ICCJ. Decizia nr. 3629/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3629/2011

Dosar nr. 8274/111/2010

Şedinţa publică din 18 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 67 din 14 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 20 C. pen. raportat la articolele 174 - 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul K.F., fiul lui L. şi F., la o pedeapsă de 12 ani 6 luni închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi cu interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza articolului 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 20 august 2010 până la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al zilei în care se va face plata, cu titlu de daune materiale, respectiv 9000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al zilei în care se va face plata, cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile A.R.T.

În baza articolului 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 1866,93 lei plus majorările de întârziere aferente calculate de la data de 21 octombrie 2010 până la data plăţii efective şi a sumei de 4343,30 lei plus majorările de întârziere aferente calculate de la data de 15 noiembrie 2010 până la data plăţii efective, în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean Oradea cu sediul în Oradea, jud. Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bihor - ca instanţă de fond - a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, înregistrat la data de 22 septembrie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul K.F. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la articolele 174 - 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în dimineaţa zilei de 17 august 2010 în jurul orei 05,15 a acostat-o pe concubina sa, A.R.T. şi, după ce i-a aplicat lovituri cu pumnul şi palma, i-a aplicat o lovitură cu cuţitul la nivelul încheieturii mâinii drepte secţionându-i venele şi nervii, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 de zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.

Interogat fiind în cursul cercetării judecătoreşti (fila 37 dosar) inculpatul a declarat că s-a hotărât să revină în România în contextul în care a aflat că partea vătămată, cu care avea un fiu, a cunoscut o altă persoană, cu care locuieşte împreună, şi că există riscul ca fiul său să fie dat afară din imobil. În aceste împrejurări, pe drumul de revenire în ţară, a consumat alcool - 700 grame whisky şi 5 beri, iar în dimineaţa zilei de 17 august 2010, când a ajuns în Marghita, a aşteptat-o pe partea vătămată să apară pe traseul pe care de obicei îl parcurgea spre serviciu. În momentul apariţiei părţii vătămate a încercat să o convingă să reia legătura de concubinaj pe care o avuseseră înainte, partea vătămată a refuzat, I-a înjurat şi scuipat, context în care i-a aplicat două lovituri cu palmele peste faţă, de intensitate puternică, partea vătămată căzând la pământ. În mâna stângă inculpatul avea o legătură de chei, iar pe acea legătură un briceag, care s-a deschis accidental iar în cădere partea vătămată a fost lovită de lama briceagului. Inculpatul a susţinut că nu a văzut să ţâşnească sânge din zona în care a fost rănită partea vătămată, a plecat imediat de la faţa locului şi nu îşi explică leziunea gravă produsă - secţionarea nervului şi a arterei brahiale, concluzionând că nu a avut în nici un moment intenţia de a o ucide pe partea vătămată.

Partea vătămată A.R.T. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 euro daune materiale respectiv 9000 euro daune morale, sume pe care inculpatul a declarat că este de acord să le plătească integral.

Partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Oradea s-a constituit parte civilă cu suma de 1866,93 lei şi a majorărilor de întârziere aferente respectiv suma de 4343,30 lei şi a majorărilor de întârziere aferente, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internările părţii vătămate în unitatea spitalicească.

Examinând actele şi lucrările dosarului, procesul verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşele foto, plângerea şi declaraţia părţii vătămate, raportul de constatare medico - legală, declaraţiile martorilor, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În luna iulie 2010 inculpatul, care în toată această perioadă a domiciliat cu partea vătămată, a plecat în Anglia pentru a presta diferite munci.

După o scurtă perioadă de timp, inculpatul a aflat că partea vătămată a cunoscut un bărbat cu care urma să se căsătorească, şi - din acel moment - a continuat să o sune la telefon pe partea vătămată, cât şi pe fiul lor, proferând o serie de ameninţări la adresa părţii vătămate. Printre ameninţările făcute de inculpat, se regăseşte şi aceea că, dacă nu se va împăca cu el şi nu va renunţa la acel bărbat „o să-i taie mâinile şi picioarele şi o va pune într-un cărucior cu rotile".

La fel, în seara zilei de 14 august 2010, inculpatul a vorbit cu fiul A.D.M. pe internet şi, din nou, a ameninţat-o pe partea vătămată că o să vină în ţară şi „o va tăia cu cuţituf, deoarece partea vătămată i-a spus că nu mai doreşte să continue acea relaţie şi că din punctul ei de vedere acea relaţie a luat sfârşit.

În seara zilei de 16 august 2010 inculpatul a sunat din nou şi a vorbit cu fiul său spunându-i că va veni în ţară, partea vătămată nedorind să mai vorbească cu inculpatul.

În dimineaţa zilei de 17 august 2010, la orele 05.15, partea vătămată a plecat de acasă spre serviciu, lucrând la o societate comercială din mun. Marghita.

