ICCJ. Decizia nr. 2400/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2400/2011
Dosar nr.1307/109/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 385 din 16 decembrie 2010 prenunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 1307/109/2009, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei şi s-a dispus condamnarea inculpatului M.R., fiul lui P. şi M., născut în mun. Piteşti, jud. Argeş, domiciliat în comuna M. , jud. Argeş, la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., cu executare în condiţiile art. 57, art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 16 octombrie 2008 la zi.
A menţinut starea de arest a inculpatului.
A obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel:
- 93,08 RON către partea civilă S.J.U. Piteşti, cu sediul în Piteşti, str. A.S., jud. Argeş;
- 9673,16 RON plus dobânda legală până la achitarea debitului către partea civilă S.C.U. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Calea F.;
- 50.000 RON daune materiale către partea civilă Ş.C., domiciliat în Piteşti, str. B..
- 50.000 RON daune morale către partea civilă Ş.C.;
- câte 100.000 RON daune morale către fiecare parte civilă Ş.G. şi Ş.F., ambii domiciliaţi în Piteşti, str. B.
A fost obligat inculpatul la 1500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a constatat că prin Rechizitoriul nr. 410/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
În esenţă, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în fapt, că la data de 15 august 2008 inculpatul M.R. a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei victimei Ş.M., acesta a căzut, s-a lovit cu capul de asfalt şi a suferit leziuni traumatice care i-au cauzat decesul.
Examinând probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În seara zilei de 15 august 2008, victima Ş.M. se afla la barul "Ş." situat pe str. T. din municipiul Piteşti unde îşi serba ziua onomastică împreună cu martorii A.D.C., S.C.A., C.B., A.D., A.M.R., C.V. şi C.L.N.
La orele 22,00 - 22,30 în local a intrat inculpatul M.R., care se afla în stare de ebrietate. Fără a fi invitat, inculpatul s-a deplasat la masa unde petreceau victima şi prietenii săi şi a comandat pentru aceştia bere, iar pentru el whisky, obligându-i să consume băuturile oferite de el. La refuzul acestora, inculpatul a devenit agresiv, a înjurat şi ameninţat persoanele aflate la masă şi a început să spargă pahare şi sticle.
Pentru a aplana conflictul, martorul A.D.C. a părăsit localul, făcând semn şi celorlalţi prieteni să-l urmeze, în încercarea de a scăpa de inculpat. Dar, inculpatul a fost cel care a ieşit primul după martor, printre ultimele persoane care au părăsit localul fiind victima Ş.M.
Deşi ieşise în stradă, martorul S.C.A. a constatat că şi-a uitat rucsacul, fapt ce l-a determinat să se întoarcă în local, iar când a revenit în stradă a observat în faţa barului pe victima Ş.M. şi pe inculpat, aflaţi faţă în faţă, pe partea carosabilă a drumului. În acelaşi moment, martorul a observat că din direcţia străzii E. se deplasa un cetăţean tânăr, mai înalt decât inculpatul, care se apropia de cei doi. Crezând că acest tânăr vine în sprijinul inculpatului, martorul a fugit spre cartierul T. dar, după ce a parcurs circa 20 de metri s-a oprit şi s-a uitat spre locul unde rămăsese victima. Martorul a observat victima căzând, inculpatul se afla lângă ea, iar cealaltă persoană (identificată ulterior ca fiind martorul T.A.M.) se afla la circa 2 metri de aceştia. Martorul nu a putut preciza cine a lovit-o pe victimă.
Aspecte relevante de la faţa locului a relatat şi martorul A.D.C. care în declaraţiile date în cursul urmăririi penale a arătat că s-a îndepărtat puţin de locul unde au rămas victima şi agresorul din bar şi a observat că de locul unde se aflau aceştia se apropia un alt individ, mai înalt şi însoţit de o persoană de sex feminin. A mai arătat martorul că acest din urmă individ se afla la 2 - 3 paşi de victimă şi inculpat, şi era în mişcare, în momentul când a observat că tipul din bar cu haine de culoare închisă (care îi ameninţase în local) l-a lovit pe Ş.M. în zona capului, acesta căzând pe spate, pe carosabil. Martorul l-a descris pe agresor ca fiind "în jur de 22 ani, 1,70 m înălţime, tuns scurt, tatuat pe braţe şi abdomen", recunoscându-l ulterior la poliţie, în persoana inculpatului M.R.
În cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, martorul A.D.C., deşi a declarat că îşi menţine în totalitate declaraţiile date în cursul urmăririi penale, a precizat că a observat pe inculpat că a ridicat mâna să lovească victima, dar cu toate acestea nu ştie dacă inculpatul sau celălalt tânăr sosit la faţa locului a lovit victima. A mai arătat martorul că văzând cele întâmplate a plecat în grabă şi a sunat la 112.
Martora A.(B.)M.R. în declaraţia dată la organul de urmărire penală a arătat că după ce s-a îndepărtat de bar 50 - 100 metri s-a oprit şi a văzut victima faţă în faţă cu inculpatul, victima era la pământ după care la faţa locului au venit două persoane.
