ICCJ. Decizia nr. 2196/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2196/2011
Dosar nr. 4511/110/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30/ D din 16 ianuarie 2009, a Tribunalului Bacău în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata R.A., pentru infracţiunile de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte din perioada martie - septembrie 2003.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-au respins cererile privind obligarea inculpatei la plata de despăgubiri civile formulate de partea civilă C.M.
S-a constatat că partea civilă V.R. nu a solicitat despăgubiri civile.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a arătat că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Bacău se reţine că inculpata, în înţelegere cu soţul său R.C., s-a stabilit în Italia, ţinând legătura telefonic şi rezolvând detaliile cu privire la desfăşurarea activităţilor infracţionale privind traficul de persoane.
În acest sens, R.C., se ocupa de racolarea unor persoane de sex feminin, din Buhuşi şi din localităţile apropiate, cărora le suporta cheltuielile ocazionate de procurarea paşapoartelor şi a transportului în Italia, (oraşul Milano). Ajunse aici, acestea erau preluate de inculpată, care le ducea la un bar din Milano, unde practicau prostituţia în folosul inculpatei. În concret, se reţine că, în primăvara anului 2003 şi în vara aceluiaşi an, R.C., le-a racolat pe părţile vătămate V.R. şi C.M., prin promisiuni mincinoase că le va asigura un loc de muncă într-un bar din Milano, unde este „şefă", soţia sa R.A. şi le-a trimis în Italia. Aici, inculpata R.A., personal sau prin intermediul altor persoane din România, le-a preluat pe cele două părţi vătămate şi le-a dus la barul din Milano, unde au locuit şi practicat prostituţia, o perioadă mai mare de timp (fila 5 din rechizitoriu). Din declaraţiile părţilor vătămate date la urmărirea penală, s-a reţinut în actul de sesizare că părţile vătămate au discutat iniţial cu R.C. despre faptul că vor merge în Italia pentru a lucra împreună cu soţia sa, R.A., ca dansatoare la un bar din Milano. Ajunse la Milano, părţile vătămate au locuit într-o cameră improprie şi insalubră a imobilului în care se afla barul patronului italian şi lucrau în fiecare zi, până la orele 22,00, ca ospătare.
După orele 22,00, acestea se retrăgeau în camerele din imobilul menţionat şi practicau raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi - clienţi ai barului pe care îi acostau personal sau îi ademenea inculpata R.A., încă din timpul programului. Aspectele reţinute din declaraţiile părţilor vătămate au fost coroborate cu celelalte probe menţionate în rechizitoriu (fila 14), respectiv: sesizarea D.I.I.C.O.T. Bucureşti, ordonanţa de delegare emisă de procuror, rezoluţia de începere a urmăririi penale, procesul verbal de verificare în baza de date, actele de stare civilă şi procesele verbale din baza de date privind pe R.C. şi R.A., acte de dare în urmărire generală şi de verificare la Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Direcţiei Generale de Evidenţă informatizată a Persoanei, declaraţiile martorilor V.M., A.M., P.A., C.I., C.L.
Instanţa, având în vedere atât probele administrate în cursul urmăririi penale şi aspectele reţinute în actul de sesizare a instanţei, cât şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, a constatat că faptele pentru care a fost trimisă în judecată inculpata nu au fost săvârşite de aceasta.
Inculpata nu a fost prezentă la instanţă, fiind reprezentată de apărători angajaţi. Aceasta a fost legal citată la adresa care se regăseşte în dosarul de urmărire penală, respectiv Buhuşi, jud. Bacău.
În cursul judecăţii, au fost depuse la dosar acte din care rezultă că inculpata în Italia, locuieşte în localitatea Busto Arsizio, unde a fost citată pentru termenul de judecată din 20 decembrie 2007. Ulterior, la termenul de judecată din 20 decembrie 2007, apărătorii angajaţi ai inculpatei, au solicitat citarea acesteia la adresa de reşedinţă din Italia, unde se află şi sediul firmei pe care o deţine, respectiv localitatea Busto Garolfo IV, Italia. În aceste condiţii, s-a dispus citarea inculpatei pentru termenele ulterioare, la adresele de domiciliu din Buhuşi şi de reşedinţă din Italia, procedura de citare, fiind îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor art. 177 alin. (1), (2), (3), (8) C. proc. pen.
Excepţia invocată de apărătorii inculpatei cu ocazia dezbaterilor, privind nulitatea actelor de urmărire penală, aceasta desfăşurându-se cu încălcarea prevederilor art. 254 C. proc. pen., a fost respinsă, în cauză neexistând un caz de nulitate absolută dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Argumentarea cererii de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale vizează împrejurarea că inculpata nu s-a sustras de la cercetări, aşa cum s-a reţinut, aceasta locuind legal în Italia.
Potrivit art. 254 C. proc. pen., care reglementează cazurile de neprezentare a materialului de urmărire penală, când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală, în referatul care se întocmeşte, se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.
În cursul cercetărilor, s-au efectuat verificări privind pe inculpată (filele 41-55 dos.urm.penală), din care a rezultat că inculpata nu este încarcerată în nici un loc de detenţie din ţară şi că aceasta nu se află la domiciliu, figurând ca fiind ieşită din România la 22 septembrie 2005, fără a mai reveni ulterior.
