ICCJ. Decizia nr. 2305/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2305/2011
Dosar nr. 4703/1/2011
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 31 mai 2011 Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, în baza art. 3001 C. proc. pen. - raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor:
- V.A. - cetăţean italian;
- L.F.R. - fiul lui Ş. şi F.;
- B.D.I., zis D. - fiul lui F. şi V.;
- B.I.Ş., zis N. - fiul lui I. şi M.;
- B.I.I., zis l. - fiul lui I. şi A.;
- D.A.V. - fiul lui G.V. şi M.M.;
- I.C.D. - fiul lui C. şi V.;
- O.M.F. - fiul lui M. şi D.;
- S.C.M. - fiul lui C. şi M.;
- B.F.B. - fiul lui S. şi A.;
- L.A.I. - fiul lui I. şi E.;
- S.L.L. - fiul lui A. şi L.C.;
- R.Ş.F. - fiul lui N. şi N.;
- O.C.C. - fiul lui I.M. şi E.;
- S.M. - fiul lui S. şi M.;
- K.C. PEN., fost N. - fiul lui N. şi A. (după adopţie părinţi N. şi A.);
- B.D.C. - fiul lui V. şi M.
Pentru a dispune în acest sens, judecătorul curţii de apel - ca instanţă sesizată cu judecarea cauzei în fond - a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1) V.A. pentru comiterea infracţiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
2) L.F.R. pentru comiterea infracţiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), (i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
3) B.I.I. pentru comiterea infracţiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/200, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
4) B.D.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
5) B.I.Ş. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
6) T.O. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
7) I.C.L. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
8) I.C.D. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
9) D.A.V. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 293 alin. (1) C. pen., art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
10) O.M.F. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
11) B.F.B. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
12) S.C.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
13) L.A.I. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
14) T.D.V. pentru comiterea infracţiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
15) M.D.S. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la. art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
16) C.M.G. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la. art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
17) A.D. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 25 C. pen. rap.la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
18) O.V. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
19) N.I. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
20) O.C.C. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
21) S.M. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen.cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
22) J.T.M. pentru comiterea infracţiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
23) B.C. pentru comiterea infracţiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
24) T.I. pentru comiterea infracţiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
25) V.G. pentru comiterea infracţiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
26) P.I. pentru comiterea infracţiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
27) K.C.P., fost N. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 221 alin. (1) C. pen., art. 221 alin. (1) C. pen., art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.;
28) R.Ş.F. pentru comiterea infracţiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
29) B.D.C. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
30) S.L.L. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap.la art. 208 alin. (1), 209al. 1 lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;
31) T.I. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: artJalin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
32) S.L. pentru comiterea infracţiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
Potrivit rechizitoriului, de circa doi ani, a fost constituit un grup infracţional organizat iniţiat de către inculpaţii V.A. şi L.F.R. în scopul săvârşirii de furturi calificate cu consecinţe deosebit de grave în ţări ale UE precum Franţa, Italia, Olanda şi Grecia. Ca membri ai grupării au fost recrutaţi inculpaţii B.I.I., B.D.I. şi B.I.Ş., aceştia având atribuţia de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare şi depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracţie, identificarea şi neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea tuturor acestor operaţiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operaţiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricaţie, numărul actelor de utilizare şi starea fizică a acestora, precum şi dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc).
Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi uşor valorificate „la negru" şi sumele care puteau fi obţinute erau importante.
După toate acestea, V.A. şi L.F.R. identificau în reţeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi Internaţionale de Mărfuri, firme de transport care deţineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective şi solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte ţări U.E. către România, precizând locul şi data încărcării utilajelor.
Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu şoferii acestuia pentru a reuşi să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea.
Odată comis furtul, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante şi al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură şi o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliţie sau reprezentanţi ai autorităţii vamale, şoferul să poată justifica transportul.
Imediat după ce echipa de hoţi comunica inculpaţilor V.A. şi L.F.R. marca şi tipul utilajelor sustrase, aceştia căutau cumpărători interesaţi de achiziţionarea acestora.
