ICCJ. Decizia nr. 2891/2011. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2891/2011
Dosar nr.1997/2/2011
Şedinţa publică din 31 august 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 151/F din 31 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1997/2/2011 (866/2011), în baza art. 145 şi urm. din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 15 Hv 43/09p-66 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Eisenstadt, definitivă prin Sentinţa penală nr. 20 Bs 88/10b din 20 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel din Viena, prin care numitul C.I.A., cetăţean român, fiul lui M. şi M., născut în Constanţa, cu domiciliul în comuna T., sat I., judeţul Botoşani, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dispus transferarea numitului C.I.A. din Austria într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
S-a constatat că persoana transferabilă a fost arestată începând cu data de 15 octombrie 2009 la zi.
Onorariul de avocat din oficiu în sumă de 320 RON s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 1997/2/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis cererea formulată de Ministerul de Justiţie din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate C.I.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată de autorităţile austriece.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv expunerea faptelor, sentinţa de condamnare, decizie prin care a fost respinsă calea de atac a recursului, declaraţia persoanei condamnate, dispoziţiile legale aplicabile, Decizia Direcţiei de Poliţie Federală Eisenstadt, prin care s-a luat împotriva persoanei condamnate interdicţia şederii pe teritoriul Austriei pe termen nelimitat.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - D.E.P.A.B.D. şi la D.G.P. din cadrul aceluiaşi minister a rezultat că numitul C.I.A. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Din informaţiile şi documentele transmise de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin Sentinţa penală nr. 15 Hv 43/09 p-66 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Eisenstadt, definitivă prin Sentinţa penală nr. 20 Bs 88/10 b din 20 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel din Viena, numitul C.I.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav în mod profesional prin efracţie, fapte prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 4, art. 129 cifra 1, art. 130 a 2-a propoziţie C. pen. austriac.
În consecinţă, s-a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi cea prevăzută de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Cu privire la executarea pedepsei, din documentele comunicate de autorităţile austriece a rezultat că numitul C.I.A. a început executarea pedepsei la data de 15 octombrie 2009, dată când a fost arestat preventiv, iar durata condamnării se împlineşte la data de 15 aprilie 2013, instanţa de fond constatând că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi cea prevăzută de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
În fapt, în perioada 2 - 14 octombrie 2010, persoana condamnată C.I.A. în complicitate cu cetăţeanul român A.F., a comis cinci furturi prin efracţie în localităţile M. şi R.
Din materialul cauzei a rezultat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, faptele reţinute în sarcina numitului C.I.A. având corespondent în legislaţia penală română şi realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 208 - 209 lit. a) şi i) C. pen. şi de art. 208 - 209 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Persoana condamnată C.I.A. nu şi-a dat acordul pentru a fi transferat în România, dar potrivit art. 3 din Protocolul Internaţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, transferul său în România a fost solicitat de Ministerul Justiţiei din Republica Austria, întrucât i s-a aplicat măsura interdicţiei de şedere pe teritoriul Austriei pe termen nelimitat, situaţie în care nu mai este necesar acordul condamnatului.
Constatând că nu există nici un impediment pentru a se dispune transferarea persoanei condamnate C.I.A., că acesta este cetăţean al statului român, că hotărârea este definitivă, că mai are de executat din pedeapsa aplicată o perioadă mai mare de 6 luni, că faptele sunt pedepsite şi de legea română, instanţa de fond, în baza art. 145 şi urm. din Legea nr. 302/2004 a recunoscut sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Eisenstadt prin care sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs persoana condamnată C.I.A. care prin apărătorul desemnat din oficiu, dar şi în memoriul scris depus la dosar, a solicitat respingerea cererii prin care Ministerul de Justiţie din Republica Austria a solicitat transferarea sa într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat de către autorităţile judiciare austriece.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de persoana condamnată, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) din C. proc. Pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
În mod corect instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu modificările ulterioare şi în Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi anume, recurentul este cetăţean român, Sentinţa penală nr. 15 Hv 43/09, p-66 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Eisenstadt a rămas definitivă prin Sentinţa penală nr. 20 Bs 88/10b din 20 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel din Viena, la data primirii cererii de transferare, recurentul mai avea de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei (din documentele comunicate de autorităţile austriece a rezultat că recurentul a început executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare la data de 15 octombrie 2009 şi expiră la 15 aprilie 2013), iar faptele care au atras condamnarea (infracţiunile de furt grav în mod profesional prin efracţie, prevăzute şi pedepsite de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 4, art. 129 cifra 1, art. 130 a 2-a propoziţie C. pen. austriac) constituie infracţiuni potrivit legii statului român.
Este adevărat că recurentul nu şi-a dat acordul pentru a fi transferat în România, dar potrivit art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România prin Ordonanţa nr. 92 din 30 august 1999, transferul său în România a fost solicitat de Ministerul de Justiţie din Republica Austria având în vedere faptul că i-a fost aplicată de către D.P.F. Eisenstadt, măsura interdicţiei de şedere pe teritoriul Austriei pe termen nelimitat.
În consecinţă, neexistând nici un impediment pentru a se dispune transferarea la cererea Ministerului de Justiţie din Republica Austria a persoanei condamnate C.I.A. în România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat de către autorităţile judiciare austriece, într-un penitenciar din România, concluzie la care în mod corect a ajuns şi instanţa de fond, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată C.I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 151/F din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2866/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2922/2011. Penal → |
|---|