Din procesul-verbal încheiat la 11 iunie 2007 (fila 261 dos.urm.penală vol. I), rezultă imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală, respectiv sustragerea de la urmărirea penală, (procesele verbale de verificare citaţii, mandat de aducere, borderou de expediere corespondenţă, etc, filele 234 -260 dos.urm.penală).
Aspectele prezentate de apărătorii inculpatei, privind caracterul legal al şederii acesteia în străinătate şi necitarea şi la adresele de reşedinţă din Italia au fost aduse la cunoştinţă abia la instanţă, la termenul de judecată din 23 octombrie 2007. De altfel, chiar dacă în cauză s-ar fi reţinut încălcarea prevederilor art. 254 C. proc. pen., aceasta ar fi atras nulitatea relativă a actelor de urmărire penală, inculpata nefăcând dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor îndeplinite anterior.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că probele administrate confirmă săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane asupra părţilor vătămate V.R. şi C.M. de către inculpatul R.C., însă nu oferă suficiente indicii cu privire la comiterea faptelor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.
Partea vătămată audiată la urmărirea penală, arată că în luna septembrie 2003 a fost racolată de R.C. care i-a propus să meargă în Italia pentru a lucra ca dansatoare în barul unde era angajată soţia sa şi unde urma să practice şi raporturi sexuale contra unor sume de bani. Partea vătămată s-a deplasat în localitatea Milano (Italia), după ce costurile aferente obţinerii documentelor de călătorie şi transportului au fost suportate de R.C., unde a stat timp de 5 luni. Mai relatează partea vătămată că în Milano, a lucrat la bar ca ospătară, iar pe timpul nopţii întreţinea relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, din sumele obţinute o cotă de 70 % revenind inculpatei R.A. Partea vătămată a apreciat că suma încasată în această modalitate de inculpată ar fi de 3-4 mii euro.
Partea vătămată, deşi legal citată la instanţă, nu s-a prezentat pentru a putea fi ascultată.
Aspectele relatate de C.M. nu se coroborează cu celelalte probe administrate.
Astfel, se reţine că partea vătămată V.R., în cursul cercetărilor, a dat două declaraţii la data de 26 octombrie 2005 (filele 176 - 178 ds. urm.penală) şi respectiv la 11 noiembrie 2005 (fila 179 ds.urmărire penală), declaraţii care conţin elemente contradictorii. Partea vătămată a arătat iniţial că a cunoscut-o pe inculpată în vara - toamna anului 2003, prin intermediul martorei C.I., sora acesteia, şi că a fost dusă în Italia de R.C. A mai precizat partea vătămată că a lucrat la un bar aparţinând unui apropiat al inculpatei şi că a practicat prostituţia, împărţind banii cu aceasta. Ulterior, tot în prezenţa unui apărător, partea vătămată a revenit asupra declaraţiei iniţiale, infirmând aspectele reţinute mai sus. Aceasta a susţinut că în Italia s-a deplasat în scop turistic şi că a lucrat la bar, în timp ce inculpata se afla în ţară (în România). Aceleaşi aspecte au fost relatate de partea vătămată şi la instanţă, cu ocazia ascultării la termenul de judecată din 26 februarie 2008 (fila 64 ds.instanţă).
Martorele C.M.L. şi C.I. au fost audiate în cursul urmăririi penale, ocazie cu care au prezentat împrejurări care au condus la reţinerea faptelor în sarcina inculpatului R.C. şi condamnarea acestuia.
Prezente în instanţă, acestea s-au prevalat de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen., având în vedere gradul de rudenie cu inculpata R.A. (mama şi respectiv sora acesteia).
Celelalte martore nu au putut fi ascultate la instanţă, fiind plecate în străinătate (martorele V.M., A.M.).
În aceste condiţii, s-a constatat că nu există probe temeinice care să conducă la concluzia că inculpata a emis cele două infracţiuni de trafic de persoane, în modalitatea racolării, transportării şi traficării celor două părţi vătămate, aşa cum se retine în rechizitoriu.
Pentru a se ajunge la concluzia condamnării, legea pretinde că probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea inculpatei şi să nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptelor şi la vinovăţia acestuia.
În cauza de faţă, aceste exigenţe nu sunt realizate, indiciile existente neconducând la concluzia că faptele de trafic de persoane au fost comise şi de inculpată.
Or, în lipsa unor probe directe, certe şi concludente, orice dubiu nu profită decât inculpatei.
În cauză a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, criticând hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatei R.A., pentru infracţiunile de trafic de persoane, întrucât probele administrate conduc la concluzia că aceasta a comis faptele pentru care a fost trimisă în judecată.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 128 din 10 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata R.A. la 2 pedepse de câte 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (părţi vătămate C.M. şi V.R.).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpată suma de 9000 euro, dobândă din exploatarea părţilor vătămate şi care nu serveşte la despăgubirea acestora.
