către instanţa de prim grad, iar probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti nu au relevat alte împrejurări din care să rezulte că măsura preventivă nu s-ar mai impune.
S-a mai reţinut că în continuare subzistă cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. avut în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive neexistând niciun argument care să justifice revocarea sau înlocuirea acestei măsuri.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul G.F.I. a declarat recurs cu motivarea că nu prezintă pericol social şi poate fi judecat în stare de libertate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 160 lit. b) alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinica arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracţiunilor (acces fără drept la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate, falsificarea instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos) corelat cu natura relaţiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
În cadrul analizei asupra menţinerii detenţiei provizorii nu se poate face abstracţie de gravitatea concretă a faptelor săvârşite (de la inculpat au fost confiscate 50 carduri bancare falsificate, fiind lezate 8 bănci) după cum nu poate fi ignorat faptul că, în cazul unor infracţiuni grave, cum sunt cele reţinute în sarcina inculpatului recurent, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenţia preventivă se prelungeşte în timp.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Toate aceste aspecte, justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.F.I. împotriva încheierii din 28 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 8100/63/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1876/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1880/2011. Penal → |
---|