ICCJ. Decizia nr. 2470/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2470/2011
Dosar nr.5051/99/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80/02 ianuarie 2011, Tribunalul Iaşi, secţia penală, a dispus următoarele:
A condamnat pe inculpatul G.F., fiul lui A. şi E., tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), rap. la art. 76 C. pen., la pedeapsa de 6 de ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen.
Conform art. 71 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului, pe durata si in condiţiile prevăzute de textul legal sus-menţionat, pedeapsa accesorie constând in interzicerea drepturilor prevăzute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29 aprilie 2010 la zi.
În temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat securea folosită la comiterea faptei, aflată în plicul nr. 2, în arhiva depozit a Tribunalului laşi.
Potrivit art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată A.D. a obiectelor de îmbrăcăminte aflate în sacul nr. 3, în arhiva depozit a Tribunalului laşi.
Prin aceeaşi sentinţă, a dispus respingerea acţiunii civile exercitata in cadrul procesului penal de către partea civilă A.D.
În baza dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificata si completata prin OUG nr. 72/2006, publicata in M. Of. nr. 803 din 25 septembrie 2006, coroborate si cu dispoziţiile art. 14-15 din C. proc. pen. si art. 346 din C. proc. pen., rap. şi la art. 998-999 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă al judeţului laşi, prin reprezentanţii săi legali, suma de 326 lei, reprezentând cheltuielile de transport ale victimei A.D., iar părţii civile Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr. N.O. laşi, suma de 5995,46 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare."
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat în cauză, a reţinut, în fapt şi în drept următoarele:
În seara zilei de 18 aprilie 2010, inculpatul G.F. s-a deplasat la un bar din localitatea Deleni, aparţinând lui M.F., unde se afla - în acel moment - şi partea vătămată A.D. Din datele de anchetă rezultă că amândoi se aflau se aflau în stare de ebrietate. în aceste condiţii, în scurt timp, inculpatul şi partea vătămată s-au luat la ceartă de la o masă de tenis la care doreau să joace amândoi, în acelaşi timp. Mai violent s-a dovedit a fi inculpatul, care a început să-i aducă injurii părţii vătămate, căutând motiv să o bată. Conflictul a fost aplanat, pe moment, de intervenţia altor consumatori din bar. Partea vătămată a părăsit barul, plecând spre domiciliul său împreună cu alţi tineri, printre care şi martorul P.M.P., vecin cu dânsul. Pe drum, au fost însă ajunşi din urmă de către inculpat, care a început din nou să-i aducă injurii părţii vătămate. în scurt timp, cei doi au început să se lovească reciproc cu pumnii, şi au căzut la pământ. La intervenţia celorlalţi martori, inculpatul a fugit spre domiciliul său. Cele relatate se întâmplau în jurul orelor 22,30, pe drumul comunal principal din comuna Deleni. Bănuind că inculpatul va reveni pentru a se răzbuna, partea vătămată i-a rugat pe prietenii săi, P.M. şi P.B. să-l conducă până acasă, iar aceştia au fost de acord.
Între timp, inculpatul a ajuns la domiciliu şi i-a solicitat fratelui său, G.A., în vârstă de 22 ani, să meargă cu dânsul pentru a-l ajuta să-l bată pe A.D. Acesta nu a fost însă de acord şi i-a cerut inculpatului să se liniştească şi să rămână la domiciliu. Ignorând acest sfat, inculpatul s-a înarmat cu o toporişca, cu coadă în lungime de cea. 40 cm., fapt ce i-a permis să o ascundă în mâneca hainei cu care era îmbrăcat, plecând apoi pe drum după partea vătămată. A ajuns-o din urmă pe aceasta şi pe prietenii săi, întrucât a alergat după dânşii, însă nu şi-a putut continua deplasarea către partea vătămată deoarece a intervenit martorul P.M., care I-a prins în braţe, încercând să-l oprească (fila 39 verso). În acest moment, din spate s-a apropiat partea vătămată A.D., care i-a aplicat o lovitură cu pumnul inculpatului în zona capului, după care a fugit. Inculpatul a fugit după partea vătămată, a ajuns-o din urmă după cea. 10 metri, şi i-a aplicat - mai întâi - o lovitură cu muchia securii cu care era înarmat în zona spatelui, doborând-o la pământ. Apoi, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri, tot cu muchia securii, în zona capului, încetând doar atunci când a văzut că se apropie prietenii părţii vătămate, după care a fugit spre domiciliul său.