S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile şi a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Curtea de Apel Bacău a reţinut că apelul declarat de procuror este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă nu a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în special în cursul urmăririi penale, în baza cărora s-a reţinut situaţia de fapt redată în considerentele rechizitoriului.
De altfel, prima instanţă nu a analizat mijloacele de probă întocmite în cursul procesului penal şi actele procesuale efectuate, decât într-omanieră superficială, lapidară, înlăturând declaraţiile şi înregistrările telefonice efectuate în cauză într-un mod facil, nemotivat, faptele probatorii pe care acestea le conţin fiind ignorate de judecător.
Declaraţiile părţii vătămate V.R. au fost înlăturate pe motive de contradictorialitate, fără a preciza care din aspectele relatate sunt probate, eventual prin coroborarea cu celelalte probe, şi care nu sunt credibile şi pentru ce motive.
Declaraţiile martorelor V.M. şi A.M. nu sunt analizate sub nicio formă, pe o motivare nelegală, în sensul că nu au putut fi audiate în instanţă.
În condiţiile unei astfel de abordări simpliste a probatoriului vast efectuat în cauză, prima instanţă ajunge la o concluzie nefondată, potrivit căreia întreaga activitate de exploatare sexuală a victimelor s-a realizat de numitul R.C.
Sentinţa penală apelată nerealizând dezideratul legal al motivării corespunzătoare actelor din dosar, revine Curţii de Apel Bacău, ca instanţă de apel, sarcina de a respecta obligaţia legală a unei instanţe de judecată de a analiza cauza sub toate aspectele şi de a pronunţa o hotărâre judecătorească temeinică.
Astfel, se constată că în concret R.C., racola persoanele de sex feminin, din Buhuşi şi localităţile limitrofe, le rezolva personal problemele legate de deplasare în Italia (paşapoarte, acte identitate, transport, etc.) după care le trimitea în Italia.
În Italia - oraşul Milano – R.A. aştepta autocarul, într-o gară din acel oraş de unde prelua persoanele trimise din România de R.C., le ducea la barul din Milano, unde acestea practicau prostituţia iar sumele de bani erau încasate de susnumita (fii. 166-185 dosar - vol. I).
Din dosar rezultă că R.C., uneori le aducea la cunoştinţă, chiar de la început persoanelor racolate şi traficate, scopul pentru care se vor deplasa în Italia (prestarea unei munci retribuite), condiţiile de placare, cele de locuit şi câştig din Italia (fii. 185 vol. I dosar). În realitate persoanele racolate şi traficate erau induse în eroare cu privire la adevărata activitate pe care urmau să o realizeze în Italia. Astfel, în oraşul Milano şi celelalte localităţi din Italia, acele persoane aduse din oraşul Buhuşi - România, erau obligate de învinuita R.A. să practice prostituţia, împotriva voinţei lor şi în condiţiile impuse de acesta.
În maniera arătată mai sus R.C. a racolat, în primăvara şi vara anului 2003, pe numitele C.M. şi V.R. din Buhuşi pentru care a procurat toate actele necesare (paşaport, acte de identitate) a rezolvat problema transportului,suportând personal toate cheltuielile. Iniţial le-a supus celor 2 persoane că se vor deplasa în Italia, pentru a munci la un bar unde şefă este soţia sa.
În Italia, R.A., personal sau prin intermediul altor persoane din România, le-a preluat pe cele 2 persoane (C.M. şi V.R.) şi Ie-a adus la barul din Milano, unde au locuit şi practicat prostituţia o perioadă de mai mare de timp (vezi fi.nr. 166-185 dosar - volumul I).
Din declaraţiile date de C.M. şi V.R., rezultă că faptele s-au petrecut aşa cum s-a arătat mai sus, că ele au fost racolate în Buhuşi de R.C., că acesta a îndeplinit toate formalităţile pentru plecare în Italia (obţinerea de paşaport, acte identitate etc), că tot el a suportat toate cheltuielile, asigurând totodată şi transportul cu un autocar, care a plecat din Bacău spre Milano, că au fost duse la Bacău tot de către acesta cu autoturismul proprietate personală şi tot pe cheltuiala sa (fii. nr. 166 -185 dosar - volumul I) şi respectiv fii. 9-24 vol. III dosar).
C.M. şi V.R., mai arată că iniţial au discutat cu R.C. despre faptul că ele vor merge în Italia pentru a lucra împreună cu soţia sa R.A., ca dansatoare - striptease la un bar din Milano, (fii. nr. 166-185 dosar - volumul I).
La locaţia din oraşul Milano, cele 2 părţi vătămate au locuit într-o cameră improprie şi insalubră, a imobilului în care se afla barul patronului italian şi lucrau în fiecare zi până la orele 22,00, ca ospătare.
După orele 22,00, părţile vătămate, se retrăgeau în camerele din imobilul menţionat şi practicau raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi - clienţi ai barului pe care îi acostau personal sau îi ademenea R.A., încă din timpul programului. Partea vătămată C.M. mai arată că primea de la fiecare client câte 150-200 euro, că în fiecare seară avea circa 3-5 clienţi şi că circa 50% din câştig îi dădea lui R.A. (fi. nr. 166-175 dosar). Mai arată aceeaşi parte vătămată, în aceeaşi declaraţie că R.A. a primit de la aceasta suma de circa 4.000 euro ca urmare a raporturilor sexuale practicate în perioada cât a lucrat la acel bar.
