ICCJ. Decizia nr. 2491/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2491/2011
Dosar nr.15814/3/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 568 din 30 august 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.N.A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, au fost interzise inculpatului, conform art. 71 C. pen., drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de la 01 ianuarie 2010, la zi.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului R.N.
S-a luat act că în cauză partea vătămată R.N. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul disp. art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C civ., coroborate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, modif. prin OUG nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.693,53 RON, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.700 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut - în fapt - următoarea situaţie:
În noaptea de 1 ianuarie 2010, a avut loc o altercaţie între R.N.A. şi tatăl său, R.N. în timpul acestui scandal, R.N.A. l-a înjunghiat pe R.N., în zona gâtului. Victima a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, fiindu-i astfel salvată viaţa. Diagnosticul post-operator a fost acela de plagă înjunghiată latero-cervical stânga cu secţionarea venei jugulare externă şi a capătului clavicular al sternocleidomastoidianului.
Din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L. M.M. a rezultat că partea vătămată R.N. a prezentat leziuni traumatice (o plagă tăiată cervical antero-lateral stâng) care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înţepător (posibil cuţit sau similar), la data de 01 ianuarie 2010. Pentru vindecare a necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice suferite i-au pus viaţa în primejdie.
În declaraţiile sale date atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul R.N.A. a recunoscut săvârşirea faptei, arătând cum, în data de 1 ianuarie 2010, în jurul orei 00,00, se afla în faţa imobilului situat pe b-dul. l.M., Bucureşti împreună cu prietena sa, martora L.E.B.V. Inculpatul se afla în stare avansată de ebrietate, fiind şi extrem de agitat. Pe fondul acestei stări, inculpatul a spart cu pumnul geamul de la uşa de acces în scara 3 a blocului, cu această ocazie provocându-şi mai multe plăgi tăiate la mâna dreaptă ca urmare a contactului cu cioburile. în continuare, acesta a declarat că a urcat la etajul 4 al blocului (unde locuieşte cu părinţii săi), cu intenţia de a se bandaja. Pe palierul etajului 4, între inculpat şi tatăl său, partea vătămată R.N., a avut loc o altercaţie, partea vătămată aplicându-i inculpatului mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei. La un moment dat, în timpul acestei altercaţii, inculpatul a scos un briceag din buzunar, l-a deschis şi l-a lovit cu acesta, printr-o mişcare circulară, în zona gâtului, pe tatăl său. Cei doi au fost despărţiţi de intervenţia martorelor L.E.B.V., concubina inculpatului şi R.M., mama inculpatului şi soţia părţii vătămate. Inculpatul, însoţit de martora L.E.B.V. a urcat la etajul 5, de unde a luat liftul până la parter şi a părăsit clădirea, deplasându-se pe b-dul. l.M. în direcţia L. După ce a parcurs 100 m, şi-a pierdut cunoştinţa, din cauza pierderilor de sânge. A fost preluat de către un echipaj S.M.U.R.D. sosit la faţa locului, care i-a acordat primul ajutor după care l-au transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Declaraţiile inculpatului au fost confirmate de către declaraţiile părţii vătămate, R.N., care a precizat că l-a lovit pe inculpat pentru a-l potoli, întrucât acesta ţipa şi înjura pe palierul blocului. în continuare, partea vătămată a declarat că după ce inculpatul a tăiat-o în zona gâtului, la locul incidentului a apărut un vecin, martorul S.F., care i-a aplicat pe rană un prosop cu ajutorul căruia a putut ţine sub control hemoragia.
Martorul S.F., vecin cu inculpatul şi cu partea vătămată (etaj 5), a arătat că, la data de 01 ianuarie 2010, în jurul orei 24,00, a auzit ţipete pe palier şi a ieşit să vadă ce se întâmplă. L-a văzut pe inculpat, murdar de sânge, urcând în lift, iar de la etajul 4 a auzit partea vătămată strigând că fiul său l-a tăiat. A coborât la etajul 4, unde a găsit partea vătămată care sângera abundent în zona gâtului, i-a acordat primul ajutor până la venirea echipajului S.M.U.R.D.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorii au făcut referire la corecţiile pe care partea vătămată i le aplica inculpatului în mod constant, pe fondul nemulţumirilor cauzate de împrejurarea că inculpatul consuma droguri şi nu avea un serviciu stabil.