Ceilalţi martori şi anume, A.D. şi C.L. care au însoţit victima în seara respectivă au descris incidentul provocat în bar de inculpat, fără a oferi aspecte relevante în legătură cu împrejurările derulate în faţa localului şi care au precedat lovirea victimei.
A fost audiat şi martorul V.I. care a declarat că în seara zilei de 15 august 2008 se afla la volanul autoturismului său, se deplasa spre cartierul T. şi a observat în zona barului "Ş." o persoană căzută şi un alt individ înalt, solid, îmbrăcat cu tricou de culoare neagră aplicându-i persoanei căzute pe asfalt lovituri cu pumnul în zona capului. Martorul a declarat că nu a putut să-i vadă faţa celui care lovea.
Toţi martorii din local, inclusiv inculpatul, au precizat că în seara respectivă, acesta purta pantalon de culoare închisă şi un tricou negru.
Persoanele care au sosit la faţa locului în momentele imediate agresiunii au fost martorii T.A.M. şi concubina acestuia, V.L., care în declaraţiile date au arătat că în seara respectivă se aflau în barul "V.", situat vis-a-vis de barul "Ş.", aspect confirmat de martora P.I. (barman) şi de martorul P.C. Au arătat martorii că au venit în barul "V." în jurul orelor 22,00 şi după circa o oră au plecat cu intenţia de a se deplasa spre locuinţa de domiciliu situată în apropiere. Auzind scandal în faţa barului "Ş.", cei doi martori s-au apropiat şi au observat că un bărbat îmbrăcat în haine de culoare închisă a lovit cu pumnul un alt bărbat care a căzut, agresorul fugind imediat de la faţa locului. Martorii au acordat primul ajutor victimei, solicitând chiar martorului G.F. - barman - mai multe sticle cu apă cu care au stropit victima. La data respectivă, martorul T.A.M. purta haine de culoare deschisă, aspect confirmat şi de inculpat.
În ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului, instanţa de fond a constatat că acesta nu a recunoscut nici un moment agresiunea asupra victimei, ci chiar a adoptat o poziţie contradictorie.
Astfel, în prima declaraţie dată la organul de urmărire penală la 16 august 2008, ora 10,40, inculpatul a arătat că pe tot parcursul zilei de 15 august 2008 s-a aflat în locuinţa sa, din comuna M. de unde a plecat doar la 16 august 2008 pentru o deplasare la Curtea de Argeş.
În cursul aceleiaşi zi, la ora 12,30, fiind audiat în calitate de învinuit, M.R. a precizat că în seara zilei de 15 august 2008 s-a aflat în barul "Ş." unde erau şi martorii T.A.M. şi V.L., aceasta din urmă a avut discuţii contradictorii cu grupul de tineri ce petreceau alături de victimă, iar martorul T.A.M. este cel care a lovit victima în faţa localului. A mai precizat inculpatul, cu aceeaşi ocazie - a audierii sale ca învinuit - că personal nu a avut nici un conflict cu tinerii din bar.
Aspectele relatate de inculpat au fost înlăturate de instanţa de fond care a reţinut că sunt contrazise de toţi martorii audiaţi, care l-au identificat cu certitudine pe inculpat ca fiind persoana recalcitrantă din local şi din afara acestuia, nici unul dintre martori neconfirmând prezenţa în bar a martorilor T.A.M. şi V.L.
Toţi martorii, prieteni ai victimei, precum şi martorul aflat întâmplător la faţa locului - V.I. - au declarat că persoana care a gresat-o pe victimă în faţa localului era una îmbrăcată în haine de culoare închisă, chiar dacă cu privire la alte semnalmente - statură solidă, culoarea părului - precizările ultimului martor sunt în contradicţie cu celelalte depoziţii. Este posibil ca din poziţia în care se afla - pe scaunul şoferului -, condiţiile externe - noapte, lumină artificială -, precum şi poziţia părţilor aflate în conflict - victima căzută la pământ, agresorul aplecat asupra acesteia, lovind-o cu pumnii în zona capului, - martorul să nu fi sesizat exact statura agresorului, însă ceea ce a reţinut instanţa de fond ca fiind esenţial este prezenţa nemijlocită lângă victimă a inculpatului, persoana îmbrăcată în tricou de culoare neagră.
În apărarea sa, inculpatul a invocat depoziţia martorului B.M.T. care în primele declaraţii date la 4 noiembrie 2008 la organul de urmărire penală a precizat că a perceput nemijlocit un incident între T.A.M. (zis "M.") şi un alt tânăr pe care acesta l-a lovit în faţa barului "Ş.", acesta din urmă căzând pe spate, de faţă nefiind alte persoane. A mai arătat martorul că apoi a intrat în magazinul aparţinând societăţii sale comerciale unde era de serviciu martora M.M. căreia i-a spus că "M." a lovit un bărbat şi amândoi, privind pe geamul din magazin au văzut că la locul agresiunii a sosit şi V.L. care l-a luat pe concubinul său şi împreună au plecat la domiciliul lor.
