ICCJ. Decizia nr. 3094/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3094/2011
Dosar nr.349/2/2011
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 1398/P/2010, s-a dispus, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii C.P. şi G.M. şi faţă de magistraţii consultanţi N.A. şi L.C., din cadrul Judecătoriei Giurgiu sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În fapt, petentul G.I. a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva magistraţilor C.P. şi a celorlalţi magistraţi din completul de judecată, deoarece, cu ocazia judecării în Dosarul nr. 4176/2002 al Judecătoriei Giurgiu, i-a respins cererea de recuzare formulată.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia din 13 decembrie 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată.
S-a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 3132/2002 s-a respins excepţia tardivităţii cererii formulate de SC I. SA Giurgiu, reţinând că G.I. a formulat contestaţia în termenul legal.
S-a mai constatat că cererea de revizuire formulată nu privea o hotărâre definitivă, motiv pentru care a fost respinsă ca inadmisibilă.
În plângerea formulată împotriva soluţiei petentul a reluat argumentele din plângerea iniţială, apreciind că fapta magistraţilor ar constitui infracţiuni de abuz în serviciu.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul G.I. a formulat plângere în faţa instanţei, iar la termenul de judecată a lipsit, deşi a fost legal citat.
În motivarea plângerii, petentul a reluat argumentele pe care le-a arătat în plângerile anterioare.
Prin Sentinţa penală nr. 133 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.I. împotriva Rezoluţiei nr. 1398/P/2010 din 16 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Rezoluţiei nr. 2649/II-2/2010 din 13 decembrie 2010 a Procurorului general adjunct al aceluiaşi parchet.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat că în mod corect s-a apreciat, în cauză, că faptele reclamate de petent nu sunt prevăzute de legea penală, fiind proceduri judiciare şi dispoziţii ale instanţei într-o cauză dedusă judecăţii, acestea putând fi atacate în căi prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petentul G.I., reiterând, prin motivele de recurs depuse la dosar, aspectele invocate în plângerile anterioare.
La termenul din 15 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea căii de atac exercitată de petent.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul G.I. ca inadmisibil, pentru considerentele următoare:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului, prin care s-a respins plângerea, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În speţă, sesizarea instanţei de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a "legii micii reforme", respectiv la 30 decembrie 2010 şi, drept urmare, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată sub imperiul dispoziţiilor procesual penale, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de jurisdicţie, la instanţa căreia i-ar reveni, în condiţiile legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Ca atare, printre modificările C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unei căi de atac, respectiv a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, menţiune ce apare şi în cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.I.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.I. împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 3093/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3096/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
