ICCJ. Decizia nr. 2700/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2700/2011
Dosar nr. 5738/1/2011
Şedinţa publică din 12 iulie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 iulie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.V. şi D.A.M.M. şi în baza art. 160/b raportat la art. 300/2 C. proc. pen. şi art. 5 paragraf 1 lit. a) CEDO a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.V. şi D.A.M.M., constatând că sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ce rezultă din natura şi gravitatea faptei presupus comise de urmarea produsă.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii C.V. şi D.A.M.M. şi au solicitat revocarea măsurii arestării preventive arătând ca nu mai subzista temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu prezintă un pericol concret. Totodată, au mai solicitat să se constate că măsura arestării preventive a încetat de drept datorită calculării termenului greşit.
Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii C.V. şi D.A.M.M. sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin sentinţa penală nr. 445 din 6 mai 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus :
În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la trafic ilicit de droguri de mare risc.
În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. comb. cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tentativă la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc.
A făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
A făcut aplic. art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 (paisprezece) ani închisoare, la care a adăugat un spor de 4 (patru) ani, în final 18 (optsprezece) ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului aflat sub puterea M.A.P. nr. 143/UP din 19 mai 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 25065/3/2010.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la data de 19 mai 2010 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a condamnat pe inculpatul D.A.M.M. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 20 C. pen. comb. cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc.
A făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
A făcut aplic. art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani, în final 12 (doisprezece) ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului aflat sub puterea M.A.P. nr. 144/UP din 19 mai 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 25065/3/2010.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la data de 19 mai 2010 la zi.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpaţii C.V. şi D.A.M.M. în conformitate cu dispoziţiile legale, instanţa - Curtea de Apel Bucureşti - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel, a dispus menţinerea măsurii arestări preventive a inculpaţilor.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.V. şi D.A.M.M. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a acestora.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, Înalta Curte constată că în cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpaţii au săvârşit faptele ce li s-au reţinut în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 – în sarcina inculpatului C.V. şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26, art. 20 C. pen. combinat cu art.13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în art. 2, art. 3 din Legea nr. 143/2000 în sarcina inculpatului D.A.M.M. sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor este justificată, aceştia fiind trimişi în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impune menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind iniţierea, aderarea la un grup infracţional organizat şi traficul de droguri poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, cât şi din circumstanţele personale ale inculpaţilor ori din modul în care aceştia au acţionat.
În cauza de faţă, stabilirea pericolului social al faptelor şi persoanelor asupra căreia s-a conturat cu suficienţă existenţa unor probe ce justifică bănuiala puternică şi legitimă că inculpaţii au comis infracţiunile, pentru care au fost deja condamnaţi chiar nedefinitiv – are în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol şi rezonanţa faptelor.
De asemenea, sunt avute în vedere şi circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpaţi şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva acestora şi cu scopul urmărit, astfel că Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.V. şi D.A.M.M.
În ceea ce priveşte cererea recurenţilor inculpaţi prin care s-a invocat încetarea de drept a măsurii arestării preventive datorită calcului greşit, analizând actele dosarului, Curtea, constată că au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute de art. 160/b C. proc. pen., în sensul că instanţa a verificat periodic şi nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 140 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la încetarea de drept a măsurilor preventive.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţii C.V. şi D.A.M.M., cu obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.V. şi D.A.M.M. împotriva încheierii din 2 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală, pronunţată în dosarul nr. 38462/3/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2699/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2701/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
