ICCJ. Decizia nr. 2235/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2235/2011
Dosar nr.16362/118/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 47 din 4 februarie 2011 a Tribunalului Constanţa, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.M. din infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul la 18 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate privind restul rămas neexecutat de 968 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 345 din 30 august 2007 a Tribunalului Constanţa, definitivă la 6 noiembrie 2007 şi contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final inculpatul C.M. executând pedeapsa de 18 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 23 octombrie 2010 la zi.
S-a luat act că succesoarea victimei, D.I., nu a formulat pretenţii civile în cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 21 octombrie 2010, în jurul orelor 1740, inculpatul a lovit cu un cuţit pe nepoata sa - victima D.V., producându-i leziuni ce au condus la deces.
Potrivit raportului medico-legal de necropsie emis sub nr. 737/A3/2010 din 28 octombrie 2010 întocmit de către S.M.L. judeţ Constanţa, moartea numitei D.V., în vârstă de 25 ani, a fost violentă.
Ea s-a datorat anemiei acute grave prin hemoragie internă ca urmare a unei plăgi tăiate-înţepate torco-lombare laterale drepte, penetrantă, cu interesare de ficat şi cord.
Leziunile traumatice au fost produse cu puţin timp în urmă înainte de moarte prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, ale cărui dimensiuni relative sunt lungime de minimum 18 - 19 cm şi lăţime în jur de 2 cm, direcţia de lovire fiind postero-anterioară, de la dreapta la stânga şi de jos în sus şi au legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu mecanismul de producere al morţii.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 24 noiembrie 2010 întocmit de către S.M.L. Constanţa a concluzionat că numitul C.M. a fost diagnosticat în condiţii de internare cu "Tulburare de personalitate de tip polimorf. Abuz etanolic." Atât în prezent cât şi la data săvârşirii faptei şi în raport de aceasta, discernământul este/a fost păstrat.
În declaraţia pe care a dat-o în mod nemijlocit în faţa instanţei de judecată, inculpatul C.M. a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, respectiv că a aplicat o lovitură cu cuţitul, o singură dată, victimei, nepoata sa, în zona spatelui, după care a fugit în pădure.
Schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., s-a făcut ca urmare a împrejurării că anterior inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor şi nu pentru comiterea unei fapte de omor în formă consumată.
În cauză s-a solicitat de către inculpat a fi reţinută circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a considerat că nu poate fi reţinută această circumstanţă atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză nu reiese că inculpatul ar fi acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă sau printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă atingere ilicită gravă.
Însuşi inculpatul, în declaraţiile sale, nu a făcut referire la existenţa unei provocări din partea victimei sau că ar fi acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii.
Este adevărat că din probele administrate în cauză rezultă că au existat discuţii, scandaluri în familie, legate de probleme apărute din cauza locuinţei, dar nu s-a putut dovedi cu certitudine că inculpatul s-a aflat sub stăpânirea unei tulburări sau emoţii determinate de aceste discuţii, la momentul comiterii faptei.
În ceea ce priveşte premeditarea, susţinută de către reprezentantul parchetului, nici această formă agravantă nu poate fi reţinută, întrucât nu reiese că inculpatul a premeditat comiterea faptei de omor, neexistând la dosar suficiente elemente în acest sens.
Împrejurarea că inculpatul s-a ascuns după uşă, aşteptând-o pe victimă, precum a declarat mama acesteia, nu a mai rezultat din alte probe de la dosar şi deci nu poate fi reţinută de către instanţă ca fiind corespunzătoare adevărului.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale şi obligatorii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al faptei comise, foarte ridicat, vizând suprimarea unei vieţi şi anume a vieţii nepoatei de soră, foarte tânără, în vârstă de 25 ani, împrejurările concrete în care inculpatul a înţeles să acţioneze, cu violenţă extremă - a lovit cu intensitate şi cu un cuţit de dimensiuni apreciabile victima, în zona lombară dreaptă, determinând imediat căderea acesteia la sol, în stare de inconştienţă, după care inculpatul a fugit, în scopul de a se sustrage de la cercetări, nefiind preocupat de starea victimei pe care o lăsase în stare gravă, plină de sânge, forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi anume intenţia directă, în sensul art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei, urmările iremediabile produse, dispoziţiile din partea generală a codului penal şi limitele fixate în partea specială.
