ICCJ. Decizia nr. 2844/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2844/2011
Dosar nr.8024/3/2010
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 436/F din 28 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul V.O.S. (fiul lui S. şi I., născut în Moscova, Federaţia Rusă, cetăţean român, studii - liceul, fără ocupaţie, necunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, str. B., sector 1) la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. inculpatul execută pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 66 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus arestarea preventivă din 21 septembrie 2009 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului V.O.S.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă N.V.-G. şi, pe cale de consecinţă, a obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON lunar - cu titlu de pensie de întreţinere, 6122,32 RON - cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 40 000 RON, cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 19 septembrie 2009, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că pe raza localităţii N. din judeţul Ilfov, în imobilul din strada I.S., se află cadavrul numitei R.M., prezentând multiple leziuni de violenţă.
Necropsia medico-legală dispusă şi efectuată în cauză, prin Raportul de autopsie medico-legală întocmit de S.M.L. al Judeţului Ilfov, a concluzionat următoarele:
"Moartea lui R.M. a fost violentă.
Ea s-a datorat hemoragiei interne (hemotorax stâng şi hemoperitoneu) consecutivă lezării organelor interne (pulmon stâng, splină) printr-un traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale stânga în cadrul unui politraumatism.
La autopsie s-au mai constatat echimoze, escoriaţii, plăgii contuze, fractură deschisă 1/3 inferioară humerus stâng, infiltrate sanguine şi hematoame de părţii moi, plagă înjunghiată superficială lombară.
Leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur, unele cu corp dur alungit şi prin lovire cu corp înţepător - tăietor, posibil cuţit sau similar şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul.
Sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei 0 şi conţine 3,5 g ‰ alcool etilic.
Moartea datează din data de 19 septembrie 2009".
Din declaraţiile inculpatului coroborate cu declaraţiile martorei V.I., Tribunalul a constatat că de aproximativ 5 ani inculpatul V.O.S. trăia în concubinaj cu victima R.M., locuind iniţial cu aceasta într-o locuinţă a familiei situată pe raza municipiului Bucureşti, după care s-au mutat pe raza localităţii N. din judeţul Ilfov, unde familia inculpatului deţinea o proprietate la curte.
Relaţiile dintre inculpatul V.O.S. şi victima R.M. au fost în general bune, între cei doi apărând de regulă conflicte pe fondul consumului de alcool.
În ziua de 19 septembrie 2009 inculpatul V.O.S. împreună cu concubina sa, victima R.M., au plecat din locuinţa situată pe Intr. S. din comuna N., jud. Ilfov, în jurul prânzului, deplasându-se în localitatea G., sat Lipia, cu scopul de a-şi vizita nişte prieteni.
Întrucât persoanele respective nu erau acasă, inculpatul V.O.S. şi victima R.M. au mers la un local din zonă unde au consumat băuturi alcoolice, respectiv aproximativ 5 - 6 sticle de bere de 1/2 litri, fiecare.
Spre seară cei doi au revenit în localitatea N. unde la un local situat în apropierea primăriei, au mai consumat aproximativ aceeaşi cantitate de alcool fiecare.
După ce au ajuns în domiciliu, inculpatul V.O.S. constatând că nu mai are ţigări a intenţionat să se deplaseze la un magazin din apropiere cu scopul de a-şi cumpăra ţigări, situaţie în care victima R.M. a insistat să îl însoţească precizând că doreşte să mai consume alcool.
Întrucât victima R.M. era în stare avansată de ebrietate (conform raportului de necropsie medico-legală privind alcoolemia de 3,05 ‰) inculpatul V.O.S. s-a enervat şi a început să o lovească pe victimă în mod repetat cu o coadă din lemn, de topor, în toate zonele corpului.
Inculpatul V.O.S. a încetat agresiunea în momentul în care a observat că victima R.M. sângerează abundent.
