ICCJ. Decizia nr. 1946/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1946/2011

Dosar nr. 2205/104/2010

Şedinţa publică din 12 mai 2011

Asupra recursurilor de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 155 din 07 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr. 2205/104/2010 s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplic, art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. condamnarea inculpatului B.G. la 9 ani închisoare pedeapsă principală în regim de detenţie, cu aplic. art. 57 C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 31 mai 2010, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 20.000 lei daune morale către partea civilă B.M., în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate minore T.G.A.M. şi la 1300 lei cheltuieli judiciare statului.

În fapt prima instanţă a reţinut următoarele:

În toamna anului 2009, fiind în stare de ebrietate, inculpatul a constrâns-o pe minora T.G.A.M., fiica soţiei sale, dintr-o altă căsătorie, prin folosirea violenţei şi ameninţând-o cu „bătaia, dacă-i va povesti mamei sale cele întâmplate", să întreţină cu el un raport sexual .

A doua zi, T.G.A.M. a sunat-o pe mama sa, B.M., relatându-i că a fost violată de inculpat dar când aceasta a venit acasă pentru a lămuri cele petrecute, minora, de teama tatălui vitreg, a susţinut că a minţit pentru a merge la ea la Bucureşti.

Procedând în acelaşi mod, inculpatul a mai întreţinut de trei ori relaţii sexuale cu minora, în vârstă de 12 ani.

În noaptea de 26/27 mai 2010, inculpatul a dorit să întreţină, din nou un act sexual cu minora, pe care a agresat-o fizic, dar nu a reuşit pentru că aceasta s-a apărat lovindu-l cu o cană în cap şi cu genunchiul în zona organelor genitale, după care a fugit de acasă.

S-a reţinut că inculpatul a invocat starea de ebrietate ca factor declanşator al comportamentului său, dar că acesta a recunoscut constant comiterea faptelor şi a solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul.

În apelul Parchetului sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate susţinându-se în esenţă faptul că nu erau aplicabile disp. art. 3201 C. proc. pen.

Astfel s-a arătat că dosarul a fost înregistrat la prima instanţă la data de 24 iunie 2010 iar inculpatul a fost audiat la 28 septembrie 2010 când a recunoscut comiterea faptei ce a determinat încadrarea juridică în infracţiunea de viol şi, totodată, la acel termen s-a dispus administrarea probei testimoniale prevăzute de actul de sesizare a instanţei. S-a arătat că la data de 7 decembrie 2010 când inculpatul a solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. se intrase deja în cercetarea judecătorească şi, ca atare, se depăşise momentul procesual până la care se putea solicita aplicarea acestui text.

S-a solicitat aşadar desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea judecăţii conform procedurii comune.

În apelul inculpatului sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinându-se că pedeapsa stabilită de prima instanţă este mult prea grea şi nu s-a ţinut cont de faptul că inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunilor încă din faza de urmărire penală.

Prin decizia penală nr. 16 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de inculpatul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 155 din 07 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr. 2205/104/2010, a fost desfiinţată, în parte sentinţa, pe latură penală, înlăturând disp. art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen.

În baza art. 197 alin. (1)-(2) lit. b), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

l-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă detenţia executată de la 31 mai 2010 la zi şi a fost menţinută starea de arest.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Analizând apelurile formulate în raport cu actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că, poziţia inculpatului a fost sinceră încă de la urmărirea penală şi a continuat şi în faţa instanţei prin recunoaşterea necondiţionată a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, însă la momentul intrării în vigoare a Legii 202/2010 (25 noiembrie 2010) se intrase deja în cercetarea judecătorească şi, ca atare, disp. art. 3201 C. proc. pen. nu mai erau aplicabile.

Astfel, la data intrării în vigoare a legii în cauza de faţă fusese audiat nu doar inculpatul ci şi partea vătămată şi mai mulţi martori, cercetarea judecătorească fiind practic completă.

Instanţa a apreciat că nu este necesară trimiterea pentru rejudecare la prima instanţă întrucât, deşi mai rămăseseră de audiat 3 martori indicaţi de rechizitoriu, cercetarea judecătorească este totuşi completă inculpatul recunoscând faptele iar recunoaşterea sa se coroborează cu probele administrate deja.

Cei trei martori neaudiaţi sunt martori indirecţi care cunosc date despre comiterea faptelor de la partea vătămată şi, după cum s-a mai arătat deja, în condiţiile în care inculpatul nu-şi contestă faptele şi gradul de vinovăţie, audierea nemijlocită a acestor martori devine inutilă, iar inculpatul nu a solicitat administrarea unor alte probe în apărare.