Ulterior, martorul B.M.T. a revenit asupra celor declarate cu precizarea că incidentul despre care a relatat cu ocazia audierii din data de 4 noiembrie 2008 s-a petrecut în luna iunie 2008, iar în ziua de 15 august 2008 nici nu s-a aflat în municipiul Piteşti. Martora M.M., audiată fiind, a declarat că nu a fost de serviciu la data de 15 august 2008 şi că nu s-a întâlnit cu martorul B.M.T.
Discuţiile pe care martorii B.M.T. şi T.A.M. le-au purtat cu rudele inculpatului, martorii M.P. - tatăl acestuia, M.A. şi M.I. la restaurantul M. din Piteşti - în legătură cu arestarea inculpatului şi nevinovăţia sa, ocazie cu care martorul T.A.M. ar fi recunoscut agresiunea asupra victimei au fost apreciate de instanţa de fond ca fiind irelevante în cauză cu motivarea că respectivele discuţii au fost generate de rudele inculpatului care au încercat să-l disculpe pe acesta. Rudele inculpatului au ameninţat şi pe martorul B.M.T., încercând să-i influenţeze depoziţia aşa cum rezultă din declaraţia acestui martor dată în faţa instanţei de fond.
A mai reţinut instanţa de fond că inculpatul M.R. a fost testat cu aparatul poligraf, din Raportul de constatare din 31 martie 2009 rezultând că la întrebările relevante ale cauzei au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat.
După agresiune, victima Ş.M. a fost transportată în stare de inconştienţă la S.J. Piteşti şi apoi la S.C.U. F. Bucureşti unde a decedat după câteva zile.
Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.M.L. Bucureşti rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat dilacelării şi hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-facial cu fractură multieschiloasă de boltă craniană iradiată la bază, complicat în final cu bronhopneumonie. Leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur în regiunea facială urmate de cădere şi lovire de corp/plan dur cu impact cranian parieto-occipital şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul.
În suplimentul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti se precizează, în plus, că nu se exclude suprapunerea unui mecanism de lovire activă cu un corp dur (lovire cu piciorul încălţat) cu impact direct tot la nivelul regiunii parieto-occipitale unde a fost localizat impactul iniţial al traumatismului cranio-cerebral produs din cădere.
A concluzionat judecătorul fondului că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că o altă persoană sau că inculpatul ar fi lovit victima şi după cădere, însă acest aspect s-a apreciat că nu are nici o relevanţă atâta timp cât legătura directă de cauzalitate cu decesul o are lovirea activă a victimei cu pumnul în zona facială, urmată de căderea acesteia pe asfalt, agresiune care a fost produsă de către inculpat.
Cât priveşte încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, instanţa de fond a constatat că cererea părţilor civile, formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte în infracţiune de omor este neîntemeiată.
Prin art. 174 C. pen. care incriminează infracţiunea de omor nu sunt indicate modalităţile de săvârşire a activităţii de ucidere, esenţial fiind ca între acţiune şi rezultat să existe raport de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat şi acceptarea posibilităţii producerii lui.
Or, tocmai intenţia de a ucide sub forma intenţiei directe sau indirecte dedusă, între altele, din folosirea de mijloace apte a suprima viaţa victimei, zona corporală vizată şi intensitatea loviturilor aplicate, este ceea ce deosebeşte infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
Împrejurarea că inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pumnul în zona capului urmată de căderea acesteia pe asfalt, fapt ce a determinat multiple traumatisme şi în final decesul, evidenţiază că inculpatul nu a avut reprezentarea rezultatului letal al acţiunii sale.
Nu există dovezi că inculpatul ar fi lovit victima când era căzută la pământ, leziunile esenţiale ce au condus la deces fiind cele produse la nivelul capului, urmată de căderea victimei pe plan dur, un alt moment al agresiunii subsecvent acestuia nefiind dovedit atât sub aspectul existenţei lui, cât şi al persoanei vinovate.
Faţă de modalitatea în care a fost săvârşită fapta (prin aplicarea unei singure lovituri), de intensitatea loviturii - ce a determinat căderea victimei -, de împrejurările în care aceasta a fost comisă (inculpatul fiind în vădită stare de ebrietate), având în vedere şi concluziile raportului medico-legal de necropsie, instanţa de fond a constatat că, cel puţin, din perspectiva elementului intenţionat al laturii subiective nu s-a relevat dorinţa sau acceptarea de către inculpat a morţii victimei şi, în consecinţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor.
Fapta inculpatului M.R. care în seara zilei de 15 august 2008 a aplicat victimei Ş.M. lovituri cu pumnul în zona feţei, aceasta căzând şi lovindu-se cu capul de asfalt şi suferind leziuni traumatice care i-au provocat decesul a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 183 C. pen.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere împrejurările în care s-a comis fapta, urmările produse, dar şi persoana inculpatului, care deşi nu are antecedente penale, a avut o poziţie constantă de nerecunoaştere a infracţiunii, instanţa de fond apreciind că se impune condamnarea acestuia la o pedeapsă cu executare prin privare de libertate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din durata pedepsei închisorii aplicate acestuia s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 16 octombrie 2008 la zi.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că după incident, victima a fost internată pentru o zi la S.U. Piteşti, cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenţa medicală acordată acesteia fiind de 93,08 RON, sumă cu care unitatea spitalicească menţionată s-a constituit parte civilă.