De menţionat este faptul că echipa de hoţi era direcţionată, spre exemplu, pe teritoriul Franţei, de către inculpatul L.F.R., acesta cunoscând mai multe locaţii în care firme care comercializează utilaje le păstrează sau ferme mai mari care deţin astfel de utilaje agricole. Furturile erau comise de către echipa de hoţi pe timp de noapte şi prin folosirea de chei potrivite primite anterior de la inculpatul V.A.
Astfel, după constituirea grupului infracţional organizat, în cadrul căruia au acţionat anterior şi alţi membri, au fost comise mai multe furturi calificate, din interceptările şi înregistrările telefonice efectuate autorizat în cauză rezultând sustragerea mai multor utilaje din Austria şi Franţa.
Ultimul furt a fost comis din Franţa, din zona Dijon, în noaptea de 07 - 08 decembrie 2010.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia la 30 mai 2011, şi potrivit art. 3001 C. proc. pen, după înregistrarea dosarului la instanţă în cauzele în care inculpaţii sunt trimişi în judecată în stare de arest preventiv, instanţa este datoare să verifice din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Judecătorul curţii de apel, analizând măsura arestului preventiv potrivit art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, întrucât probe/e administrate nu au relevat până la acest moment procesual modificarea sau dispariţia indiciilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Analiza efectivă a actelor şi lucrărilor esenţiale au relevat că persistenţa unor suspiciuni rezonabile, plauzibile, verosimile cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a unor infracţiuni grave (constituire sau aderare la un grup infracţional, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, tăinuire, favorizarea infractorului, fals şi uz de fals), de un pericol social ridicat, pericol imprimat de numărul persoanelor implicate (în cauză sunt trimise în judecată 32 de persoane), a legăturilor dintre acestea, a prejudiciilor semnificative produse (potrivit constituirilor de părţi civile se solicită 1.700.000 euro) reprezintă motive pertinente şi suficiente care justifică în această fază a procedurilor continuarea plasării în detenţie.
Analizând în continuare condiţia pericolului social, cu privire la care toţi inculpaţii au arătat că nu este dovedit în concret, judecătorul curţii de apel a apreciat - contrar apărării inculpaţilor - că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă aceştia nu poate fi disociat de natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina lor, de interesul general care se impune a fi ocrotit şi de necesitatea reinstaurării ordinii de drept
Deşi în apărare inculpaţii au arătat că faţă de poziţia lor procesuală de recunoaştere a săvârşirii faptelor nu se mai justifică privarea de libertate întrucât nu mai pot influenţa mersul anchetei, judecătorul curţii de apel a apreciat că această susţinere este inexactă întrucât nu toţi inculpaţii au recunoscut în integralitatea lor toate infracţiunile de care sunt acuzaţi. Astfel, este negată infracţiunea de constituire de grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de Legea nr. 39/2003, care se află în legătură indisolubilă cu restul infracţiunilor, existând o legătură de la mijloc la scop, infracţiunea prevăzută de legea specială constituind mijlocul prin care s-a pregătit săvârşirea restului infracţiunilor, astfel că este în interesul unei bune administrări a justiţiei lămurirea acestor aspecte. în ce-i priveşte pe inculpaţii care totuşi recunosc săvârşirea faptelor, menţionând judecătorul curţii de apel că este vorba de B.D.I., B.I., D.A., O.M., I.C., S.L., S.L., S.C., K.C., O.C., precum şi susţinerea acestora că vor solicita aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., s-a apreciat că recunoaşterea faptelor nu este suficientă pentru înlăturarea pericolului social concret.
Astfel, aşa cum s-a menţionat anterior, caracterul organizat al săvârşirii infracţiunilor impune lămurirea în ansamblu a activităţii desfăşurate de toţi inculpaţii, iar în ce priveşte ipoteza recurgerii la procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. acesta nu poate fi analizată înainte de admiterea cererii de către instanţă, existând şi posibilitatea respingerii acestei cereri dacă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de text.
