ICCJ. Decizia nr. 3162/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3162/2011
Dosar nr.35458/3/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 166 din 23 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, - în Dosarul nr. 35458/3/2010 s-a dispus, în baza art. 174 C. pen., condamnarea inculpatului G.G. (fiul lui G. şi A., născut în Bucureşti) la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
În baza art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., pe o durată de 4 ani închisoare.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 5 martie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale către partea civilă G.V. la 100.000 RON daune morale către partea civilă R.I.
A dispus restituirea către inculpat bunurilor ridicate de organele de cercetare penală cu ocazia cercetării la faţa locului.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Între inculpatul G.G.D. şi victima R.M. a existat o relaţie de concubinaj, aceştia locuind în apartamentul inculpatului situat în Bucureşti, sector 4, str. P.Ş.D.
Pe parcursul acestei relaţii, inculpatul, datorită geloziei, s-a manifestat deseori în mod violent faţă de victima R.M.
La data de 04 martie 2010, între inculpatul G.G.D. şi victima R.M. a avut loc un nou conflict, generat de împrejurarea că inculpatul a observat vânătăi pe corpul victimei, fiind nemulţumit de explicaţiile acesteia şi de faptul că a primit mai multe apeluri telefonice.
În acest context, inculpatul G.G.D. a exercitat acte de violenţă asupra victimei R.M., până când i s-a făcut rău, motiv pentru care inculpatul a sunat la serviciul de urgenţă 112, victima decedând în aceeaşi noapte.
Din raportul medico-legal de necropsie din data de 08 iulie 2010 întocmit de I.N.M.L. Bucureşti, a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi facial soldat cu edem cerebral, hemoragie pială, hemoragie subdurală cu hematoame subdurale compresive pe structurile cerebrale bilateral.
Leziunile traumatice care au condus la deces s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur, în acelaşi context traumatic. Pot data din 04/05 martie 2010, existând legătură directă de cauzalitate între traumatismul cranio-cerebral şi deces.
În raport de starea de fapt reţinută şi de probele administrate, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului G.G.D. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel părţile civile R.I. şi G.V., respectiv inculpatul G.G.D.
Părţile civile au criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul încadrării juridice a faptei, solicitând reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa majorării cuantumului pedepsei.
Recurentul inculpat a criticat hotărârea sub aspectul laturii civile, solicitând desfiinţarea sentinţei şi reducerea cuantumului daunelor morale.
Prin Decizia penală nr. 126 din 22 aprilie 2011pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de părţile civile R.I. şi G.V.
S-a desfiinţat, în parte, hotărârea şi, în rejudecare, s-a majorat pedeapsa pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.G.D.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia de la 5 martie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că încadrarea juridică dată faptei este corectă, impunându-se doar majorarea cuantumului pedepsei.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, s-a arătat că au fost dovedite atât daunele materiale, cât şi daunele morale, cuantumul despăgubirilor fiind apreciat în raport cu întinderea prejudiciului material şi moral.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs părţile civile R.I. şi G.V., respectiv inculpatul G.G.D.
Recurentele părţi civile au criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen.
Au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., şi, pe cale de consecinţă, majorarea pedepsei.
Recurentul inculpat G.G.D. a criticat Decizia instanţei de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate prin prisma cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză rezultă că între părţi a existat o relaţie de concubinaj, inculpatul manifestând deseori gelozie, urmată de atitudini violente faţă de victimă.
În data de 4 martie 2010, inculpatul, nemulţumit de explicaţiile victimei cu privire la vânătăile de pe corpul acesteia, precum şi de faptul că primise mai multe apeluri telefonice, a lovit-o în mod repetat, după care a anunţat serviciul de urgenţă 112.
În aceeaşi noapte, victima a decedat, stabilindu-se, prin actele medicale existente la dosarul cauzei, o legătură directă de cauzalitate între actele de agresiune exercitate de inculpat şi decesul victimei.
Rezultă, totodată, că victima a stat în pat, după loviturile exercitate de inculpat, aproximativ 17 ore, timp în care inculpatul i-a schimbat lenjeria intimă.
Totodată, în timpul derulării conflictului, victima a încercat să se apere, cauzându-i inculpatului leziuni vindecabile în 2 - 3 zile de îngrijiri medicale.
Având în vedere modalitatea şi împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute agravantele prevăzute în art. 175 lit. d) C. pen., respectiv art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Pentru aplicarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. - omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra - se cere, din punct de vedere obiectiv, îndeplinirea a două condiţii: a) victima să se afle în stare de neputinţă de a se apăra şi b) făptuitorul să profite de această stare a victimei.
Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, datorită unei stări fizice sau psihice ori datorită altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului, cum ar fi de pildă persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau cele aflate într-o stare de epuizare fizică.
Este necesar ca starea de neputinţă a victimei de a se apăra să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia.
Cât priveşte a doua condiţie, este necesar şi obligatoriu ca făptuitorul să fi folosit starea de neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă făptuitorul nu s-a folosit de starea de neputinţă a victimei de a se apăra pentru a o ucide, agravanta nu este aplicabilă.
În cauză, astfel cum rezultă din probele administrate, se constată ca nefiind îndeplinite cele două condiţii cerute de lege pentru reţinerea agravantei prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. victima nu se afla în neputinţă de a se apăra, ci dimpotrivă, a reacţionat, a încercat să se apere în faţa agresiunilor inculpatului, lovindu-l la rândul său pe acesta.
Astfel, din raportul de expertiză medico-legală, întocmit de I.M.L. "M.M." Bucureşti rezultă că inculpatul prezenta echimoze care au necesitat pentru vindecare 2 - 3 zile îngrijiri medicale.
Nu poate fi reţinută nici agravanta prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. - omorul săvârşit prin cruzimi.
Se poate reţine această agravantă atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere. Altfel spus, caracteristica acestei agravante constă în aceea că făptuitorul întrebuinţează în mod vădit anumite ustensile şi mijloace de chinuire a victimei.
De asemenea, pentru reţinerea acestei agravante, instanţa trebuie să constate existenţa unor elemente de ferocitate cu care făptuitorul a săvârşit omorul, trezind în conştiinţa celor din jur un sentiment de oroare.
Or, în cauză, inculpatul a exercitat acte specifice infracţiunii de omor, cauzându-i victimei multiple leziuni traumatice, moartea datorându-se, însă, insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi facial soldat cu edem cerebral.
Faptul că inculpatul nu a acţionat cu ferocitate rezultă şi din aceea că, după loviturile aplicate victimei, aceasta a mai stat în pat aproximativ 17 ore, timp în care inculpatul i-a schimbat lenjeria intimă. Totodată, inculpatul a fost cel care a sunat la serviciul de urgenţă 112, demersurile sale rămânând, însă, fără rezultat.
Ca atare, Înalta Curte va constata criticile formulate de intimatele părţi civile ca fiind neîntemeiate.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei - critica fiind comună recurenţilor - Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod judicios a majorat pedeapsa, aceasta fiind orientată spre minimul special.
Fapta comisă de inculpat este de o gravitate sporită, astfel că nu se poate aplica minimul de pedeapsă stabilit prin norma de incriminare şi, cu atât mai puţin, reducerea acesteia sub minimul special.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de părţile civile R.I. şi G.V. şi de recurentul inculpat G.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 126 din 22 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, reţinerea şi arestarea preventivă de la 5 martie 2010 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., intimatele părţi civile şi recurentul inculpat vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile R.I. şi G.V., precum şi de inculpatul G.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 126 din 22 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 martie 2010 la 21 septembrie 2011.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 3151/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 317/2011. Penal → |
|---|
