ICCJ. Decizia nr. 2193/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2193/2011
Dosar nr. 895/121/2010
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 317 din 20 august 2010 a Tribunalului Galaţi, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi, în această încadrare juridică, au fost condamnaţi inculpaţii A.D. şi M.C.I. la câte o pedeapsă principală de 12 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpatul minor S.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 şi art. 109 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Inculpatului minor N.V. i s-a aplicat măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de un an prevăzută de art. 103 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 şi urm. C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor iar, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-au dedus din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 05 ianuarie 2010 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În dimineaţa zilei de 25 decembrie 2009, inculpatul M.C.I. a primit de la sora sa 5 kg. de carne pe care le-a adus la domiciliul inculpatului A.D., unde era prezentă doar victima S.S. şi împreună au consumat băuturi alcoolice.
În jurul orelor 1100, inculpatul M.C.I. s-a deplasat la locuinţa martorului M.C. pentru a lua un pat, pe drum întâlnindu-se cu inculpaţii A.D., S.D. şi N.V., împreună au transportat patul respectiv la domiciliul inculpatului A.D.
În momentul în care au ajuns la domiciliul acestuia, inculpaţii au constatat că dispăruse cantitatea de carne adusă de inculpatul M.C.I. Întrucât, singura persoană care putea să ia carnea respectivă era victima S.S., cei patru i-au reproşat acesteia dispariţia cărnii. În timpul discuţiilor, inculpatul N.V. a intenţionat să aprindă focul la sobă, moment în care victima S.S. i-a aplicat o lovitură cu o rangă metalică în zona spatelui. Văzând acest lucru şi iritaţi de faptul că victima nu-i asculta, inculpaţii A.D., M.C.I. şi S.D. au început să o lovească. Astfel, inculpatul M.C.I. i-a aplicat victimei un pumn în zona feţei, victima S.S. a încercat să riposteze însă, inculpatul M.C.I. a trântit-o la podea, după care a început s-o lovească cu picioarele. Inculpatul A.D. a luat ranga metalică din mâinile victimei şi a început s-o lovească pe acesta peste corp şi membre în timp ce-i reproşa că a furat carnea. A intervenit şi inculpatul S.D. care a sărit cu genunchii peste toracele victimei. Inculpatul N.V. a lovit şi el victima de două ori cu piciorul în zona dorsală, victima S.S. fiind lovită, în continuare, cu picioarele şi cu pumnii de către inculpatul M.C.I., cu ranga metalică de către inculpatul A.D. şi cu genunchii de către inculpatul S.D. circa 10 minute, până când inculpaţii au observat că acesta respiră foarte greu. Victima S.S. s-a ridicat şi s-a aşezat în pat, iar inculpatul M.C.I. i-a mai aplicat o palmă peste faţă.
Inculpaţii au rămas împreună cu victima pe parcursul nopţii, iar a doua zi dimineaţă au părăsit domiciliul inculpatului A.D.. Înainte de părăsi imobilul, inculpatul S.D. a întrebat-o pe victimă dacă doreşte să anunţe salvarea, însă acesta a refuzat afirmând că se simte mai bine.
Inculpatul A.D. a revenit la domiciliu în data de 27 decembrie 2009, a observat-o pe victima S.S. întinsă în pat şi gemând de durere, i-a dat ţigări şi apă, după care a plecat la vărul său, martorul M.C.
La data de 01 ianuarie 2010, inculpaţii au aflat că victima S.S. a decedat şi au realizat că acest fapt s-a datorat loviturilor aplicate acesteia în seara zilei de 25 decembrie 2009.
Potrivit raportului de constatare medico – legală nr. 3/C/01 ianuarie 2010, moartea numitului S.S. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio – respiratorii acute consecutive politraumatismului cu traumatism toracic cu fractură de stern, fracturi costale stângi (9 coaste), hemotorax stâng complicat în evoluţie cu bronhopneumonie şi că leziunile au putut fi produse prin lovire repetată cu corp contondent alungit, fiind aplicate cu 4-6 zile înaintea decesului.
Între politraumatismul cu traumatism toracic cu fractură de stern, fracturi costale stângi (9 coaste), hemotorax stâng complicat în evoluţie cu bronhopneumonie şi moartea victimei există legătură directă de cauzalitate.
S-a reţinut de instanţa de fond că faptele inculpaţilor au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la faţa locului cu planşe foto, proces verbal de fixare a locului faptei, proces-verbal de reconstituire, procese-verbale de ridicare, şi raportul de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţilor.
