ICCJ. Decizia nr. 2553/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2553/2011
Dosar nr.5178/1/2011
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Fată de recursul de fată, Înalta Curte retine următoarele:
În cauză, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma existenţei sau nu a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv, Curtea de Apel laşi a constatat că materialul probator conferă date suficiente din care rezultă presupunerea că inculpatul C.J. a comis fapte prevăzute de legea penală, fiind astfel îndeplinită cerinţa înscrisă la art. 143 C. proc. pen.
Coroborarea probelor şi indiciilor temeinice sus-amintite conturează suspiciunea rezonabilă privind existenţa unor date, informaţii care conving un observator obiectiv şi imparţial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat (jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).
De asemenea, Curtea a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza celei de-a doua condiţii enumerate mai sus, Curtea a avut în vedere natura şi modalitatea concretă de comitere a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, împrejurările în care se reţine că au fost comise faptele, gravitatea deosebită a faptelor, vârsta fragedă a părţilor vătămate, urmarea produsă, precum şi sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunităţii, ca urmare a comiterii presupuselor infracţiuni.
În consecinţă, pe calea încheierii din data de 16 iunie 2011 emisă în Dosar 4630/89/2010* de Curtea de Apel laşi s-a dispus, cu privire la starea de arest:
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.J. aflat în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă laşi.
În temeiul dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului C.J., măsură ce urmează a fi verificată ulterior, dar nu mai târziu de 60 de zile.
Împotriva hotărârii respective, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat.
Pentru inculpatul recurent C.J. se solicită a se constata că nu se mai impune menţinerea măsurii de arest preventiv luată faţă de acesta, având în vedere nu numai perioada mare de timp de când este arestat - august 2010, dar şi împrejurarea că în tot acest timp inculpatul a dobândit experienţa necesară pentru a se abţine de la ceva ilegal. Consideră că nu se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, mai ales având în vedere că acesta şi-a dat seama de situaţia în care se află, că la momentul de faţă au intervenit şi alte motive în plus faţă de cele invocate de fiecare dată de apărătorul ales, motive care permit judecarea inculpatului în stare de libertate. Acesta nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă, în cauză nu există niciun motiv care să justifice pe viitor privarea de libertate.
Înalta Curte, ca instanţă de recurs, reţine că în concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o rezonanţă a faptei respective în comunitate, o reacţie colectivă faţă de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii. Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În cauza de faţă, infracţiunile pentru care inculpatul C.J. este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele presupus a fi săvârşite având o rezonanţă deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalităţii, în funcţie de aspecte analizate anterior, iar menţinerea acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiţii bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpatului de comunitate.
De altfel, Curtea de Apel a analizat proporţionalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate a inculpatului cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunităţii.
În acelaşi timp, Curtea a apreciat cu justeţe că durata arestării preventive a inculpatului până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală şi judecată pe fond, iar în prezent în derularea apelului, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influenţat proporţional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexităţii acesteia şi, în primul rând, de natura şi amploarea activităţii infracţionale supuse analizei.
Pentru considerentele ce preced, măsura privativă de libertate fiind luată faţă de inculpat cu respectarea tuturor dispoziţiilor procesuale ce reglementează această instituţie de drept procesual penal, iar temeiurile avute iniţial în vedere subzistând şi în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariţie a acestora, cu deplin drept Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului apelant C.J. şi a menţinut această măsură, cât timp ea corespunde în continuare scopului pentru care a fost instituită.
Pe cale de consecinţă, pentru toate considerentele mai sus expuse, recursul de faţă este de respins ca nefondat pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.J. împotriva Încheierii din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4630/89/2010.
Obligă recurentul inculpate la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiţie.
Onorariul interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2562/2011. Penal → |
|---|
