ICCJ. Decizia nr. 2562/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2562/2011
Dosar nr.6331/111/2008
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 121/P din 27 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, în temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.A., la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Totodată i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile către părţile civile şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pe data de 27 octombrie 2007, în jurul orelor 21,30, inculpatul a lovit cu un cuţit în zona abdominală, pe partea civilă L.V., cauzându-i leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol.
După săvârşirea faptei, inculpatul a căzut împreună cu partea civilă la pământ, moment în care, la rândul său, a fost lovit de martorii prezenţi, suferind leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare, 9 zile de îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 2/A/2011 din 20 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6331/111/P/2008 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale sus-arătate.
Nemulţumit de hotărârea instanţei de prim control judiciar, inculpatul a declarat recurs, invocând, prin apărătorul desemnat din oficiu, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859, alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856, alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Solicitarea inculpatului făcută prin apărătorul desemnat din oficiu, de a fi achitat în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu poate fi primită, din probele administrate, atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, rezultând fără echivoc, vinovăţia acestuia pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, au reţinut o situaţie de fapt corectă, în deplină concordanţă cu probele aflate la dosar, stabilind că leziunile suferite de partea civilă L.V. au fost produse prin lovire directă cu un corp tăietor-înţepător, victima aflându-se faţă în faţă cu agresorul, ambii fiind în poziţie ortostatică.
Având în vedere natura obiectului vulnerant folosit de inculpat (cuţit), regiunea corpului în care afost aplicată lovitura, intensitatea loviturii, atitudinea inculpatului după comiterea agresiunii, se poate concluziona că inculpatul M.A. a acţionat cu intenţie indirectă de a-l ucide pe L.V., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv decesul victimei şi, deşi nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu se impune achitarea inculpatului, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Nejustificat este şi cel de-al doilea motiv de recurs.
Instanţele au făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M.A. atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
În speţa de faţă, a proceda în sensul reducerii pedepsei aşa cum a solicitat inculpatul M.A., ar însemna ca pedeapsa să nu-şi mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., ceea ce, evident, nu este în spiritul legii.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, ce vizează integritatea fizică şi viaţa persoanei.
Condiţiile concrete în care a fost săvârşită infracţiunea şi gradul ridicat de pericol social al faptei comise exclud posibilitatea de reevaluare a criteriilor de individualizare cu care au operat instanţele în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.A.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 2/A/2011 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, dintre care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2553/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2563/2011. Penal → |
|---|
