ICCJ. Decizia nr. 2252/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2252/2011

Dosar nr. 388/89/2009

Şedinţa publică din 2 iunie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 591 din 4 decembrie 2008, Tribunalul Vaslui, secţia penală, în baza art. 332 C. proc. pen. a restituit la procuror cauza privind pe inculpaţii B.V. şi M.L., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 118/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vaslui pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi proxenetism prev. de art. 329 alin. (2) şi (3) C. pen., pentru refacerea urmăririi penale.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că

în baza unei înţelegeri stabilită între cei doi inculpaţi, B.V. a recrutat pe martora-victimă G.I.M. promiţându-i în mod mincinos că-i va oferi un loc de muncă în Spania, aceasta fiind obligată de către M.L. să practice prostituţia şi pe martorele-victimă L.A.A. şi B.I. în scopul practicării prostituţiei de către acestea în Spania.

Inculpatul a primit de la martorele-victime G.I.M. şi L.A.A. diferite sume de bani în valută.

Inculpata M.L. a cazat şi a exploatat sexual pe martorele-victimă G.I.M. şi L.A.A.

S-a mai reţinut de prima instanţă că, solicitarea avocatului inculpaţilor de a fi înştiinţat despre efectuarea oricărui act de urmărire penală la care dorea să asiste crea pentru procuror obligaţia de a-l anunţa şi de a-i asigura posibilitatea să participe efectiv la orice act de urmărire penală (vezi Curtea EDO Godi c. Italiei, hotărâre din 9 aprilie 1984).

În acest context, audierea unor martore-victimă ulterior cererii făcută de către avocat şi a unor martori, fără ca avocatul să fie înştiinţat şi în lipsa acestuia, constituie o încălcare care atrage restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale conform art. 332 alin. (2) teza finală C. proc. pen.

Curtea de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, prin decizia penală nr. 13 din 5 februarie 2009 a admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vaslui, împotriva sentinţei penale nr. 591 din 4 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Vaslui.

A casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea dosarului pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Vaslui.

Prin sentinţa penală nr. 436 din 18 decembrie 2009, Tribunalul Vaslui, secţia penală, în fond după casare, a condamnat inculpaţii:

1. M.L. fostă C., la următoarele pedepse;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiuni de proxenetism prev. de art. 329 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

2. B.V. fost G., fără antecedente penale, la următoarele pedepse;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiuni de proxenetism prev de art. 329 alin. (2) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiuni de proxenetism prev de art. 329 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei a interzis inculpaţilor M.L. fostă C. şi B.V. fost G. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile prev de art. 71.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.V. fost G., sumele de 3.791 Euro şi 731,50 dolari SUA sau echivalentul în lei al acestora la data executării.

A luat act că părţile vătămate M.I.M. fostă G., L.A.A. şi B.I. nu au pretenţii civile de la inculpaţi.

S-a reţinut în actul de sesizare al instanţei că în cursul anului 2004, inculpaţii B.V. şi M.L. au recrutat şi exploatat sexual în Spania pe părţile vătămate G.I.M. şi L.A.A.

În anul 2005, inculpatul B.V. a recrutat-o pe partea vătămată minoră B.I. în scopul practicării prostituţiei în Spania.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: plângerea petentei B.M., declaraţiile părţilor vătămate: B.I., G.I.M. şi L.A.A., procese-verbale de confruntare, declaraţiile martorilor G.D., P.V., D.C. şi P.C., procesele-verbale de recunoaştere după planşe foto, de intrare - ieşire din ţară, adresa nr. 3321 din 30 martie 2006 a BCR, adresa nr. 811 din 21 februarie 2006 a BRD, acte de căutare, precum şi declaraţiile inculpaţilor.