Aspecte asemănătoare relatează şi partea vătămată V.R. în declaraţia dată, precizând că a primit de la fiecare persoană cu care practica raporturi sexuale sume între 150-200 euro, ca în fiecare seară avea raporturi sexuale cu 4-5 bărbaţi, că banii îi împărţea la sfârşit de săptămână cu R.A., dându-i acesteia jumătate din suma câştigată, (dar nu poate preciza suma exactă). Se estimează că R.A. a primit de la V.R. suma de 4.000 - 4.500 euro.
Referitor la partea vătămată V.R., trebuie menţionat faptul că îşi aminteşte că a fost în Italia, la barul din Milano, de două ori, in cursul anului 2003. Prima dată a fost în luna iunie 2003 şi a doua oară în toamna anului 2003, faptele petrecându-se identic, aşa cum s-a arătat mai sus. Mama acesteia, numita V.M., precizează însă în declaraţia dată la procuror că fiica sa V.R., a plecat prima dată în Italia, prin luna martie 2003, stând acolo circa 3 săptămâni de zile. Tot mama părţii vătămate V.R., mai arată că prima dată când a plecat fiica sa în Italia, aceasta nu i-a spus nimic şi că a aflat mai târziu că toate activităţile şi costurile legate de plecarea în Italia, au fost desfăşurate şi respectiv suportate de R.C.
Faptul că V.R. nu s-a deplasat în oraşul Milano pentru a presta o muncă retribuită (barman sau striptease) rezultă şi din afirmaţiile făcute de mama acesteia, în declaraţia dată la procuror, cum că V.R., la revenirea din Italia era foarte speriată, agitată şi supărată, spunându-i mamei sale că în viaţa ei nu mai pleacă din ţară (fi. nr. 190 dosar).
În aceeaşi declaraţie V.M., precizează că inculpata R.A. a venit la ea acasă în luna mai sau iunie 2003 şi a insistat s-o lase din nou pe fiica sa în Italia, asigurând-o că are grijă de ea şi că totul va fi bine. Întrucât mama părţii vătămate V.R. refuza să-i dea paşaportul, R.A. a insistat s-o lase şi atunci V.M. a spus, că dacă fiica ei doreşte să meargă nu o va opri, dar dacă va păţi ceva, va reclama acest lucru la organele competente (fi. 191 dosar).
Tot V.M. mai arată că i-a spus lui R.A. că fiica ei V.R. a venit prima dată din Italia speriată, fără bani şi că are tot cei trebuie acasă (soţul său lucrând în Israel şi Germania). Mai arată acelaşi martor, că în momentul când a venit acasă la V.M., R.A. era foarte elegantă, avea părul blond, lung (plete) şi avea o maşină roşie nouă, cu iniţialele "D.A.L.".
În sfârşit mai precizează că R.A. a afirmat că a primit interdicţie la graniţă şi că trebuie să mai stea să-şi rezolve problema, că fata (V.R.) poate pleca înainte (îi va aranja ea şi R.C. totul), lucru care s-a şi întâmplat.
Un alt aspect semnificativ pe care-l relatează mama părţii vătămate este şi acela referitor la faptul că fiica sa avea mai multe bijuterii din aur primite de la tatăl său iar în momentul în care i-a spus inculpatei R.A. că nu o poate lăsa cu acele bijuterii, susnumita a asigurat-o, că nu are de ce să se teamă, spunându-i că va avea ea grijă şi totul va fi bine.
Faptul că inculpata R.A. nu numai că a exploatat-o pe V.R., în oraşul Milano obligând-o la practicarea prostituţiei, când partea vătămată a refuzat să mai stea la acel bar, plecând în ţară, ci i-a şi umblat în geanta cu bagaje, luându-i suma de 1.000 euro (bani câştigaţi din practicarea raporturilor sexuale) precum şi bijuteriile părţii vătămate. V.R. a constatat acest lucru abia când a ajuns acasă la Buhuşi, a doua oară, precizând acest lucru în declaraţiile date pe parcursul anchetării lui R.C., precum şi în faţa instanţei de judecată (fi. 190 - 195 vol. l, dosar şi fi. 9 vol. III dosar).
În sfârşit V.M. mai arată că a aflat după plecarea fiicei sale, a doua oară în Italia, că de fapt inculpat R.A. a divorţat de soţul său de la acea dată (S.) şi s-a căsătorit cu R.C. pentru a obţine alte acte de stare civilă, pentru a putea trece graniţa, în Italia, lucru care s-a şi realizat. Tot V.M. mai arată că a aflat ulterior (de fapt ceea ce bănuia) că fiica sa a fost obligată în Italia, la Milano, să practice prostituţia şi că nu s-a dus acolo pentru a munci ca barman (fii. 197 dosar).
