ICCJ. Decizia nr. 2516/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2516/2011
Dosar nr.8367/1/2010
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8367/1/2010 la 15 octombrie 2010, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestatorul T.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 3377 din 28 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 503/83/2010.
În motivarea contestaţiei contestatorul a criticat pentru netemeinicie şi nelegalitate dispoziţiile deciziei contestate, sub aspectul pedepsei la care a fost condamnat, solicitând reducerea cuantumului acesteia.
Prin Decizia penală nr. 3377 din 28 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 503/83/2010 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.A., împotriva Deciziei penale nr. 22/A din 20 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind menţinută ca legală şi temeinică Decizia recurată.
Împotriva acestei decizii pronunţate de instanţa de recurs, contestatorul T.A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 şi 390 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate arătând că materialul probator administrat în cauză nu dovedeşte vinovăţia sa şi nu justifică condamnarea sa la pedeapsa de 16 ani închisoare.
Concluziile reprezentantul Ministerului Public, la termenul din 23 iunie 2011 au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.A., în raport cu motivele invocate ce au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea penală, invocarea motivelor pe care se sprijină prevăzute de art. 386 C. proc. pen., sus enunţate, precum şi invocarea dovezilor în susţinerea căii extraordinare de atac depuse la dosarul cauzei.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior admiterii în principiu a acesteia, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând, conform art. 391 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., contestaţia formulată se constată că, deşi este introdusă în termen legal, aceasta nu cuprinde motive din cele menţionate în textul evocat şi nu indică dovezi în sprijinul acesteia.
În atare situaţie, Curtea, constatând că, contestaţia nu se sprijină pe unul din motivele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., că nu se invocă şi nu se depun dovezi în sensul unor motive din cele prevăzute expres şi limitativ de art. 386 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ţ.A. împotriva Deciziei penale nr. 3377 din 28 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 503/83/2010 al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ţ.A. împotriva Deciziei penale nr. 3377 din 28 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 503/83/2010 al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2491/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2553/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