Partea vătămată a plecat pe jos, fiind încă semiîntuneric, iar când a ajuns pe o stradă din spatele Spitalului orăşenesc Marghita, a fost oprită de inculpat, pe stradă aflându-se mai multe persoane ce se îndreptau spre serviciu.

Inculpatul, potrivit declaraţiilor sale, ştia că partea vătămată trebuie să plece la serviciu, cunoştea ora şi traseul pe care aceasta îl urma spre serviciu.

Partea vătămată a fost prinsă de mâna stângă de către inculpat şi oprită din drum, inculpatul spunându-i că ar fi bine să se întoarcă înapoi acasă pentru a discuta despre relaţia lor pe viitor.

Partea vătămată a refuzat, moment în care a fost lovită cu pumnul în zona ochiului drept şi, apoi, cu o palmă peste gură de către inculpat.

Datorită loviturilor primite, partea vătămată s-a dezechilibrat şi, în cădere, a simţit o tăietură adâncă la mâna dreaptă, iar în momentul în care a căzut pe betonul trotuarului a văzut cum „zboară sângele" din mâna dreaptă la aproximativ 1,5 metri. În acel moment inculpatul a fugit de la faţa locului, partea vătămată solicitând ajutor, fiind auzită de o colegă de serviciu şi, astfel, cele două au ajuns la spital.

Potrivit raportului de constatare medico-legală din 17 august2010, partea vătămată a fost internată de urgenţă la această dată cu diagnostic - plagă tăiată prin agresiune la nivelul braţului drept, cu secţiunea nervului median, a arterei brahiale şi a lojii anterioare. Examinată în data de 18 august 2010 s-a constatat că victima prezintă următoarele leziuni: ochi drept pleoapă inferioară echimotică de culoare roşu violaceu, buză inferioară, jumătatea dreaptă echimotică, regiune occipitală - tegumente roşu violaceu sensibile la palpare, membru superior drept imobilizat în aparat gipsat, prin tubul de dren evidenţiindu-se aproximativ 100 ml sânge.

Instanţa a constatat că partea vătămată a prezentat leziuni posttraumatice produse prin lovire cu corp dur urmată de cădere în cadrul unei heteropropulsii şi acţiunea unei corp tăietor înţepător - cuţit, leziuni ce necesită pentru vindecare 70 de zile îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico-chirurgical aplicat în timp util.

În opinia instanţei de fond, această situaţie de fapt este probată prin plângerea şi declaraţia părţii vătămate audiată în cursul urmării penale şi în faţa instanţei (filele 43 - 50 up respectiv 38 instanţă), procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto (filele 3-7 up), coroborate cu declaraţiile martorilor B.l. (f. 12 up), D.R.E. (f. 14-16 up, 63 instanţă), A.D.M. (f. 51, 52 up), B.E. (f. 53 up), V.V. (f. 54 up), respectiv concluziile raportului de constatare medico - legală din 17 august 2010 şi înscrisul aflat la filele 47, 48 dosar constând într-o scrisoare adresată de inculpat fiului său în momentul în care se afla în Arestul I.P.J. Bihor.

Potrivit procesului verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşele foto, în prezenţa martorilor asistenţi B.E. şi B.l. la locul comiterii faptei, pe partea carosabilă, în locurile indicate cu jetoane au fost descoperite mai multe pete de culoare brun roşcat cu aspect de sânge care duc în direcţia străzii E., pete care continuă paralel cu gardul împrejmuitor al spitalului dr. P.M. din Marghita până în incinta acestuia.

Martorul asistent B.E., portar la spitalul dr. P.M. din Marghita relatează că în dimineaţa respectivă a auzit un strigăt de femeie care solicita ajutor. A ieşit în faţa spitalului împreună cu colegul său B.l. iar pe trotuarul dinspre şcoala generală au sesizat o persoană blondă care solicită ajutor iar în spatele ei a observat-o pe partea vătămată care venea clătinându-se şi căreia îi curgea sânge din mâna dreaptă de la încheietură.