Cu privire la aceeaşi parte vătămată V.R., mai rezultă că n prima declaraţie dată la procuror la data de 26 octombrie 2005, a recunoscut cu lux de amănunte cum la cunoscut pe R.C., cum acesta a ajutat-o cu toate formalităţile şi transportul în Italia, la Milano, cum a lucrat la acel bar şi în ce condiţii a practicat raporturi sexuale şi câştigurile realizate (fi. nr. 177-178 dosar - volumul I).
Ulterior, la 11 noiembrie 2005 aceeaşi parte vătămată, revine la declaraţia dată la 26 octombrie 2005, menţinând-o parţial. Astfel susţine toate amănuntele cu privire la condiţiile de plecare în Italia, că a fost ajutată de R.C., că în Italia a mers la barul din Milano unde o aştepta R.A.
Menţionează în schimb că în Italia la barul patronului F. din Milano, nu a practicat prostituţia, că deplasarea s-a făcut în scop turistic, că acolo a lucrat în bar ca ospătar, primind 300 euro pe lună (fl.nr. 185 dosar-volumul I).
Declaraţia dată la 11 noiembrie 2006 urmează a fi înlăturată, argumentele fiind următoarele:
- în primul rând între R.C. şi R.A. nu au existat nici un fel de relaţii apropiate, cu partea vătămată V.R., că aceştia s-au cunoscut întâmplător cu ocazia plecării în Italia pentru scopurile arătate, neexistând nici un fel de obligaţii din partea învinuiţilor, de a o transporta în Italia, de a o angaja şi caza, pe cheltuiala lor, fiind excluse asemenea gesturi caritabile şi gratuite faţă de V.R.;
- Este greu de acceptat faptul că R.C. şi R.A. ar fi acceptat să o aducă în Italia pe partea vătămată V.R. numai pentru a lucra ca ospătar sau în scop turistic, şi pe cheltuiala lor, deoarece existau numeroase persoane care ar fi fost de acord să meargă la muncă fără nici un fel de obligaţii materiale sau de altă natură faţă de cei ce le ofereau asemenea servicii. Pe de altă parte, nici patronul italian şi nici inculpata R.A. nu ar fi acceptat să o aducă pe V.R. numai pentru a munci, deoarece nu aveau nici un câştig din aceste activităţi, asemenea forţă de muncă existând în mod excedentar şi neaducătoare de profit atât în Italia cât şi România. Pretextul că partea vătămată V.R. vine la Milano să muncească, invocat de inculpata R.A., nu a fost altul decât acela, de a o induce în eroare, pentru ca aceasta să accepte şi să se deplaseze în acel oraş, ulterior V.R. fiind obligată să practice prostituţia aşa cum s-a arătat, mai sus; - în al treilea rând, dacă V.R. s-a deplasat în Italia de două ori, pe cheltuiala lui R.C. şi R.A., este evident că a câştigat sume de bani convenabile, că de fapt a practicat relaţii sexuale aşa cum a precizat în prima declaraţie şi care aduceau câştiguri mai semnificative;
De altfel, plecarea din Milano a părţii vătămate V.R., atât prima dată cât şi a doua oară, s-a făcut mai mult fără voia acesteia, fiind alungată de fapt de R.A. pentru că a fost bănuită că ar avea relaţii intime cu patronul barului (care de fapt era concubinul lui R.A. - fi. nr. 190,191,185 - volumul I, dosar). Plecarea precipitată a părţii vătămate din oraşul Milano a fost determinată şi de starea psihică a acesteia, în declaraţiile date, precizând că nu mai putea rezista la Presiunile zilnice făcute de R.A. şi de faptul că îi dădea foarte puţini bani, condiţiile în care trăia fiind deplorabile;
- în al patrulea rând, declaraţia lui V.R. din 11 noiembrie 2005 este în contradicţie totală şi cu ceea ce susţine în declaraţia dată, cealaltă parte vătămată C.M. (fi. nr. 166 - 175- volumul I dosar) în care se arată că s-a întâlnit într-o zi cu V.R. în Buhuşi, că aceasta i-a spus cât se câştigă, din ce se câştigă, condiţiile în care se practicau raporturile sexuale, sumele de bani ce se primeau şi cota parte ce trebuia să o dea fiecare, inculpatei R.A.
V.R. a recunoscut că s-a întâlnit cu C.M., că şi aceasta din urmă a fost la acelaşi bar în Milano, aspecte relatate în ambele declaraţii date de către V.R. la procuror şi instanţă;
- Alt argument al înlăturării declaraţiei din 11 noiembrie 2006 dată de V.R., este şi acela referitor la faptul că asupra acesteia s-au exercitat în mod repetat şi intens, ameninţări fizice şi morale, pentru a-şi schimba declaraţia iniţială, din partea lui R.C. Acest lucru rezultă cu certitudine din declaraţia dată de mama părţii vătămate V.M., care precizează că R.C. a căutat-o acasă de mai multe ori şi că a fost ameninţată, dacă fiica sa nu-şi retrage mărturia iniţială (fi. nr. 176 do sar-volumul I).