Ulterior, în perioada 16.08 - 22 august 2008, victima a fost internată la S.C.U. F. Bucureşti, cheltuielile de spitalizare fiind în cuantum de 9673,16 RON sumă cu care această unitate spitalicească s-a constituit parte civilă, solicitând şi dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor sus-menţionate cu titlu de despăgubiri civile către cele două unităţi spitaliceşti constituite părţi civile.
A mai constatat instanţa de fond că părinţii victimei - Ş.G. şi Ş.F., prin procurator -, precum şi fratele acesteia - Ş.C. - s-au constituit părţi civile cu suma de 3.000.000 RON despăgubiri civile, din care 50.000 RON, daune materiale reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea şi parastasele ulterioare, restul fiind daune morale.
Daunele materiale s-a constatat că sunt dovedite integral cu înscrisurile depuse la dosar şi cu declaraţiile martorilor S.C.A. şi C.V. şi în consecinţă, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON către părţile civile.
Cât priveşte daunele morale, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi acordate la nivelul sumei solicitate deoarece scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este compensarea suferinţei persoanei prejudiciate şi nu a pierderii efective cauzate, care nu poate fi evaluată în bani.
Prin acordarea daunelor morale se are în vedere necesitatea compensării suferinţelor afective ale părinţilor şi fratelui victimei cauzate de uciderea acesteia de către inculpat, la vârsta de 32 de ani, victima locuind cu părinţii şi fiind sprijinul lor efectiv, moral. În plus, victima avea o poziţie socială bună, fiind absolvent de studii superioare. În considerarea acestor elemente, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON daune morale către partea civilă Ş.C. - fratele victimei - şi la plata sumei de câte 10.000 RON cu acelaşi titlu către fiecare dintre părinţii acesteia, părţile civile Ş.G. şi Ş.F.
Împotriva sentinţei au declarat apel părţile civile Ş.C., Ş.G. şi Ş.F., precum şi inculpatul M.R.
Părţile civile au solicitat - în ce priveşte latura penală a cauzei -, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174, 175 C. pen., iar în subsidiar, majorarea pedepsei aplicate inculpatului spre maximul special prevăzut de lege.
Sub aspectul laturii civile, părţile civile au solicitat majorarea cuantumului daunelor morale cu motivarea că sumele la plata cărora a fost obligat inculpatul cu acest titlu nu reflectă valoarea reală a suferinţelor familiei victimei.
Inculpatul, prin apărător, a criticat sentinţa pentru greşita condamnare dispusă de instanţa de fond întrucât nu el este autorul faptei, ci o altă persoană a determinat prin acţiunea sa directă şi efectivă decesul victimei.
În susţinerea criticii formulate, inculpatul a arătat că potrivit raportului de necropsie, leziunile care au determinat moartea victimei se situează la nivelul craniului acesteia şi au fost produse prin lovire de un plan dur, respectiv de bordura asfaltului, iar în rechizitoriu, deşi se arată că el a lovit victima doar în zona feţei, la necropsie s-a stabilit că aceasta prezenta pe corp nu mai puţin de 36 de leziuni. Inculpatul a invocat şi depoziţiile martorilor S.C. şi B.T. din care rezultă că o altă persoană, de statură mai înaltă, îmbrăcată în haine deschise la culoare a lovit victima şi nu el. Prin urmare, nu el este autorul faptei deduse judecăţii, iar condamnarea pronunţată în cauză este rezultatul unei grave erori judiciare.
Prin Decizia penală nr. 34/A din 23 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, - în Dosarul nr. 1307/109/2009 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de părţile civile şi de inculpat şi s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi arestul preventiv.
În ce priveşte apelul inculpatului, instanţa de prim control judiciar a reţinut că din declaraţiile martorilor A.D.C., S.C.A., C.B., A.N., A.M.R., C.V. şi C.L.N., coroborate cu raportul medico-legal şi chiar cu prima declaraţie a inculpatului dată în faţa organului de urmărire penală, rezultă suficiente aspecte care pun în evidenţă implicarea inculpatului în comiterea infracţiunii ce i se impută, soldată cu moartea numitului Ş.M.
Toate aceste probe susţin existenţa unui conflict ce a debutat în seara zilei de 15 august 2008 în localul "Ş.", unde inculpatul se afla în stare de ebrietate, conflict ce a continuat în stradă, după ce toţi cei care se aflau în anturajul victimei au ieşit din localul respectiv, tocmai datorită scandalului provocat de inculpat.
A urmat apoi agresiunea victimei şi căderea acesteia cu capul de asfalt, implicat în această operaţiune foarte scurtă, fiind, potrivit declaraţiilor martorilor inculpatul care a ieşit din local având în mână o sticlă şi un pahar.