Prima instanţă a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului R.N.A. - care, într-un loc public, a lovit partea vătămată, tatăl său, cu un cuţit într-o zonă vitală, acceptând posibilitatea decesului acesteia - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175, lit. c), i) C. pen. - după cum atestă şi concluziile Raportului medico-legal nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L. M.M.
Sub aspectul laturii obiective, s-a stabilit că elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de a lovi pe partea vătămată cu un cuţit în zona gâtului, urmarea imediată a faptei este punerea în primejdie a vieţii victimei, iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi rezultat este dovedită prin Raportul medico-legal nr. Al/306/2010 întocmit de I.N.M.L. M.M.: între leziunile traumatice cerebrale şi punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate există o legătură de cauzalitate directă, care nu este înlăturată, chiar dacă la activitatea inculpatului se adaugă şi alţi factori contributivi anteriori, câtă vreme s-a stabilit că fără activitatea inculpatului rezultatul nu s-ar fi produs.
Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat de către Tribunal că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, nu a urmărit provocarea decesului tatălui său, însă a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
La stabilirea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): dispoziţiile părţii generale a C. pen. (condiţiile răspunderii penale, formele de vinovăţie), limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen., gradul de pericol social (fapta a fost săvârşită în mod spontan, ca urmare a faptului că cei doi s-au injuriat şi apostrofat reciproc), circumstanţele personale ale inculpatului (inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană care nu creează probleme în societate, aspect reţinut din caracterizarea şi nota de relaţii depusă la dosar, a conştientizat gravitatea faptei sale şi a încercat să îşi reducă cât mai mult răspunderea penală printr-o atitudine de recunoaştere şi regret a faptei imputate).
Reţinând aceste criterii, prima instanţă a aplicat o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special, de 8 ani închisoare, apreciind că astfel vor fi atinse scopul preventiv, educativ, dar şi coercitiv al pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen.
A apreciat Tribunalul că, în condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta, inculpatul nu poate beneficia de circumstanţa atenuantă a provocării întrucât, la momentul conflictului dintre victimă şi inculpat, acesta din urmă nu se afla sub stăpânirea unei tulburări produse de victimă.
Tribunalul a reţinut că pretinsa comportare necorespunzătoare a victimei, constând în aceea că i-ar fi adresat injurii şi l-ar fi lovit, nu justifică reţinerea provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., aşa cum a cerut inculpatul, de vreme ce comportarea necorespunzătoare a victimei nu a generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, reducându-i posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei, iar el nu a acţionat în această stare; dimpotrivă, fapta inculpatului a fost comisă pe fondul consumului de metadonă şi alcool, după cum rezultă şi din declaraţiile date în faţa instanţei de partea vătămată şi de martora R.M.
Pentru aceste considerente, cererea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a fost apreciată de instanţă ca fiind neîntemeiată.
Totodată, prima instanţă a mai arătat că elementele ce caracterizează persoana inculpatului nu justifică recunoaşterea în favoarea acestuia a circumstanţelor personale de atenuare a pedepsei prev. de art. 74 C. pen., cu efectul prev. de art. 76 C. pen.
Printr-o apreciere egală a circumstanţelor care caracterizează fapta şi pe făptuitor, s-a impus constatarea că pedeapsa, pentru a-şi realiza scopul, trebuie să fie orientată spre limita minimă legală, într-un cuantum care să corespundă pericolului social al faptei comise, apreciindu-se că prin pedeapsa de 8 ani închisoare, acesta va fi atins.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.N.A., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată de către instanţa fondului. S-a susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă, faţă de circumstanţele personale, solicitându-se, în principal, coborârea pedepsei închisorii până la limita de 4 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, potrivit art. 861 C. pen., ori, în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special, cu executare în regim de detenţie.
Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat, nemijlocit, la ascultarea inculpatului R.N.A., care şi-a menţinut declaraţiile anterioare, prezentând acelaşi mod şi aceleaşi împrejurări de comitere a faptei cu cele relatate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti realizate de către instanţa de fond.
Prin Decizia penală nr. 20/A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 568 din 30 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 01 ianuarie 2010 la zi.