Mai mult decât atât, R.C. a încercat să-i ofere diferite sume de bani (5.000 euro) şi părţii vătămate C.M. pentru a-şi retrage declaraţia dată la organele de anchetă (fi. nr. 100 vol. l dosar). Această situaţie rezultă şi din scrisoarea trimisă de mama părţii vătămate C.M., A.M. din Italia. Din lecturarea acelei scrisori ataşate la fi. nr. 32 vol. l dosar, rezultă că - R.C. a venit la domiciliul său (al părţii vătămate şi părinţilor săi) rugând-o să-şi retragă declaraţia în schimbul unor sume de bani (5.000 euro).
Mai rezultă din acea scrisoare, că R.C., văzând că nu reuşeşte să o convingă pe mama părţii vătămate C.M., pentru ca aceasta din urmă să-şi retragă declaraţia, a pus-o pe soţia sa R.A. să dea telefoane din Italia, cu acelaşi scop, dar mama părţii vătămate C.M., a refuzat (fi. 190-191 dosar-volumul I).
În sfârşit, în sprijinul ideii că partea vătămată V.R. a fost ameninţată şi determinată să-şi schimbe declaraţia iniţială, în sensul arătat mai sus, rezultă şi din aceea că R.C. a încercat să afle ce a declarat aceasta la organele de anchetă, sens în care şi-a angajat apărător, prin care a solicitat studierea dosarului, deşi nu fusese audiat şi nici măcar citat pentru audiere, la momentul respectiv.
Acest aspect rezultă cu prisosinţă din adresele de la fi. nr. 148 vol. I dosar) precum şi din notele privind înregistrările telefonice autorizate (volumul II, fi. nr. 1-84 dosar).
De altfel s-a încercat şi prin alte mijloace determinarea lui V.R. de a-şi schimba declaraţia, spre exemplu prin angajarea unui apărător, al cărui onorariu a fost achitat chiar de învinuit, partea vătămată susmenţionată neavând posibilităţi materiale şi nici interes personal pentru a-şi alege un apărător. Acest lucru rezultă şi pe cale de interpretare a declaraţiei părţii vătămate C.M., scrisă de mâna acesteia, în care precizează că R.C. a determinat-o şi pe ea să-şi retragă declaraţia în schimbul sumei de 5.000 euro şi chiar a angajării unui apărător, al cărui onorariu era dispus să-l plătească tot acesta.
Declaraţia iniţială exprimă adevărul, ea coroborându-se cu toate celelalte probe descrise iar logica derulării evenimentelor legate de racolare, traficare şi exploatare a activităţilor desfăşurate de V.R. în oraşul Milano, nu poate avea la bază susţinerile făcute de susnumita în a doua declaraţie şi care la simpla sa lecturare, nu convinge şi nu are nici un suport probator. De altfel toate argumentele arătate mai sus, se coroborează şi cu declaraţia numitei V.M., mama părţii vătămate V.R., care precizează că a aflat că fiica sa a fost determinată să meargă în Italia de R.C. şi de R.A., iar acolo constrânsă şi ameninţată să practice prostituţia (fi. 190-191 dosar).
Semnificativ este faptul însă că după ce R.C. a părăsit ţara în maniera amintită şi după ce V.R. a fost confruntată cu martora C.I. (sora vitregă a inculpatei R.A.), susnumita a revenit iarăşi la declaraţia dată iniţial la 26 octombrie 2005, precizând cu lux de amănunte - în prezenţa apărătorului ales - că a mers în Italia, la Milano, că acolo a fost constrânsă şi ameninţată să practice prostituţia. De asemenea mai arata că inculpata R.A. se purta foarte dur cu ea că i-a luat din geantă banii şi aurul cumpărat din banii câştigaţi de ea în Italia. V.R. mai precizează că nu a mai rezistat presiunilor psihice şi şantajelor la care a fost supusă şi că a părăsit Italia revenind în ţară (fi. 185 dosar).
Aceeaşi parte vătămată, V.R., mai arată că în ţară nu a spus la nimeni adevărul (ceea ce a făcut în Italia) fiindu-i frică să nu afle mama acesteia. După ce a fost citată la instanţă, aici a declarat adevărul, ocazie cu care şi mama acesteia a luat la cunoştinţă de ceea ce i s-a întâmplat fiicei sale în Italia (fi. 191 dosar).
În sfârşit V.R. mai arată că după ce a dat ultima declaraţie în dosar, la data de 18 mai 2006, mama lui R.A., C.M.L. a acostat-o din nou pe stradă, întrebând-o ce a declarat la organele de anchetă (fl.nr. 194 -195 dosar şi fl. 9 vol. III dosar).
Partea vătămată V.R. în declaraţia dată la 18 mai şi respectiv 24 mai 2006 precizează că ea nu şi-a ales apărător, nu a avut bani să-şi angajeze un asemenea avocat, că nu a semnat vreun contract de asistenţă juridică cu nici un apărător şi că totul a fost aranjat de R.C. în înţelegere cu inculpata R.A. (fi. 185 - 189 dosar).
Relevant este faptul că învinuitul R.C. şi celelalte persoane sus citate, văzând că nu au reuşit s-o determine şi pe partea vătămată C.M. să-şi retragă declaraţia dată, a recurs la alte mijloace la fel de ilegale şi incorecte ca şi cele descrise mai sus.