A.D. a rămas căzut la pământ, în stare de inconştienţă. Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi şi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Audiată în cursul urmăririi penale, partea vătămată A.D. relatează situaţia conflictuală preexistentă, faptul că în bar a fost provocat la ceartă de către inculpatul G.F. care era sub influenţa băuturilor alcoolice, iar pe drumul de întoarcere spre casa, inculpatul i-a ieşit în cale şi I-a lovit în cap, că şi-a pierdut cunoştinţa şi că nu ştie ce s-a mai întâmplat.
Dintre martorii audiaţi nemijlocit în cursul cercetări judecătoreşti, relevante pentru stabilirea situaţiei de fapt au fost depoziţiile martorului ocular P.M.P., persoană care a perceput direct modalitatea de derulare a conflictului, pe întregul lui parcurs. Astfel, martorul P.M.P. a asistat la prima parte a incidentului care a debutat în incinta barului lui M.F., când inculpatul, fiind în stare de ebrietate s-a luat la certă cu partea vătămată de la o masă de tenis, adresându-i acesteia cuvinte jignitoare. între cei doi au intervenit mai mulţi tineri din bar care au reuşit să aplaneze conflictul şi l-au convins pe A.D. să meargă acasă. Pe drumul spre casă, partea vătămată a fost însoţită o perioadă de martorii P.M.P. şi M.L., iar în dreptul locuinţei lui R.C., inculpatul s-a apropiat de aceştia şi i-a întrebat dacă sunt şmecheri şi Ie-a adresat cuvinte jignitoare. A.D. l-a lovit pe inculpat cu pumnul, cei doi trântindu-se la pământ şi continuând să se lovească reciproc. Inculpatul s-a ridicat apoi şi a fugit spre locuinţa lui, iar după un timp s-a întors, îndreptandu-se în fugă spre partea vătămată. Sesizând intenţiile violente ale inculpatului, martorul l-a prins în braţe pe acesta, ocazie cu care a simţit că avea ascuns în mâneca stângă a puloverului un obiect dur. împreună cu ceilalţi tineri, respectiv A.G. şi B.A. martorul încerca să-l stăpânească pe inculpat, însă la un moment dat s-a apropiat partea vătămată şi i-a aplicat o lovitură cu palma sau cu pumnul inculpatului, după care a fugit. Ulterior, inculpatul a reuşit să scape din braţele tinerilor, s-a îndreptat către partea vătămată, a ridicat obiectul pe care-l avea ascuns în mânecă şi i-a aplicat o lovitură părţii vătămate peste spate, aceasta a căzut la pământ iar inculpatul i-a mai aplicat câteva lovituri în cap după care a fugit.
Aceleaşi declaraţii privind evenimentele care au precedat conflictul propriu-zis au făcut şi martorii A.G., R.C.I., C.V., C.F., B.A., martorul P.D.B. relatând şi împrejurările în care partea vătămată a fost lovită de inculpat.
Coroborând elementele probatorii analizate mai sus, instanţa de fond a apreciat că fapta şi vinovăţia inculpatului G.F. au fost pe deplin dovedite, urmând a fi angajată răspunderea penală a acestuia pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului G.F., care la data de 18 aprilie 2010, într-un loc public şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, i-a aplicat părţii vătămate A.D., mai multe lovituri cu muchia unei securi în zona capului, cu intensitate mare, provocându-i astfel un traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă cranio-cerebrală rolandică dr., fractură cominutivă cu înfundare parietală dr., cu focare de contuzie hemoragică fronto-parietală, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral perilezional, întruneşte elementele constitutive ale tentativei de omor calificat prev. şi ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 lit. i) C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că, pe latură subiectivă, inculpatul G.F. a acţionat cu intenţie indirectă, în accepţiunea legală a noţiunii definite prin art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. Astfel, raportat la firul acţiunilor întreprinse de către inculpat în noaptea de 18 aprilie 2010, se desprinde concluzia că acesta, deşi nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, prin modalitatea concretă de acţiune a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea lui (viata victimei fiind salvată datorită asistentei medicale acordată de urgenţă).