S-a luat act de faptul că au fost achitate cheltuielile de spitalizare către Spitalul Universitar de Urgenţă, în cuantum de 11.693,53 RON şi 296, 49 RON, conform chitanţei.
A fost obligat apelantul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea de Apel a constatat că apelul este nefondat, reţinând că instanţa de fond a administrat, nemijlocit, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului şi a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a acestor probe, situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului.
În ceea ce priveşte cererea apărării de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi stabilirea unei pedepse în limite cuprinse între 2 ani şi 10 luni - 4 ani şi 2 luni, s-a constatat că aceasta este nefondată, art. 3201 C. proc. pen. presupunând o procedură specială, care nu a fost urmată în prezenta cauză.
Totodată, nu a fost reţinută apărarea inculpatului în sensul că ar fi comis fapta în stare de provocare, având în vedere că la momentul conflictului, inculpatul nu se afla sub imperiul unei tulburări pricinuită de victimă, conflictul dintre cei doi constituind numai un pretext pentru ca inculpatul să aplice lovituri tatălui său, după cum rezultă din declaraţia martorei L.E.V., iar, pe de altă parte, pretinsa comportare necorespunzătoare a victimei, care i-ar fi adresat injurii şi l-ar fi lovit pe inculpat, nu justifică reţinerea circumstanţei provocării din moment ce nu a generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare care să-i reducă posibilitatea de autocontrol. S-a reţinut că, în realitate, fapta a fost comisă pe fondul consumului de metadonă şi alcool, aşa cum rezultă din declaraţiile date în faţa instanţei de fond de către partea vătămată şi de martora M.R., iar această împrejurare nu constituie o circumstanţă atenuantă, ci una agravantă, deoarece inculpatul cunoştea reacţiile pe care le putea avea în urma consumului de metadonă în amestec cu alcoolul.
În soluţionarea apelului, prin Încheierea de şedinţă din data de 14 octombrie 2010, la cererea apărătorului inculpatului, Curtea a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, în specialitatea psihiatrie, având ca obiective: 1. evaluarea stării de sănătate a inculpatului din punct de vedere psihiatric, la momentul comiterii infracţiunii (31 decembrie 2009 - 01 ianuarie 2010) şi 2. dacă la momentul comiterii faptei, inculpatul se afla într-o stare de beţie completă.
I.N.M.L. M.M., prin Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/11436/2010, a concluzionat următoarele.
„Numitul R.N.A. prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate de tip instabil emoţional. Fost consumator de droguri.
Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.
Are discernământul păstrat, în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Împrejurarea consumului de alcool este voluntară şi tranzitorie şi nu poate fi luată în discuţie în aprecieri asupra discernământului."
Având în vedere că din comisia de expertiză au făcut parte un medic primar legist şi doi medici primari psihiatri, ceea ce atribuie acestei probe ştiinţifice o valoare probatorie specială, nici apărarea inculpatului, în sensul că a comis fapta pe fondul consumului de droguri asociat cu alcool, nu a putut fi primită.
Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, s-a constatat că a fost în mod just individualizată, la stabilirea întinderii acesteia dându-se eficienţă tuturor criteriilor legale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu privire la solicitarea de reţinere a circumstanţelor atenuante, s-a constatat că împrejurările de felul celor enumerate în art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare numai dacă, raportate la fapta săvârşită, privită în complexul conţinutului ei concret, precum şi la persoana inculpatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special. S-a reţinut că în speţă nu se poate face abstracţie de împrejurările concrete în care apelantul inculpat a săvârşit fapta, după cum nu se poate face abstracţie de situaţia existentă, respectiv că partea vătămată este tatăl său, iar fără intervenţia promptă a medicilor urmările faptei ar fi putut conduce la un deznodământ tragic.
S-a constatat, aşadar, că reţinerea altor circumstanţe atenuante nu se justifică, în raport de faptul că infracţiunea a fost comisă pe fondul consumului de droguri şi al conduitei înclinate spre violenţă [inculpatul declară „am scos briceagul pe care îl port mai tot timpul la mine" indicând circumstanţele comiterii faptei pe fondul consumului de droguri („de aproximativ 10 ani, mă droghez cu heroină injectabilă")].