Având în vedere declaraţiile unor dintre martori care au arătat că au văzut două persoane în apropierea victimei - una dintre aceştia având o statură atletică şi fiind mai înaltă - care ar fi putut să o agreseze, inculpatul a avansat ideea că, de fapt, persoana mai înaltă a fost agresorul şi că el nu are nici o legătură cu fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În primele declaraţii, cei mai mulţi dintre martorii aflaţi anterior în anturajul victimei (A.D.C., S.C.A., B.M.R.) au fost tranşanţi, arătând că persoana care a început iniţial, în bar, scandalul şi care avea în mână o sticlă şi un pahar şi adresa ameninţări tuturor, este cel care a lovit victima.
Ulterior, martorii şi-au nuanţat declaraţiile, de exemplu, B.M.T. a susţinut în declaraţia din 3 noiembrie 2008 că nu doreşte să aibă conflicte nici cu familia "M.", nici cu cea a inculpatului. Acelaşi martor a arătat că fiind contactat telefonic de "M.", acesta i-a spus că trebuie să-şi vadă de treaba lui şi să nu se amestece.
Aceeaşi atitudine a avut-o şi martorul S.C. care în faţa instanţei de fond a arătat că deşi l-a observat pe inculpat ridicând mâna să lovească victima, nu este foarte sigur dacă inculpatul ar fi agresorul sau celălalt tânăr sosit la faţa locului.
În acest context sunt evidente încercările inculpatului, prin persoane interpuse, de a influenţa depoziţiile martorilor cu consecinţa directă a denaturării aflării adevărului în cauză, această atitudine a sa reprezentând şi unul dintre motivele care au impus menţinerea lui în stare de detenţie preventivă.
Leziunile multiple pe care le relevă raportul medico-legal de autopsie pe corpul victimei sugerează ideea contribuţiei a două persoane la comiterea faptei pentru că, după cum susţin martorii, este incontestabil că agresiunea a durat foarte puţin timp, neputându-se presupune că un singur agresor a reuşit să provoace atâtea leziuni într-un timp foarte scurt şi fără să poată fi recunoscut cu certitudine de persoanele aflate la faţa locului.
Aşa cum s-a arătat, probele testimoniale şi raportul de necropsie medico-legal gravitează în jurul unei a doua persoane care s-a aflat în apropierea victimei şi având în vedere cele 36 de leziuni constatate pe corpul acesteia, este foarte probabil ca şi persoana respectivă să fi avut, alături de inculpat, propria sa contribuţie la comiterea faptei, dar pentru că ancheta penală nu a exploatat aceste aspecte, nici nu poate fi angajată răspunderea sa penală.
Însă, ipoteza descrisă, în nici un caz nu-l exclude pe inculpatul M.R. ca fiind autorul faptei ce formează obiectul acuzaţiei din prezenta cauză.
În plus, fiind supus testului poligraf inculpatul a prezentat la întrebări relevante toate caracteristicile comportamentului simulat.
În concluzie, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.R., instanţa de prim control judiciar a apreciat, în acord cu prima instanţă că nu există nici o îndoială asupra faptului că el este autorul infracţiunii ce s-a finalizat în seara zilei de 15 august 2008 cu moartea numitului Ş.M.
Fiind vorba de o faptă extrem de gravă datorită consecinţelor pe care le-a produs, circumstanţelor în care a fost comisă, rezonanţei negative provocate în mediul public, periculozităţii în sine a persoanei inculpatului, instanţa de prim control judiciar a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului se impune în continuare a fi menţinută, deoarece temeiurile care au justificat-o nu au dispărut şi justifică în continuare detenţia acestuia.
Referitor la apelurile părţilor civile, în ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., curtea a reţinut ca şi prima instanţă că deşi identice sub aspectul consecinţelor, cele două infracţiuni prezintă diferenţe substanţiale când este vorba despre latura lor subiectivă.
Infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte se comite întotdeauna cu praeterintenţie ca formă de vinovăţie care presupune că rezultatul mai grav îi este imputat făptuitorului din culpă.
Altfel spus, în cazul concret, inculpatul a acţionat cu intenţie directă în raport cu fapta de lovire, iar rezultatul mai grav ce s-a produs datorită amplificării urmărilor nu a fost prevăzut de făptuitor deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Spre deosebire de această infracţiune, omorul se caracterizează, sub aspect subiectiv, prin vinovăţie sub forma intenţiei, situaţie în care inculpatul întotdeauna are reprezentarea rezultatului faptelor şi urmăreşte producerea lui sau, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea ca el să se producă, canalizând pentru obţinerea acestui scop toată activitatea sa obiectivă.
Constatând că în cauză nu poate fi vorba de infracţiunea de omor, aşa cum au susţinut părţile civile, şi cum corect a reţinut şi prima instanţă, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind neîntemeiată.