Au fost audiaţi inculpaţii care nu au recunoscut săvârşirea faptelor, prezentând pe tot parcursul procesului penal aceleaşi variante susţinute în faţa instanţei prin declaraţiile date, în sensul că:

Inculpatul B.V. a susţinut că inculpata M.L. este concubina lui. În perioada 2005/2006 aceasta lucra în Spania, avea 2 slujbe şi îi trimitea şi lui bani în ţară pentru a cumpăra haine pe care le expedia în Spania, unde erau vândute de coinculpata M.L. Pe partea vătămată G.I.M. o cunoaşte din vedere şi ştie că a locuit cu coinculpata M.L. în Spania o vreme. Nu a recrutat-o el pe partea vătămată, nu ştie ce a făcut aceasta în Spania.

Pe partea vătămată L.A.A. a transportat-o ocazional cu maşina la Bucureşti, partea vătămată fiind împreună cu fina sa P.C. Ştie că partea vătămată a locuit o vreme la coinculpata M.L., însă nu ştie cât timp şi cu ce s-a ocupat L.A.A. în acea perioadă. A primit bani de la de la părţile vătămate G.I.M. şi L.A.A. din Spania, întrucât concubina lui era foarte ocupată cu cele două slujbe pe care le avea, astfel încât banii i-au fost expediaţi de cele două părţi vătămate.

Fiind audiată, inculpata M.L. nu a recunoscut săvârşirea faptelor. A susţinut inculpata în declaraţia sa că pe partea vătămată G.I.M. a cunoscut-o întâmplător în Spania. Ea punea un afiş pentru închirierea unor camere iar partea vătămată şi martora U.C. căutau să închirieze o cameră. Cele două au fost găzduite de inculpată timp de aproximativ un an de zile şi au lucrat,însă inculpata nu ştie cu ce anume s-au ocupat acestea în Spania.

Pe L.A.A. a cunoscut-o întâmplător, fiind rugată de fina inculpaţilor, P.C., să o ia şi pe partea vătămată la Bucureşti pentru că urmau să plece în Spania împreună. Le-a asigurat acestora rezervare la autocar şi, ulterior, când a fost solicitată de P.C. să-i permită părţii vătămate L.A.A. să locuiască în apartamentul ei, inculpata a fost de acord.

Nu ştie ce a lucrat partea vătămată L.A.A. în Spania. A primit sub formă de împrumut de la partea vătămată suma de 2.200 Euro. A susţinut inculpata că ea în Spania se ocupa de îngrijirea unui bătrân şi lucra şi la un coafor, după-amiaza, realizând astfel venituri de aproximativ 3.000 Euro lunar.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a mai reţinut că:

- faptele inculpatului B.V. de a recruta pe partea vătămată B.I. în scopul practicării prostituţiei în cluburile din Spania, cunoscând că este minoră, asigurându-i plata taxelor pentru obţinerea paşaportului şi promiţându-i că-i va asigura plata costurilor transportului şi cazării în Spania, realizează conţinutul infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (3) C. pen.

- faptele inculpatului B.V. de a recruta pe partea vătămată G.I.M. şi de a-i promite în mod mincinos că îi va oferi un loc de muncă într-un restaurant din Valencia (Spania) ca ajutor de bucătar, iar în fapt aceasta fiind obligată să practice prostituţia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă calificată, prev. de art. 12, alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

- faptele inculpatului B.V. de a recruta pe partea vătămată L.A.A. şi de a-i asigura transportul în Spania, în scopul practicării prostituţiei şi de a primi de la aceasta suma de 2.106 euro provenită din practicarea prostituţiei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.

- faptele inculpatei M.L. de a promite în mod mincinos că o va angaja pe partea vătămată G.I.M., ca ajutor de bucătar în restaurantul propriu, pentru a o determina pe aceasta să vină în Spania, urmată de obligarea părţii vătămate să practice prostituţia prin ameninţări, deposedare de acte, profitând de situaţia acesteia de a se afla într-o ţară străină, realizează conţinutul infracţiunii de trafic de persoane în formă calificată, prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

- faptele inculpatei M.L. de a recruta, transporta şi caza pe partea vătămată L.A.A., pentru prostituţie în cluburi din Spania, realizează conţinutul infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.