Astfel ştiind că este urmărit penal şi urmează a fi audiat în legătură cu faptele comise, că se face vinovat pentru acele activităţi infracţionale, că pe numele său de R.C. s-au luat sau se pot lua anumite măsuri procesuale (printre care şi interdicţia de a ieşi din ţară) a hotărât să-şi schimbe numele. Astfel a divorţat de soţia sa R.A., după care s-a căsătorit cu M.C. din Bacău. În baza noului act de căsătorie, a renunţat la numele său R. şi şi-a luat numele de familie al soţiei - M. (după noua căsătorie).
În baza noului certificat de căsătorie şi-a procurat un alt act de identitate şi alt paşaport, pe numele de M.C., iar la data de 22 decembrie 2005 a părăsit ţara, cu autoturismul - fi. nr. 80-164 dosar.
Până în prezent învinuitul nu s-a mai întors în ţară, întrucât se sustrage de la urmărirea penală a fost dat şi în urmărire generală. De altfel, mama inculpatei R.A., martora C.L., în declaraţia dată la 24 martie 2007, confirmă că R.C. a divorţat de R.A., dar că ar fi făcut acest lucru doar pentru faptul că nu se înţelegeau, că nu se potriveau ca religie (R.C. era catolic, iar R.A. - ortodoxă). Aceeaşi martoră precizează că nu ştie de ce şi cu cine s-a recăsătorit R.C., dar precizează că imediat după căsătorie a părăsit ţara şi până în prezent nu s-a mai reîntors (fii. 195 dosar).
Motivaţia divorţului şi noii căsătorii, dată de mama inculpatei R.A., este de circumstanţă şi trebuie privită ca atare, având în vedere momentul în care s-au realizat aceste evenimente (în timpul anchetei şi în imediata apropriere a luării unor eventuale măsuri de îngrădire legală a unor drepturi ale învinuitului R.C. - cum ar fi - părăsirea ţării (fii. 195-198 dosar).
Metoda schimbării numelui, respectiv a identităţii este una des practicată de traficanţi. în dosarul de faţă şi inculpata R.A., şi-a schimbat numele prin divorţuri şi căsătorii repetate, urmărind să-şi piardă urma în evidenţele organelor competente (baza de date) aşa explicându-se că aceasta şi-a schimbat de trei ori numele - după cum urmează: C., S., R. (în perioada 2000-2005). După ultimul divorţ dintre ea şi R.C., R.A. şi-a păstrat numele de R. dovadă că a fost vorba de o desfacere a căsătoriei, formală şi de moment, situaţie motivată de teama învinuitei de a nu fi trasă la răspundere penală, în ţară, pentru faptele cercetate.
În acest fel reuşea să iese şi să intre mai repede din şi în ţară, aşa explicându-se de ce într-o perioadă relativ scurtă, respectiv 2002-2005, a efectuat 22 de deplasări în străinătate (în cazul nostru în Italia) - R.A. şi de 2-3 ori R.C.
În cauzele privind traficul de persoane declaraţiile victimelor prezintă o importanţă deosebită, în principal din considerentul că părţile vătămate sunt singurele care au cunoscut direct cele întâmplate, putând oferi informaţiile şi datele necesare aflării adevărului şi stabilirii situaţiei infracţionale reale.
În aceste condiţii, declaraţia părţii vătămate V.R. (fii. 64 dosar Tribunalul Bacău) în care îşi menţine parţial cele relatate în cursul urmăririi penale, fără a putea oferi o explicaţie obiectivă cu privire la schimbările de poziţie procesuală, fiind motivate de teama ca noul concubin să nu afle de trecutul său de prostituată, la care se adaugă declaraţia lui C.M., audiată de instanţa de apel (fii. 38), fundamentează în mare măsură stabilirea vinovăţiei inculpatei în raport de faptele pentru care este judecată.
Circumstanţial, aceste declaraţii se coroborează cu cele relatate de martorele V.M. şi A.M. şi cu transcrierile convorbirilor telefonice înregistrate cu autorizaţia legală a judecătorului (vol. II dosar urm. penală, în special filele 56-60).
În drept, faptele comise de inculpată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12, alin. (1) şi (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, în coautorat cu cele pentru care a fost condamnat definitiv R. (M.) C. De altfel, o disociere clară, pe etape, a contribuţiilor celor doi, este dificil de realizat, activitatea lor fiind una conjugată, în permanentă legătură, indiferent de locul din care au fost executate.
Împotriva Deciziei penale nr. 128 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, în termen legal, a declarat recurs inculpata R.A., solicitând, în principal, menţinerea hotărârii primei instanţe prin care a fost achitată, întrucât nu este autoarea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră prea aspră.
În drept, inculpata şi-a întemeiat recursul pe disp. art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
Examinând Decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat, aceasta fiind supusă casării, în baza disp. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru considerentele ce urmează:
Prin rechizitoriul nr. 44/D/P/2006 din 12 iulie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Bacău a fost trimisă în judecată inculpata R.A. pentru săvârşirea, în concurs real, a două infracţiuni de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că în perioada martie - septembrie 2003 a racolat, traficat şi transportat în oraşul Milano - Italia pe numitele C.M. şi V.R. pentru practicarea prostituţiei, în înţelegere cu fostul său soţ R.C., obţinând importante sume de bani, realizând aceasta prin procedee mincinoase, de inducere în eroare, violenţă şi ameninţarea părţilor vătămate.