În opinia instanţei de fond, relevante pentru această ipoteză sunt următoarele aspecte: faptul că inculpatul, după un prim episod al conflictului, s-a deplasat acasă şi s-a înarmat cu o secure, pe care a ascuns-o în mâneca hainei cu care era îmbrăcat şi a plecat după A.D. cu intenţia declarată de a-l bate; obiectul vulnerant folosit de inculpat (o secure), apt de a produce decesul; numărul, intensitatea şi efectele loviturilor aplicate şi zonele vitale vizate, ca şi urmările produse. Instanţa de fond a apreciat că nu lipsită de importanţă atitudinea părţii vătămate care, în condiţiile în care inculpatul era ţinut de către tinerii care o însoţeau, s-a apropiat de acesta şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă. Deşi nu poate fi interpretată ca un act de provocare, întrucât inculpatul a fost cel care a iniţiat incidentul, s-a înarmat cu o secure şi s-a întors după partea vătămată, instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei această manifestare care a precipitat reacţia inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului şi a modului de executare instanţa de fond a ţinut seama, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât de gradul de pericol social concret major al faptei, de modalitatea şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită (în cadrul unui conflict spontan, pe fondul unor neînţelegeri preexistente şi al consumului excesiv de băuturi alcoolice), de urmarea produsă, cât şi de cea potenţială, de circumstanţele personale ale inculpatului care este tânăr, fără antecedente penale şi a adoptat o poziţie procesuală corectă. Individualizarea sancţiunii trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a aplicat inculpatului G.F. o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum a fost orientat - în raport de gravitatea faptei comise şi periculozitatea socială a inculpatului - sub limita minimului special prevăzut de textul incriminator, consecinţă a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., rap. la art. 76 C. pen. şi, în baza disp. art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prev.de art. 71 alin. (2) C. pen., exercitarea acestor drepturi implicând o conduită morală ireproşabilă, aspect discutabil raportat la persoana inculpatului G.F.; cum inculpatul nu s-a folosit la comiterea infracţiunii de vreo funcţie, profesie sau altă activitate pe care o desfăşura, s-a apreciat că nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., incluse de legiuitor în conţinutul pedepsei accesorii.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de fonda reţinut următoarele:
Consecinţă a soluţiei din latura penală, s-a apreciat că sunt întrunite elementele necesare angajării răspunderii civile delictuale în condiţiile art. 998 C. civ., coroborat cu art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. Odată stabilită vinovăţia inculpatului, respectiv materialitatea faptei, urmarea periculoasă şi legătura de cauzalitate, problema care se pune este aceea a verificării condiţiilor pentru soluţionarea acţiunii civile promovate în cauză de către partea vătămată A.D., persoană care - în cursul urmăririi penale - a declarat că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza în faţa instanţei de judecată.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost audiat martorul A.M., tatăl părţii vătămate, care a precizat că fiul său este internat în spital, urmând a fi supus unei noi intervenţii chirurgicale, şi căreia instanţa i-a recomandat să prezinte o procură de reprezentare a fiului său, pentru a-i susţine interesele.
De asemenea, pentru clarificarea acţiunii civile, instanţa de fond a dispus citarea părţii vătămate prin administraţia Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr. N.O. Iaşi, din referatul întocmit la data de 31 ianuarie 2011 de către grefierul de şedinţă rezultând că partea vătămată a fost internată în spital până la data de 18 ianuarie 2011. A fost făcută totodată şi o adresă părţii vătămate pentru a se prezenta în instanţă să-şi susţină interesele sau să desemneze o persoană în acest scop.