În opinia instanţei de prim control judiciar, prima instanţă a ajuns la o concluzie corectă şi echilibrată şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile a cauzei. S-a apreciat că daunele morale şi materiale acordate părţilor civile, prin cuantumul stabilit de tribunal sunt de natură să-şi realizeze rolul de compensaţii băneşti pentru suferinţele pe care le-au încercat rudele victimei, cât şi pentru cheltuielile ce au fost efectuate cu înmormântarea şi pomenile ulterioare, nefiind necesară o corecţie a acestora în sensul solicitărilor părţilor civile.
Împotriva deciziei au declarat recursuri părţile civile Ş.C., Ş.G. şi Ş.F., precum şi inculpatul M.R.
Părţile civile prin apărătorul ales au criticat Decizia în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale, cât şi a laturii civile.
Referitor la latura penală a cauzei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., părţile civile au solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen. (pentru care inculpatul M.R. a fost trimis în judecată şi condamnat) în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. a) şi d) C. pen.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs părţile civile au susţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide victima, a premeditat şi a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acestuia. Lovitura puternică aplicată victimei cu un corp dur în zona capului i-a creat acesteia multiple şi grave leziuni care i-au agravat rapid starea neurologică, victima intrând în comă de gradul IV, stare care a persistat până la deces.
În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., părţile civile au solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului spre maximul special prevăzut de art. 183 C. pen.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, părţile civile au susţinut că despăgubirile ce le-au fost acordate nu reprezintă valoarea reală a suferinţelor morale şi a daunelor materiale suportate de familie, cuantumul acestora, stabilit de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de prim control judiciar fiind mult prea mic raportat la pierderea ireversibilă suferită prin decesul victimei.
Inculpatul, prin apărătorul ales, a susţinut că modalitatea de soluţionare a cauzei în calea de atac a apelului încalcă prevederile art. 1, 3, 4 şi 5 C. proc. pen., impuse şi de Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului în sensul în care "armele" pe care a înţeles să le invoce în apărare au fost respinse în mod discriminatoriu, judecătorii care au compus completul de judecată la instanţa de apel având deja convingerea că este vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. A mai susţinut inculpatul că instanţa de apel a preluat în considerentele deciziei, integral, motivarea instanţei de fond, privându-l astfel de dreptul de a fi judecat imparţial.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării şi a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. (conduita bună avută anterior comiterii faptei) şi reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita minimă prevăzută de lege, iar ca modalitate de executare, aplicarea art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de părţile civile şi de inculpat care în drept se încadrează în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
Referitor la prima critică adusă deciziei de către părţile civile, care vizează greşita încadrare juridică a faptei în prevederile art. 183 C. pen., în speţă fiind incidente prevederile art. 174 lit. a) şi d) C. pen., Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Atât infracţiunea de omor (indiferent că este vorba de omorul simplu sau de omorul comis în una din circumstanţele agravante prevăzute în art. 175, respectiv art. 176 C. pen.), cât şi infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte au aceeaşi urmare imediată şi anume, decesul unei persoane.
Ceea ce delimitează însă infracţiunea de omor de alte infracţiuni îndreptate împotriva vieţii persoanei, cum ar fi infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este forma de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul.
În cazul infracţiunii de omor, forma de vinovăţie este intenţia în ambele sale modalităţi, adică fie intenţia directă, atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii (inacţiunii) sale - moartea victimei - şi a urmărit producerea acestuia, fie intenţia indirectă, când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii sale şi, fără a-l urmări, a acceptat totuşi posibilitatea survenirii acestuia.
Prin urmare, infracţiunea de omor cere întotdeauna intenţia făptuitorului de a omorî, rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecinţă sigură a faptei, fie ca o eventualitate.
În cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, făptuitorul acţionează ca şi la omor, în mod violent asupra corpului persoanei, iar rezultatul îl constituie tot moartea acesteia. Cu toate acestea, dacă se va stabili că forma de vinovăţie este praeterintenţia, care presupune că făptuitorul săvârşeşte lovirea sau fapta de vătămare corporală cu intenţie, dar urmarea mai gravă - moartea victimei - îi este atribuită pe baza culpei, fapta va fi încadrată în art. 183 C. pen.
Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.N.M.L. "M.M." Bucureşti rezultă că moartea numitului Ş.M. a fost violentă; ea s-a datorat dilacelării şi hemoragiei meninigo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-facial cu fractură multieschiloasă de boltă craniană, iradiată, la bază, complicat în final cu bronhopneumonie; leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur în regiunea facială urmate de cădere şi lovire de corp/plan dur cu impact cranian parieto-occipital şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul.