Audiată fiind partea vătămată A.R.T. în faţa instanţei îşi menţine declaraţiile date în cursul urmării penale relatând următoarele: „Doresc să relatez înainte de toate faptul că în realitate nu am avut o viaţă uşoară cu inculpatul deoarece am fost supusă unor acte de agresiune din partea acestuia şi am fost singura care a întreţinut familia. Avem un fiu împreună dar nu am fost căsătoriţi niciodată. Este adevărat că locuiam în acelaşi imobil înainte de plecarea inculpatului în Marea Britanie dar nu am avut cunoştinţă despre intenţiile acestuia de a pleca la muncă în străinătate. În timp ce era plecat la muncă în străinătate l-a sunat pe băiat cu care a ţinut întotdeauna legătură şi mi-a spus că este plecat în Anglia. M-a sunat şi pe mine şi am purtat o discuţie normală, după care cu un alt prilej mi-a telefonat şi mi-a spus că mă iartă, pentru că şi eu l-am iertat altădată şi că doreşte să ne reluăm viaţa împreună. Am refuzat, m-a înjurat şi jignit cu acel prilej a proferat ameninţări la adresa mea spunându-mi că dacă vine în ţară îmi taie mâinile şi picioarele şi mă pune în cărucior. Nu am crezut că o să recurgă la punerea în aplicare a acestor ameninţări. Am mai fost contactată şi în alte rânduri dar nu am răspuns la telefon, îl suna pe fiul meu şi insista să accept să vorbesc cu el dar am refuzat. Într-o altă situaţie inculpatul a discutat cu fiul meu pe internet şi la solicitarea inculpatului am acceptat să discut cu inculpatul prin această modalitate îi spusesem că intenţionez să mă recăsătoresc şi mi-a spus că nu o să mai apuc să îmi refac viaţa dacă vine el în ţară. În acele momente am început să iau în serios acele ameninţări având în vedere bătăile la care fusesem spusă anterior. în noaptea de 16/17 august ţin minte că inculpatul l-a contactat pe fiul nostru, mi-a cerut prin intermediul său să vorbim dar din nou am refuzat. Nu ştiu dacă inculpatul i-a adus la cunoştinţă că era pe drumul de întoarcere spre casă. Am pornit spre serviciu, iar la circa 5 minute de locuinţă, în concret în spatele spitalului m-am întâlnit cu inculpatul. Era semiîntuneric afară, persoana care venea în faţa mea era cu o glugă pe cap şi barbă astfel că prima dată nu l-am recunoscut pe inculpat. A venit, m-a prins de mână, m-a salutat, mi-a cerut să mergem acasă să vorbim însă am refuzat. în continuare mi-a aplicat o lovitură cu pumnul la ochiul drept respectiv o palmă peste faţă. M-am dezechilibrat şi am căzut jos. Nu am văzut ca inculpatul să aibă în cealaltă mână vreun obiect. Când am căzut jos, după câteva secunde, fără să-mi dau seama cum s-a întâmplat uitându-mă spre mână am văzut că îmi ţâşneşte sângele. Imediat am strigat după ajutor „chemaţi poliţia" inculpatul a văzut la rândul său că ţâşneşte sângele din rană însă a fugit de la faţa locului. Cunosc că ulterior încarcerării fiul meu şi-a vizitat tatăl în penitenciar şi mi-a comunicat că în urma acestei discuţii inculpatul a comunicat clar faptul că în momentul în care iese din penitenciar o să mă omoare.

Doresc să se mai consemneze că înainte de plecarea inculpatului în Marea Britanie am avut o relaţie apropiată cu fiul meu, însă ulterior încarcerării inculpatului fiul meu l-a vizitat aşa cum am arătat mai sus de mai multe ori însoţit de apropiaţi de ai inculpatului. Am simţit că relaţia dintre mine şi fiul meu s-a răcit în urma acestui incident, fiind influenţat în mare parte de inculpat care de nenumărate ori a acreditat ideea că de fapt nu el este tatăl băiatului şi să meargă să-şi caute adevăratul tată. Nici măcar astăzi la instanţă nu am venit pe drum împreună cu fiul meu. Acasă însă eu continui să-mi exercit rolul de mamă asigurându-i toate cele necesare fiului meu. Doresc să mai arăt de asemenea că inculpatul îi trimite din penitenciar scrisori fiului meu".

Aspectele privind ameninţările proferate la adresa părţii vătămate sunt confirmate de martorul V.V. care susţine că în mod repetat pe telefonul mobil victima a fost ameninţată de către inculpat că „o să îi taie mâinile şi picioarele şi va ajunge în cărucior".

În cauză, în cursul urmării penale, a fost audiată martora D.R.E. care a declarat că din anul 2000 până în luna noiembrie 2003, a avut o relaţie de prietenie cu inculpatul, dar fără ca acesta să rămână peste noapte la domiciliul martorei. Martora mai declară că într-o zi din luna noiembrie 2003, în timp ce se afla de serviciu la un bar din mun. Marghita inculpatul a venit de dimineaţă la ea, la serviciu şi până la ora închiderii a consumat într-una băuturi alcoolice. La închiderea programului de lucru martora l-a refuzat pe inculpat spunându-i că nu este de acord să petreacă noaptea împreună la domiciliul ei. în acel moment inculpatul a luat un cuţit aflat pe bar şi a atacat-o pe martoră intenţionând să o taie. Martora s-a împotrivit şi inculpatul a scăpat cuţitul din mână dar în continuare a lovit-o pe martoră cu pumnii şi cu picioarele până ce aceasta a căzut, martora suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 55 zile îngrijiri medicale, inculpatul fiind condamnat pentru această faptă la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a pedepsei. În faţa instanţei martora îşi menţine declaraţiile relatând următoarele: „Este adevărat că am avut o relaţie de prietenie cu inculpatul iar într-o zi din luna noiembrie 2003 acesta a venit la locul meu de muncă respectiv la un bar din Marghita pentru a consuma băuturi alcoolice iar seara la închiderea barului a cerut să vină la mine acasă eu refuzându-l. Urmare a acestei împrejurări inculpatul s-a enervat. L-am văzut că ia un cuţit aflat pe bar cu care a intenţionat să mă lovească. Nu a reuşit să mă taie având acel cuţit asupra sa, deoarece m-am luptat cu el şi l-a scăpat din mână, însă m-a lovit cu pumnii în faţă iar după ce am căzut jos m-a lovit cu picioare rupându-mi mâna. Întrucât mi-au fost cauzate leziuni am formulat plângere penală inculpatul fiind condamnat de judecătorie, fiind de asemenea obligat să-mi plătească despăgubiri civile".