Judecătorul instanţei de fond a mai arătat că perioada scursă de la arestarea inculpaţilor, deşi semnificativă, nu poate fi interpretată în sensul depăşirii unui termen rezonabil, tocmai având în vedere complexitatea deosebită a cauzei. S-a apreciat, aspect relevat şi de către jurisprudenţa CEDO, că - cel puţin în perioada iniţială - existenţa unei bănuieli legitime poate justifica detenţia, dar după un timp nu mai este suficientă. Cu privire la chestiunea de a şti dacă perioada de detenţie este rezonabilă, aceasta nu poate fi apreciată în abstract, ci trebuie apreciată în fiecare caz, conform circumstanţelor speciale.
Judecătorul instanţei de fond a apreciat că, în speţa de faţă, existenţa unui risc general - ce derivă din natura organizată a activităţii infracţionale a inculpaţilor acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni de criminalitate organizată (V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ş., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M.) - poate fi acceptată ca o bază pentru detenţie în stadiul iniţial al procedurii şi chiar pentru prelungirile ulterioare (CEDO, cauza C. vs. Polonia).
S-a mai arătat de către judecătorul curţii de apel că în jurisprudenţa Curţii Europene este acceptat faptul că în cazurile privind crima organizată, care implică numeroşi acuzaţi, procesul adunării probelor este adesea o sarcină dificilă. Mai mult, în asemenea cazuri privind criminalitatea organizată riscul ca un deţinut odată eliberat să încerce să obstrucţioneze desfăşurarea anchetei (prin influenţarea martorilor sau în alte moduri este adesea foarte mare). Toţi aceşti factori pot justifica o perioadă de detenţie relativ mai lungă, totuşi ei nu acordă autorităţilor o putere nelimitată să prelungească măsura preventivă, pierzându-şi din importanţă pe măsură ce ancheta progresează şi martorii sunt audiaţi.
În final, s-a mai arătat că prin gravitatea lor particulară, şi reacţia publicului la săvârşirea lor, faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii au provocat o alarmă reală în cadrul conştiinţei sociale, de natură a justifica - la acest moment procesual - o detenţie provizorie, astfel că nu se justifică luarea faţă de inculpaţi a unei alte măsuri preventive.
Împotriva încheierii, inculpaţii menţionaţi în partea introductivă a deciziei au declarat prezentele recursuri, motivele fiind arătate în aceeaşi parte a hotărârii.
Recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 3001 C. proc. pen. „După înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispoziţiile art. 159 alin. (3), (4), (5) şi (11) se aplică în mod corespunzător.
Încheierea poate fi atacată cu recurs, aplicându-se dispoziţiile art. 160a alin. (2).".
În consecinţă, potrivit textului menţionat, în camera de consiliu, după înregistrarea dosarului pentru judecarea cauzei în primă instanţă, revocarea arestării preventive are loc numai dacă „instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetatşi, respectiv, menţine starea de arest a inculpatului „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate".
Or, din perspectiva acestor condiţii, instanţa de fond - legal şi temeinic - a menţinut starea de arest a inculpaţilor, menţionând argumentele pentru această dispoziţie, argumente pe care înalta Curte le însuşeşte integral şi apreciază că nu este necesar a fi reluate.
Examinând criticile inculpaţilor aduse în recurs hotărârii atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, cele mai multe fiind exterioare condiţiilor prevăzute de art. 3001 C. proc. pen., după cum urmează:
1) Pretinsa apreciere socială a unora dintre inculpaţi de către persoane din rândul comunităţii în care locuiesc.
Aşa cum corect a arătat judecătorul instanţei de fond, verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este un atribut al organelor judiciare, iar nu al unor persoane din comunitatea în care locuiesc inculpaţii, „pericolul concret pentru ordinea publică" fiind un concept juridic, cu un înţeles şi cu un conţinut aparte, statuat de lege, dar şi de jurisprudenţă.
2) Negarea săvârşirii faptelor şi negarea vinovăţiei de către unii dintre inculpaţi nu echivalează nici cu inexistenţa acestora, şi nici cu nevinovăţia inculpaţilor, numai instanţa de judecată având competenţa stabilirii judiciare a faptelor şi vinovăţiei acuzaţilor în procesul penal.
3) Pretinsa „inechitate de tratament juridic" între inculpaţi, sub aspectul stării de arest.