În raportul medico-legal de necropsie - supliment la expertiză - din 22 noiembrie 2010 se reţine că morfologia şi topografia leziunilor traumatice cranio-cerbrale atestă producerea acestora prin cădere şi lovire de corp/plan dur, cel mai probabil plan dur denivelat. În raport de datele de anchetă înaintate ulterior întocmirii raportului medico-legal iniţial de necropsie s-a apreciat că nu se poate exclude suprapunerea unui mecanism de lovire activă cu un corp dur (lovire cu piciorul încălţat) cu impact direct, tot la nivelul regiunii parieto-occipitale, unde a fost localizat impactul iniţial al traumatismului cranio-cerebral produs prin cădere.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că recurentul inculpat a continuat să lovească victima după ce aceasta a căzut pe carosabil (urmare loviturii aplicate de inculpat în zona capului) şi, oricum, acest aspect nu prezintă relevanţă în cauză în condiţiile în care actele medico-legale întocmite au stabilit că legătură directă de cauzalitate cu decesul victimei are lovirea activă cu pumnul în zona facială urmată de căderea pe asfalt a victimei, agresiune produsă de către inculpat.
Împrejurarea că recurentul inculpat a lovit victima cu pumnul în zona capului, lovitură urmare căreia acesta a căzut pe asfalt suferind leziuni care au dus la deces nu este de natură a duce prin ea însăşi la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.
Modalitatea în care a fost comisă fapta (prin aplicarea unei singure lovituri), intensitatea acesteia - ce a determinat căderea victimei -, împrejurările în care a fost săvârşită (inculpatul fiind într-o vădită stare de ebrietate), concluziile raportului medico-legal de necropsie şi ale suplimentului la acest raport sunt de natură a duce la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi victima, iar rezultatul mai grav produs - moartea acesteia - s-a datorat culpei, ceea ce caracterizează praeterintenţia, formă mixtă de vinovăţie specifică infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În ce priveşte cea de-a doua critică adusă deciziei şi care vizează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, apreciat de părţile civile ca fiind prea mic în raport de gravitatea infracţiunii dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată.
La individualizarea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare instanţele au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează şi agravează răspunderea penală.
Împrejurarea că recurentul inculpat nu a recunoscut fapta pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată şi urmarea produsă prin acţiunea infracţională reţinută în sarcina inculpatului - invocate de părţile civile în susţinerea criticii sus-menţionate - a fost avută în vedere de instanţa de fond care a dispus ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie executată prin privare de libertate, soluţie menţinută de instanţa de prim control judiciar.
Înalta Curte constată că instanţele de fond şi cea de apel au făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului şi că executarea de către acesta în regim de detenţie a pedepsei de 7 ani închisoare (limitele prevăzute de art. 183 C. pen. care incriminează infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului se situează între 5 şi 15 ani) este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen., că pedeapsa este proporţională cu gravitatea faptei şi cu periculozitatea inculpatului.
Referitor la cea de-a treia critică adusă deciziei de către părţile civile şi care vizează modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată.
Recurentele părţi civile Ş.G. şi Ş.F. - părinţii victimei - şi Ş.C., fratele victimei, s-au constituit părţi civile cu suma de 3.000.000 RON din care 50.000 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea victimei şi parastasele ulterioare, restul sumei fiind solicitat cu titlu de daune morale.
Suma de 50.000 RON (daune materiale) fiind dovedită cu înscrisurile depuse la doar de către recurentele părţi civile şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a fost acordată integral acestora.
În ce priveşte daunele morale, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar că suma cerută de părţile civile cu acest titlu este exagerată.
Scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este, aşa cum a reţinut judecătorul fondului, compensarea suferinţei persoanelor prejudiciate în speţă, părinţii şi fratele victimei - şi nu a pierderii efectiv cauzate care nu poate fi echivalată în bani.
Pe de altă parte, prin acordarea daunelor morale nu trebuie să se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a persoanelor îndreptăţite a le primi.
Acordarea sumelor de 50.000 RON recurentului parte civilă Ş.C. - fratele victimei - respectiv, a sumelor de câte 10.000 RON recurenţilor părţi civile Ş.G. şi Ş.F. - părinţii victimei - cu titlu de daune morale reprezintă o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului moral încercat de aceştia prin pierderea fratelui, respectiv a fiului lor.
În ce priveşte critica adusă deciziei de către recurentul inculpat M.R. care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Recurentul inculpat a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege şi aplicării art. 861 C. pen.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., provocarea constă în săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Prevederea acestei împrejurări ca circumstanţă atenuantă are la bază, pe de o parte, ideea că acţiunea ilicită a provocatorului constituie cauza infracţiunii săvârşite şi că infractorul nu ar fi comis fapta fără existenţa acţiunii provocatoare, iar pe de altă parte, recunoscând provocarea ca circumstanţă atenuantă se dă un avertisment în plus provocatorului, care trebuie să ştie că actul lui provocator poate primi o ripostă imediată şi că autorul ripostei va fi tratat mai blând.
Starea de provocare nu se prezumă, ci trebuie constatată. Pentru a se reţine provocarea, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: actul de provocare să fie produs de victimă prin violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă; actul de provocare să nu fie justificat de împrejurările în care a avut loc sau să nu fie imputabil infractorului; să fie îndreptat împotriva infractorului ori a altor persoane; infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; emoţia sau tulburarea să fi fost determinată de o provocare din partea victimei.
În speţa dedusă judecăţii, nici una din condiţiile menţionate nu este îndeplinită.