Martorul A.D.M. fiind audiat în cursul urmării penale (f. 42 up) a declarat că la data de 09 septembrie 2010 a făcut o vizită inculpatului la Arestul I.P.J. Bihor şi a vorbit cu acesta, împrejurare în care inculpatul i-a spus că indiferent câte zile de închisoare va executa în momentul în care va fi liber o va omorî pe partea vătămată.

Datorită imposibilităţii obiective de audiere a martorei A.D.M. instanţa în baza art. 327 alin. (3) C. proc. pen. instanţa de fond a dat citire declaraţiei acestui martor dată în cursul urmării penale.

Martorul B.l., prieten cu inculpatul relatează că în data de 20 august 2010 s-a întâlnit cu inculpatul la o cafea prilej cu care acesta a recunoscut că a tăiat-o la mână pe partea vătămată.

La dosarul cauzei se află o scrisoare scrisă de inculpat la data de 02 septembrie 2010 în timp ce se ala în Arestul I.P.J. Bihor adresată fiului său A.D.M. (aspect confirmat de inculpat cu prilejul audierii în faţa instanţei) în care îi spune că atunci când va fi liber o să-i ceară socoteală părţii vătămate şi că aceasta nu va apuca să îmbătrânească alături de noul prieten.

Finalul scrisorii (fila 48 verso), apreciat de inculpat ca fiind unul decent, dovedeşte în opinia instanţei de fond că inculpatului nu i-a păsat niciodată de suferinţa la care a fost supusă partea vătămată, dimpotrivă o expune încă o dată batjocorii solicitându-i fiului să îi pună o întrebare legată de leziunile produse, întrebare ce nu poate fi reprodusă de instanţă datorită modului decadent în care inculpatul s-a exprimat.

Inculpatul, în declaraţiile date în cursul urmării penale şi cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă, recunoaşte că a ajuns în noaptea de 16/17 august 2010 în Marghita şi până la ora 05.00 a consumat băuturi alcoolice, după care a aşteptat-o pe partea vătămată să iasă din casă, a oprit-o pe stradă şi cu ajutorul unui briceag scos din buzunar i-a secţionat braţul drept la nivelul încheieturii. Inculpatul mai recunoaşte şi că a lovit-o pe partea vătămată înainte de a o tăia cu cuţitul.

În faţa instanţei, inculpatul a revenit asupra acestei declaraţii susţinând o altă versiune de producere a leziunilor, versiune infirmată însă de raportul de constatare medico - legală care în concluzii arată modul de producere al acestora. în concret secţiunea nervului median, a arterei brahiale şi lojii anterioare s-a produs prin acţiunea unui corp înţepător, varianta susţinută de inculpat fiind neverosimilă în contextul în care poziţia mâinii în ipoteza versiunii expuse de inculpat - a căderii părţii vătămate - este nefirească deoarece în cădere pe spate mâinile nu rămân poziţionate pe faţa anterioară a corpului ci reflex se îndepărtează de corp pentru a permite sprijinul pe coate.

La termenul de judecată din data de 14 martie 2011 inculpatul a solicitat prin apărătorul său schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de articolul 182 C. pen., cerere pe care instanţa de fond a apreciat-o ca nefondată pentru următoarele considerente:

La stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul trebuie avute în vedere toate împrejurările concrete ale săvârşirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (în speţă un obiect ascuţit, apt de a produce moartea), regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura (din constatarea medico-legală s-a reţinut că victima a prezentat plagă tăiată prin agresiune la nivelului braţului drept cu secţiunea nervului median), intensitatea loviturii (din aceeaşi constatare s-a reţinut că s-a intervenit chirurgical practicându-se neurorafie, sutură capsulă articulară, debridare excizională, hemostază şi sutură tegumente - leziunile punând în primejdie viaţa victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico - chirurgical aplicat în timp util), atitudinea inculpatului atât înainte de comiterea faptei (constând în repetate ameninţări faţă de integritatea corporală a părţii vătămate prin folosirea unui corp ascuţit, care să determine paralizia părţii vătămate) cât şi după comiterea faptei (inculpatul a fugit de la locul faptei fără a-i acorda primul ajutor susţinând în mod nereal că nu a văzut să curgă sânge din braţul părţii vătămate iar după arestarea sa acesta şi-a exprimat clar intenţia atât cu prilejul discuţiei avută cu fiul său cât şi în scrisoarea adresată acestuia că indiferent câte zile de puşcărie va face când se va elibera o va omorî pe partea vătămată).

