ICCJ. Decizia nr. 2563/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2563/2011
Dosar nr.1162/87/2010
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin Sentinţa penală nr. 91/F din 30 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman s-a dispus respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice, dată faptelor prin rechizitoriu, în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., formulate de inculpaţii F.A., I.L. şi B.M.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpaţilor F.A. şi I.L. la pedepse de câte 3 ani şi 6 luni închisoare fiecare.
Au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. Ie-a fost aplicată inculpaţilor F.A. şi I.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pe o durată de câte 4 ani după executarea pedepselor principale.
Conform art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor F.A. şi I.L., iar în baza art. 862 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 7 ani pentru fiecare inculpat.
În baza art. 863 C. pen. au fost obligaţi inculpaţii F.A. şi I.L. ca pe durata termenului de încercare să îndeplinească următoarele îndatoriri:
- să se prezinte în prima săptămână din lunile ianuarie, aprilie, iulie, octombrie, la sediul serviciului de probaţiune Teleorman;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă;
- să nu intre în legătură cu partea vătămată P.A.M.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor se suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-au dedus din pedeapsă, la zi, perioadele reţinerii şi arestării preventive, de la 11 februarie 2010 pentru inculpatul F.A. şi de la 30 iulie 2010 pentru inculpatul I.L.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74, art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi d C. pen.
În baza art. 110 C. pen. combinat cu art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, fixându-se un termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 februarie 2010 la zi.
A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.A.M.
S-a luat act că nu există constituire de parte civilă a Serviciului de Ambulanţă Teleorman.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă, pe baza analizei materialului probator administrat, următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată P.A.M. avea în luna februarie 2010 vârsta de 14 ani şi 3 luni, fiind elevă în clasa a VII-a a Şcolii generale din comuna Peretu. Ea a fost crescută în ultimii ani de bunica maternă, mama fiind plecată în străinătate şi, în ciuda vârstei, avea un comportament libertin, fiind cunoscută în comună că întreţine relaţii sexuale contra cost.
În seara zilei de 10 februarie 2010, în jurul orelor 18 - 18.30, partea vătămată, împreună cu mai mulţi colegi, s-a întors de la cursuri cu microbuzul şcolar şi a coborât în dreptul locuinţei inculpatului F.A.
Acesta a acostat-o, a trântit-o în zăpadă, după care, în pofida opoziţiei şi a strigătelor ei, a dus-o în braţe în locuinţa sa. Acolo, prin violenţă fizică şi ameninţări cu moartea, inculpatul F.A., iar apoi inculpaţii I.L. şi B.M., care veniseră între timp, au întreţinut pe rând raporturi sexuale normale cu partea vătămată.
În jurul orei 22.00, partea vătămată a fost dusă acasă de inculpatul F.A. Ea a relatat bunicii sale ce i se întâmplase, apoi a ingerat mai multe pastile, intenţionând - conform declaraţiei sale - să se sinucidă.
Instanţa a motivat că materialul probator administrat contrazice susţinerile şi apărările inculpaţilor, care au recunoscut relaţiile sexuale cu victima, dar au afirmat că ele au fost consimţite, victima pretinzând bani pentru acestea. Din acest motiv a fost respinsă ca nefondată cererea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de viol în cea de raport sexual cu un minor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cei trei inculpaţi şi partea civilă.
În apelul declarat de către Parchet sentinţa instanţei de fond a fost criticată sub trei motive de nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut sub un prim aspect că în mod greşit tribunalul nu a acordat daune morale părţii civile minore şi i-a respins acţiunea în despăgubiri.
S-a arătat, din acest punct de vedere, că există o contradicţie evidentă în soluţia instanţei, care a reţinut corect că raporturile sexuale s-au produs ca urmare a violenţelor fizice şi morale exercitate de inculpaţi, iar pe de altă parte a respins cererea victimei de acordare a daunelor morale.
Traumele psihice suferite de minoră au fost dovedite, inclusiv prin înscrisuri cu caracter medical, astfel încât o reparaţie a acestora este pe deplin justificată.
Un al doilea motiv de apel a vizat netemeinicia sentinţei sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, susţinându-se că suspendarea sub supraveghere, respectiv condiţionată, a executării pedepselor, nu reflectă gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite şi nici circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu au antecedente penale, dar sunt cunoscuţi cu un comportament anterior necorespunzător. Ei au dovedit nesinceritate şi pe parcursul procesului, iar modul în care instanţa de fond a dispus cu privire la executarea pedepselor nu este de natură să asigure scopurile educative şi preventive prevăzute de art. 52 C. pen.
