ICCJ. Decizia nr. 208/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 208/2011
Dosar nr. 8428/1/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra plângerii de faţă;
Examinând plângerea formulată de numitul P.G.V. împotriva soluţiei dispuse de procuror în dosarul nr. 570/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 11 martie 2010, numitul P.G.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de M.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, imputându-i pretinse fapte infracţionale în legătură cu instrumentarea şi soluţionarea dosarului nr. 188/P/2009 al unităţii de parchet menţionată.
Petentul a susţinut că în cauza la care face referire magistratul a comis abuzuri şi ilegalităţi, favorizând persoana cercetată, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor sale legale.
Sesizarea petiţionarului adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care, prin ordonanţa nr. 285/P/2010, din 11 mai 2010, şi-a declinat competenta în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în raport de calitatea numitei M.D., de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a constituit dosarul nr. 570/P/2010, iar prin rezoluţia cu acelaşi număr, din 31 august 2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul vizat, stabilindu-se că faptele nu există, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, cauza a fost disjunsă cu privire la numitul C.A., cercetat pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 193 şi art. 180 alin. (1) C. pen.
Soluţia de neurmărire penală a fost contestată de petiţionar, conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen.
Procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin rezoluţia din 28 septembrie 2010 emisă în dosarul nr. 8243/3725/II/2/2010 a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată.
În continuare petiţionarul P.G.V. a înţeles a promova şi plângere la nivelul instanţei de judecată.
Acesta s-a rezervat, doar în scris, ca să critice soluţiile procurorilor considerându-le nelegale, netemeinice, deoarece i-au adus o gravă vătămare a drepturilor sale, constând în faptul că i-a fost refuzată o cercetare penală efectuată de un profesionist care să-i respecte drepturile de a fi audiat personal şi de a face aplicaţiunea tuturor procedurilor prevăzute de legiuitor.
Instanţa de judecată reţine următoarele:
Faţă de criticile cu caracter general promovate de petiţionar, în sine - reclamaţia, ce se vrea a fi principială din partea acestuia -, răspunsul organelor judiciare deferite în a instrumenta pricina de faţă trebuie să fie pe aceeaşi măsură.
Astfel, la baza cauzei se află împrejurarea că numitul P.G.V. a solicitat antrenarea răspunderii penale pentru numitului C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, cu privire la faptul că după ce i-a restituit suma de 4.000 Euro reprezentând un împrumut ce-i fusese acordat anterior, făptuitorul 1-a acţionat în judecată şi a solicitat restituirea sumei respective, astfel că a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată pentru a-i pricinui acestuia o pagubă.
Cauza a fost soluţionată de procurorul M.D., care, prin rezoluţia nr. 188/P/200 din 14 decembrie 2004, în temeiul dispoziţiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b), art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a înv. C.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitor cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune astfel s-a apreciat că actele dosarului nu au confirmat săvârşirea de către învinuit a unor acţiuni de inducere în eroare sau că acesta ar fi urmărit prejudicierea persoanei vătămate, cererea de chemare în judecată fiind doar un act procedural prin care se declanşează procesul civil, iar părţile au dreptul de a contesta cele susţinute de reclamant şi de a face proba contrară.
Actele efectuate în cauză nu au relevat indicii privind existenţa vreunui act de conduită a magistratului M.D. contrar sarcinilor sale de serviciu sau acordarea de ajutor persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în contextul soluţionării unei cauze ce i-a fost dată în sarcină.
Activităţile investigative s-au realizat în cadrul stabilit de normele legale, soluţia dispusă fiind fundamentată pe probele administrate, supuse analizei magistratului prin prisma dispoziţiilor legale.
Orice litigiu presupune existenţa unor interese contrarii, iar soluţia magistratului, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puţin una dintre părţi.
Însă, emiterea unei soluţii în detrimentul unei părţi nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau o favorizare a infractorului şi nu se circumscrie unei fapte prevăzute de legea penală.
Altfel spus, fără o ancorare a petiţiei în elemente concrete de ordin probator infracţional pretins comis, precum cazul de faţă, este imposibilă angajarea răspunderii penale a magistraţilor în legătură cu soluţiile judiciare dispuse.
În considerarea celor prezentate, evident că soarta plângerii de faţă este cea a respingerii sale pe considerentele dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., soluţiile procurorilor fiind dispuse în deplină legalitate şi temeinicie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.G.V. împotriva ordonanţei nr. 570/P/2010 din 31 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 209/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1783/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