Referitor la persoana inculpatului, s-a avut în vedere că se află la o vârstă destul de înaintată, fiind născut la data de 22 octombrie 1945, recidivist postcondamnatoriu, în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen., manifestând o conduită sinceră şi cooperantă pe parcursul procesului penal, recunoscând şi regretând comiterea faptei.
În legătură cu această stare de recidivă postcondamnatorie se are în vedere că prin Sentinţa penală nr. 345 din din 30 august 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, rămasă definitivă prin respingerea apelului, inculpatul C.M. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., fiind arestat la data de 11 februarie 2007 şi liberat condiţionat la data de 17 iunie 2007, cu un rest rămas neexecutat de 968 zile închisoare. Prezenta faptă fiind comisă la data de 21 octombrie 2010, este realizat atât primul cât şi al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, fiind incidente dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a formulat apel inculpatul C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de fond nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., fiind evident că inculpatul s-a aflat într-o puternică stare de tulburare determinată de comportamentul victimei, care i-ar fi aruncat lucrurile din casă, pe fondul unui conflict familial aşa cum rezultă din probele aflate la dosarul cauzei.
Instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei sub aspectul cuantumului şi aceasta în raport de comportamentul sincer a inculpatului, care a recunoscut şi regretat fapta comisă şi de vârsta înaintată a acestuia.
Prin Decizia penală nr. 32/P din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că din materialul probator existent la dosar nu rezultă vreo atitudine provocatoare din partea victimei.
Astfel, deşi inculpatul a susţinut că a reproşat surorii sale şi victimei vânzarea locuinţei părinţilor, reproş ce a fost urmat de lovirea victimei cu palma de către inculpat, moment în care victima l-a apucat de organul genital, această situaţie de fapt nu poate fi reţinută întrucât nu s-au administrat probatorii în acest sens, mai mult, raportat la poziţia în care se afla victima în momentul în care i s-a aplicat lovitura, respectiv cu spatele la inculpat, poziţie ce rezultă din locul unde s-a aplicat lovitura, caracteristicile leziunilor şi chiar recunoaşterea inculpatului în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, victima nu avea posibilitatea să îl apuce de organul genital.
Instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a pedepsei, având în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) inclusiv gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază cât şi circumstanţele personale ale inculpatului recurent, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2) C. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 32/P din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, ca şi în apel, reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat că a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări generată de starea tensionată ce exista între el şi mama victimei, iar la data respectivă victima l-a agresat, strângându-l de organele genitale şi împingându-l de perete.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticii formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Ambele instanţe au reţinut corect în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că la data de 21 octombrie 20110, în jurul orelor 1700, a aplicat nepoatei sale D.V. o lovitură cu cuţitul în spate, în zona lombară dreaptă, producându-i o plagă tăiată-înţepată, penetrantă, cu interesare de ficat şi cord, moartea fiind cauzată de anemia acută gravă prin hemoragie internă urmare a acestei plăgi.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, dar a susţinut că a fost provocat de către victimă, care "l-a apucat de testicule", ceea ce l-a determinat pe inculpat să o lovească cu un cuţit aflat pe masa din bucătărie.
Anterior acestui moment, inculpatul arată că i-a reproşat victimei şi mamei sale vânzarea casei părinteşti şi i-a aplicat o palmă victimei.
Înalta Curte reţine că inculpatul nu a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea victimei, întrucât nicio probă administrată în cauză nu demonstrează susţinerile sale.
Pe de altă parte, chiar dacă aceste susţineri ar fi reale, este de remarcat că tocmai inculpatul, prin propriul său act provocator - a aplicat o palmă victimei - a determinat riposta acesteia, căreia ulterior i-a răspuns prin comiterea infracţiunii, situaţii în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârşirii acesteia - prin lovirea victimei - nepoata sa în vârstă de 25 ani - cu mare intensitate, urmată de lăsarea acesteia în stare de inconştienţă, persoana inculpatului care este recidivist, fiind condamnat anterior pentru o tentativă la infracţiunea de omor calificat, ceea ce denotă periculozitatea sporită a acestuia.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip polimorf, având discernământul păstrat în raport cu fapta comisă.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform dispoziţiilor art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 38516 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată prevenţia de la 23 octombrie 2010 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 32/P din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 octombrie 2010, la 1 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 2234/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2240/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