Deşi la autopsie s-au constatat şi leziuni traumatice nepenetrante produse prin lovire cu corp tăietor - înţepător, posibil cuţit sau similar, iar cu ocazia cercetării la faţa locului, în camera în care se afla cadavrul victimei, a fost găsit şi ridicat un cuţit cu mâner din material plastic, prevăzut cu lamă cu un singur tăiş în lungime totală de aproximativ 22 cm pe care s-au pus în evidenţă urme de sânge uman, în declaraţiile date inculpatul V.O.S. a susţinut constant că nu-şi aminteşte să o fi lovit pe victimă cu cuţitul, încercând să explice leziunile traumatice ca putând fi produse în momentul în care a început să o lovească cu coada de topor, în timp ce aceasta se afla în pat, iar cuţitul care era aşezat de obicei pe spătarul patului să fi căzut iar acele leziuni să fie produse în mod accidental.
După ce a încetat agresiunea inculpatul V.O.S. a ieşit din casă şi întâlnindu-se cu mama sa, martora V.I. îi spune acesteia să aibă grijă de victimă şi eventual să sune la ambulanţă, după care s-a deplasat la un local din apropierea locuinţei unde a rămas până când a fost găsit de organele de poliţie.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică, raport de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică, raport medico-legal de necropsie, declaraţiile martorei V.I., toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, inculpatul V.O.S. a recunoscut că a agresat-o pe partea vătămată cu o coadă de lemn de topor în toate zonele corpului, însă în faţa instanţei a declarat că a lovit-o pe victimă pentru a se apăra, întrucât aceasta avea în mână un cuţit şi se îndrepta spre el pentru a-l lovi.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că daunele materiale au fost dovedite cu înscrisuri, fapt pentru care a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 6122,32 RON, la plata sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 150 RON cu titlu de prestaţie periodică.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul V.O.S. şi partea civilă N.G.V.
Inculpatul a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pe care îl consideră prea mare, cât şi sub aspectul laturii civile arătând că daunele materiale nu au fost corect stabilite considerând că sunt prea mari şi nejustificate.
Partea civilă a solicitat în principal desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond susţinând că nu a fost citată legal, iar în subsidiar a solicitat a se reţine la încadrarea juridică a faptei că fapta a fost comisă prin cruzimi.
Partea civilă a criticat sentinţa instanţei de fond şi sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, susţinând că sumele acordate cu titlu de pensie lunară de întreţinere şi daune morale mult prea mici. De asemenea, partea civilă a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra autoturismului inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 85/A din 18 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate de inculpatul V.S. şi de partea civilă N.G.V. împotriva Sentinţei penale nr. 436/F din 28 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 8024.01/3/2010.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N.G.V. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a următoarelor sume:
- 1.122,32 RON, cu titlu de daune materiale;
- contravaloarea în RON, la data plăţii, a sumei de 25.000 euro, cu titlu de daune morale;
- 150 RON lunar, cu titlu de prestaţie periodică, de la data săvârşirii faptei (19 septembrie 2009) şi până la majorat.
Conform art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra automobilului F.E., proprietatea inculpatului, în vederea reparării prejudiciului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
A fost dedusă prevenţia de la 21 septembrie 2010 la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că apelurile declarate de inculpat şi partea civilă sunt întemeiate doar sub aspectul criticilor referitoare la latura civilă, sens în care a desfiinţat sentinţa instanţei de fond sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul V.O.S., partea civilă N.G.V. şi reprezentantul legal N.I.
În recursul său, partea civilă N.G.V. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând a se reţine că încadrarea juridică dată faptei este greşită întrucât faţă de modul în care a acţionat inculpatul rezultă fără dubiu că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav.
De asemenea, partea civilă critică Decizia instanţei de fond şi pentru netemeinicie, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică solicitând majorarea cuantumului acesteia.
Reprezentantul legal N.I. având cuvântul a declarat că se raliază motivelor de recurs invocate de către recurenta parte civilă.
Recurentul inculpat V.O.S. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 172 şi 20 C. proc. pen.