În fine, s-a susţinut că instanţa de fond a omis să ia act de faptul că nu există constituire de parte civilă a Spitalului „C." Roşiorii de Vede, care a fost introdus în proces şi citat în această calitate.
Prin apelul său, partea civilă P.A.M. a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, despre care a arătat că sunt mult prea blânde faţă de gravitatea faptei.
În privinţa laturii civile a cauzei, a precizat încă din faza cercetării judecătoreşti că solicită acordarea unor daune morale în cuantum de 30.000 euro, iar soluţia instanţei de fond, în sensul respingerii acestor pretenţii, este nejustificată şi contradictorie.
Prin apelurile lor, cei trei inculpaţi au solicitat să se dispună achitarea, în temeiul prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât raporturile sexuale au fost consimţite de partea vătămată, care a solicitat bani în acest scop. În subsidiar s-a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen. - raport sexual cu un minor, şi aplicarea unor sancţiuni minime, cu suspendarea condiţionată a executării.
În faza apelului nu s-au administrat noi probatorii, cu excepţia depunerii unui înscris în circumstanţiere pentru inculpatul F.A.
Prin Decizia nr. 281/A din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, examinând actele şi lucrările dosarului, dovezile administrate, în contextul criticilor formulate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi partea civilă P.A.M.
A desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 91/F din 30 iulie 2010 a Tribunalului Teleorman şi rejudecând:
A înlăturat aplicarea art. 861 C. pen. şi a dispus executarea în regim de detenţie a pedepsei în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii F.A., I.L. şi B.M.
A obligat în solidar pe inculpaţii F.A., I.L. şi B.M., pe acesta din urmă, în solidar cu părţile responsabile civilmente B.F. şi F.B. la echivalentul în lei, la data plăţii, a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă P.A.M.
A obligat pe inculpatul B.M. în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat, astfel cum au fost stabilite de instanţa fondului prin sentinţa apelată.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii F.A., I.L. şi B.M.
A obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte latura penală a cauzei, tribunalul a făcut o analiză corectă a situaţiei de fapt, aşa cum rezultă din probatorii, şi a dat activităţii infracţionale a inculpaţilor încadrarea juridică legală.
A mai reţinut că, pe de altă parte, pedepsele aplicate şi îndeosebi modul de executare, nu sunt în niciun caz prea severe, aşa cum susţin inculpaţii ci, dimpotrivă, prea blânde.
A constatat că recursul declarat de Parchet în privinţa laturii penale a cauzei este întemeiat, reţinând că instanţa de fond a stabilit corect cuantumul pedepselor cu închisoarea aplicate, dar a greşit atunci când a apreciat că scopurile educative şi preventive prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse şi fără executarea efectivă a sancţiunilor, prin suspendarea sub supraveghere condiţionată, în condiţiile art. 861 şi art. 81 C. pen.
S-a mai reţinut că inculpaţii sunt tineri şi nu au antecedente penale, dar sunt cunoscuţi cu un comportament social negativ, fiind anterior sancţionaţi contravenţional iar atitudinea lor în momentul comiterii faptelor, ca şi pe parcursul procesului, denotă agresivitate şi nesinceritate.
S-a mai reţinut că instanţa de fond a reţinut că minora a fost victima unui viol în grup, supusă violenţelor fizice şi ameninţărilor cu moartea, dar pe de altă parte a respins acţiunea civilă, cu o motivare evident greşită „Dacă instanţa ar acorda daune morale în cauză, partea vătămată - lipsită de îngrijirea şi afecţiunea mamei, scăpată de sub control de bunică - ar percepe suma ce i-ar fi acordată ca şi un preţ pentru raporturile sexuale pe care inculpaţii le-au întreţinut cu ea şi ar încuraja-o ca şi pe viitor să aibă astfel de activităţi".
Instanţa de fond nu a avut în vedere constrângerea fizică şi morală la care a fost supusă victima şi a accentuat problema imoralităţii acesteia, deşi este unanim admis că legea penală apără libertatea sexuală oricărei persoane, indiferent de reputaţia sau moralitatea sa. Pe de altă parte, nu a fost avut în vedere faptul că minora a suferit în mod cert traume psihice şi a resimţit efecte negative în plan social, aceste împrejurări fiind probate de tentativa de suicid şi mai multe acte medicale ce atestă că ea a urmat tratament de specialitate în vederea recuperării psihice, fiind diagnosticată cu „sindrom depresiv anxios reactiv post viol".