Cum partea vătămată nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi preciza pretenţiile civile, şi nici nu a mandatat o persoană în acest scop, în pofida disp. art. 1169 C. civ. conform cărora cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, instanţa de fond a concluzionat că urmează să respingă ca nefondată acţiunea civilă.
De asemenea, s-a reţinut că s-au constituit părţi civile Spitalul Clinic de Urgenţe Prof. Dr. N.O. Iaşi cu suma de 5995,46 lei, şi Serviciul de Ambulanţă cu suma de 326 lei, sume pentru care au fost depuse la dosar acte medicale şi documente justificative.
Conform dispoziţiilor art. 313 alin. (1) din „Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii", astfel cum au fost modificate şi completate prin OUG nr. 72/2006, „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată".
Date fiind aceste dispoziţii legale, sumele reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei şi a transportului acesteia la spital sunt justificate, astfel că a fost admisă acţiunea civilă exercitată de părţile civile şunculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile.
În termen legal, inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentinţe criticând-o pentru individualizarea pedepsei, solicitând - în final - reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 68 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.F. împotriva sentinţei penale nr. 80 din 02 ianuarie 2011, a Tribunalului Iaşi.
A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a dedus din pedeapsa perioada arestării preventive până la zi.
A obligat pe apelant să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei onorariu de avocat oficiu, va fi avansată din fondurile statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
În cadrul sancţiunilor de drept penal un loc important ocupă pedeapsa, care este singura sancţiune penală şi este menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcată prin săvârşirea de infracţiuni. Pedeapsa este o măsura de constrângere şi un mijloc de reeducare, este prevăzută de lege, şi este aplicată de instanţa judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Trăsăturile pedepsei reţinute mai sus se regăsesc şi în definiţia legală dată acesteia prin dispoziţia art. 52 C. pen., unde se arată că: „Pedeapsa este o măsura de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se realizează şi pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea şi reeducarea infractorului - prevenţie specială.
În opinia instanţei de apel, cererea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate, nu poate fi primită cu motivarea că, în cadrul complex de individualizare a pedepselor, instanţa de fond a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) precum si de scopul acestora, prevăzut de art. 52 C. pen. Reţinând în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante prev. de ar. 74 lit. a), c) C. pen., rap. la art. 76 C. pen., pedeapsa aplicată a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
În final, instanţa de apel, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului, de 6 ani închisoare, este bine individualizată şi corespunde scopului pedepselor, privind prevenţia generală şi specială, şi este de natură să-l determine ca pe viitor să nu mai comită fapte penale.
Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Cazul de casare invocat a fost cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sinteză apărarea susţinând că pedeapsa este excesivă, inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut fapta şi, deci, poate beneficia de circumstanţe atenuante.
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite:
a) pedeapsa aplicată este situată între limitele prevăzute de lege.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 lit. i) C. pen.) şi condamnat în primă instanţă, este pedepsită cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, acestuia aplicându-i-se pedeapsa de 6 ani închisoare.
b) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, aşa cum a menţionat la dezbateri şi procurorul, în favoarea inculpatului instanţa de fond a reţinut deja circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) din C. pen., pedeapsa fiind redusă la 6 de ani închisoare, adică sub minimul special al textului incriminator (7 ani şi 6 luni închisoare).
În raport cu modul de săvârşire a faptelor, precum şi cu contextul săvârşirii acestora (astfel cum acestea au fost expuse anterior), Înalta Curte apreciază că a fost acordată o suficientă eficienţă juridică împrejurărilor la care a făcut referire apărarea cu ocazia dezbaterilor (lipsa antecedentelor penale şi conduita socială generală anterioară faptelor, recunoaşterea şi sinceritatea inculpatului în faţa organelor judiciare), neimpunându-se o nouă reducere a pedepsei aplicate care, departe de a fi „excesivă" cum a susţinut inculpatul, răspunde atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale acuzatului, cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2010 la 21 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2383/2011. Penal. Lipsirea de libertate în... | ICCJ. Decizia nr. 3433/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