În acelaşi timp instanţa de apel a reţinut ca fiind fondată şi critica formulată de inculpat întrucât în speţa de faţă recunoaşterea sa a contribuit cu mult la scurtarea duratei procesului şi, chiar dacă nu sunt aplicabile disp. art. 3201 C. proc. pen. trebuia să se dea eficienţă acestei recunoaşteri ca şi circumstanţă atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi recurentul inculpat B.G.

Prin recursul declarat, procurorul a solicitat casarea hotărârilor, înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. şi reţinerea circumstanţei agravante a stării de ebrietate, întrucât din actele dosarului rezultă că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu victima minoră care se afla în întreţinerea sa, iar din declaraţiile minorei coroborate cu alte probe, rezultă că acesta comitea fapta în stare de ebrietate. A mai arătat că se impune aplicarea unei pedepse fără reţinerea circumstanţei atenuante, întrucât în urma concursului între circumstanţele atenuante şi agravante, instanţa nu este obligată să coboare pedeapsa sub minimul special.

Prin recursul declarat de inculpat, acesta a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., sens în care a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la toate probele administrate, iar, în subsidiar, dacă se va aprecia ca neîntemeiat primul motiv, a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul parchetului este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de apel a reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale, însă a reţinut în mod greşit, în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei de viol săvârşită asupra fiicei sale vitrege minore, de modalitatea în care inculpatul a conceput şi realizat fapta în formă continuată, criterii în raport de care nu se mai impunea valorificarea datelor ce caracterizează persoana inculpatului, ca circumstanţe atenuante judiciare.

Este adevărat că inculpatul a avut o atitudine sinceră şi de recunoaştere a faptei în cursul procesului penal, împrejurare căreia instanţa de apel i-a atribuit valoare de circumstanţă atenuantă în condiţiile inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., însă, având în vedere modalitatea concretă de săvârşire a faptei de viol, în condiţiile circumstanţelor agravante speciale (minora, având vârsta de 12 ani, care se afla în îngrijirea inculpatului, tatăl său vitreg, a fost constrânsă prin folosirea violenţei şi ameninţare, să întreţină relaţii sexuale în mai multe rânduri) trebuia să dea eficienţă prevederilor art. 80 alin. (2) C. pen., în raport de care nu era obligată să coboare cuantumul pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru acest motiv, se impune casarea, în parte, a ambelor hotărâri şi, rejudecând, înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) - art. 76 C. pen.

In baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), va fi condamnat inculpatul B.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), d) şi e) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Se va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În ce priveşte critica Parchetului, referitoare la omisiunea instanţelor de a reţine circumstanţa agravantă a stării de ebrietate, dat fiind că din actele dosarului rezultă că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu victima minoră care se afla în întreţinerea sa, în stare de ebrietate, se constată că nu este întemeiată.

Din probele dosarului, rezultă că inculpatul a constrâns-o pe minora aflată în îngrijirea sa prin exercitare de ameninţări şi violenţe, la întreţinerea a patru relaţii sexuale, fiind în stare de ebrietate, însă aceasta nu era anume provocată în vederea comiterii faptei.

Aşa fiind, se constată că nu se impune reţinerea acestei împrejurări ca circumstanţă agravantă la săvârşirea faptei.

În ce priveşte recursul inculpatului, se constată că acesta nu este fondat.

Potrivit art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, printre altele, atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Din examinarea hotărârii atacate, rezultă că instanţa de apel nu numai că s-a pronunţat asupra probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, dar a şi supus analizei, în considerente, inutilitatea probei testimoniale cu cei trei martori indirecţi neaudiaţi la instanţa de fond, în condiţiile recunoaşterii faptei de către inculpat şi coroborării declaraţiei acestuia cu alte probe.

Referitor la a doua critică formulată de inculpat, prin care a solicitat reducerea pedepsei, aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele mai sus-arătate, care au impus majorarea cuantumului acesteia.

Examinând hotărârea recurată şi în raport de alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu şi constatând că nu există nici unul dintre acele temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul B.G. să fie respins, ca nefondat.

În conformitate cu protocolul încheiat între Baroul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, va fi acordat onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 16 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, sentinţa penală nr. 155 din 7 decembrie 2010 a Tribunalului Olt şi decizia penală atacată şi, rejudecând, înlătură dispoziţiile art. 74 lit. c) - art. 76 C. pen.

În baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), d) şi e) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul intimat inculpat B.G. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 31 mai 2010 la 12 mai 2011.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1946/2011. Penal