ICCJ. Decizia nr. 2851/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2851/2011
Dosar nr.6581/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 iulie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2767/105/2011 al Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi 3 C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor T.M. şi A.N.V.
Instanţa a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate nu s-au schimbat, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite fiind închisoarea mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri inculpatul T.M. a declarat recurs, susţinând, prin apărătorul desemnat din oficiu, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii şi că a fost depăşit termenul rezonabil al arestării preventive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 160b C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform alin. (3) al aceluiaşi articol "când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului T.M.
Instanţa de prim control judiciar a constatat, justificat, că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii sunt grave întrunind elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, iar din analiza probelor administrate, corect, s-a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală specială pentru care pedeapsa prevăzută este mai mare de 4 ani închisoare (inculpatul T.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare).
În raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. constatându-se, în mod justificat, că pericolul concret pentru ordinea publică este relevat în speţă şi de modalitatea în care a acţionat inculpatul care a supravegheat, transportat şi găzduit victimele minore, înlesnind practicarea prostituţiei de către acestea, însuşindu-şi în interes personal sumele de bani astfel deţinute.
Infracţiunile pentru care inculpatul a fost deja condamnat de prima instanţă sunt deosebit de grave, activitatea acestuia aducând atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: libertatea de mişcare şi dreptul la viaţă sexuală a persoanei.
Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru considerentele arătate mai sus şi constatând că judecarea cauzei cu inculpatul T.M. în stare de arest va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva Încheierii din 18 iulie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2767/105/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2844/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2866/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