Pentru infracţiunile comise, inculpaţilor li s-a aplicat câte o pedeapsă la individualizarea cărora, în cadrul general prevăzut de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, datele privind persoana inculpaţilor, dar şi atitudinea acestora în timpul procesului penal, iar având în vedere conduita bună a inculpaţilor până la data săvârşirii faptelor, tribunalul a apreciat că în favoarea lor poate fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară, prev. de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise.

Sub aspectul laturii civile, în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (4) C. pen., referitor la art. 118 lit. e) C. pen., s-s confiscat de la inculpatul B.V. sumele de 3.791 Euro şi 731,50 dolari americani sau echivalentul în lei al acestor sume la data executării, bani primiţi de la G.(M.).I.M. şi L.A.A. din Spania şi proveniţi din faptele de prostituţie.

S-a luat act că părţile vătămate G.(M.).I.M., L.A.A. şi B.I. nu au pretenţii civile de la inculpaţi.

În termen hotărârea a fost apelată de inculpata M.L. cu motivarea că:

- dispozitivul hotărârii nu respectă dispoziţiile art. 357 C. proc. pen., în sensul că nu se cunoaşte numele persoanei în raport cu care s-a dispus condamnarea;

- nu s-a stabilit cadrul procesual în ceea ce priveşte participanţii la proces;

- nu le-au fost respectate drepturile procesuale ale părţilor vătămate;

- nu s-a explicat părţilor vătămate că pot participa la proces în calitate de parte civilă;

- nu s-a stabilit încă din cursul urmăririi penale a calităţii de martor a părţilor vătămate;

- în condiţiile în care s-a asigurat asistenţă juridică din oficiu părţilor vătămate acestea aveau calitatea de martori;

- încadrare juridică greşită în raport cu situaţia de fapt reţinută în sensul că nu este îndeplinită cerinţa ca inculpaţii să fi acţionat împreună, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, nu s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 12 pct. 1 din Legea nr. 678/2001;

- părţile vătămate şi martorii au dat declaraţii sub presiune organelor de urmărire penală;

- nu s-au înlăturat motivat declaraţiile inculpaţilor;

- s-au apreciat greşit probele;

- audierea părţilor vătămate în cursul urmăririi penale s-a făcut nelegal, avocaţii desemnaţi din oficiu, prin lipsă de profesionalism nu au contribuit la desfăşurarea unei urmăriri penale legale;

- s-a preluat în hotărâre conţinutul rechizitoriului;

- s-a reţinut greşit că partea vătămată G. nu a avut libertate de mişcare şi comunicare;

- partea vătămată G. a fost victimă a traficului de persoane aşa cum rezultă din probe;

- nu au fost luate în consideraţie înscrisuri oficiale ale autorităţilor spaniole cu privire la partea vătămată G.;

- aceeaşi parte vătămată a făcut declaraţii nesincere;

- nu s-a precizat în ce condiţii s-a realizat exploatarea părţii vătămate L. şi în aceste condiţii inculpaţii au fost condamnaţi greşit pentru fapta prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.;

- nu rezultă împrejurările în care partea vătămată L. a fost determinată pentru a practica prostituţia;

- declaraţia acestei părţi nu are calitatea de probă, fiind luată anterior începerii urmăririi penale;

- nu s-a dovedit că partea a practicat prostituţia;

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane;

- pedepsele aplicate nu au fost corect individualizate şi nici modalitatea de executare.

Inculpatul B.V. a susţinut apelul achiesând la motivele inculpatei M.L.

În afara acestor motive inculpatul a susţinut că:

- părţile vătămate nu au fost legal citate;

- în condiţiile în care audiată în calitate de martor partea vătămată G., a refuzat să facă declaraţii a doua oară, prima declaraţie reprezintă o mărturie mincinoasă;

- s-a folosit o noţiune de „martor-victimă” neprevăzută de Codul de procedură penală;

- situaţia de fapt cu privire la partea vătămată B. nu este susţinută de probe;

- s-au confiscat nelegal sumele de bani, întrucât erau trimişi pentru plata îngrijirilor medicale ale inculpatei M.;

- modalitatea de executare a pedepsei contravine poziţiei procesuale a inculpatului, scopul pedepsei putând fi atins prin suspendarea executării.

Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 12 din 25 ianuarie 2011 a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii M.(fostă C.)L. şi B.(fost G.)V. împotriva sentinţei penale nr. 436 din 18 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 388/89/2009, pe care a menţinut-o, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.

Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs inculpaţii M.L. şi B.V. şi partea vătămată L.A.A.

Recurenţii inculpaţi, personal şi prin apărătorul ales, au solicitat admiterea recursurilor, astfel cum se află motivate la dosar pentru cele 9 motive de recurs, arătate în scris.

Astfel, primul caz de casare îl constituie disp. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în raport de care au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că în fond după casare, Tribunalul Vaslui nu a respectat dispoziţia trasată de instanţa superioară şi a pronunţat o hotărâre nelegală, audiindu-se o singură parte vătămată. Din cercetarea judecătorească nu rezultă probe care să demonstreze recrutarea părţilor vătămate, iar probele obţinute anterior datelor de 9-10 mai, sunt nelegale.

În acest sens apreciază că instanţa trebuia să dovedească că s-au exercitat ameninţări sau alte forme de constrângere pentru recrutarea părţilor vătămate.

Inculpatul B.V. a mai arătat că din anul 2004 nu a mai fost în Spania, în timp ce inculpata M.L. avea o activitate constantă în Spania, iar în faţa autorităţilor judiciare spaniole s-a probat că este integrată în comunitate şi nu a mai fost expulzată.

Inculpata M.L. a susţinut că a ajutat părţile vătămate în sensul cazării în Spania, acestea având deplină libertate de mişcare.

Cu privire la primele declaraţii date de părţile vătămate a arătat că acestea au fost chemate la parchet, ameninţate şi ţinute mai multe ore în condiţii improprii pentru a da respectivele declaraţii, iar printre persoanele cu care s-a făcut recunoaşterea din grup se afla şi soţul ofiţerului de poliţie anchetator.

Nu în ultimul rând a susţinut că procurorul avea obligaţia să demonstreze faptul că părţile vătămate au fost obligate şi exploatate în Spania.

Un alt motiv de casare îl constituie temeiul prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., apreciind că hotărârea este nemotivată şi se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, arătând că instanţa de apel nu a realizat o examinare proprie a criticilor hotărârii ci s-a limitat doar la aprecierea, simpla trimitere la conţinutul sentinţei primei instanţe.

A mai invocat ca şi caz de casare, disp. art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., arătând că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe probele administrate, acestea fără a se regăsi în cuprinsul hotărârii şi nu a răspuns la nici o susţinere a apărării.

Într-un ultim subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., şi a solicitat ca la reindividualizarea pedepselor, reţinându-se în favoarea acestora circumstanţele atenuante, să se dispună aplicarea unor pedepse cu suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării acestora.

În motivele scrise aflate la dosar, s-au mai invocat cazurile de casare prev. de:

- art. 3859 pct. 172 Cod proc. pen, apreciindu-se că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este nelegală întrucât prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii;

În acest sens, inculpaţii au susţinut că au fost lipsiţi de un proces echitabil, încălcându-se dispoziţiile luate de aceeaşi instanţă prin decizia penală nr. 13 din 15 februarie 2008, iar pe de altă parte a stabilit calităţi procesuale părţilor care nu se regăsesc în legislaţia română.

Astfel, în concret s-a făcut trimitere la declaraţia părţii vătămate G.M.I.M., care la urmărirea penală a fost audiată în lipsa inculpaţilor sau a apărătorului acestora, deşi depusese cerere de a participa la toate actele de procedură în sensul disp. art. 171 şi urm. C. proc. pen.

În faţa instanţei de fond, după casare, deşi a fost audiată această parte vătămată, după ce a răspuns la întrebările instanţei, a refuzat să mai răspundă şi la întrebările adresate de inculpaţi, instanţa respingând întrebările şi încălcând prin aceasta atât legea cât şi decizia de casare.