Instanţa de fond a reţinut că săvârşirea de către inculpaţii A.D., M.C.I. si S.D. a infracţiunii de omor rezultă fără echivoc din coroborarea elemente de fapt respectiv faptul că în imobilul în care a fost lovită victima, la momentul agresiunii, nu se mai aflau alte persoane in afara de aceasta si de cei patru inculpaţi; între victimă si inculpaţi era o stare tensionată ca urmare a bănuielii legitime că S.S. ar fi furat din casa o cantitate de carne; mecanismul de producere şi poziţia victimei, în momentul producerii leziunilor menţionate în cuprinsul raportului de constatare medico-legală depus la dosar fiind conformă cu cele declarate de inculpaţi în cursul urmăririi penale; atât în timpul cât şi ulterior agresiunii de către inculpaţi, aceştia si-au dat seama datorita gravităţii loviturilor că acestea i-ar putea cauza moartea victimei; ulterior incidentului din seara de 25 decembrie 2009 victima S.S. a fost văzută de mai multe persoane in timp ce se deplasa cu dificultate si acuza dureri in zona costala, afirmând faţă de martori ca a fost bătut de către inculpaţi in ziua de Crăciun; şi nu exista nici măcar un indiciu că S.S. ar fi fost implicat ulterior într-o altă bătaie.
Astfel, instanţa de fond la individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaţilor, a avut în vedere modul şi împrejurările concrete în care aceştia au săvârşit faptele, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, urmarea produsă, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care, în principiu au recunoscut şi regretat faptele.
Împotriva sentinţei penale nr. 317 din 20 august 2010 a Tribunalului Galaţi au declarat apel, în termen legal, inculpaţii A.D., M.C.I. şi S.D., au arătat că nu au acţionat cu intenţia de a ucide victima, si au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În subsidiar, au solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), cu consecinţa aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. şi coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, sau cel puţin reducerea pedepselor.
Prin decizia penală nr. 53 din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii A.D., M.C.I. şi S.D. împotriva sentinţei penale nr. 317 din 20 august 2010 a Tribunalului Galaţi. Conform art. 383 alin. (1)1 în ref. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-au dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 05 ianuarie 2010 la zi, respectiv 25 februarie 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A.D., M.C.I. şi S.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A constatat instanţa de apel că prima instanţă, pe baza unei analize ample şi minuţioase a probelor administrate în cauză, a reţinut, în mod corect, faptele săvârşite de inculpaţi cu vinovăţie şi a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare.
A apreciat instanţa de apel că prima instanţă a efectuat şi o judicioasă operaţiune de individualizare a pedepselor, având în vedere modul şi împrejurările concrete în care inculpaţii au săvârşit faptele, gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite, urmarea produsă, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, constatând că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt situate foarte aproape de minimul special prevăzută de lege, astfel că nu se impune reducerea acestora şi a respins apelurile acestora.
Împotriva deciziei penale nr. 53 din 25 februarie 2011 au formulat recurs inculpatul A.D. şi în temeiul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., arătând că nu a avut intenţia de a ucide victima ci a vrut să despartă victima si inculpatul minor, si nu a aplicat nicio lovitura cu vreun corp contondent, astfel încât sa producă moartea victimei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat sa se dea o eficienţă mai mare dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. si sa se aplice o pedeapsă sub minimul special şi inculpatul S.D. care, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reaprecierea probelor şi faţă de circumstanţele personale a solicitat aplicarea unei pedepse mai mici.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenţii inculpaţi, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) şi art. 385/7 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate inculpaţii A.D. şi S.D. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. invocat de inculpatul A.D. prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., constată că în mod corect prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut că inculpaţii chiar dacă nu au urmărit uciderea victimei au prevăzut rezultatele şi au acceptat producerea rezultatului letal, aceştia acţionând cu intenţia indirectă de a ucide, şi că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Esenţial în încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor este forma şi modalitatea de vinovăţie cu care s-a acţionat. Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii rezultă din materialitate actului, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.
Aceste aspecte au fost avute în vedere de ambele instanţe care au arătat în motivare ca fapta a fost săvârşită de inculpaţi printr-un numărul mare de lovituri aplicate victimei, cu intensitate, în zone vitale ale corpului cu pumnii, picioarele şi cu o rangă metalică - corp apt de a ucide, într-un interval de aproximativ 10 minute.
De asemenea, Înalta Curte constată că există legătură de cauzalitate directă între moartea victimei şi faptele săvârşite de inculpaţi, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză respectiv procesele verbale, încheiate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, raportul de constatare medico legală nr. 3/C din 01 ianuarie 2010, declaraţiile celor nouă martori audiaţi în cauză şi chiar din declaraţiile inculpaţilor, din care rezultă cu certitudine că, la data de 25 decembrie 2009, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de alcool, inculpaţii A.D., M.C.I. şi S.D. au aplicat victimei S.S. lovituri repetate cu pumnii picioarele şi o rangă metalică în zona toracelui şi a membrelor, cauzându-i un politraumatism cu traumatism toracic cu fractură de stern, fracturi costale stângi (9 coaste), hemotorax stg. complicat în evoluţie cu bronhopneumonie, leziuni care au dus la decesul acestuia.