Din probele administrate în cauză rezultă că recurentul inculpat, care se afla în stare de ebrietate a intrat în seara zilei de 15 august 2008 în barul "Ş." unde victima însoţită de mai mulţi prieteni îşi serba onomastica şi fără să fi fost invitat, a mers la masa unde petreceau victima şi prietenii săi. Iritat de faptul că victima şi martorii care îl însoţeau au refuzat să consume berea pe care o comandase pentru ei, recurentul inculpat a devenit agresiv, înjurând şi ameninţând persoanele aflate la masă, spărgând pahare şi sticle, după care a ieşit în stradă unde se aflau victima şi prietenii săi (aceştia au părăsit localul în încercarea de a scăpa de inculpat) unde a lovit victima care s-a dezechilibrat şi a căzut suferind leziuni ce au condus la deces.
Nu rezultă, aşadar, că recurentul inculpat a agresat victima sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea acesteia sau a prietenilor cu care sărbătorea în local, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, împrejurare care dacă ar fi fost dovedită, ar fi justificat reţinerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. cu consecinţe în ce priveşte cuantumul pedepsei în sensul că acesta ar fi fost stabilit sub minimul special prevăzut de lege.
Referitor la solicitarea inculpatului de a se reţine circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii - motivat de lipsa antecedentelor penale, Înalta Curte constată că această împrejurare, prin ea însăşi, nu poate fi caracterizată ca şi circumstanţă atenuantă în condiţiile în care prin gravitatea faptei săvârşite, prin modul în care aceasta a fost comisă, prin întreaga comportare în timpul săvârşirii faptei, recurentul a dovedit un grad de periculozitate socială sporită, ceea ce impune o reacţie represivă mai severă.
Nejustificată este şi cererea de a se reţine circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. - atitudinea pozitivă a infractorului după săvârşirea infracţiunii. Această atitudine trebuie să rezulte, între altele, din prezentarea de bună voie a inculpatului la organele judiciare şi din comportarea sinceră în cursul procesului penal a acestuia.
Or, recurentul inculpat, în tot cursul procesului penal a avut o poziţie constantă de nerecunoaştere a faptei, încercând personal sau prin persoane interpuse să influenţeze martorii audiaţi în cauză, să-i determine să nu declare adevărul, scopul fiind acela de a scăpa de răspunderea penală.
Pedeapsa aplicată recurentului inculpat, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare a fost just individualizată în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Gradul ridicat de pericol social al faptei comise de inculpat relevat de modul şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, de urmarea produsă - decesul unei persoane -, poziţia nesinceră a recurentului şi încercarea acestuia şi a membrilor familiei sale de a zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, sunt împrejurări care în opinia Înaltei Curţi justifică menţinerea pedepsei aplicate de instanţa de fond şi a modalităţii de executare a acesteia.
Executarea de către recurent a pedepsei de 7 ani închisoare în regim de detenţie este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea inculpatului.
Aplicarea prevederilor art. 861 C. pen. nu se justifică faţă de gravitatea faptei deduse judecăţii, de persoana condamnatului, de comportamentul acestuia după săvârşirea infracţiunii, în cauză neexistând elemente care să convingă instanţa că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi infracţiuni.
Referitor la celelalte susţineri ale recurentului inculpat (lipsa de imparţialitate a judecătorilor de la instanţa de apel, încălcarea prevederilor art. 1, 3, 4 şi 5 din C. proc. pen., impuse şi de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului), Înalta Curte constată că inculpatul nu a arătat în concret în ce constau în aceste încălcări, dacă i s-a adus vreo vătămare şi în caz afirmativ, în ce constă aceasta.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales, i-au fost respectate toate drepturile şi garanţiile procesuale, s-au administrat probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea sa la instanţa de fond (la instanţa de apel inculpatul prin apărătorul ales, nu a solicitat administrarea de probe noi), probele apreciate de instanţă ca nefiind utile şi concludente soluţionării cauzei fiind respinse motivat.
Susţinerea recurentului în sensul că judecătorii de la instanţa de apel au dat dovadă de lipsă de imparţialitate prin aceea că au copiat motivarea sentinţei este nefondată.
Decizia instanţei de prim control judiciar a fost motivată cu respectarea cerinţelor art. 383 C. proc. pen., iar soluţia a fost pronunţată în urma examinării hotărârii instanţei de fond atât din perspectiva criticilor formulate de inculpat, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept aşa cum obligă art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, constatând că sunt neîntemeiate criticile aduse deciziei de către părţile civile Ş.C., Ş.G. şi Ş.F., cât şi de inculpatul M.R., recursurile formulate de aceştia se privesc ca nefondate şi se vor respinge ca atare în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. din pedeapsa aplicată inculpatului M.R. se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 16 octombrie 2008, la 15 iunie 2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurentele părţi civile vor fi obligate la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile Ş.C., Ş.G. şi Ş.F. şi de inculpatul M.R. împotriva Deciziei penale nr. 34/A din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.R., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 octombrie 2008, la 15 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2399/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2402/2011. Penal → |
|---|