În raport de toate elementele mai sus enunţate, instanţa de fond a considerat că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a o ucide pe victima A.R.T. întrucât a prevăzut rezultantul faptei sale, respectiv decesul părţii vătămate, ca urmare a unei hemoragii şi deşi nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.

Fapta astfel descrisă şi probată mai sus întruneşte - în opinia instanţei de fond - elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la articolele 174 - 175 lit. i) C. pen., texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpatul K.F. la o pedeapsă de 12 ani 6 luni închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a aplicat inculpatului maximul pedepsei prevăzute de lege având în vedere gravitatea deosebită a faptei reţinute prin prisma efectelor produse, a intensităţii acţiunii şi prin folosirea unui cuţit (sau briceag), urmarea socialmente periculoasă (părţii vătămate i-a fost pusă în pericol viaţa, salvarea acesteia datorându-se intervenţiei medicale prompte şi eficiente, în prezent partea vătămată rămânând cu sechele şi anume paralizie nerv radial drept prin secţiune), persoana şi conduita anterioară a inculpatului cunoscut cu condamnări anterioare în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare precum şi atitudinea nesinceră în faţa instanţei de judecată. în opinia instanţei de fond, relevante sub acest aspect sunt şi circumstanţele reale ale comiterii faptei şi anume împrejurarea că inculpatul a venit din Anglia cu scopul clar de a-i aplica o corecţie părţii vătămate, în ciuda discuţiilor telefonice anterioare, consumând în acest scop pe tot parcursul călătoriei cantităţi însemnate de alcool (whisky şi bere) probabil şi pentru a-şi crea curaj pentru comiterea faptei; violenţa de care a dat dovadă faţă de partea vătămată în ciuda disproporţiei vădite de forţe; fapta a fost comisă în public cu ignorarea tuturor riscurilor; fapta a fost săvârşită din gelozie fiind cu atât mai gravă cu cât relaţia conjugală dintre cei doi a fost de peste 18 ani, pe parcursul relaţiei inculpatul agresând-o în repetate rânduri pe partea vătămată. Nu în ultimul rând gravitatea faptei rezultă şi din aceea că din relaţia celor doi a rezultat un copil, inculpatul fiind total nepăsător faţă de efectele emoţionale şi psihice pe care o astfel de faptă le produce asupra acestuia (efecte care cu siguranţă s-au şi produs), atitudinea ulterioară de dezinteres faţă de soarta victimei. S-au avut în vedere de asemenea concluziile referatului de evaluare aflat la fila 70-75 din dosar din care s-a reţinut că inculpatul a mai fost cercetat penal, consumă frecvent alcool, context în care i se schimbă comportamentul devenit irascibil, violent verbal şi fizic, aspect ce denotă că inculpatul nu dispune de abilităţi de autocontrol atunci când se confruntă cu sentimente de furie el reacţionând în mai multe rânduri violent fizic. Se concluzionează că inculpatul nu dispune de abilităţi de autocontrol dovedind o rezistenţă scăzută la frustrare şi o slabă gestionare a furiei, el canalizându-şi determinarea şi voinţa spre anumite acţiuni fără să evalueze critic caracterul şi consecinţele faptelor sale, astfel încât se apreciază că în viitor conduita acestuia se va dezvolta pe o traiectorie indezirabilă din punct de vedere social.

Orientarea pedepsei la maximul prevăzut de lege se justifică în opinia instanţei de fond şi prin acea că inculpatul a executat o pedeapsă privativă de libertate şi a beneficiat în două rânduri de clemenţa instanţei fiindu-i aplicate două pedepse cu suspendare condiţionată iar perseverenţa sa infracţională dovedeşte că pedepsele aplicate până în prezent nu şi-au atins scopul. Nu în ultimul rând este extrem de relevantă în opinia instanţei de fond conduita inculpatului care nu a regretat nici un moment comiterea faptei dimpotrivă i-a transmis victimei prin fiul lor un mesaj conform căruia atunci când va ieşi din penitenciar o va omorî iar în scrisoarea remisă acestuia s-a exprimat într-o manieră extrem de vulgară, batjocoritoare la adresa părţii vătămate, cuvinte şi expresii ce nu pot fi reproduse de instanţă.

În baza art. 350 C. proc. pen. instanţa de fond, apreciind că subzistă în continuare temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza articolului 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata a reţinerii şi a arestului preventiv de la 20 august 2010 până la zi.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanţa de fond a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 euro daune materiale, respectiv 9000 euro daune morale, sume pe care inculpatul a fost de acord să le achite acesteia. Dat fiind principiul disponibilităţii şi poziţia inculpatului exprimată cu ocazia audierii instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumelor mai sus enunţate în favoarea părţii civile.

