ICCJ. Decizia nr. 3165/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3165/2011
Dosar nr.4484/88/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 15 din 18 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 4484/88/2010, în temeiul art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.N., la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului începând cu data de 18 ianuarie 2011.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 31 octombrie 2010 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 709/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a trimis în judecată pe inculpatul C.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.
S-a reţinut în rechizitoriu că în noaptea de 30/31 octombrie 2010, inculpatul C.N., pe fondul unui conflict, şi-a lovit fratele cu un corp contondent în regiunea capului, provocându-i decesul.
Numiţii C.F., C.N. şi C.G. locuiesc în com. Izvoarele, sat Alba, jud. Tulcea, într-un imobil care a aparţinut părinţilor.
Fiecare din cei trei fraţi ocupă câte o parte din imobil, cu menţiunea că numitul C.N. şi-a amenajat pe cheltuiala proprie o încăpere.
În luna aprilie 2010, C.N. a cunoscut-o pe P.C., care era mai în vârstă cu şase ani decât el.
Din aprilie şi până în luna octombrie 2010, cei doi se vizitau reciproc, însă fraţii inculpatului nu priveau cu ochi buni această relaţie dată fiind diferenţa de vârstă, precum şi faptul că numita P.C. era mamă a doi copii şi avusese mai multe relaţii cu alte persoane.
În dimineaţa zilei de 30 octombrie 2010, numitul C.N. a mers la o persoană din localitate unde urma să îl ajute la diferite treburi gospodăreşti, iar în jurul orelor 14,30 s-a întors.
În cursul serii, în jurul orelor 19,00, C.N. a plecat de acasă cu scopul de a-şi aduce un cal pe care îl avea pe câmp.
În jurul orelor 19,30 - 20,00, numita P.C., s-a deplasat la locuinţa lui C.N., însă nu l-a găsit acasă şi, împreună cu fiul său, Ş., au rămas să îl aştepte.
În jurul orelor 21,00, C.G. s-a întors împreună cu C.N., primul având asupra sa şi o sticlă de vin.
Cu toţii au ocupat încăperea pe care o renovase practic inculpatul C.N.
În această încăpere, C.N. se afla pe pat împreună cu martora P.C. şi fiul acesteia, Ş., în timp ce C.F. şi C.G. se aşezaseră la o masă, aflată vis-a-vis de pat şi consumau din vinul adus de C.G.
În jurul orelor 23,00 sau 24,00, C.N. le-a spus fraţilor săi că ar dori să se culce, rugându-i să îşi ia băutura şi să plece.
Acest lucru l-a făcut şi P.C., aspect care i-a deranjat foarte tare pe fraţii inculpatului şi, după cum a arătat P.C., cei doi au început să spargă geamurile locuinţei cu pumnii.
În schimb, C.G. a arătat că a consumat băuturi alcoolice cu fratele său, C.F., şi că, într-adevăr, C.N. le-a atras atenţia să îşi ia băutura şi să plece în camerele lor.
C.G. a arătat că, deşi în camerele lor era mai frig, ar fi plecat, însă C.F., cel care avea să devină victimă, şi-a pus întrebarea de ce nu o dau afară pe P.C., discuţie pe care a perceput-o şi C.N., care le-a spus fraţilor săi că nu o pot da afară pe martoră pentru că el s-a însurat cu ea.
Atunci C.G. i-a spus să se gândească bine la ce a făcut pentru că P.C. avusese mai mulţi bărbaţi şi atunci inculpatul i-a zis că nu îl interesează ce vorbeşte lumea.
Martorul a mai arătat că inculpatul s-a luat la ceartă cu C.F. şi că la un moment dat, P.C. chiar a vrut să plece, dar a fost oprită de inculpat.
A urmat apoi o discuţie contradictorie între victimă şi inculpat, iar C.F. i-a reproşat lui C.N. că le făcuse familia de râs, aducând-o pe acea femeie în casă.
La un moment dat, a arătat martorul, C.N. a ieşit afară iar ei au început să audă zgomote de geamuri sparte şi rupturi, C.N. afirmând că el este cel care a cumpărat acele bunuri.
Acelaşi martor a relatat faptul că inculpatul a început să distrugă singur geamurile aruncând pietre pe care le desprindea din prispa casei prin geam, către interiorul camerei, provocând distrugerea elementelor de tâmplărie ale geamurilor şi uşilor.