Au fost criticate ambele hotărâri deoarece în mod greşit nu au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei în limitele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
Susţine de asemenea apărarea că în mod greşit nu au fost reţinute dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care inculpatul a recunoscut fapta încă din faza de urmărire penală.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că hotărârile pronunţate de cele două instanţe inferioare sunt legale şi temeinice, situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în baza unei analize judicioase a întregului material probator administrat în cauză, încadrarea juridică dată faptei este justă, fiind corespunzătoare situaţiei de fapt reţinute, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Astfel, din analiza coroborată a probelor administrate în cauză rezultă că în ziua de 19 septembrie 2009 inculpatul V.O.S. a lovit-o în mod repetat cu o coadă din lemn de topor, pe concubina sa R.M. provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în pericol.
Faţă de modul în care a acţionat inculpatul, zona anatomică vizată ca şi obiectul folosit la comiterea faptei, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Susţinerea părţii civile în sensul de a fi schimbată încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor deosebit de grav prin reţinerea agravantei prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., respectiv omorul comis prin cruzimi, nu este întemeiată.
Caracteristica omorului deosebit de grav prin cruzimi constă în aceea că fapta trebuie comisă prin întrebuinţarea unor metode de chinuire a victimei, prin producerea în mod voit a unor suferinţe mai mari decât cele pe care le implică, în mod firesc suprimarea vieţii unei persoane.
Or, în cauza dedusă judecăţii, nu rezultă că inculpatul ar fi conceput şi executat fapta în aşa fel încât să producă suferinţe puternice victimei, fapta fiind comisă în mod spontan şi pe fondul consumului de alcool, atât victima cât şi inculpatul fiind în stare avansată de ebrietate.
Ca atare apreciază Înalta Curte că încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu este incident în cauză.
În procesul de individualizare a pedepsei instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei respectiv lovirea repetată a victimei cu o coadă de topor, lovituri în urma cărora aceasta a decedat.
De asemenea au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, în sensul că nu este cunoscut cu antecedente penale, ca şi poziţia sinceră manifestată pe parcursul procesului penal, inculpatul recunoscând şi regretând fapta comisă.
În raport de aceste circumstanţe personale pozitive instanţa de fond a orientat pedeapsa aplicată inculpatului spre minimul special prevăzut de lege, or aceste aspecte pozitive nu pot fi avute în vedere în mod singular şi nu pot fi determinante în stabilirea unui regim sancţionator mai blând fără a avea în vedere şi gravitatea deosebită a faptei care a avut drept consecinţă suprimarea vieţii victimei.
În mod corect cele două instanţe au apreciat că nu se impune reţinerea unor circumstanţe atenuante cu consecinţa aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cât timp recunoaşterea faptei a fost una formală în faţa evidenţei probelor iar lipsa antecedentelor penale reprezintă doar o stare normală pentru orice individ ce nu poate fi ridicată la rangul de virtute, astfel încât să determine aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată de instanţa de fond, nefiind posibilă nici majorarea acesteia în sensul solicitării părţii civile dar nici reducerea ei aşa cum solicită inculpatul în propriul recurs.
Pedeapsa aplicată inculpatului corespunde tuturor exigenţelor reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi coercitiv al pedepsei.
Solicitarea apărării în sensul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu este întemeiată.
Dispoziţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. reglementează momentul în care inculpatul poate declara că recunoaşte fapta şi solicită ca cercetarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală respectiv până la începerea cercetării judecătoreşti ori solicitarea inculpatului în faza de judecată a recursului a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) şi 7 C. proc. pen. apreciază Înalta Curte că nu este oportună şi nu face posibilă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen.
Faţă de considerentele arătate, reţinând că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
În baza art. 38517 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va computa prevenţia inculpatului de la 21 septembrie 2009 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul V.O.S., de partea civilă N.G.V. şi reprezentantul legal N.I. împotriva Deciziei penale nr. 85/A din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.O.S., durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 septembrie 2009 la 17 august 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenta parte civilă şi recurenta reprezentantă legal la plata sumelor de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2834/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2851/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