S-a mai arătat că este nelegală şi calitatea procesuală pe care acuzarea prin actul de trimitere în judecată a atribuit-o numitelor G.M.I.M., L.A.A. şi B.I., aceea de „martore - victime”;

- art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., susţinând că hotărârea este nelegală întrucât la termenul din 18 ianuarie 2011, cu ocazia dezbaterilor, procedura de citare a fost viciată cu partea vătămată L.A.;

- art. 3859 pct. 172 Cod proc. pen, arătând că hotărârea este contrară legii în ceea ce priveşte respingerea primului motiv de apel referitor la conţinutul dispozitivului;

- art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., apreciind că modul în care au fost analizate elementele constitutive ale infracţiunilor a condus la nelegala condamnare a inculpaţilor, în condiţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor supuse judecăţii;

- art. 3859 pct. 17 Cod proc. pen, susţinând că hotărârea trebuie modificată şi datorită greşitei încadrări juridice dată faptelor în condiţiile reţinerii vinovăţiei inculpaţilor.

S-a mai solicitat ca în condiţiile pronunţării unei soluţii de achitare să fie înlăturată măsura confiscării.

Recurenta parte vătămată L.A.A. în motivele scrise aflate la dosar a solicitat admiterea recursului, apreciind hotărâre pronunţată nelegală susţinând că nu a fost legal citată pentru a fi prezentă la judecarea apelului.

Examinând recursurile declarate în cauză de inculpaţii M.L. şi B.V. prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceste sunt fondate, iar cel al părţii vătămate L.A.A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Din multitudinea susţinerilor din motivele de recurs invocate de către inculpaţi se detaşează unul care se impune a fi analizat prioritar în raport de celelalte motive de recurs, cel prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. (instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să le garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului).

Pentru a fi operant motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., textul impune îndeplinirea a două condiţii:

- omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor probe administrate;

- probele administrate să fie de natură să garanteze drepturile şi să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul influenţării soluţiei date cauzei, respectiv de condamnare în achitare şi invers.

Inculpaţii M.L. şi B.V. au învederat atât în scris, cât şi prin susţineri orale, în faţa instanţei de fond şi a celei de control judiciar, o serie de contradicţii şi nelămuriri între probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală şi cele din faza de cercetare judecătorească, solicitând să fie analizate odată cu soluţionarea cauzei, contradicţii pe care inculpaţii le considerau esenţiale în dovedirea nevinovăţiei.

Astfel, în dovedirea nevinovăţiei inculpaţii au solicitat audierea în calitate de martori a numiţilor P.I. (fila 64 – încheierea din 4 mai 2010 dos. instanţă apel) şi B.E. (fila 90 – încheierea din 29 iunie 2010 dos. instanţă de apel), solicitare încuviinţată, martorii fiind audiaţi la 1 iunie 2010, (P.I. - fila 76) şi respectiv 14 septembrie 2001 (fila 108 - B.E.), declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

De asemenea, inculpaţii au depus la dosar un set de acte (filele 130-148) emise de autorităţile spaniole, acte încuviinţate de către instanţa de judecată prin care îşi dovedesc nevinovăţia şi susţin motivele de apel.

Asupra acestor acte instanţa de apel nu a făcut nicio referire atunci când a analizat vinovăţia inculpaţilor, instanţa de control judiciar mărginindu-se în motivarea deciziei doar să tranşeze problema înscrisurilor într-o frază lacunară şi lapidară, în sensul că : „Înscrisurile depuse de inculpaţi care au fost emise de autorităţile spaniole au fost avute în vedere fiind analizate de prima instanţă în considerentele hotărârii.”

În cazul constatării existenţei faptei, trebuie cunoscute împrejurările de loc, de timp, de mod, de mijloace, de scop, în care s-a săvârşit fapta, împrejurările care influenţează asupra gradului şi caracterului răspunderii, fie în defavoarea, fie în favoarea inculpatului, în acest sens instanţa de control judiciar trebuia să analizeze şi să pronunţe asupra tuturor probelor încuviinţate şi administrate, acestea urmau să fie supuse analizei şi interpretării logice, sub toate aspectele semnalate de către inculpaţi, tocmai în considerarea prezumţiei de nevinovăţie şi în scopul aflării adevărului, trebuia să-şi îndrepte atenţia şi spre administrarea şi analizarea probelor din care ar putea reieşi nevinovăţia inculpaţilor, aspect care reiese din dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 287 C. proc. pen.