În cursul judecăţii au fost ascultate părţile vătămate C.M. şi V.R., martorele C.M.L. şi C.I. s-a prevalat de disp. art. 80 C. pen., având în vedere gradul de rudenie cu inculpata R.A., iar martorele V.M. şi A.M. nu au putut fi audiate, fiind plecate din ţară.
Examinând toate probele administrate pe parcursul procesului penal, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că acestea nu au înlăturat prezumţia de nevinovăţie, instituită de disp. art. 66 C. proc. pen., existând serioase dubii cu privire la comiterea de către inculpată a infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.
Partea vătămată V.R. a făcut declaraţii contradictorii pe parcursul procesului penal (fila. 176-185 vol. I dosar urm. pen., fila 64 dos.fond).
Astfel, aceasta arată că numitul R.C. i-a promis un loc de muncă în Italia, într-un bar de noapte, s-a ocupat de formalităţile de transport (paşaport, acte de identitate), a achitat contravaloarea transportului, a condus-o până la autocarul ce urma să o transporte în Italia.
La Milano, partea vătămată a fost aşteptată de inculpată, care i-a relatat că de fapt, trebuia să întreţină relaţii sexuale cu clienţii barului, ceea ce partea vătămată a şi făcut, primind sume cuprinse între 100-150 euro pentru fiecare client.
Ulterior, la 11 noiembrie 2005, partea vătămată revine asupra declaraţiei iniţiale, susţinând că pe timpul cât a stat la Milano a vândut într-un bar, nu a întreţinut relaţii intime cu clienţii, a fost în Milano la numeroase restaurante şi baruri, toate cheltuielile fiind suportate de R.A.
Pentru munca depusă la bar, partea vătămată susţinea că a primit de la inculpată diferite sume de bani, dar niciodată mai mult de 300 euro.
La data de 18 mai 2006, partea vătămată V.R. revine asupra declaraţiei din 11 noiembrie 2005, arătând că a fost ameninţată de către R.C. să-şi schimbe declaraţia şi de frică a făcut acest lucru, acceptând ca aceasta să-i angajeze şi un apărător.
În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată arată că a fost convinsă, prin viclenie să plece în Italia pentru a munci într-un bar, a fost ajutată să facă această călătorie de către R.C., care a suportat taxele pentru eliberarea paşaportului şi cheltuielile de transport.
La Milano, a fost aşteptată de inculpată, care i-a propus să practice prostituţia, lucru cu care nu a fost de acord, motiv pentru care peste o lună şi jumătate s-a întors în ţară (fii. 64 dos. fond).
Partea vătămată C.M. arată la urmărirea penală că numitul R.C. i-a propus să meargă în Italia pentru a fî dansatoare de striptease şi pentru a practica raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
R.C. s-a ocupat de acte, i-a achitat cheltuielile de transport, iar la Milano, partea vătămată a fost preluată de inculpată, care a dus-o la barul unde lucra, aceasta spunându-i că trebuie să întreţină relaţii sexuale cu clienţii barului.
Audiată fiind în cursul soluţionării apelului, partea vătămată C.M. şi-a menţinut declaraţiile date, a arătat că discuţiile despre plecarea în Italia le-a purtat cu soţul inculpatei R.A., a mers în Italia pentru a lucra ca dansatoare într-un bar şi a întreţinut relaţii sexuale cu clienţii în schimbul unor sume de bani.
Martorele C.I., C.M.L. şi A.M. - audiate în cursul urmăririi penale - nu au putut relata aspecte legate de presupusa activitate infracţională a inculpatei.
C.I. a arătat doar că o cunoaşte pe partea vătămată V.R. şi a aflat că a ajuns în Italia cu ajutorul numitului R.C.
De asemenea, din procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice aflate în vol. II al dosarului de urmărire penală nu rezultă că acestea le-ar viza pe părţile vătămate din prezenta cauză, ce s-a disjuns cu privire la inculpată, D.T., G.F. şi A.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 12, art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.
Martora V.M. - mama părţii vătămate V.R. - audiată în cursul urmăririi penale - nu a putut oferi informaţii despre activitatea desfăşurată în Italia de inculpată sau de partea vătămată care, aşa cum s-a arătat anterior, a dat declaraţii contradictorii pe parcursul procesului penal şi care nu pot sta la baza stabilirii vinovăţiei inculpatei pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată, în absenţa altor probe din care să rezulte mai presus de orice îndoială că inculpata este autoarea infracţiunilor respective.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpată, va casa Decizia penală atacată şi va menţine hotărârea instanţei de fond.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata R.A. împotriva Deciziei penale nr. 128 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează Decizia penală recurată şi menţine sentinţa penală nr. 30/ D din 16 ianuarie 2009 a Tribunalului Bacău, secţia penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1742/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3385/2011. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... → |
|---|