Referitor la constituirea de parte civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean Oradea, (filele 14-15, respectiv 35 - 36 dosar) instanţa de fond a apreciat-o ca întemeiată.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul K.F., solicitând prin intermediul apărătorului ales admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de articolul 182 C. pen., susţinând că nu sunt întrunite condiţiile pentru a se reţine tentativa la infracţiunea de omor calificat. Astfel, se susţine că inculpatul a recunoscut că între el şi partea vătămată existau relaţii încordate datorită faptului că partea vătămată a întreţinut relaţii cu o altă persoană, având chiar şi un copil cu acesta. în aceste condiţii, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a înţeles să-şi facă singur dreptate, dar regretă şi susţine că nu se poate reţine în sarcina acestuia tentativa la omor calificat. În opinia apărării, la dosar, pe lângă certificatul medico-legal, există şi alte dovezi care să ducă la o încadrare juridică corectă a faptei în sensul celor solicitate (inculpatul a aşteptat partea vătămată pentru a-i cere explicaţii, s-a ajuns la altercaţii, la fapte de agresiune nejustificate, necontestate, de agresiune fizică, inculpatul fiind într-o stare mentală care l-a predispus la săvârşirea acestei infracţiuni deoarece s-a simţit înşelat. Nu a existat intenţia de suprimare a vieţii părţii vătămate, a vrut să se răzbune şi a recurs la acte de agresiune fizică, dar nu s-a gândit niciun moment că acel briceag „micuţ" pe care-l avea ataşat la legătura cu chei ar putea produce la mâna victimei o leziune care să-i pună viaţa în pericol).

Prin Decizia penală nr. 41 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul K.F., fiul lui L. şi F., din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 67 din 14 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu N.A., conform delegaţiei din 04 aprilie 2011 a Baroului Bihor, va fi avansată din fondul M.J.L.C.

În baza articolului 160b C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 371 C. proc. pen. şi art. 378 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, instanţa de apel a apreciat că aceasta este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută în totalitate, iar apelul declarat de inculpatul K.F., fiind neîntemeiat, urmează a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, probele administrate în cauză confirmând pe deplin această soluţie. Din actele şi lucrările aflate la dosar rezultă, în esenţă, faptul că inculpatul, în luna iulie 2010, a domiciliat cu partea vătămată, după care a plecat în Anglia pentru a presta diferite munci. După o scurtă perioadă de timp inculpatul a aflat că partea vătămată a cunoscut un bărbat cu care urma să se căsătorească şi din acel moment a continuat să o sune la telefon pe partea vătămată cât şi pe fiul lor, proferând o serie de ameninţări la adresa părţii vătămate. Printre ameninţările făcute de inculpat, se regăseşte şi aceea că, dacă nu se va împăca cu el şi nu va renunţa la acel bărbat „o să-i taie mâinile şi picioarele şi o va pune într-un cărucior cu rotile". La fel, în seara zilei de 14 august 2010, inculpatul a vorbit cu fiul A.D.M. pe internet şi din nou a ameninţat-o pe partea vătămată că o să vină în ţară şi „o va tăia cu cuţitul", deoarece partea vătămată i-a spus că nu mai doreşte să continue acea relaţie şi că din punctul ei de vedere acea relaţie a luat sfârşit. în seara zilei de 16 august2010 inculpatul a sunat din nou şi a vorbit cu fiul său spunându-i că va veni în ţară, partea vătămată nedorind să mai vorbească cu inculpatul. În dimineaţa zilei de 17 august 2010, la orele 05.15, partea vătămată a plecat de acasă spre serviciu, lucrând la o societate comercială din mun. Marghita. Partea vătămată a plecat pe jos fiind încă semiîntuneric, iar când a ajuns pe o stradă din spatele Spitalului orăşenesc Marghita, a fost oprită de inculpat, pe stradă aflându-se mai multe persoane ce se îndreptau spre serviciu. Inculpatul, potrivit declaraţiilor sale, ştia că partea vătămată trebuie să plece la serviciu, cunoştea ora şi traseul pe care aceasta îl urma spre serviciu. Partea vătămată a fost prinsă de mâna stângă de către inculpat şi oprită din drum, inculpatul spunându-i că ar fi bine să se întoarcă înapoi acasă pentru a discuta despre relaţia lor pe viitor. Partea vătămată a refuzat, moment în care a fost lovită cu pumnul în zona ochiului drept şi apoi cu o palmă peste gură de către inculpat. Datorită loviturilor primite partea vătămată s-a dezechilibrat şi în cădere a simţit o tăietură adâncă la mâna dreaptă iar în momentul în care a căzut pe betonul trotuarului a văzut cum „zboară sângele" din mâna dreaptă la aproximativ 1,5 metri. Inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul la nivelul încheieturii mâinii drepte secţionându-i venele şi nervii, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 de zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie. în acel moment inculpatul a fugit de la faţa locului, partea vătămată solicitând ajutor, fiind auzită de o colegă de serviciu şi astfel cele două au ajuns la spital.

