ICCJ. Decizia nr. 2538/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2538/2011
Dosar nr. 2594/90/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 75 din 12 mai 2010 a Tribunalului Vâlcea a fost condamnat inculpatul A.I. (fiul lui A. şi M., născut la data de 5 ianuarie 1948, în comuna Galicea, judeţul Vâlcea, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea) în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5, 6 din Legea nr. 78/2000 la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 s-a constatat că suma de 1.500 RON a fost restituită martorului D.I. în cursul urmăririi penale.
Inculpatul a fost obligat să restituie aceluiaşi martori suma de 6.000 RON.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în fapt că inculpatul A.I. îşi desfăşura activitatea ca asistent medical la Policlinica Spitalului Judeţean Vâlcea, calitate în care l-a cunoscut pe martorul denunţător D.I.
În anul 2004 cei doi s-au întâlnit în municipiul Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care martorul i-a făcut cunoscut inculpatului că nu realizează venituri nefiind angajat şi nici nu primeşte pensie. Inculpatul s-a oferit să îl ajute pe martor, invocând relaţiile pe care le are în rândul cadrelor medicale în vederea obţinerii unei pensionări de invaliditate. În schimbul intervenţiei sale inculpatul a pretins suma de 400 euro, bani pe care i-a primit în ziua următoare, în cabinetul medical direct de la martor.
Ulterior, la diferite intervale de timp şi în acelaşi scop inculpatul a pretins şi primit şi alte sume de bani totalizând 6.000 RON, în care intra şi echivalentul în lei al sumei în valută remise anterior, fără ca problema pensionării să se rezolve.
În ziua de 25 iunie 2009 inculpatul s-a întâlnit din nou cu martorul în incinta policlinicii spitalului şi cu aceeaşi explicaţie i-a pretins martorului 500 euro sau echivalentul în lei (2.000 RON) aducând în discuţie numele unui medic care ar fi trebuit să se ocupe de cazul său şi anume dr. D.C.
Întrucât martorul nemulţumit că a dat banii pretinşi fără a avea certitudinea pensionării, a fost reticent în a remite suma pretinsă, condiţionând aceasta de o întâlnire cu medicul arătat pentru a se convinge de credibilitatea afirmaţiilor inculpatului.
Cum acest inculpat amâna o astfel de întâlnire, martorul a refuzat să remită vreo sumă de bani, iar la data de 9 iulie 2004 a sesizat organele de urmărire penală.
După formularea denunţului în cadrul discuţiilor telefonice purtate cei doi au convenit să se întâlnească în ziua de 14 iulie 2009, când inculpatul urma să primească de la martor o parte din suma pretinsă, respectiv 1.500 RON.
Ca urmare, cei doi s-au întâlnit la un restaurant din oraşul Brezoi, inculpatul fiind surprins în flagrant imediat după primirea sumei de 1.500 RON, asupra lui fiind aceste 15 bancnote a câte 100 RON marcate criminalistic.
Inculpatul s-a apărat susţinând că banii reprezentau costul serviciilor de internare a martorului în clinica SC „I.” SRL pentru diagnosticarea şi întocmirea dosarului necesar pentru pensionarea de invaliditate şi că medicul pe lângă care urma să intervină, respectiv dr. D.C. îşi desfăşura activitatea la acea clinică şi nu avea calitatea de funcţionar.
Aceste apărări au fost înlăturate de instanţă ca neîntemeiate.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 102/A din 30 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de inculpatul A.I., a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a înlăturat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5, 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi menţiunea privind obligarea inculpatului la restituirea sumei de 6.000 RON către martorul D.I.
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în baza acestei text s-a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 6.000 RON.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar primind criticile din apelul inculpatului a considerat că în mod greşit s-au aplicat dispoziţiile art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 întrucât inculpatul, prin calitatea sa de asistent medical, nu face parte din categoriile profesionale sau persoanele care exercită o funcţie de autoritate publică prevăzută de art. 1 din aceeaşi lege.
De asemenea, s-a mai considerat că, potrivit art. 257 alin. (2) C. pen., suma de 6.000 RON primită de inculpat de la denunţător este supusă confiscării speciale şi nu poate fi restituită denunţătorului.
Referitor la apărările din apel formulate de inculpat în sensul că ar fi cerut bani pentru serviciile medicale ce urmau să fie purtate într-o clinică privată unde urma să fie internat denunţătorul, acestea au fost înlăturate, reţinându-se că banii au fost pretinşi, lăsând să se înţeleagă că inculpatul are influenţă asupra şefului secţiei cardiologie din cadrul Policlinicii Râmnicu Vâlcea pentru a-l interna şi a-i întocmi documentaţia necesară în vederea pensionării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.I. care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. a susţinut în principal că soluţia de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt şi în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea severă.
S-a solicitat casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei.
Recursul declarat nu este întemeiat.
1) Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi că în apel s-a dat o corectă încadrare juridică faptei în dispoziţiile art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Astfel, materialul probator al cauzei a confirmat că inculpatul A.I., asistent medical în cadrul Secţiei Dermato-venerice din cadrul Policlinicii Râmnicu Vâlcea a pretins şi a primit de la denunţătorul D.I., începând cu anul 2004 diferite sume de bani totalizând 6.000 RON promiţându-i acestuia că îi poate facilita ieşirea la pensie pentru motive medicale, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra şefului secţiei Cardiologie, din cadrul aceleiaşi policlinici, dr. D.C., pentru a-l interna şi a-i întocmi documentaţia necesară în vederea pensionării.
Aceste fapte au fost probate cu declaraţiile denunţătorului, ale martorilor D.E. şi D.I. şi a procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 14 iulie 2009.
Întrucât soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate nu subzistă grava eroare de fapt invocată în recurs.
Aşa fiind, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.
2) Referitor la pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare, se constată că aceasta a fost individualizată înspre minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii ei, cuantumul sumei pretinse şi persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, a avut anterior o conduită general bună în familie, societate şi la locul de muncă.
Se mai constată că această pedeapsă, pentru care s-a menţinut în apel dispoziţia primei instanţe de aplicare a art. 81 C. pen., este de natură a asigura, potrivit art. 52 din acelaşi cod, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate chiar fără executare.
Întrucât individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate şi nu există temeiuri pentru reconsiderarea cuantumului acestei pedepse, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. este nefondată.
3) Faţă de considerentele arătate, constatând întemeiate cazurile de casare invocate şi nerezultând existenţa unor motive de recurs din cele prevăzute de art. 3859 alin. (4) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva Deciziei penale nr. 102/A din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2620/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2536/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