În acest context, motivarea instanţei de fond că nu se justifică acordarea de daune morale întrucât „din comportamentul părţii vătămate pe parcursul şedinţelor de judecată, tribunalul nu a constatat că aceasta a fost afectată psihic sau emoţional" este în mod evident greşită.
În fixarea cuantumului daunelor morale către partea civilă, la care a obligat inculpaţii, în solidar, iar inculpatul B.M. în solidar cu părţile responsabile civilmente B.F. şi F.B., Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere împrejurările concrete ale cauzei, apreciind că echivalentul sumei de 10.000 euro reprezintă o dezdăunare corectă şi echitabilă a victimei în raport de faptă şi urmările ei.
Împotriva Deciziei penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs inculpaţii F.A. şi I.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1162/87/2010.
În concluziile susţinute de apărătorul ales, inculpaţii au invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2), şi alin. (3) C. pen. în art. 198 C. pen. A mai invocat reindividualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpaţilor sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.
În motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei recurenţii inculpaţi au invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate de inculpaţii F.A. şi I.L. nu sunt fondate motiv pentru care le va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective al infracţiunii prevăzută de art. 198 C. pen., acesta constă într-un act sexual realizat de făptuitor cu o persoană de sex opus ori de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.
Sfera actelor sexuale în cazul infracţiunii prevăzută de art. 198 C. pen., are aceeaşi accepţiune ca şi în cazul infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., prin care se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit ori între persoane de acelaşi sex, însă, actul sexual în cazul infracţiunii prevăzute de art. 198 C. pen. nu se realizează împotriva voinţei victimei infracţiunii, ca în cazul violului, ci cu consimţământul acesteia, urmărind să ocrotească libertatea sexuală a minorului, chiar împotriva voinţei lor, legiuitorul, a considerat că acest consimţământ nu este valabil.
Sub aspectul laturii subiective, în ipoteza de la alin. (1) din art. 198 C. pen., se presupune ca intenţia să fie directă şi făptuitorul să cunoască în momentul săvârşirii faptei că victima nu a împlinit 15 ani.
Astfel lipsa consimţământului victimei reprezintă deosebirea esenţială dintre viol şi actul sexual cu un minor, infracţiune la care actul sexual, de orice natură, se realizează cu consimţământul victimei, chiar dacă, din diferite cauze acesta este viciat.
Or, în cauza de faţă din declaraţiile date de partea vătămată în faza de urmărire penală, rezultă că aceasta a fost constrânsă de cei trei inculpaţi B.M., I.L. şi F.A. la data de 10 februarie 2010 să întreţină raporturi sexuale normale cu aceştia, fără consimţământul său.
Toate aceste declaraţii precum şi cele ale martorilor date atât în faţa instanţei de fond cât şi în faza de urmărire penală conduc fără dubiu la împrejurarea că inculpaţii au săvârşit, la data de 10 februarie 2010, infracţiunea de viol asupra părţii vătămate P.A.M., elevă în clasa a VII-a, minoră în vârstă de 14 ani şi 3 luni, reţinându-se în mod corect în situaţia de fapt că în dreptul locuinţei inculpatului F.A., în timp ce partea vătămată se întorcea de la şcoală împreună cu colegii săi, aceasta a fost trasă cu forţa de către F.A. şi condusă în domiciliul acestuia.
În raport de această certitudine nu se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen. solicitare invocată de către ambii inculpaţi.
Totodată nu se impune nici achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de viol atâta vreme cât probele administrate sunt concludente şi atestă că aceştia au întreţinut raporturi sexuale în data de 10 februarie 2010 cu partea vătămată, prin violenţă, şi fără consimţământul acesteia.
Astfel faţă de gravitatea faptei săvârşite în sensul că partea vătămată avea vârsta mai mică de 15 ani, având în vedere importanţa valorii sociale încălcate prin întreţinerea unor relaţii sexuale neconsimţite, respectiv libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, care presupune dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei, ţinând cont de consecinţele ce le poate suferi victima în plan fizic, psihic şi social, este fără îndoială că infracţiunea de viol prezintă un grad de pericol social abstract destul de ridicat. Gravitatea faptei este reflectată în natura şi limitele pedepsei stabilite de legiuitor care a concluzionat că prevenţiile specială şi generală, precum şi readaptarea socială a autorului unei fapte de viol săvârşită în formă simplă, poate fi realizată prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.
