ICCJ. Decizia nr. 189/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 189/2011
Dosar nr. 5749,1/105/200.
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 24 februarie 2010, Tribunalul Prahova, secţia penală, a condamnat pe inculpatul V.A.C. pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 – 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen., fapta din 8 septembrie 2009 la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) teza a II-a rap. la art. 175 alin. (1) teza finală, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe timp de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 71 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei.
Conform art. 86/1 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 86/2 C. pen., termenul de încercare format din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 4 ani, va fi de 8 ani.
În temeiul art. 86/3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat interdicţia privind exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata termenului de încercare.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86/4 C. pen., privind posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare, al neîndeplinirii obligaţiilor civile din sentinţă pe parcursul aceluiaşi termen sau al neîndeplinirii cu rea - credinţă a măsurilor de supraveghere dispuse de instanţă.
A fost obligat inculpatul la 8.000 lei daune morale către partea vătămată M.L.A.
A respins restul pretenţiilor părţii vătămate, privind acordarea despăgubirilor civile, ca neîntemeiate.
A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă M.L.A., reprezentând contravaloarea onorariu avocat.
A luat act că Spitalul Judeţean Ploieşti nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, atât în latura penală cât şi în latura civilă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauzei cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 43 din 17 mai 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul V.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 68 din 18 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură civilă în sensul că a majorat daunele morale la care inculpatul a fost obligat către partea vătămată M.L.A., la 80.000 lei, luând act că inculpatul este de acord cu plata acestei sume.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare contestatorul parte vătămată M.L.A., solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea deciziei atacate.
A susţinut contestatorul, în cererea depusă la dosar, că motivele pentru care a formulat contestaţia în anulare se referă la greşita individualizare a sancţiunii ce a fost aplicată inculpatului, întrucât pedeapsa nu este în măsură să atingă scopul reeducării acestuia.
La termenul de judecată din data de 25 octombrie 2010, contestatorul parte vătămată M.L.A. a solicitat să se ia act că cererea formulată este o cerere de recurs împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Prin încheierea din 25 octombrie 23010, pronunţată în dosarul nr. 5749,1/105/2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a luat act de declaraţia părţii vătămate M.L.A., în sensul că cererea formulată este o cerere de recurs împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
A scos cauza de pe rol şi a dispus înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, spre competentă soluţionare a recursului.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a format dosarul nr. 5749,1/105/2009, având ca obiect recursul declarat de partea vătămată M.L.A. împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se constată că recursul declarat de partea vătămată nu a fost motivat de către aceasta.
Recursul este inadmisibil şi urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că sentinţa penală nr. 68 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Prahova, secţia penală, a fost atacată cu apel numai de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul V.A.C.
S-a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut circumstanţa atenuantă în favoarea inculpatului, iar pe de altă parte a făcut o greşită individualizare a pedepsei prin aplicarea disp. art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a apreciat că inculpatul trebuia obligat atât la daune morale cât şi la daune materiale, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă M.L.A.
În final, s-a solicitat admiterea apelului declarat de parchet, desfiinţarea în parte a sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri în sensul celor arătate în motivele de apel.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 43 din 17 mai 2010 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul V.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 68 din 18 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, pe care a desfiinţat-o în parte în latură civilă în sensul că a majorat daunele morale la care inculpatul a fost obligat către partea vătămată M.L.A., la 80.000 lei, luând act că inculpatul este de acord cu plata acestei sume. A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea apelului.
În teza a doua a aceluiaşi articol se prevede că persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
În speţa de faţă, se constată că în faza procesuală a apelului a fost desfiinţată în parte sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova, pe latură civilă, în sensul că au fost majorate clauzele morale la care inculpatul a fost obligat către partea vătămată M.L.A. la 80.000 lei, luându-se act că inculpatul este de acord cu plata acestei sume.
Cum partea vătămată M.L.A. nu a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 68 din 18 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, şi nu a motivat recursul ce formează obiectul prezentului dosar, Înalta Curte va respinge recursul declarat de partea vătămată, ca inadmisibil.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte vătămată va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.A.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D .
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată M.L.A. împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.A.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1883/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1910/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