La un moment dat, C.F. a ieşit afară spunându-i lui C.N. să se gândească că a dat o groază de bani pe acele bunuri, însă inculpatul a lovit cu un obiect dur, cu muchii, în regiunea capului, provocându-i decesul.
În cauză, actul medico-legal a concluzionat că moartea numitului C.F., în vârstă de 28 ani, a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei subarahnoidiene şi contuziei cerebrale cu edem cerebral determinate de o traumă contuză cranio-cerebrală gravă cu fractură cu înfundare a oaselor bolţii craniene iradiată la bază. Leziunile traumatice au putut fi cauzate prin lovire de mare intensitate cu un corp contondent acţionat în forţă de sus în jos. S-a reţinut că între trauma contuză a capului şi deces există legătură cauzală directă, iar sângele conţine 1,10 gr.‰ alcool.
S-a stabilit că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, comis sub forma intenţiei directe, dovedită prin atestarea medico-legală a loviturii de intensitate foarte mare aplicată de inculpat fratelui său în regiunea capului.
La termenul de judecată din 18 ianuarie 2010, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare, şi nu a solicitat administrarea altor probe, cererea sa de judecare potrivit procedurii simplificate fiind admisă.
Aplicând dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa a redus limitele pedepsei închisorii aplicabile inculpatului cu o treime.
În contextul în care inculpatul este la primul conflict cu legea penală şi a avut o conduită bună până la momentul incidentului petrecut în familia sa, instanţa a reţinut în beneficiul inculpatului şi circumstanţa prev. de art. 74 lit. a) C. pen., prin raportare la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării procedurii simplificate.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpatul C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv buna conduită a inculpatului anterior comiterii faptei.
În apelul formulat de apelantul inculpat C.N. s-a susţinut că instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului, aceasta fiind mult prea mare în raport de circumstanţele reale în care s-a comis fapta şi de circumstanţele persoanele ale inculpatului.
În acest sens s-a solicitat să se aibă în vedere că fapta a fost comisă pe fondul unei stări conflictuale, comportamentul violent nefiind caracteristic inculpatului.
S-a făcut trimitere şi la regretul manifestat de inculpat faţă de fapta comisă, la atitudinea sinceră anterioară şi ulterioară comiterii faptei şi la vârsta inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 55/P din 3 mai 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul C.N. împotriva Sentinţei penale nr. 15 din 18 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4484/88/2010.
În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care a desfiinţat-o în parte şi, rejudecând:
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.N. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. de la 7 ani închisoare la 10 ani şi 6 luni închisoare, prin înlăturarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, care nu sunt contrare deciziei.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. în ref. la art. 350 din acelaşi cod, a menţinut starea de arest a inculpatului C.N. - fiul lui N şi I., născut la data de 20 noiembrie 1986.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus arestul preventiv de la 18 ianuarie 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat C.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 RON.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocat oficiu, în sumă de 200 RON, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod greşit în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv buna conduită a inculpatului anterior comiterii faptei, dispunând în mod greşit aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. În acest sens, s-a reţinut că lipsa antecedentelor penale, ca element singular şi raportat la circumstanţele reale în care s-a comis fapta, nu poate conduce la stabilirea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Au fost avute în vedere violenţa deosebită cu care s-au aplicat loviturile, obiectul folosit, zona vizată, care conduc la concluzia că inculpatul a urmărit suprimarea vieţii fratelui său.
Totodată, s-a stabilit că aspectele legate de vârsta inculpatului, de lipsa antecedentelor penale şi de faptul că a recunoscut că a aplicat lovituri victimei, nu pot conduce la reţinerea de circumstanţe atenuante, cu consecinţa stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, acestea urmând să fie luate în considerare la stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.N., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că, pe fondul unui conflict spontan izbucnit între acesta şi fraţii săi, numiţii C.F. şi C.G., i-a aplicat victimei C.F. o lovitură cu un obiect dur, cu muchii, în regiunea capului, provocându-i decesul, de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Cât priveşte solicitarea recurentului inculpat de reţinere în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, urmările produse, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată de instanţa de apel este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin disp. art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 31 octombrie 2010 la 21 septembrie 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 55/P din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 octombrie 2010 la 21 septembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3164/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3166/2011. Penal → |
|---|
