ICCJ. Decizia nr. 3090/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3090/2011
Dosar nr.9399/99/2010
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 67 din 3 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 9399/99/2010 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul M.D. pentru condamnatul M.M.I.
A obligat petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
În pronunţarea acestei sentinţe, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9399/99/2010 petentul M.D., tatăl condamnatului M.M.I., a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 436 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Iaşi, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, întrucât probatoriul testimonial, respectiv depoziţia martorului M.G.-A. şi a părţii vătămate C.I., administrate cu ocazia soluţionării cauzei pe fond conţin informaţii nereale.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, instanţa a constatat că cererea de revizuire formulată de condamnat este inadmisibilă şi a respins-o ca atare.
Cererea de revizuire a fost respinsă întrucât, în situaţia exprimării de către condamnatul M.M.I., prin intermediul tatălui său, petentul M.D., a simplei nemulţumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, ce vizează modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriului testimonial şi a celui cu declaraţia părţii vătămate C.I., nu se încadrează în motivele expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Susţinerile privitoare la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martorul M.G.-A. au fost apreciate ca nefondate, nefiind susţinute de o hotărâre de condamnare, fiind infirmate de actele de cercetare efectuate de procuror cu privire la această faptă, care au relevat împrejurarea că martorul a făcut afirmaţii mincinoase în faţa instanţei, cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul M.M.-I., pe care ulterior le-a retractat, afirmând că inculpatul este autorul infracţiunii de tâlhărie.
Astfel fiind, Tribunalul a constatat că petentul a formulat cererea de revizuire în afara cadrului legal care o autorizează şi, în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 C. proc. pen. a dispus respingerea ei ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În termen legal, sentinţa astfel pronunţată a fost apelată de condamnatul M.M.-I., prin petentul M.D., care prin apărătorul angajat a reiterat aceleaşi critici ale hotărârii de condamnare, care s-a bazat pe declaraţiile mincinoase ale părţii vătămate C.I. şi ale martorului M.G.-A., aspect ce rezultă şi din autodenunţurile acestora făcute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Prin Decizia penală nr. 58 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de petentul M.M.-I. prin M.D., împotriva Sentinţei penale nr. 67 din 3 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 9399/99/2011, sentinţă penală care a fost menţinută.
A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut că prin Rezoluţia nr. 5581/P/2009 din 04 martie 2009 dată de procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I. şi M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
De asemenea, a reţinut că martorul M.G.A. a fost cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă în Dosarul nr. 2027/P/2006 în care procurorul a dispus încetarea urmăririi penale în temeiul cauzei de impunitate prevăzută de art. 10 lit. i1) C. proc. pen., motivat de faptul că, reaudiat la 25 mai 2006, a recunoscut în faţa instanţei de judecată că a declarat mincinos în dorinţa de a-l ajuta pe inculpat, retractându-şi declaraţia şi beneficiind de cauza de impunitate, nefiind incident niciunul din cazurile de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuentul M.M.I. prin M.D., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de revizuire, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. şi art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Astfel, în motivele scrise, recurentul învederează că hotărârea recurată este nemotivată, instanţa de apel preluând considerentele instanţei de fond, ignorând în totalitate motivele de apel invocate de apărare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Examinând hotărârea prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., constată că aceasta este motivată atât în fapt cât şi în drept, răspunzând criticilor revizuentului, astfel încât acest motiv de recurs apare ca fiind nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs al revizuentului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. şi acesta este nefondat.
Revizuirea este reglementată ca fiind mijlocul procesual prin care sunt supuse controlului judecătoresc hotărârile penale definitive care conţin erori grave de fapt.
Potrivit art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa, ce a judecat cauza în primă instanţă, în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acesteia.
Şi aceasta întrucât, după introducerea cererii de revizuire la procuror, conform art. 399 C. proc. pen., acesta are posibilitatea efectuării unor cercetări de verificare a temeiniciei cererii de revizuire.
Pe de altă parte, din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen., singurele acte care ar provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi în raport cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitate procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii, în situaţia exprimării de către partea interesată a simplei nemulţumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere sau a afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia sau a nedovedirii celor afirmate.
În cauză, revizuentul M.M.I. şi-a întemeiat cererea de cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.: "când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere", ceea ce a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Acest caz de revizuire se referă la "săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă", fapt ce presupune condamnarea martorului, expertului, interpretului pentru această infracţiune.
Or, în cauză se poate constata că nu există o asemenea hotărâre, ci doar o rezoluţie (nr. 5581/P/2009 din 04 martie 2009), prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I. şi M.A.G. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
Rezultă că martorul M.G.A. a fost cercetat pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă în Dosarul nr. 2027/P/2006 - 25 octombrie 2006, însă s-a dispus încetarea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. i1) C. proc. pen. coroborat cu art. 260 alin. (2) C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca nefiind întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. pentru admiterea cererii revizuentului, motiv pentru care soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul revizuentului M.M.I. declarat prin M.D.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.M.I. prin M.D. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 3088/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3091/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