Astfel, probele administrate, confirmă că moartea victimei S.S. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio – respiratorii acute consecutive politraumatismului cu traumatism toracic cu fractură de stern, fracturi costale stângi (9 coaste), hemotorax stg. complicat în evoluţie cu bronhopneumonie şi că leziunile au putut fi produse prin lovire repetată cu corp contondent alungit, loviturile fiind aplicate cu 4-6 zile înaintea decesului.
Totodată, declaraţiile inculpaţilor confirmă situaţia de fapt şi încadrarea juridică aşa cum corect a fost stabilită de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel - S.D. fila 25 dosar instanţă de fond arată că „inculpatul A.D. i-a aplicat mai multe lovituri cu un fier victimei S.S. în zona picioarelor”; N.V. în declaraţia aflată la fila 26 „A.D. a luat ranga de metal...şi a aplicat numeroase lovituri victimei peste picioare şi piept”; inculpatul A.D. în declaraţia dată în dosarul de urmărire penală la filele 87-89 a declarat „ am luat ranga şi am început să îl lovească cu ea pe S. peste corp, mâini şi picioare, în timp ce îi reproşam că a furat carnea. Precizez că apoi a intervenit şi S.D., care a sărit de câteva ori cu genunchii peste pieptul lui Ş.”; inculpatul N.V. în declaraţia aflată la filele 98-101 dosar urmărire penală a declarat că inculpatul M.C.I. a lovit victima cu pumnii „A.D. a luat ranga metalică şi început să lovească cu aceasta peste picioare spunând că îl omoară dacă nu spune unde este carnea. A intervenit S.D. care a sărit cu genunchii pe pieptul lui S.”
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpaţii A.D. şi S.D., Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pentru realizarea atât a funcţiilor de constrângere şi reeducare cât şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Infracţiunea pentru care inculpaţii au fost condamnaţi în primă instanţă (omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.) este pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 ani, inculpatului A.D. fiindu-i aplicată o pedeapsă de 12 ani închisoare şi inculpatului S.D. fiindu-i aplicată o pedeapsă de 8 ani închisoare, avându-se în vedere şi dispoziţiile art.99 C. pen.
Pedepsele aplicate au fost corect individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care stabilesc criteriile generale de individualizare ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Având în vedere circumstanţele săvârşirii faptei, instanţa de fond a reţinut circumstanţele agravante prevăzute de art. 75 lit. a) şi c) C. pen. faţă de inculpatul A.D., şi art. 75 lit. a) C. pen. faţă de inculpatul S.D., având în vedere modul de săvârşire a faptei precum şi contextul săvârşirii acestora. Datorită gradului ridicat de pericol social al faptelor săvârşite şi a urmării produse, motivele invocat respectiv faptul că inculpatul A.D. are un copil minor şi că inculpatul S.D. este minor nu sunt de natură să justifice reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74. alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, din fişa de cazier a inculpatului A.D. aflată la fila 152 dosar de urmărire penală rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) şi art. 291 C. pen., pedeapsă ce a fost graţiată conform Legii nr. 137/1997 şi la o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 214 şi art. 254 C. pen. prin sentinţa penală nr. 198 din 19 septembrie 1997 a Tribunalului Galaţi. Din fişa de cazier a inculpatului S.D. (minor) rezultă că acestuia i-a fost aplicată o amendă administrativă pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208-209 lit. a), e) şi g) C. pen. prin ordonanţa nr. 2387/P/2009 din 20 august 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, iar prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a concluzionat cu privire la acest inculpat că perspectivele de reintegrare în societate depind de durata pedepsei, succesul programelor pe care le va absolvi inculpatul în cadrul locului de deţinere şi de modul în care va acumula sau va respinge valorile negative promovate în penitenciar.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, şi pedepsele astfel cum au fost individualizate, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sunt necesare realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, fiind just individualizate faţă de dispoziţiile mai sus menţionate, astfel că nu se impune o reducere a pedepselor aplicate, care răspund atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale inculpaţilor cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursurile inculpaţilor A.D. şi S.D., potrivit dispoziţiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art.88 C. pen. va deduce din pedeapsă aplicată inculpaţilor timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 ianuarie 2010 la 30 mai 2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.D. şi S.D. împotriva deciziei penale nr. 53 din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 ianuarie 2010 la 30 mai 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1954/2011. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 2595/2011. Penal → |
|---|