Împrejurarea că în prezenta cauză unii dintre inculpaţi sunt liberi, iar alţii se află în stare de arest, nu justifică - de drept - concluzia unui tratament juridic inechitabil între inculpaţi. De altfel, în concluziile apărării nu s-a arătat concret -eventual printr-o examinare comparativă cu situaţia altui inculpat aflat în stare de libertate - care sunt indiciile unui tratament diferenţiat nejustificat.
Or, în condiţiile unui grup infracţional organizat, sau chiar în condiţiile unei participaţii penale, poate fi rezonabilă luarea şi menţinerea măsurii preventive arestării numai faţă de unii dintre inculpaţi, printre criteriile de diferenţiere fiind cele referitoare la nivelul superior, mediu sau inferior al poziţiei ocupate în structura presupus infracţională, la numărul infracţiunilor sau la numărul actelor materiale pretins a fi fost săvârşite, la pericolul social concret mai ridicat sau, dimpotrivă, mai scăzut al infracţiunilor presupus a fi fost săvârşite, la o anumită poziţie socială a infractorului (poziţie de natură a facilita activitatea presupus infracţională), la existenţa unor resurse care ar putea sugera rezonabil riscul sustragerii de la judecată, etc.
4) S-a susţinut că arestarea s-a dispus şi a fost menţinută pentru infracţiuni care „nu sunt de violenţă".
În primul rând, legea nu face distincţie, sub aspectul luării şi menţinerii stării de arest, între infracţiuni violente şi infracţiuni nonviolente, esenţial fiind ca - în cazuj săvârşirii oricărei infracţiuni - să fie respectate dispoziţiile legale.
În al doilea rând, nu există o condiţionare între arestare şi natura violentă a infracţiunii, după cum fapte nonviolente - sancţionate de lege ca infracţiuni - pot justifica, cel puţin un anumit interval de timp, o privare a libertăţii în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea şi menţinerea arestării.
5) Au fost invocate aspecte legate de afacerile în derulare ale unor inculpaţi, aspecte legate de situaţia familială, starea de sănătate a altor inculpaţi.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului de recurs rezultă însă că aceste situaţii invocate de apărare, pe de o parte, au rămas la stadiul unor simple afirmaţii, neexistând dovezi certe, iar pe de altă parte, reprezintă trimiteri la situaţii care fac parte din firescul vieţii sociale (familie, copii, frecventarea unor cursuri, etc).
Nici o probă din dosarul de recurs nu sugerează deocamdată, în concret, existenţa unei situaţii personale, de familie sau de sănătate, având un caracter excepţional care să impună examinarea măsurii preventive prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
6) Nici împrejurarea că a fost finalizată urmărirea penală şi a fost emis rechizitoriu nu este, privită singular, suficientă pentru a justifica concluzia că „temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat".
Temeiurile arestării s-au referit, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, la condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 C. proc. pen.
7) Recunoaşterea faptelor şi a vinovăţiei de către unii dintre inculpaţi -coroborată cu invocata lipsă a antecedentelor penale - în măsura în care constituie o opţiune liberă şi conştientă a acestora, poate justifica aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. la primul termen de judecată în şedinţă publică, cu beneficiul reducerii pedepselor, şi chiar a adoptării unei anumite modalităţi favorabile de executare a pedepsei.
8) Cu privire la durata arestării, Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele expuse judecătorul instanţei de fond referitoare al nedepăşirea unei durate rezonabile a măsurii preventive. Complexitatea deosebită a cauzei penale - privită nu numai prin prisma numărului de inculpaţi şi a numărului de fapte cercetate - rezidă şi din caracterul transfrontalier al presupusei activităţii infracţionale, de natură să impună o amplă activitate de investigare şi colaborare a organelor judiciare.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen - va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ş., B.I.I., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., R.Ş.F., O.C.C., S.M., K.C. PEN. şi B.D.C. împotriva încheierii din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ş., B.I.I., D.A.V., O.M.F., B.F.B., L.A.I. şi O.C.C. la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi S.C.M., S.L.L., R.Ş.F., S.M., K.C. PEN. şi B.D.C. la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2300/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2316/2011. Penal → |
|---|