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Recursul promovat are la bază cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 14, 172 şi 20 C. proc. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul ales al recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175, lit. c), i) C. pen., reţinută în sarcina sa, constând în aceea că, la data de 1 ianuarie 2010, pe palierul etajului 4 a blocului C 1 situat pe b-dul. I.M. Bucureşti, într-un loc public, a lovit partea vătămată, tatăl său, cu un cuţit într-o zonă vitală, acceptând posibilitatea decesului acesteia.
Cu privire la critica potrivit căreia instanţa de apel în mod greşit a respins solicitarea de a face aplicarea dispoziţiilor art. art. 3201 C. proc. pen., critică ce a fost circumscrisă cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 172 şi 20 C. proc. pen., în primul rând, trebuie precizat că la momentul la care a avut loc judecata cauzei în primă instanţă, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu erau aplicabile, ele intrând în vigoare la 25 noiembrie 2010, în timp ce sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 30 august 2010.
Legea nr. 202/2010 a fost adoptată pentru accelerarea judecăţii ca urmare a contribuţiei inculpatului de a recunoaşte faptele, aşa cum au fost ele reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi a reduce timpul de desfăşurare a procesului penal, însă acest act normativ a intrat în vigoare la o dată ulterioară începerii cercetării judecătoreşti în prezenta cauză.
Potrivit art. 3201 C. proc. pen., recunoaşterea vinovăţiei trebuie să se facă „până la începerea cercetării judecătoreşti" la instanţa de fond şi pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar nu în apel sau recurs, iar reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care „inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare."
În speţă, în mod corect instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiată cererea apărării de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi de stabilire a unei pedepse în limite cuprinse între 2 ani şi 10 luni - 4 ani şi 2 luni, câtă vreme momentul procesual la care instituţia reglementată de textul anterior menţionat trebuia aplicată, era depăşit în raport de dispoziţiile legale şi având în vedere că este vorba despre o instituţie mixtă, cuprinzând o dispoziţie ce ar putea constitui lege penală mai favorabilă dacă solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. s-ar fi făcut până la citirea actului de sesizare a instanţei.
Ca atare, având în vedere considerentele expuse mai sus, se constată că, sub aspectul cuantumului, pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, hotărârile netrebuind reformate sub acest aspect.
Referitor la critica potrivit căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii prin care s-a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 49 alin. (2) C. pen., critică circumscrisă cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 14 C. proc. pen., aceasta nu poate fi primită, reţinându-se că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, unul dintre obiective fiind dacă la momentul comiterii faptei, inculpatul se afla într-o stare de beţie completă, prilej cu care s-a constatat că a avut discernământul păstrat, în raport cu fapta pentru care este cercetat, împrejurarea consumului de alcool fiind voluntară şi tranzitorie, astfel că nu poate fi luată în discuţie în aprecieri asupra discernământului.
Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. pen., starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau una agravantă, ori în prezenta cauză, în mod corect instanţa de apel a reţinut că, în realitate, fapta a fost comisă pe fondul consumului de metadonă şi alcool, iar această împrejurare nu constituie o circumstanţă atenuantă, ci una agravantă, deoarece inculpatul cunoştea reacţiile pe care le putea avea în urma consumului de metadonă în amestec cu alcoolul, neavând relevanţă împrejurarea că fapta a fost comisă în ajunul Anului Nou, astfel cum susţine inculpatul în apărare.
În legătură cu solicitarea de reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, cât timp la momentul conflictului inculpatul nu se afla sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, fiind nejustificată reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale raportat la faptul că atitudinea manifestată de partea vătămată, în sensul de a-l lovi pe inculpat pentru a-l potoli, întrucât acesta ţipa şi înjura pe palierul blocului, nu era de natură să-i producă acestuia o tulburare de natură a-i afecta capacitatea de a-şi stăpâni reacţiile.
Astfel, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în speţă negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale inculpaţilor.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în C. pen., care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
În literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupaţia, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei), criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni, să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului amplu cunoscute.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Înalta Curte constată că în mod corect în cauză s-a apreciat că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin disp.art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.N.A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 ianuarie 2010 la 22 iunie 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 20/A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 ianuarie 2010 la 22 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2464/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2516/2011. Penal → |
|---|