În cauză, instanţa de apel a omis însă să se pronunţe asupra acestor probe, propuse în apărare de către inculpaţi.

De asemenea, instanţele de judecată au obligaţia legală de a afla adevărul, pe baza probelor, în fiecare cauză penală, ceea ce implică desfăşurarea unei activităţi probatorii complete, cu verificarea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în vederea aflării adevărului. Rolul activ al autorităţilor judiciare este examinat în raport cu această obligaţie, astfel încât, atunci când au rămas împrejurări nelămurite prin probe, aspecte contradictorii, se consideră că nu a fost exercitat rolul activ şi, ca urmare, probatoriul trebuie continuat în vederea lămuririi acestor împrejurări.

Mai mult, instanţa de control judiciar s-a limitat a prelua motivarea hotărârii instanţei de fond, deşi avea obligaţia de a verifica dacă faptele

şi împrejurările reţinute prin hotărârea atacată reprezintă adevărul material, complet şi cert întemeiat.

Pentru a putea efectua acest control, în recurs e necesar a se cunoaşte care a fost starea de fapt reţinută de instanţa a cărei hotărâre este atacată şi pe baza căror probe s-a ajuns la această stabilire. Acest lucru nu poate fi verificat decât pe baza motivării hotărârii recurate, aceasta constituind un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act juridic adiţional.

Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care-şi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti. Ori de câte ori instanţele de judecată nu efectuează o cercetare judecătorească complexă, însuşindu-şi probele strânse de organul de urmărire penală, încalcă dreptul la apărare al inculpatului şi aduce o gravă vătămare intereselor legitime.

Din cele expuse mai sus, reiese că în cauză instanţa de apel nu a supus analizei şi interpretării logice toate probele administrate, precum şi contradicţiile semnalate de către inculpaţi existente în probatoriul administrat, care erau necesare a fi luate în considerare în soluţionarea cauzei sub toate aspectele, putând influenţa soluţia cauzei.

În acest context, Înalta Curte consideră că hotărârea se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, aceasta urmând să verifice şi apărările inculpaţilor, să clarifice toate contradicţiile existente în probatoriul administrat, învederate de către aceştia, arătând motivat care sunt probele pe care îşi fundamentează hotărârea şi care au fost înlăturate.

De asemenea, instanţa de apel va face analiza înscrisurilor emise de autorităţile spaniole depuse de inculpaţi, motivându-şi decizia în sensul reţinerii sau înlăturării acestora, ca probe în apărare, cu argumente pro sau contra, motivate corespunzător.

Admiterea recursurilor în temeiul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. face inutilă analiza temeiniciei şi legalităţii celorlalte motive de recurs invocate, acestea urmând a fi avute în vedere şi analizate în concret de către instanţa de apel, în rejudecare.

Cât priveşte recursul declarat de partea vătămată L.A.A., Înalta Curte constată că este inadmisibil, întrucât aceasta nu a promovat calea de atac a apelului, potrivit disp. art. 3851 C. proc. pen.

Ca atare, recursurile declarate de inculpaţii M.L. şi B.V. fiind fondate, Înalta Curte urmează a le admite în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., a casa decizia atacată şi a trimite cauza la Curtea de Apel Iaşi spre rejudecare.

Totodată, Înalta Curte, potrivit disp. art. 38515 pct. 1 lit. a) , teza a 2 a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de partea vătămată L.A.A.

Văzând si disp. art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii M.L. şi B.V. împotriva deciziei penale nr. 12 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată L.A.A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Onorariile pentru apărarea din oficiu a recurenţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte vătămată L.A.A. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2059/2011. Penal. Menţinere măsură de...  ICCJ. Decizia nr. 2262/2011. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2252/2011. Penal