Curtea de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză. S-a reţinut că partea vătămată a prezentat leziuni posttraumatice produse prin lovire cu corp dur urmată de cădere în cadrul unei heteropropulsii şi acţiunea unei corp tăietor înţepător - cuţit, leziuni ce necesită pentru vindecare 70 de zile îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico-chirurgical aplicat în timp util.

Şi în opinia instanţei de apel această stare de fapt este probată prin plângerea şi declaraţia părţii vătămate audiată în cursul urmării penale şi în faţa instanţei (filele 43 - 50 up respectiv 38 instanţă), procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto (filele 3-7 up), coroborate cu declaraţiile martorilor B.l. (f. 12 up), D.R.E. (f. 14-16 up, 63 instanţă), A.D.M. (f. 51, 52 up), B.E. (f. 53 up), V.V. (f. 54 up), respectiv concluziile raportului de constatare medico - legală din 17 august 2010 şi înscrisul aflat la filele 47, 48 dosar constând într-o scrisoare adresată de inculpat fiului său în momentul în care se afla în Arestul I.P.J. Bihor.

S-a constatat de către instanţa de apel faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, aceasta rezultând însă cu certitudine din probele administrate de la dosarul cauzei, pedeapsa a fost just individualizată în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Totodată, pedeapsa rezultantă de 12 ani 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie este justă atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., reiterată de apărare la instanţa de apel, s-a apreciat că este neîntemeiată cu următoarea motivare:

În mod corect s-a reţinut încadrarea juridică de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la articolele 174-175 lit. i) C. pen., întrucât la stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul s-au avut în vedere toate împrejurările concrete ale săvârşirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (în speţă un cuţit, apt de a produce moartea), regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura (din constatarea medico-legală s-a reţinut că victima a prezentat plagă tăiată prin agresiune la nivelului braţului drept cu secţiunea nervului median), intensitatea loviturii, leziunile punând în primejdie viaţa victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico - chirurgical aplicat în timp util, atitudinea inculpatului atât înainte de comiterea faptei, constând în repetate ameninţări faţă de integritatea corporală a părţii vătămate prin folosirea unui corp ascuţit, cât şi după comiterea faptei, inculpatul a fugit de la locul faptei fără a-i acorda primul ajutor, susţinând în mod nereal că nu a văzut să curgă sânge din braţul părţii vătămate, iar după arestarea sa acesta şi-a exprimat clar intenţia că atunci când se va elibera o va omorî pe partea vătămată.

În practica judiciară în materie, s-a stabilit că din moment ce inculpatul a aplicat loviturile de cuţit cu intenţia de a ucide şi că rezultatul letal nu s-a produs datorită unei cauze independente de voinţa acestuia - intervenţia medicilor care, prin activitatea lor, au salvat viaţa victimei - fapta săvârşită prezintă toate elementele tentativei de omor (C. pen. adnotat, editura L. - dr. C.S., pag. 345).

Având în vedere că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide pe victima A.R.T., prevăzând rezultatul faptei, respectiv decesul acesteia ca urmare a unei hemoragii, deşi nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, instanţa de apel a apreciat, în final, că în mod corect a fost reţinută vinovăţia inculpatului apelant raportat la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul K.F. a declarat recurs, motivele acestuia fiind menţionate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- în cursul soluţionării recursului nu au fost propuse ori administrate probe noi pe situaţia de fapt;

- inculpatul, precizând că menţine declaraţiile anterioare, şi că nu solicită alte probe în apărarea sa, a invocat „dreptul la tăcere" în fata instanţei de recurs (fil. 37 d.r);

- cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanţa de fond (fil. 37 d.p.i.).

Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform părţii introductive a deciziei atacate, în apel inculpatul a fost asistat de un avocat ales care a invocat un singur motiv de apel, respectiv, greşita încadrare juridică a faptei, apreciind că infracţiunea săvârşită ar fi cea prevăzută de art. 182 C. pen. susţinându-se că „Nu a existat intenţia de suprimare a vieţii părţii vătămate, a vrut să se răzbune şi a recurs la acte de agresiune fizică, dar nu s-a gândit nici un moment că acel briceag micuţ pe care-l avea la chei ar putea produce la mâna victimei o leziune care să-i pună viaţa în pericol."

În consecinţă - în raport numai cu această critică referitoare la greşita încadrare juridică a faptei - se poate aprecia că celelalte aspecte de fapt şi de drept, nefiind contestate de apărare şi nesupuse controlului judiciar al instanţei de apel, au intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Cu toate acestea, în evidentă contradicţie cu poziţia procesuală adoptată în apel (în faţa instanţei de prim control judiciar), în recurs apărarea inculpatului a înţeles să exprime şi alte critici de legalitate şi temeinicie cu privire la hotărârile atacate, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 12, 10, 14 C. proc. pen. (existenţa provocării - art. 73 lit. b) din C. pen.; starea de beţie ca o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei - art. 49 C. pen., fiind însă invocat art. 48 C. pen. „iresponsabilitatea", având drept consecinţă achitarea inculpatului conform art. 10 lit. e) din C. proc. pen.; de asemenea a fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. având drept consecinţă casarea deciziei şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond).