Fapta săvârşită de inculpaţii I.L., şi F.A., dar şi de B.M. prin conţinutul ei concret şi prin atingerea adusă libertăţilor părţii vătămate P.A.M., prin urmările pe care Ie-a creat, prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, faptul că inculpaţii, în dorinţa lor de a-şi satisface nevoile sexuale, nu s-au rezumat la consumarea unui raport sexual normal ci aceştia au profitat de lipsa de apărare a acesteia şi au supus victima la raport sexual de mai multe persoane în sensul dispoziţiilor art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., au avut un impact deosebit asupra acesteia, fiind ameninţată de către inculpaţi cu alte violenţe fiind chiar lovită de către inculpatul I.L. şi în afară de împrejurarea că a suferit din punct de vedere fizic, partea vătămată a fost încercată şi de o suferinţă psihică care s-a prelungit şi după comiterea faptei, prin tentativa de suicid a acesteia.
Împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către inculpaţi fără consimţământul părţii vătămate rezultă şi din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de medicină Legală al judeţului Teleorman din conţinutul căruia se desprind concluziile că partea vătămată P.A.M. prezenta pe mai multe părţi ale corpului leziuni de violenţă care s-au putut produce posibil prin lovire cu corp dur.
Ţinând seama de probaţiunea administrată în cauză în legătură cu modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor de către inculpaţi, de posibilităţile reale de rezistenţă din partea minorei P.A.M., în raport cu cei trei inculpaţi I.L., M.B. şi F.A., s-a apreciat în mod corect de ambele instanţe imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, inexistenţa unui consimţământ valabil exprimat din partea acesteia pentru întreţinerea unor raporturi intime cu inculpaţii.
Astfel, în urma coroborării întregii probaţiuni administrate, instanţa de apel a apreciat corect că faptele inculpaţilor, astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, respectiv a infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen.
Cu privire la argumentarea inculpaţilor în declaraţiile date la urmărirea penală că au cunoscut că se afla în clasa a VII-a dar nu au avut cunoştinţă de vârsta minorei parte vătămată, nu poate fi primită de instanţa de recurs întrucât, în plus, chiar martorii P.S. şi A.G. care au fost prezenţi în domiciliul în care s-a desfăşurat infracţiunea de viol, aceştia au declarat că nu au dorit să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată „pentru că ştiau că este minoră şi nu vor să aibă probleme".
Cu privire la critica recurenţilor inculpaţi privind reindividualizarea pedepsei reţinută în sarcina inculpaţilor sub aspectul modalităţii de executare şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 sau art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate, sau suspendării condiţionate a pedepsei, Înalta Curte constată că nici această solicitare nu este întemeiată.
Împrejurarea că violul este o faptă foarte gravă, aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepselor, nu exclude ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condiţiile de comitere, de persoana infractorului şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii.
Însă faptele inculpaţilor săvârşite de trei persoane asupra minorei în vârstă de sub 15 ani, prin violenţă şi agresivitate şi prin ameninţarea cu săvârşirea unor alte acte de violenţă prin bătaie asupra sa, în contextul în care partea vătămată făcea cunoscută săvârşirea faptelor inculpaţilor, nu poate conduce la convingerea instanţei de recurs că inculpaţilor I.L. şi F.A. li se pot aplica aceste dispoziţii legale de aplicarea unei sancţiuni de suspendare condiţionată a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, întrucât principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor ţinând seama de pericolul social al faptelor săvârşite de către inculpaţi, de persoana ambilor infractori şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare acestor dispoziţii, circumstanţele prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. fiind reţinute de instanţa de apel în individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a soluţionat în mod judicios şi latura civilă a cauzei prin acordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 euro la echivalentul în lei la data plăţii pe inculpaţii F.A., I.L., B.M., în solidar cu F.B. şi B.F., către partea vătămată P.A.M., sumă ce este în măsură să acopere traumele suferite de către aceasta şi tratamentul urmat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre corectă şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.A. şi I.L. împotriva Deciziei penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.A. şi I.L. împotriva Deciziei penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2562/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2586/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
