ICCJ. Decizia nr. 1882/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1882/2011
Dosar nr. 3837/1/2010
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 25222/4/2010 (1466/2011) a fost menţinută starea de arest a inculpatului B.G.L.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 188 din 28 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul, alături de alte persoane, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere fără drept, în vederea consumului de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. şi de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la 11 martie 2010 a vândut unui colaborator sub acoperire o doză de 0,09 gr. heroină cu suma de 50 lei şi că la percheziţia domiciliară din 24 martie 2010, în locuinţa inculpatului au fost găsite 64 de comprimate methadonă şi 2 comprimate suboxonă destinate consumului propriu şi a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu au dispărut.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.G.L., care a susţinut că măsura arestării sale preventive nu mai este justificată şi a solicitat revocarea acesteia şi judecarea sa în stare de libertate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate instanţa, prin încheiere motivată dispune menţinerea stării de arest.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reţinută legal în baza condamnării pronunţate de un tribunal competent.
Din examinarea actelor aflate în dosar rezultă că arestarea inculpatului B.G.L. s-a dispus la 25 martie 2010, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive verosimile de a bănui că a comis infracţiunile de trafic ilicit de droguri de mare risc şi deţinere fără drept în vederea consumului propriu de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (2) şi de art.4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la 11 martie 2010 a vândut unui colaborator sub acoperire o doză de 0,09 gr. heroină şi că a deţinut la domiciliu în vederea consumului 64 comprimate de methadonă şi 2 comprimate de suboxonă.
Aceste motive verosimile au dobândit certitudine şi, având în vedere probele de vinovăţie administrate, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Ţinând seama de probatoriul cauzei şi de soluţia de condamnare pronunţată, Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acesteia de către Curtea de Apel Bucureşti, sesizată cu apelul inculpatului este pe deplin justificată şi conformă cu dispoziţiile legale evocate şi că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică derivat din natura, gravitatea şi rezonanţa în comunitate a faptei şi din împrejurările comiterii ei.
În consecinţă criticile formulate de inculpatul recurent nu sunt întemeiate.
Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G.L. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G.L. împotriva încheierii din 21 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 25222/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1880/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1883/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