Asupra criticii referitoare la încadrarea juridică a faptei - în opinia apărării fiind corectă încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. cu motivarea, în sinteză, că inculpatul nu a avut intenţia de omor, că a folosit un cuţit „micuţ", că a acţionat ca o consecinţă a atitudinii victimei legată de încetarea relaţiilor de concubinaj:

Pe de o parte, aşa cu s-a menţionat anterior, în recurs nu au fost propuse ori administrate probe noi de natură să modifice situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel.

Pe de altă parte, argumentele apărării expuse în faţa instanţei de recurs - cu referire la încadrarea juridică a faptei - sunt aceleaşi cu cele expuse în faţa instanţei de fond şi, respectiv, instanţei de apel.

Ambele instanţe au examinat acest aspect de drept (încadrarea juridică a faptei) şi, cu ample argumente probatorii şi juridice, au înlăturat toate apărările inculpatului, Înalta Curte însuşindu-şi aceste argumente şi apreciind că nu se impune reluarea lor.

Aşa cum se arată în Avizul nr. 11 (2008) al C.C.J.E. în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (C.E.D.O.: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

În suplimentarea argumentelor referitoare la corecta încadrare a faptei săvârşite de inculpat în tentativă de omor calificat, iar nu în vătămare corporală gravă, Înalta Curte mai arată următoarele:

Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţie generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textului art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Autorii mai folosesc noţiunea de „dol special", definit ca voinţă de a suprima viaţa persoanei, sau „intenţie precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat. Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte" (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui" (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.). Ceea ce deosebeşte deci intenţia directă, de intenţia indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. În practica judiciară, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat, zone anatomice interesând artere/vene importante de sânge); chiar aplicarea unei singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur etc. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere. în principiu, intenţia de omor nu se judecă prin prisma mobilului, deoarece acesta este de ordin intim şi acoperă anumite sentimente sau trebuinţe (gelozia, răzbunarea etc), care nu au relevanţa obiectivă. în practica judiciară se arată că mobilul, deşi contribuie într-o anume măsură la act, nu înlătură caracterul voit al acestuia şi astfel nu constituie element component al infracţiunii examinate, el indică însă gravitatea faptei şi poate avea consecinţe asupra individualizării pedepsei; în timp ce dolul caracterizează violarea voluntară a legii, mobilul explică acea violare, fără să înlăture vinovăţia făptuitorului.

Neîntemeiată este şi critica referitoare la individualizarea pedepsei pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Or, în prezenta cauză, nici o împrejurare a săvârşirii faptei nu sugerează posibilitatea reţinerii sale ca circumstanţă atenuantă.

Conform încadrării juridice a faptei (tentativă de omor calificat) pedeapsa aplicabilă era situată între 7 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, 12 ani şi 6 luni închisoare.

Instanţa de fond a optat pentru aplicarea pedepsei maxime de 12 ani şi 6 luni închisoare cu o amplă motivare, iar instanţa de apel cu aceeaşi maximă atenţie a examinat cuantumul pedepsei apreciind, pentru amplele motive expuse în Decizia atacată, că acest cuantum răspunde tuturor cerinţelor prevăzute de art. 72 şi art. 52 din C. pen.

În acord cu cele două instanţe, Înalta Curte - însuşindu-şi argumentele instanţei de fond şi ale instanţei de apel - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale făptuitorului.

Celelalte critici expuse de apărare în recurs - care, aşa cum s-a menţionat, nu au fost supuse examinării instanţei de apel - în raport şi cu modalitatea generală de argumentare, sunt vădit neîntemeiate chiar numai prin raportare la observarea condiţiilor legale prevăzute de C. pen. pentru „starea de provocare" (art. 73 lit. b) C. pen.), „starea de beţie" (art. 49 C. pen.), „starea de iresponsabilitate" (art. 48 C. pen.).

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată - de asemenea - că nu este incident în cauză, mai ales că apărarea nu a adus argumente în acest sens. Instanţele - de fond şi de apel -s-au pronunţat asupra tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, au examinat şi s-au pronunţat asupra tuturor probelor administrate, asupra tuturor cererilor esenţiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile lui şi să influenţeze soluţia procesului, precum şi asupra tuturor motivelor de apel (audierea unor martori, testul poligraf, expertiza medico-legală, schimbarea încadrării juridice a faptei - partea introductivă a deciziei atacate, pag. 1-2, fii.36, 36 verso d.a.).

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului K.F.

Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.F. împotriva Deciziei penale nr. 41/ A din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 august 2010 la 18 octombrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3385/2011. Penal. Tăinuirea unui bun provenit...  ICCJ. Decizia nr. 3633/2011. Penal. Infracţiuni privind... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3629/2011. Penal